racoltapetru6

Halanii erau matinali, astfel că ziua a început devreme, cu o masă frugală servită direct la „domiciliul” invitaților. Apoi a venit Ucu, poftindu-i pe toți la o plimbare prin fui. Primul obiectiv a fost lacul termal, în care au fost încurajați să se scalde, alături de alți amatori care se hârjoneau în apă. Firește că pământenii erau mereu în centrul atenției, mai ales când și-au dat jos din haine și au intrat între ceilalți. Temperatura apei era ideală la suprafață, dar pe măsură ce se scufundau devenea mai ridicată, până la fierbinte. Se aflau, cu siguranță, în apropierea unui vulcan a cărui lavă se scurgea prin subteran.

Au urmat vizitele prin camerele săpate în stâncă: locuința lui Cali, unde i-au cunoscut pe cei trei urmași ai Marelui Șef, doi băieți gemeni și o fată; lăcașul de rugăciune, cu desene reprezentându-l pe Zalu; fierăria, care i-a impresionat cel mai mult. Fierarul era cel mai scund om dintre halani, având doar un metru înălțime, pe nume Bobo. Din spusele lui Ucu, reieșea că nici măcar nu făcea parte din neamul lor, ci din cel al „tochilor”, o specie de canibali războinici. L-au găsit rănit în mijlocul pădurii și a rămas printre ei, renunțând la canibalism și făcând un cuplu ciudat cu cea mai înaltă femeie din fui, Laca.

Nici această femeie, ce avea o statură de peste doi metri, nu era de origine halană, fiindcă în trupul ei curgea sânge de ron, cei mai periculoși oameni cu care au venit în contact. A urmat o istorisire amplă și dificilă, având în vedere dificultățile de limbaj, dar cu ajutorul lui Hita și Șivu, dând dovadă de multă răbdare și imaginație, Ucu a reușit în mare parte să le povestească un moment crucial din istoria nu prea îndepărtată a omuleților din vârful muntelui.

Așadar, nu prea demult, cam un secol, după câte au înțeles pământenii, halanii trăiau chiar pe platoul și câmpia unde s-au stabilit Relu și ai lui. Viața le era mult mai ușoară, iar pescuitul și creșterea animalelor era principala lor ocupație. Chiar și cu o populație dublă, față de acum, fiecare familie avea casa ei.

Într-o zi nefastă, o corabie mare a ancorat în apropierea plajei și din ea au coborât niște oameni masivi, bărboși și înarmați de luptă. Halanii, fiind pașnici din fire, i-au întâmpinat cu bunăvoință, oferindu-le mâncare, băutură și diferite daruri. Dar la vederea obiectelor din aur, ochii noilor veniți s-au aprins de poftă și au cerut să li se dea tot ce aveau din acest metal. Mereu nemulțumiți de cât li se aducea, ronii au început să percheziționeze fiecare casă și chiar să-i ucidă pe cei care opuneau rezistență sau ascundeau ceva.

Două luni au durat ororile tiraniei barbare, timp în care Marele Șef de atunci era ținut prizonier în propria casă, iar fiicele lui batjocorite. La capătul acestei perioade, ronii au încărcat tot aurul pe corabie, au luat cu ei 20 de halani în robie și au început să dea foc caselor, omorând orice ființă le stătea în cale. Atunci s-a supărat Marele Zala și a ieșit din adâncul apelor. Cu o forță nemaivăzută, a lovit cu coada în nava ronilor, rupând-o în două. În zadar trăgeau ronii cu armele de foc sau atacau cu sulițe, săgeți și săbii. Zala era pornit rău împotriva celor înalți și înarmați, pe care-i strivea sau chiar îi înghițea cu totul.

A fost o baie de sânge care a durat până ce corabia s-a scufundat și Marele Zala a dispărut brusc. Cei câțiva roni care au scăpat de șarpe, au fost linșați de mulțimea halanilor stârniți de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. Dar Marele Șef era mort, la fel ca mulți supuși de-ai lui, și din nefericire nu a avut băieți care să-i ia locul.

De asemenea, majoritatea caselor nu mai existau. Sfatul care a urmat a doua zi a degenerat în certuri și amenințări. În lipsa unui conducător, trei halani erau dornici să fie aleși Mare Șef și fiecare avea adepții și ideile lui. Comunitatea s-a scindat astfel în trei grupuri. Două dintre ele au decis că locul acesta nu mai prezintă siguranță, alți roni putând debarca oricând. Un grup de halani a plecat spre sud, altul – cel mai mic – spre nord, dar cei mai mulți s-au gândit să rămână. Doar că era mai bine să se retragă pe munte, unde puteau să se ascundă și să se apere mai ușor. După ce au șters orice urmă din așezare, au pornit cu toții spre noua locație.

Mai târziu s-a aflat că una din fiicele Marelui Șef rămăsese însărcinată de la roni. S-a hotărât ca ființa ce se va naște să fie sacrificată, însă fata a aflat și s-a ascuns într-o peșteră. Băiatul care s-a născut acolo nu a fost primit între halani și a trăit ca un sihastru, alături de mama lui. După moartea ei, a răpit o halancă ce a dat naștere altui băiat. La rândul lui, acesta a crescut și a fost prins  agresând sexual o halancă, fiind ucis pe loc. Femeia siluită a rămas însărcinată cu Laca, pe care a primit încuviințarea s-o păstreze.