În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire și să dea de băut la prieteni și vecini – așa cum fac cei mai proaspeți tătici -, dar mlădița de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la nașterea fratelui și surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiați și creșteau deodată cu noi.
La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înțelegerii, tata m-a luat de mână și m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că-mi este ca un frate geamăn, iar dacă voi avea grijă de el și el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură și i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrișor al verdeții sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie și cu timpul au căpătat noi valențe, mai profunde și mai pragmatice.
Creșteam în același ritm și, din ființe plăpânde și supuse ușor vitregiilor vremii și vremurilor, am devenit mari și viguroși. Am savurat cu recunoștință primele fructe ale fratelui meu vegetal și mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simțeam cum frunzele-i fremătau fără nicio adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopțile de primăvară capricioasă făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu înghețe.
Deși aveam frați umani, mă simțeam atras într-un mod enigmatic și duios de fratele meu geamăn ce viețuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată și adesea îi împărtășeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenței. Era tăcut și nu mă contrazicea, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu.
Anii au trecut și a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reântâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri, încărcate cu nuci mari și pietroase. Eu eram copleșit de emoția revederii și dorul de-al îmbrățișa. Am simțit că m-a recunoscut și foșnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria era reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el și speram că și el de mine.
În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâția ani rodnici, dar eu știam că fratele meu suferea alături de mine. Doar aveam același părinte, același om care ne-a însămânțat și sădit. L-am înțeles și ne-am consolat reciproc, petrecând și mai multă vreme alături.
După câțiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o coincidență faptul că în același an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puțină vreme a murit. Se spune că frații gemeni simt aceeași durere deodată și uneori chiar și viața lor se încheie în același timp. Poate că această regulă e valabilă și în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă.
Acum, în amurgul vieții, mă uit adesea la nucul meu și încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că așa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă niciun semn de îngrijorare, ci continuă să foșnească liniștit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o așa familie complexă.
În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puțin un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc și o beție cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieții ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simți că oamenii nu te mai înțeleg și ești singur într-o lume stresantă și materialistă, ai avea mereu unde să te liniștești, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin și dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ți afectează spiritul și să te umpli cu energie pură și binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ți cere nimic, dar poate să-ți ofere foarte multe. Trebuie doar să știi a le primi, a le înțelege și a le aprecia.
racoltapetru6 