Ne place să promitem mereu, dar de cele mai multe ori ne încălcăm cu ușurință promisiunile făcute. Încă din fragedă copilărie suntem obișnuiți să nu ne ținem de cuvânt, iar părinții ne zâmbesc îngăduitori cu scuza că suntem doar niște copii. Astfel, putem promite orice: că vom fi cuminți, vom veni la timp acasă, ne vom culca la timp, vom mânca tot din farfurie, etc. Doar că după ce primim recompensa mult așteptată pentru promisiunea făcută, uităm repede de ea și facem ce ne taie capul. La școală continuăm să facem promisiuni în stânga și-n dreapta. Profesorilor, că ne vom învăța, ne vom face temele și nu vom lipsi nemotivat de la ore. Colegilor, că vom fi prieteni și nu le vom înșela așteptările. Însă cuvintele nu prea au greutate și avem aceeași scuză: nu ne-am maturizat încă.

Anii trec și odată cu ei trecem și peste adolescență. E timpul să ne găsim un loc de muncă și ne promitem nouă înșine că o vom face cât mai curând. Doar că sunt mari șanse să nu ne respectăm nici această promisiune, sub diverse motive. Iar cavalcada promisiunilor încălcate continuă fără să ne dăm seama. Când ne căsătorim promitem – ba chiar jurăm – să trăim alături toată viața, să ne respectăm și să ne iubim perechea. De multe ori, însă, uităm foarte repede de jurământul făcut și căsnicia se termină printr-un divorț rapid, fără regrete sau remușcări. Viața merge mai departe cu alte promisiuni ce vor fi la fel de facil încălcate.

Cuvintele nu mai au valoare. Am fost învățați de mici să nu le dăm prea mare importanță. Ce spunem azi, putem foarte ușor să retractăm mâine. Exemple de acest gen vedem zilnic în jurul nostru. Ba chiar la oameni „importanți”, VIP-uri care au ajuns modele de urmat pentru tinerii din ziua de azi. Iar politicienii sunt cei care excelează în promisiuni încălcate. Ei ne dau zilnic o lecție despre cât de efemeră este o promisiune, cât de ușor poate ea să fie călcată în picioare. Ce scuză le-am putea găsi? Că nu s-au maturizat încă sau că educația lor a fost deficitară la acest capitol vital pentru un om ce se vrea respectat? De ce s-a devalorizat atât de mult valoarea unei promisiuni? Ea ar trebui să fie făcută doar atunci când ești sigur că o poți respecta. Precum un jurămînt pe care-l faci celui căruia îi e adresată. Însă, din păcate, nici jurămintele nu mai au greutatea pe care ar trebui să o aibă. Jurăm foarte ușor și în orice împrejurare. În fața prietenilor, a judecătorilor și a națiunii. Jurăm pe Biblie, pe Constituție, pe părinți, pe ochii din cap. Nu ne e frică de Dumnezeu, ci doar de pușcărie.

În încercarea de a atrage atenția și a da importanță vorbelor noastre, folosim vorbe mari. Doar că de atâta uzitare ele au intrat în desuetudine și si-au pierdut valoarea. Din această cauză e de apreciat, ba chiar admirat, un om care știe să-și aleagă cuvintele, care le folosește la locul lor și le respectă valoarea. Iar atunci cănd se întâmplă să facă o promisiune știi că se va ține de cuvânt. Nu o face des, ci doar atunci când e sigur că-i stă în putere s-o ducă la bun sfârșit. Asemenea oameni sunt foarte rari și greu de cunoscut, fiindcă nu se dau în spectacol prin tot felul de artificii oratorice. În ei poți să ai încredere și nu-ți cer decât același lucru: să fii om de cuvânt și să-ți respecți promisiunile.