Într-o postare anterioară vorbeam de rezultatele unor cercetări, care arătau că singurătatea e dăunătoare și scurtează viața celor care, voit sau nu, o adoptă. Sunt sigur că e adevărat, însă nici stresul provocat de o socializare continuă și obositoare nu cred că e binefăcător. Și nu afirm asta doar pentru că de o săptămână am rămas singur cuc într-un apartament de două camere., ci fiindcă orice lucru din viață, care este prea mult, devine dăunător. Chiar dacă-i recomandat de toți specialiștii și susținut de nenumărate sondaje.
Nepoata din Graz, Austria, a suferit o intervenție chirurgicală și soră-mea a trebuit să fie în preajma ei, mai ales că nu o vizitase demult. Și eu am insistat să stea vreo două săptămâni acolo, până când fata ei o să-și poată relua activitatea. Astfel că am rămas singur-singurel, iar în oraș nu ies decât foarte rar și când e absolută nevoie. Singurătatea dintr-un bloc în care te-ai mutat de curând e mult mai apăsătoare decât cea dintr-o casă cu curte. Doar că eu am experiență în acest domeniu și mi-am făcut-o chiar prietenă în timpul celor 15 ani în care am locuit singur într-o garsonieră din Baia Mare. Iar pe atunci nici nu știam ce e acela Internet.
Chiar dacă au trecut câțiva ani de atunci, timp în care nu am rămas singur mai mult de 24 de ore, mi-a luat puțin timp să mă readaptez. Nu mai cunosc ce e aceea plictiseală de câteva decenii, iar ăsta e un mare avantaj pentru ca singurătatea să nu devină o povară, ci mai degrabă un prilej de a-mi pune în ordine gândurile, de a face bilanțuri amănunțite și planuri elaborate în toate domeniile. Între pereții locuinței sunt doar eu și Singurătatea, deci, până la urmă, nu sunt chiar singur. Dacă mai pun la socoteală prietenii de pe blog și televizorul pornit toată ziua, e chiar aglomerație în jurul meu. Deși pe ușă nu mai intră nimeni cu zilele, iar nopțile par a fi reci și mute.
Gândurile mele nu sunt deloc tăcute și câteodată se exprimă prin cuvinte, dar e bine că nu mă aude nimeni. Am mai văzut oameni care vorbesc uneori singuri, așa că nu consider să am nevoie de terapie. Poate că tocmai această refulare face parte din modul meu de a mă relaxa și a mă simți mai bine. Zilele acestea am simțit o împăcare, o mulțumire pentru ceea ce sunt și încredere pentru ce visez să realizez. Pot să-mi fac speranțe, chiar dacă știu că nu toate se vor materializa. Până la dezamăgiri, vreau să mă bucur de ele. Iar când așteptările nu-mi vor fi satisfăcute, n-o să mă supăr prea tare, fiindcă până atunci o să am timp să-mi fac alte planuri. Ele țîșnesc cu putere, precum un stol de lilieci dintr-o peșteră suprapopulată, și nu pot fi oprite de câteva neîmpliniri.
De felul meu sunt organizat, iar în aceste zile liniștite am satisfacția de a-mi respecta cu sfințenie orarul de zi cu zi, fără vreun pericol de a interveni ceva sau cineva în derularea lui. Astfel, la ora 6 fix mă ridic din pat și mă duc în baie. Pe la 6:20 am primul contact cu calculatorul și trec în revistă mesajele primite. 7:15 e ora micului dejun, după care trec la lucrul pe blog și răspunsuri la mesjele de orice fel. Prânzul îl iau la ora 12:30, după care urmează lecturi și vizionări de filme. La ora 17:30 iau o gustare – sau ujină, cum îi mai spune pe aici -, de obicei un măr. Cina e programată pe la 19:45 . Dacă rezist mă uit la filmul de seară, însă, dacă somnul mă împresoară, mă culc pe la 21.00. De multe ori mă trezesc în plină noapte și mai urmăresc un film.
Realizez că, de fapt, nu sunt singur deși nu-i nimeni lângă nimeni. Nici liniștea nu se aude așa cum ar fi de așteptat. Cura de singurătate e benefică și simt că mă revigorează. Chiar și ritmul cardiac e mai regulat, iar trupul mi-e mai ușor. Nu pot să știu cât va dura izolarea mea, dar e o experiență plăcută pe care aproape că o uitasem. Iar revenirea între oameni va fi cu atât mai benefică, la momentul potrivit.
Vă rog să-mi spuneți dacă am un comportament deviat și trebuie să mă tratez. Până nu mi se agravează boala, în cazul în care ea există.
racoltapetru6 
totusi o gura de are proaspat ar fi bine venita. Obisnuinta e un fel de a trai… Sanatate si numai bine…
Aerul e liber să intre pe geam. Oamenii pot să mai aștepte până mă „vindec”.
O zi bună!
n-am stiut ca sunteti bolnav, din cele putine descrise banuiam ceva,imi pare rau…scuze. Va doresc din suflet sanatate si rugamintea mea pentru d-voastra inaintea Domnului este ca sa va aduc vindecare.
„Boala” mea e de fapt o cură necesară pentru a mă reculege și a-mi stabili prioritățile. Oricum, mulțumesc pentru urări și sper ca Domnul să vă fie alături!
Sa ma auzi pe mine vorbind singura ! 😆 ma cert cu Ponta, cu ministru….
Esti un om normal, si multi sunt chiar mai singuri in aglomeratia lor . 😀
Mulțumesc pentru că m-ai liniștit. Înclinam să mă cred un ciudat! 🙄
S-ar putea sa fim, dar nu mai mult decat trebuie . 😛
Nu eşti ciudat deloc. Îmi place cum ai descris singurăatea ta.
Sănătate nepoatei!
Săru’-mâna pentru urare! Am auzit că intervenția a decurs normal și nepoata e bine.
De multe ori imi doresc singuratatea descrisa de tine, mai ales cand sunt foarte obosita. Singuratata e buna uneori, doar sa nu devina ceva permanent, cred…
Vesti bune de la nepoata iti doresc. 🙂
Ăsta e tot „secretul”! Să beneficiem de singurătate, dar să nu perseverăm în ea.
Să ai un weekend liniștit! 🙂
Singurătatea poate fi şi bună dacă ştii cum să te porţi cu ea! Multă sănătate!
Nu ai deloc un comportament deviat, Petru, din punctul meu de vedere, nu sunt specialist, dimpotrivă, duci o viaţă echilibrată după un program bine stabilit şi e bine când faci ceea ce simţi că vrei să faci şi mai ales e bine dacă tu eşti mulţumit cu ceea ce faci, să fii mulţumit de tine, asta îţi conferă linişte interioară, atât de benefică.
Poate ar fi bine să incluzi în programul tău şi puţină plimbare, oricum natura este cel mai bun prieten, ea ne ascultă cel mai mult gândurile şoptite, nu ne judecă, nu ne condamnă şi ne mai şi răsfaţă cu frumuseţea ei, necondiţionat.
Eu îţi doresc, Petru, din tot sufletul meu un week-end minunat şi tihnit. 🙂
Mă bucură comentariul tău și-ți sunt recunoscător pentru sfat, Ștefania.
Am să trec și la plimbări peste câteva zile, când îmi vine sora acasă și liniștea o să cam dispară! 🙂
Fiecare om are nevoie de putina liniste de a aduna ganduriile de a decide ce are de facut!Optimismul care te caracterizeaza te ajuta sa trec isi peste aceste clipe de singuratate! iti dorsc un weekend minunat!
Mulțumesc pentru frumoasele tale vorbe, dragă prietenă!
Un sfârșit de săptămână binecuvântat îți doresc și eu! 🙂
Sunteți extrem de normal, nu vă faceți griji. Trimit un zâmbet și gânduri bune :).
Mulțumesc din tot sufletul pentru încurajare și urări!
Numai gânduri bune și din partea mea! 🙂
Este bine să facem de fiecare dată exact ceea ce simtim.
Iar creierul ne spune, adeseori, ce este bine sau nu pentru noi. Nu stim dacă atingem mereu nivelul de intelegere necesar, insă dacă această cură de singuratate este – cel putin pe termen scurt sau foarte scurt – satisfăcătoare si dătătoare de bine (interior, exterior), atunci nu văd nimic anormal în toate acestea.
Trezire la ora sase dimineata? Asta da… 🙂
Ora de trezire o moștenesc de pe vremea când eram încă în câmpul muncii. Organismul s-a obișnuit cu asta și dă mai mare randament în orele matinale. În schimb, mă culc mai devreme…
Ufff, de cand nu am mai simtit singuratatea…de cand eram la liceu si ramaneam singura cate un week-end in casa. Mi se parea ca timpul trece atat de greu…
Un week-end frumos sa ai! 🙂
Poate că acum ți-e dor de câteva zile de liniște… sau nu ai putea suporta? Păcat că nu poți să încerci.
Îți doresc o duminică liniștită, Andreea! 🙂
Insanatosire grabnica nepoatei!
Uneori simt nevoia de o singuratate de acest gen.Diferenta fata de singuratatea ta , ar fi ca a mea ar fi ravazuta crunt si n-ar avea nici cap si nici coada.In tnerete am trait ceva asemanator , ravasit , insa mai mult de o saptamana , poate chiar doua , nu rezistam , intram in depresie.
Daca tu esti de fel o persoana calculata , ordonata si mai retrasa , nu vad ce anume ar putea fi ciudat in ceea ce faci? Fiecare face ceea ce simte ca se pliaza mai bine pe felul sau de a fi si pe personalitatea sa.
Ca si July , si eu vorbesc singura 😀 😀 😀 Ma cert cu orice din orice….tip la ceapa si morcovi , injur urat si abitir , ma agit , trantesc…cred ca-s colerica 😆
Dar si cand intru in mutenie….nu vad, nu aud… 😆 Asa ca , dintre noi doi , care e mai defect? 😛 😀
Hai să nu ne întrecem în „defecte”, că e bine să ne descărcăm fiecare așa cum crede că-i mai eficient. Principalul e ca, atunci când ni se cere concentrare și eficiență, să o facem așa cum trebuie. 🙂
Bine ai venit în lumea mea. Singurătatea poate deveni un viciu. Îl am. Mă obosesc vizitele prea lungi și NU mă plictisesc singură. Doar că nu am un program atât de riguros ca tine. La mine pisicile fac programul.
PS. Totul e să nu intri în panică.
Nu știu dacă să mă bucur sau nu că am mai găsit un singuratic… Ar trebui să facem un club, dar atunci ne-ar dispărea acest statut. 🙂
Mai la început intram uneori în panică, dar acum am depășit această problemă.
Nu cred, Petru, că ar fi ceva în neregulă cu tine, dimpotrivă 🙂 . E un mod de viață. Nu suntem la fel, deci nu toți avem aceleași nevoi. Nu pe toți ne fac fericiți aceleași lucruri. Eu mă simt foarte bine în singurătate. Chiar dacă nimeni nu mă crede 😆 . Când sunt pusă în situația de a petrece mai mult timp cu alte persoane, abia aștept să se termine, să îmi reintru în ritm. Am cunoscut oameni care chiar suferă de plictiseală teribil, când trebuie să petreacă o zi întreagă în casă. Eu nu îmi mai aduc aminte de când nu m-am plictisit, deși nu am cine știe ce preocupări. Dar îmi găsesc mereu ceva de făcut, ceva care, de cele mai multe ori, nu implică prezența altora. Citesc, scriu, ascult muzică, croșetez dacă am chef, încerc rețete noi, mă uit la televizor la tot felul de documentare sau, pur și simplu, la ce se nimerește, îmi îngrijesc plantele, ies la o plimbare prin oraș să fac fotografii, dacă e vreme frumoasă (tot de una singură, chiar dacă risc să fiu privită ca o ciudată). Sunt pasionată de jocurile pe calculator (strategie, fantasy, jocuri online) și asta îmi ocupă o mare parte a timpului. De un an, am și blogul, citesc și alte bloguri. Atât timp cât mă simt foarte bine așa, nu știu de ce ar fi ceva în neregulă. Poate și faptul că lucrez cu oameni, cu copii și zilnic petrec câteva ore în gălăgie m-a făcut să îmi doresc ca atunci când ajung acasă să petrec mai mult timp doar cu mine însămi. Sau poate așa este firea mea. Poate e stilul de viață ce mi se potrivește. La fel cum pe alții, stilul meu de viață i-ar putea îmbolnăvi sau li s-ar părea extrem de neinteresant 🙂 . Sănătate nepoatei! Numai bine! Bucură-te de singurătate până nu se termină ! 🙂
Văd că noi, singuraticii, ne asemănăm foarte mult și chiar mai putem învăța unul de la altul. Și eu am cam aceleași preocupări pentru alungarea plictiselii și nu m-aș putea plânge vreodată, decât de timpul care trece prea repede.
Mulțumesc mult pentru urări, Irina, și sper să ai o duminică binecuvântată! 🙂
Ce organizat esti! 🙂 Imi place….Si eu am momente cand iubesc singuratatea si vreau sa ma bucur de ea….
Chiar organizarea în sine îmi face plăcere și mă ajută să uit că sunt singur.
Îți urez să ai parte de singurătate… numai când îți dorești, Simona! 🙂
Multumesc frumos!
Singuratatea trebuie fructificata si atunci nu va fi deloc grea sau rea.
Asta încerc să fac de fiecare dată.
Draga Petrut,
Singuratatea, dozata insa, poate revigora. Te pune in ordine cu tine insasi, iti pune in ordine prioritatile, poti gandi fara a fi intrerupt si multe alte avantaje.
Hmmmmm, insa ai grija sa nu produca dependenta !! Totusi este mult mai bine sa-ti deschizi sufletul in fata cuiva si nu intr-un mod virtual, cum facem in computer, ci in mod real
Este mult mai bine sa ai pe cineva langa tine, care sa te inteleaga si chiar daca intervin contradictii este foarte bine, modul sigur de a progresa si de a ne consulta constiinta.
Eu iti doresc numai bine, sanatate si chiar daca esti singur iti recomand sa faci zilnic cate o plimbare prin oras de cel putin o ora. SUCCES si WEEK-END PLACUT !!
Chiar azi am să primesc vizita unei mătuși (despre care am mai scris în unele postări) și o să am ocazia să port un dialog benefic, după o săptămână de izolare aproape totală.
Mulțumesc foarte mult de sfaturi și urări, Mariana.
Să ai parte de o duminică împlinită! 🙂
Fiecare dintre noi avem si momente de singuratate. Uneori ne simtim bine doar cu noi insine, alteori ne dorim cu putere sa avem prin preajma si alti oameni. Adevarul este ca o “cura de singuratate” ne ajuta mult sa ne ordonam gandurile, amintirile, impresiile. Iar daca nevoia de socializare ne da ghies, o iesire afara, prin natura sau prin oras, rezolva mult.
Imi amintesc de un parculet de pe la noi, unde de zeci de ani se strang pensionarii si incing meciuri de sah grozave. Dupa o vreme am observat si multi tineri printre ei. Pasiunea pentru sah ii tinea impreuna.
Numai bine iti doresc! 🙂
Chiar mă așteptam din partea ta să mă îndemni la plimbări, iar când le-ai asociat cu șahul pensionarilor m-ai dat gata! 🙂 În curând voi ieși să iau pulsul urbei și voi lăsa în urmă această izolare, care și-a avut rostul ei.
Mult noroc și sănătate, Alex! 🙂
Cateva plimbari prin natura n-ar fi de refuzat :).
Am reținut sugestia. 🙂
Eu zic ca putina singuratate nu strica, dimpotriva, e o sansa pentru introspectie, pentru a ajunge la tine insuti. Totusi, orice exces poate dauna, dar vei simti cand va veni timpul de o schimbare. Daca va veni.
De felul meu mă feresc de excese pe cât pot. Așa că nu voi persista prea mult în singurătate.
Cum ti-a putut veni asa un gand… Se poate asa ceva Petru? 🙂
Nu ai nimic prietene. Toti suntem la fel intr-un fel sau altul 🙂
Mă simt mai bine aflând că totul e în regulă cu mine. Psihic, dar și fizic! 🙂
Sunt atat de multe comentarii scrise pana la ora si ziua cand ti-am citit eu articolul!…
Tu esti un om normal intr-o lume de anormali. 🙂 Nu ne place singuratatea atunci cand nu ne simtim bine cu noi insine. Tu esti un om sincer cu tine si cu ceilalti, de aceea e foarte confortabil sa stai singur. Asta e un test, cine nu poate sta singur inseamna ca nu e multumit de el insusi.
Foarte interesantă și îmbucurătoare explicația ta, pentru care îți mulțumesc din suflet, dragă prietenă! E bine de știut că mă suport și chiar mă înțeleg cu mine însumi. O condiție importantă pentru a fi tolerant și cu cei din jurul meu. 😉
Tie iti apar toate astea firesti, dar nu si acelora care au luat hotarari in contradictie cu firea lor. 🙂 Si asta din cauza ca atunci cand cautam o explicatie, preferam sa o cautam in exteriorul nostru si sa dam vina pe altceva. Nu exista vina si vinovati, exista doar legatura cauza-efect. 🙂
Extraordinar ai descris acest sentiment, aceasta stare de spirit …chapeau! Sper sa iti fie benefica insa …
Mulțumesc mult pentru apreciere! Am depășit cu bine faza și am reintrat în normal. A fost o perioadă binevenită. 🙂