Ciclic îmi arunc privirea peste întinderea mării,
după ce ai plecat imprevizibil spre un orizont îndepărtat,
precum o corabie în care mi-am încărcat toate speranțele,
cu dorința vinovată ca mai degrabă să se fi scufundat în adâncuri
decât să fie prădată de pirați cuceritori.

Dar tu revii de fiecare dată în portul cu brațe primitoare,
ai velele sfârtecate de furtuni imprevizibile,
împreună le vom coase și încerca pe vreme bună,
până când te vor mâna alte vânturi,
iar eu voi rămâne cu ochii spre zările răpitoare
și cu inima suferindă de atâtea desprinderi.