Rostuite

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Fiul discută cu tatăl său:
– Tată, să știi că totuși mama conduce mai bine ca tine!
– Ești sigur? Eu n-aș spune așa ceva!
– Dar tu singur ai zis că n-ai putea să faci nici 10 metri cu frâna de mână trasă, pe când mama a reușit să parcurgă așa 12 km!…

* – Tată, tată, vine micul fecior de țăran scoțian la tatăl său, vacile vecinului au intrat în fâneața noastră și ne mănâncă iarba!
– Taci din gură, ia o găleată și du-te și le mulge.

* Cum latră câinele din București?
– Ham-ham-ham!
Cum latră câinele din Cluj?
– No… dacă-i musai… Haaam!

Imagine similară

* Patronul unui local i se plânge unui prieten:
– Nu mai știu ce să fac, afacerea merge foarte prost, am de toate, prețuri rezonabile, dar clienți – ioc!
– Dar oglindă mare în baie, cât mai mare, pentru selfie, ai?
– Nu…
– Păi, vezi?

* La insistențele bărbatului, soțul și soția merg la un consult ginecologic. După ce sunt consultați, doctorul îi spune doamnei:
– Doamnă, am comparat fișa dumneavoastră cu fișa soțului și există o neconcordanță. Soțul face dragoste de două ori pe săptămână, iar dumneavoastră de cinci ori pe zi.
Femeia, foarte agitată:
– Este corect! Situația nu o să se schimbe până când nu plătim creditul pentru casă!

* La slujba de duminică, preotul vorbește despre faptul că trebuie să facem bucurii aproapelui. Bulă zice:
– Părinte, eu am făcut cuiva o bucurie săptămâna asta!
– Cum așa?
– Am stat vreo trei ore pe la un prieten și când am spus că e timpul să plec, nevastă-sa a zis: „Mă bucur!”…

* La mijlocul unui autobuz supraaglomerat se aude un glas iritat de femeie:
– Domnule, cum vă permiteți, ce faceți?
Liniște, pauză, același glas:
– Domnule, ce faceți?
Liniște, din spatele autobuzului, un glas interesat:
– Hai, domnule, nu ne mai intriga, spune-ne și nouă ce faci…

* Vorbesc două prietene:
– Psihologul mi-a recomandat o modalitate foarte bună de a adormi repede. Număr până la trei și adorm instantaneu.
– Așa de repede?
– Nu întotdeauna. Ieri, de exemplu, am numărat până la patru dimineața!

* Un patron către altul:
– Cum de angajații tăi sunt mereu așa punctuali?
– Simplu: am 30 de angajați și 20 de locuri de parcare.

* Examen în anul I de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, toți se prefac că scriu de zor…
Examen în anul II de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, aceștia copiază în continuare. Când profesorul bate cu pixul în masă, studenții se prefac că scriu de zor.
Examen în ultimul an de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, aceștia continuă copiatul. Când un student din ultimele rânduri bate cu pixul în masă, profesorul se întoarce cu fața la geam.

* Soțul vine inopinat acasă și-și găsește soția goală în pat. În scrumieră arde un trabuc.
– Ce-i cu asta?
– Nu știu, se bâlbâie femeia, speriată.
– Dacă nu-mi explici imediat, nu știu ce-ți fac. Spune-mi, de unde a apărut țigara asta?
Atunci se aude din șifonier o voce înfundată:
– Din Havana, domnule…

* Testare psihologică:
– Ești închis într-o cameră cu un manelist, un tigru și o cobră. Ai o pușcă în care ți-au mai rămas 2 gloanțe: ce faci?
– Îl împușc pe manelist, evident. De două ori!

* Un țigan își conducea Mercedesul, când, deodată, face pană de cauciuc. Culmea, se dă jos să schimbe roata. Alt țigan apare și-l întreabă:
– Ce faci, mânca-ți-aș?
– Păi, scot roata!
Atunci ăsta sparge parbrizul dintr-o lovitură și zice satisfăcut:
– Gata, frate, atunci iau io casetofonu’!

Copilul mării (3): Insula nopții

Posted on by racoltapetru6

continuare

Un sunet discret se făcu auzit, la care Paul se ridică și se apropie de un mic panou de comandă.

– Exact la timp a sosit Matu cu hrana.

Atinse un buton al cărui led clipea, după care chepengul ușor de pe bazin se ridică silențios. La scurt timp, pe marginile din sticlă groasă își făcură apariția niște brațe lungi cu ventuze, urmate de un cap cu ochi mari și curioși.

– Matuuuu!, exclamă băiatul sărind vioi din pat și fugind spre ceea ce arăta ca o caracatiță de dimensiuni apreciabile. Mi-a fost dor de tine…

Două din brațele arătării se avântară și-l cuprinseră pe micuț într-o îmbrățișare insolită și pătimașă. După un moment de tandrețe, omulețul fu ridicat pe sus și scufundat zgomotos în apa revigorantă. Apoi alte două ramificații cu ventuze își făcură apariția din apă, purtând în ele alge și câțiva peștișori ce se zbăteau încă. Paul preluă mâncarea și îi lăsă pe cei doi să se hârjonească, în timp ce el spălă ingredientele și alcătui porțiile. După care se aruncă și el, iar joaca mai dură câteva minute, de data asta în trei. Ăsta era ritualul de început al fiecărei nopți obișnuite. Bipezii ieșeau bine dispuși și se ștergeau cu câte un prosop alb și pufos, înainte de a se așeza la masă. Matu îi privea de pe margine, dar câteodată încălca protocolul și ieșea din bazin, alăturându-se mesenilor. Nu și de data asta.

Imagine similară

– De ce e Matu singur în toată marea?, întrebă băiatul în timp ce mânca. Nu am mai văzut o altă caracatiță care să-i semene.

– Cred că ți-am mai spus povestea lui Matu, dar îți place să o tot auzi, chiar și când mâncăm. Ceea ce nu-i frumos printre oameni. Cu Matu m-am împrietenit când rătăceam prin Oceanul Atlantic, și a ținut neapărat să mă urmeze, deși nu-i priește traiul în apele prea puțin salinizate ale Mării Negre. Acum s-a mai adaptat, dar a suferit un timp doar pentru a-mi fi alături. E o caracatiță isteață și iubitoare, cum nu mai există alta. Acum, ia spune-mi, ce subiecte abordăm azi la educație? Că tot veni vorba de istețime…

– Așaaaa… Știu că avem de discutat despre Istoria și Geografia Mării Negre, despre limba maternă, despre…. anatomia omului și… arte.

– Atât? Ai uitat matematica?

– Uuuuf, n-am uitat-o, dar nu-mi prea place, se îmbufnă micuțul.

– Nu-ți place fiindcă nu o cunoști. Un lucru la care ești bun, nu se poate să nu-ți placă. Așa e și afecțiunea dintre ființe. Dacă nu cunoști o ființă, ba chiar ai informații greșite, nu o să te simți atras de ea, ajungând să o detești. De exemplu, oamenii l-ar prinde pe Matu și l-ar expune într-un bazin mic, ca să-i distreze. Asta dacă nu l-ar ucide pentru a-l mânca.

– Ooooo, Paul! Cum poți să vorbești așa ceva?! Mai ales când mâncăm.

– Scuză-mă, dar nu m-am putut abține. Revenind la matematică: trebuie să ai răbdare și o să-i găsești farmecul. De ea ai nevoie și la Istorie, și la Geografie, și la Anatomie… Mă bucur că ai terminat din farfurie. Hai să trecem la lecții, după care te așteaptă marea și prietenii de joacă.

Bazinul devenise parcă neîncăpător pentru Matu și noii veniți: câinii de mare Titu și Sisu, precum și mustăcioasa focă, Lala. Dar nu era loc de compromisuri, iar cei patru vizitatori știau că trebuie să aibă răbdare până ce omulețul lor își termina treaba. Paul a venit cu mai multe cărți, unele mari și frumos colorate, toate protejate de coperți impermeabile. Băiatului îi plăceau cărțile, mai ales cele cu poze, și le mângâia cu drag paginile fine din care emana o mireasmă nemaiîntâlnită în nicio altă parte a întinderilor străbătute de el. Oare așa miroase uscatul populat de oamenii de la care proveneau aceste cărți? Trebuie să fie un tărâm minunat!

Timpul s-a scurs, când mai repede, când mai greoi, dar momentul cel mai așteptat al nopții a sosit, spre bucuria tuturor. Au sărit amândoi între înotătorii ce-i așteptaseră cu atâta răbdare, coborând prin bazin în adâncul mării. Acolo îi aștepta o altă lume, plină de viață și libertate. Aproape toate viețuitoarele îi cunoșteau și veneau să le ureze bun venit. Altele, mai puține și probabil rătăcite de zona lor obișnuită, priveau curioase acel alai multicolor ce însoțea două ființe de mare rang. Noaptea din ape avea strălucirea ei, văzută în toată splendoarea de cele două perechi de ochi omenești… și nu prea. Pentru că ei se adaptaseră noii vieți și puteau vedea, la fel de bine, noaptea ca și ziua.

Au înotat în grup, o perioadă, apoi băiatul s-a desprins, prin încercările lui de a-i întrece în viteză pe Titu Și Sisu. Însă rechinii nu se lăsau mai prejos, și astfel Paul și Matu, mai potoliți de felul lor, le pierdură urma. Doar Lala încerca încă să se țină după ei. Băiatul știa că-i așteptat pe insulă, înainte ca aceasta să se scufunde, dar nu ar fi fost prima dată când aventurile îl făceau să nu fie punctual.

Validate

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Domnule, aveți doar un singur ochi. Nu ar trebui să fiți la volanul unei mașini, îmi spuse polițistul.
– E în ordine, domnule agent, se compensează, i-am răspuns. Sunt atât de turmentat, încât văd dublu…

* Bărbatul, pe patul de moarte:
– Femeie, pune un ban în pod, deasupra mea, că m-oi înălța la Cer curând, să-l iau cu mine, că cine știe…
După ce moare omul, femeia cată-n pod și găsește banul neatins.
– Cred că era mai bine să-l fi pus în pivniță.

* – Mărie, zice Ion către nevastă-sa după ce s-a întors de la pescuit, ai putea învăța și tu de la peștele ăsta ceva! Modul admirabil în care tace.
– Și tu ai putea învăța ceva de la el, tot atât de admirabil: faptul că bea numai apă.

* – Mami, este adevărat că 5 + 5 = 10?
– Da, puișor, așa este, dar de ce mă întrebi?
– Păi, doamna învățătoare zice că 6 + 4 = 10!

Imagine similară

* Un țăran era în piață și vindea portocale. La un moment dat se apropie de el o fată simpatică, îmbrăcată în fustă mini, și cu un glas suav îl întreabă:
– Bună ziua, cât costă portocalele?
– 10 lei kilogramul.
Ea, ridicându-și un pic fusta:
– Dar acum, care este prețul lor?
– 8 lei kilogramul.
Fata mai ridică fusta un pic și întreabă prețul, el „6 lei kilogramul”, apoi fata ridică fusta și mai sus, el „3 lei kilogramul. Atunci, tânăra ridică de tot fusta, însă țăranul, scoțând mâinile de sub tejghea și ștergându-se cu o cârpă:
– Duduie, portocalele costă 10 lei kilogramul.

* La pușcărie, doi colegi de celulă discutau una-alta:
– Bă, frate, ție câți ani ți-au dat?
– 5.
– Da’ de ce?
– Am spart câteva geamuri la serviciu.
– Păi cum, frate, 5 ani pentru câteva geamuri??? Dar unde lucrai?
– Pe un submarin…

* Bulă primește o vizită de la un verișor de-al lui de la țară, novice în agățat.
– Bulă, cum să fac și eu să mă întâlnesc cu o fată?
Bulă:
– Bă, te duci într-un bar și, dacă vezi pe una stând picior peste picior, mergi le ea și-i spui: „Ce picior frumos ai!” și ea îți va zice că de fapt are două. După aia, tu îi zici: „Ce faci între unu și două?”. Și gata, ai agățat-o!
Vărul lui Bulă înțelege cum stă treaba și merge într-un bar; acolo, vede o fată stând picior peste picior și îi zice: „Ce picior frumos ai!” Fata îi răspunde că are, de fapt, două picioare, dar vărul, în loc să o întrebe cum l-a învățat Bulă: „Ce faci între unu și două?”, vrea să pară mai inteligent și întreabă: „Ce faci între 13 și 14?”
La care gagica îi zice: „Da’ ce, mă, mă-ta e caracatiță?”

* După beție, un prieten îl sună pe altul:
– Vasea, noi ieri am băut bere?
– Băut.
– Dar votcă am băut?
– Băut.
– Dar coniac am băut?
– Băut.
– Dar combustibil pentru rachete am băut?
– Băut.
– Dar la WC ai fost?
– Nu.
– Vasea, nu te du… eu te sun din Tokyo.

* Ora 23.57. Într-o intersecție se întâlnesc doi polițiști. Unul din ei aprinde o țigară, trage din ea și tace. Al doilea, după un timp de tăcere, spune către primul:
– Bă! Tu știi care este capitala Angliei?
– Da! Paris. De ce?
– Credeam că nu știi!

* Un rocker ajunge dimineața acasă, beat mangă, și dă peste mamă-sa în bucătărie:
– Mamăăăăăăă! Mi-e răăăăăăuuuuuu…
– Ce să-ți dau, dragul mamii, ca să-ți treacă?
– Pune-mi o manea, să vărs!…

* Un grup de români pleacă în excursie în Anglia. Ajunși acolo, autobuzul cu care se deplasau face un popas la o benzinărie. De nicăieri apare o dubiță din care coboară cinci bărbați cu scopul de a-i jefui pe cei din autobuz. Când vede cât de frumoase sunt româncele, șeful hoților spune:
– Pe femei o să le violăm și pe bărbați îi jefuim!
– Șefule, hai să nu le violăm pe femei, spune un hoț care era mai pricăjit și virgin.
În acel moment, o româncă îi dă o palmă după ceafă și spune:
– Tu de ce te bagi în treburile șefului tău?!

Copilul mării (3): Insula nopții

Posted on by racoltapetru6

Apusul devenea o amintire din ce în ce mai îndepărtată, în timp ce noaptea se așeza tot mai întunecată deasupra mării liniștite. Cupola de stele din trena nesfârșită a lunii își etala sclipirile, căutând fiecare din ele să se admire în oglinda imperturbabilă a apei. Apoi, pe măsură ce se regăseau, clipeau ștrengărește pentru a se asigura că e reflectarea fidelă a lor. Deodată, acel spectacol de liniște și grandoare începu să vibreze, iar oglinda apei își deformă chipul, chinuită parcă de durerile unei nașteri iminente. Și nu era nicio exagerare, pentru că, din burta ei misterioasă răsări lin un petic de pământ înverzit, ce se elibera tăcut din adâncul întunecos.

Era o insulă mică, ce părea făcută de mâna omului. Prea simetric erau construite canalele zidite în piatră ce o străbăteau, prea calculat erau distribuite plantele care creșteau pe pământul neted, prea bătătoare la ochi era capsula din mijlocul acestei apariții. Parcă pentru a risipi orice dubiu, acea construcție rotundă și întunecată se deschise în patru petale, lăsând să se vadă un alt înveliș, de data asta transparent, prin care răzbătea o lumină blândă. Și acesta se deschise precum o floare, descoperind complet o suprafață de circa 300 de metri patrați. Camere cu pereți de sticlă, straturi de verdeață și flori, obiecte de mobilier al cărui rost era greu de ghicit, un bazin mare în centru, erau doar câteva din dotările ce săreau în ochi. Fiecare lucru genera lumină proprie, de parcă ar fi avut viață, suficientă pentru a-l face vizibil, dar să nu eclipseze nimic din jurul său.

Și totuși, cele două paturi situate în centrul locuinței se cereau examinate mai îndeaproape. Nu fiindcă arătau ca două scoici uriașe semi-deschise, de un alb sidefat, la fel ca așternuturile imaculate, dar mai ales pentru cele două ființe care se odihneau în ele. În primul dormea încă un băiețaș gol și complet dezvelit, de vreo zece ani, cu părul negru și lung și cu o respirație imperceptibilă. Arătarea care ocupa ce-l de-al doilea pat e mai greu de descris. Avea două mâini și două picioare, de asemenea și un cap, dar parcă nu era om. Tot corpul îi era acoperit de plăcuțe dure, ca de scoică, de culoare închisă. La fel îi era și chipul. Doar pleoapele, care tocmai se ridicară, îți mai dădeau senzația că are ceva din specia umanoidă.

– Bună noaptea, somnorosule!, i se adresă el copilului. Avea o voce stranie, de parcă venea de departe și cădea ca valurile înspumate. Iar ai făcut zile negre, umblând prin locuri îndepărtate? Ești obosit?

Somnorosul începu să dea semne de viață, prin mișcări tot mai dese. Se ridică alene și deschise ochii, dând la iveală o culoare intensă, mai puțin obișnuită pentru un om.

– Nu-s obosit deloc! Ți-a spus Lala ceva?, întrebă el, uitându-se curios la cel care-i întrerupse odihna.

– Ce ar fi trebuit să-mi spună?

– Eu știu…? Poate că…

Omul scoică se așeză lângă micuț și îl cuprinse cu brațele. Apoi îi luă obrajii în mâini, fixându-l cu privirea:

– Îmi ascunzi ceva, dragul meu?

Băiatul scăpă un oftat și îl îmbrățișă, la rândul lui, după care spuse mai mult în șoaptă:

– Paul, eu te iubesc mult… O iubesc și pe Lala, îl iubesc și pe Matu și pe Titu și pe Sisu, dar… de ce stăm noi aici?

Omul scoică îl dădu imediat deoparte și se ridică în picioare.

– Ai văzut oameni, așa-i? Ai fost la mal în zilele trecute, în loc să vizitezi Templul, așa cum mi-ai spus?

– Daaa… puțin. Doar un om… și numai de trei ori.

– Ah!, copile, copile… Locul nostru nu e printre ei, ci printre prietenii noștri, printre rudele noastre de sânge. Crede-mă, că eu de acolo vin.

– Dar eu semăn mai mult cu ei decât cu Lala… sau cu tine.

Paul se întoarse din nou lângă băiat și îl luă de mână.

– E drept că arătăm diferit, însă avem același sânge. Ți-am mai povestit că Matu mi te-a adus aproape mort. A trebuit să-ți dau din sângele meu, pentru a te salva. Din fericire, nu ți s-au produs mutații fizice evidente, poate fiindcă eu am fost înainte un om normal. Doar pe ici pe colo ți-a ieșit câte un înveliș de scoică, dar chipul ți-a rămas frumos și pur.

– Și Lavi e frumoasă!, se grăbi să spună micuțul.

– Cine e Lavi?

– Fata cu care m-am întâlnit pe malul mării. E fată, nu-i așa?

– Mda, cred că e fată. Sufletul tău știe mai bine. Doar că ar trebui să n-o mai vezi.

– De ce? E un om bun, simt asta!

– Nu mă îndoiesc de asta, dar nu-i singură. Pe lângă ea roiesc o mulțime de oameni, dintre care unii ți-ar putea face rău.

Imagine similară

– Îți promit că o să fiu atent și nu mă voi lăsa văzut! Te rog, Paul! O să mă apere Titu și Sisu…

– Doi rechini de mare și o biată focă nu pot ține piept nici măcar unui om. Mai ales dacă e înarmat.

Va urma

Pe bune

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Aflată într-o misiune în România, experta Comisiei Europene trece cu mașina printr-un sat din apropierea Sibiului. Vede o turmă mare de oi.
– Oprește, te rog, mașina – îi spune ea șoferului.
Mașina se oprește și experta se apropie de cioban.
– Auzi baciule, dacă-ți spun câte oi ai în turmă, îmi dai o oaie?
– Îți dau! – răspunde ciobanul.
Experta se duce la mașină, ia un GPS și numără oile.
– Ai 567 de oi în turmă – îi spuse ea ciobanului.
– Corect, du-te să-ți iei oaia.
Experta Comisiei Europene alege un animal, îl pune în portbagaj și dă să plece.
– Ia stai – îi zice ciobanul. Dacă eu îți spun unde lucrezi, îmi dai 1.000 de euro?
– Îți dau – spuse experta.
– Lucrezi la Comisia Europeană.
Uimită, experta îl întreabă:
– Cum ți-ai dat seama?
– În primul rând, nu te-a chemat nimeni. În al doilea rând, mi-ai spus ceea ce deja știam. În al treilea rând, mi-ai luat câinele în loc să-mi iei o oaie.

Imagini pentru poze cu zâmbete

* Șeful: – Îți place berea caldă?
Angajatul: – Nu, șefu’!
Șeful: – Îți plac femeile transpirate?
Angajatul: – Nu, șefu’!
Șeful: – Bun, atunci îți iei concediu în iarnă!

* – Tată, de câte feluri sunt sânii?, întreabă fiul.
– De trei feluri: sânii de la 20 de ani sunt ca pepenașii, mici și rotunzi. Sânii de la 35-40 sunt ca perele, atârnă puțin, dar încă mai merg, iar sânii de la 50 de ani sunt ca cepele.
– De ce?, întrebă mirat fiul.
– Pentru că atunci când îi vezi, te fac să plângi.

* După petrecerea de la nuntă, EL și EA se retrag în camera lor. Oarecum rușinată, ea spune:
– Dragul meu, trebuie să îți mărturisesc un secret: eu nu știu să fac nimic, dar chiar nimic!
– Aaaa! Asta nu e o problemă! Chiar e foarte bine că-i așa! Lasă că-ți explic eu: așează-te pe pat, desfă-ți picioarele și de restul mă ocup eu!
– O, nu, prostuțule!… Amor știu să fac, și încă prea bine! Problema este că nu știu să spăl, să gătesc, să fac curățenie prin casă, nu știu absolut nimic.

* Un cetățean s-a dus la primărie să-și declare veniturile:
– N-am venit că am venit, am venit că n-am venit!

* Astronomii ardeleni au stabilit de ce lumina unei stele face mii de ani până la noi: nu se grăbește. Fotonii sunt particule în toată firea, ar putea străbate mii de ani lumină într-o clipită, dar își spun și ei: „no, de ce atâta grabă?”

* – Ți-e dor de mine?
– Da, mereu…
– Și de ce nu-mi spui?
– Îmi place să-mi fie dor.

* Aseară, m-a întrebat iubita mea dacă vreau să facem sex în trei.
A fost modul ei de a-mi spune că e gravidă.

* Zice-se că în perioada războiului rece, la o întâlnire dintre președintele Rusiei și Cancelarul Germaniei, aceștia s-au amuzat aducând o clarvăzătoare să le prezică viitorul națiunilor fiecăruia. I-a ghicit prima dată rusului:
– Aoleu, văd puzderie de capitale: Moscova, Chișinău, Kiev, Minsk, Vilnius, Tașkent, Erevan și altele de nu mai încap în globul de cristal; vai, țara asta va fi praf!
Zâmbetul rusului îngheață. Germanul o întreabă repede pe ghicitoare:
– În Germania câte capitale vezi?
Se uită ghicitoarea, se uită și ghicește destul de greu.
-… Una singură, Berlin!
– Of, mi-ai luat o piatră de pe inimă. Dar de ce ai ghicit așa greu?
– Păi, era scris în arabă!

* În stația de autobuz unui preot i se fură portofelul.
Singurul care vede faza e un bețiv.
Apropiindu-se de preot, îi spune:
– Batman, m-ai dezamăgit!

* Soția primarului se duce la baia publică. Cabinele fiind ocupate, ea așteaptă să-i vină rândul. La un moment dat, apare o prostituată locală, căreia i se face imediat loc. Mânioasă, primărița se plânge șefului. Acesta, ridicând din umeri, răspunde:
– Vă rog să fiți înțelegătoare! Pe dumneavoastră vă așteaptă numai stimabilul nostru primar, pe ea, tot orașul…