Selecție de pe Google, după o sugestie venită de la Zaraza
Regrete
Când ai plâns în ploaie
Am vrut să pun zăgaz izvoarelor
Pentru a nu se risipi pe pământ
Apele sfințite de lacrimile tale
Când ai râs în soare
Am vrut să te înconjor cu o seră
Pentru a nu se evapora în eter
Căldura zâmbetelor tale
Când am simțit atingerea ta
Mi-am dorit să nu mor niciodată
Pentru a nu fi risipită în neant
Acea senzație divină
Nu am reușit să fac digul
Nici cupola nu am construit-o
Iar trupul îmi dă semne de plecare
Risipind toate darurile tale
Pagina de umor
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Bulă vine în vizită la bunică-sa:
– Ce, iar se ceartă mă-ta cu tac’tu?
– Da. Mama a adus de la mare nu știu ce sifilis. Și a împărțit-o cu tata, cu unchiul Vasile și cu vecinul de vizavi. Acum toți urlă și se ceartă, iar eu nu înțeleg: sau a adus prea puțin sau nu a dat la toți în mod egal?!
* Doi vânători erau undeva într-o pădure. La un moment dat, unul dintre ei se prăbușește la pământ fără suflare, cu ochii dați peste cap. Celălalt scoate celularul și sună la Salvare.
– Prietenul meu a murit. Ce să fac?, strigă el în receptor.
La care operatorul răspunde:
– Vă rog calmați-vă și eu o să vă ajut. Mai întâi asigurați-vă că e într-adevăr mort.
Se lasă tăcerea, apoi se aude zgomotul unei împușcături. După care tipul pune mâna pe telefon și zice:
– Ok, și acum ce să fac?
* O femeie dă un anunț la ziar: „Schimb bărbat înaltă fidelitate, pe bărbat înaltă frecvență”.
* Se duce Bulă la doctor, să-i dea o rețetă pentru slăbit.
– În fiecare dimineață trebuie să alergi opt kilometri, zice doctorul. Peste un an, vino să evaluăm rezultatele.
Trece un an și doctorul primește un telefon de la Bulă:
– Știți, nu pot să vin astăzi.
– De ce?, întreabă doctorul. Ai făcut ce ți-am spus?
– Tocmai asta e problema – sunt la aproape trei mii de kilometri de casă…
* Bulă vine acasă zgâriat tot pe față, pe gât, pe mâini.
– Dar ce s-a întâmplat, îl întreabă tatăl lui.
– Am făcut hora în jurul bradului.
– Păi, și de ce ești zgâriat în halul ăsta?
– Eram puțini!
* Nuntă tradițională într-un sat din Irlanda.
Conform tradiției, toți nuntașii se îmbată, iar familiile mirelui și a miresei se încaieră, sparg totul în local și firesc… sosește poliția.
Săptămâna următoare, membrii celor două familii sunt chemați în fața curții.
Bătaia continuă și acolo, până când judecătorul îi domolește.
Cavalerul de onoare, Paddy, se ridică în picioare și spune:
– Domnule judecător, eu am fost cavaler de onoare la nuntă și pot explica ce s-a întâmplat.
– Bine, fu de acord judecătorul.
La noi în sat există tradiția ca la nunți cavalerul de onoare să danseze primul mireasa. Ei bine… am terminat primul dans și, fiindcă muzica a continuat, l-am dansat pe-al doilea… și fiindcă nici la următoarea melodie muzica nu s-a oprit, am dansat și al treilea dans… când, deodată, mirele a sărit peste masă, a alergat spre noi și apoi i-a tras miresei un șut puternic între picioare…
– Dumnezeule!, exclamă judecătorul, cu siguranță a fost foarte dureros…
– Dureros?! Ticălosul mi-a rupt trei degete!
* Trei schelete mergeau pe stradă. La un moment dat, unul îl pipăie pe cel de lângă el și zice:
– Ia te uite ce oase tari ai! Când ai murit?
– În ’70, zice scheletul. Eh… se mânca sănătos atunci. Dar tu când ai murit?
– Păi în ’90, dar și atunci se mânca încă sănătos.
– Da, se vede că și tu ai oase tari, calciu… ce să mai…
– Tu când ai zis că ai murit?, îl întrebă pe al treilea schelet.
– Bă, eu n-am murit! Sunt student și mă duc la cursuri.
* – Copii, pregătiți caietele pentru dictare!, zise învățătoarea.
Toți elevii își scot caietele pe bancă, numai Bulă scoate un sul de hârtie igienică.
– Bulă, sper că nu ai de gând să scrii pe hârtia aia igienică!, zise doamna, contrariată.
– Ba da, doamna învățătoare!, răspunse Bulă.
– Cum așa?!
– Păi, taică-miu m-a tras ieri de urechi și mi-a spus că mă bate măr de altă dată dacă nu mă învăț să scriu igienic!
* Seara, în pat. Deodată, deși pe jumătate adormită, ea simți mângâierile lui. La început timide, ca și cum i-ar fi fost rușine. Apoi, mângâierile deveniră mai îndrăznețe.
Mai mult, și mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cu nesaț, așa cum se întâmpla… nu-și aducea aminte exact, cam cu 4-5 ani în urmă. Senzații pe care le credea uitate se întorceau.
Memoria sentimentelor era vie și o ajuta să răspundă la fel.
Mângâierile se îngrămădeau, se repetau, el o învăluia, o întorcea. Acum era un vârtej de senzații de nedescris. Deodată… Absolut nimic.
– Ce s-a întâmplat?, întrebă ea, surprinsă. Te rog, nu te opri, mai vreau!
– Shhhh… încercă el să o liniștească, gata, am terminat!
– Cum adică ai terminat???
– Gata, am găsit telecomanda, dormi liniștită!
Copilul mării (4): Botezul
Tentația întâlnirilor de la malul mării era tot mai mare pentru ambii copii. Lavi era atrasă de apariția atât de exotică a băiatului cu ochii mov, iar acesta simțea o afecțiune irezistibilă pentru fetiță, prima ființă umană în care avea încredere. Amândoi căutau prilejul să ajungă la locul de întâlnire, ea convingându-și mama că plaja de la Vadu e cea mai frumoasă din lume și acolo se simte nespus de bine, iar el evadând de sub supravegherea lui Paul și a lui Matu. Degeaba era dojenit și avertizat de tutorele lui, nu avea putere să reziste chemării instinctive.
Primele cuvinte le schimbară între ei când s-au văzut a doua oară, tot în acel loc ferit de după stâncă. Predominau întrebările fetei, dar băiatul evita sau nu cunoștea toate răspunsurile. Cea mai grea era „Cum te cheamă?”, peste care sărise până la a treia întâlnire, căutând un răspuns potrivit.
– Pe mine mă cheamă Lavinia, dar mi se spune Lavi. Pe tine cum te cheamă?, a venit din nou întrebarea fetei.
Băiatul lăsă ochii în jos, rușinat.
– Nu știu… Încă nu am un nume.
– Cum așa?! Toată lumea are un nume, chiar și pisica mea. Cum îți spun părinții?
– Mama și tata au murit când eram mic, iar eu nu-mi amintesc cum îmi ziceau. Paul e prietenul meu cel mai bun, dar nici el nu știe cum mă cheamă. Mi-a zis că poate îmi voi aminti cu timpul. Până atunci îmi spune „băiete” sau „micuțule”, că nu mă are decât pe mine.
– Nemaipomenit! Să nu ai nume! Doar voi doi sunteți? Unde locuiți?
Băiatul îi arătă largul mării, iar Lavi nu știu ce să înțeleagă.
– Pe o insulă mică, o lămuri el. Cu ceilalți prieteni. Vrei să-i cunoști?
Fata aprobă încântată și, după ce băiatul dispăru sub apă pentru câteva secunde, în apropierea ei apărură doi pești mari și o focă.
– Nu te teme, că nu-i mușcă decât pe cei care-mi vor răul, o liniști copilul mării.
Frica Laviniei dispăru destul de repede, pe măsură ce se amuza de giumbușlucurile celor trei ființe care făceau cercuri în jurul ei. Foca se apropie cel mai mult, lăsându-se chiar mângâiată.
– Ea e Lala, iar cei doi câini de mare sunt Titu și Sisu.
– Ce simpatică focă!, se entuziasmă fata. Vezi, chiar și ea are un nume. Trebuie să primești și tu unul! Vrei să te botez eu?
Băiatul păru încântat de idee:
– Se poate așa simplu?
– Sigur că da! Trebuie doar să-ți găsim un nume potrivit, ceva frumos. Ai vreunul în minte?
– Nu m-am gândit. Așteptam să-mi amintesc numele care l-am primit de mic…
– Până atunci pot să treacă ani, iar eu nu știu cum să-ți zic. Ești un copil al mării, dar îți trebuie și un nume… sugestiv. Cum ar fi… Marin? Marinică?
– Da! E frumos Marin, se bucură băiatul. Atâta-i tot? Sunt gata botezat?
– Nu chiar. Hai aproape și lasă-te pe mâna mea.
Băiatul se apropie supus, iar fata îi puse mâna pe cap. Se bucură de atingerea ei plăcută chiar dacă era prin casca protectoare. Închise ochii și simți o ușoară apăsare care-i sugera să-și scufunde capul. De trei ori a repetat operațiunea, timp în care Lavi recita ceva de genul:
– Doamne, botează-l pe acest copil al mării cu sfântul nume de Marin! Fie ca această alegere să-i poarte noroc, să-l facă mai viteaz, mai bun, mai înțelept! Amin!
În timpul ceremoniei, Lala, Titu și Sisu, își aduseră aportul stropindu-i din belșug pe cei doi protagoniști și înghiontindu-l pe cel botezat.
– Acum, e gata. Oricine te întreabă, poți să-i răspunzi că te numești Marin sau Marinică, după cum le place să te cheme. Eu sunt nașa care ți-a ales numele și te-a botezat, ceea ce înseamnă că nu poți avea secrete față de mine, iar eu trebuie să te ajut în orice problemă.
– Nașa Lavi?! Ce bine că mai am o rudă! Trebuie să-i spun și lui Paul, să nu fie îngrijorat. El crede că oamenii sunt răi.
– Sunt și oameni răi, de care trebuie să te ferești. Tati e polițist și îi prinde pe infractori, dar pe tine sunt sigur că te-ar îndrăgi. Chiar ar trebui să te prezint părinților. Vrei să alergăm împreună pe plajă?
Marinică se uită spre țărm și îi dispăru zâmbetul de pe față. Să-și părăsească teritoriul în care se simțea în siguranță și să se avânte în necunoscut, i se părea prea mult. Acolo erau oameni mulți și mari, iar el era mic și nu o cunoștea decât pe Lavi. Cum ar fi primit un copil care trăiește în mijlocul mării, cu aspect deosebit, cu obiceiuri complet diferite, cu stângăcii care l-ar fi dat de gol? Poate că părinții fetei l-ar fi tolerat, dar ceilalți? Prietenii din apă nu l-ar fi putut urma și s-ar fi dus imediat la Paul să-l avertizeze. Sigur nu era pregătit încă pentru acest pas, mai avea nevoie de timp.
– Nu pot acum. Nu am nimic pe mine, așa cum văd că au ceilalți de pe plajă. Poate data viitoare.
De-ale pădurii (II)
Selecție de pe Google
Epigrama care mușcă (CCXLII)
MIHAI TUDOSE, UN PRIM-MINISTRU BLAZAT
Cu chipul adânc ridat
Și capul mereu plecat,
Perfectă învestitură,
Că nu are osatură.
Rostuite
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Fiul discută cu tatăl său:
– Tată, să știi că totuși mama conduce mai bine ca tine!
– Ești sigur? Eu n-aș spune așa ceva!
– Dar tu singur ai zis că n-ai putea să faci nici 10 metri cu frâna de mână trasă, pe când mama a reușit să parcurgă așa 12 km!…
* – Tată, tată, vine micul fecior de țăran scoțian la tatăl său, vacile vecinului au intrat în fâneața noastră și ne mănâncă iarba!
– Taci din gură, ia o găleată și du-te și le mulge.
* Cum latră câinele din București?
– Ham-ham-ham!
Cum latră câinele din Cluj?
– No… dacă-i musai… Haaam!
* Patronul unui local i se plânge unui prieten:
– Nu mai știu ce să fac, afacerea merge foarte prost, am de toate, prețuri rezonabile, dar clienți – ioc!
– Dar oglindă mare în baie, cât mai mare, pentru selfie, ai?
– Nu…
– Păi, vezi?
* La insistențele bărbatului, soțul și soția merg la un consult ginecologic. După ce sunt consultați, doctorul îi spune doamnei:
– Doamnă, am comparat fișa dumneavoastră cu fișa soțului și există o neconcordanță. Soțul face dragoste de două ori pe săptămână, iar dumneavoastră de cinci ori pe zi.
Femeia, foarte agitată:
– Este corect! Situația nu o să se schimbe până când nu plătim creditul pentru casă!
* La slujba de duminică, preotul vorbește despre faptul că trebuie să facem bucurii aproapelui. Bulă zice:
– Părinte, eu am făcut cuiva o bucurie săptămâna asta!
– Cum așa?
– Am stat vreo trei ore pe la un prieten și când am spus că e timpul să plec, nevastă-sa a zis: „Mă bucur!”…
* La mijlocul unui autobuz supraaglomerat se aude un glas iritat de femeie:
– Domnule, cum vă permiteți, ce faceți?
Liniște, pauză, același glas:
– Domnule, ce faceți?
Liniște, din spatele autobuzului, un glas interesat:
– Hai, domnule, nu ne mai intriga, spune-ne și nouă ce faci…
* Vorbesc două prietene:
– Psihologul mi-a recomandat o modalitate foarte bună de a adormi repede. Număr până la trei și adorm instantaneu.
– Așa de repede?
– Nu întotdeauna. Ieri, de exemplu, am numărat până la patru dimineața!
* Un patron către altul:
– Cum de angajații tăi sunt mereu așa punctuali?
– Simplu: am 30 de angajați și 20 de locuri de parcare.
* Examen în anul I de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, toți se prefac că scriu de zor…
Examen în anul II de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, aceștia copiază în continuare. Când profesorul bate cu pixul în masă, studenții se prefac că scriu de zor.
Examen în ultimul an de facultate.
Profesorul stă cu fața la geam – studenții copiază pe rupte. Când profesorul se întoarce cu fața la studenți, aceștia continuă copiatul. Când un student din ultimele rânduri bate cu pixul în masă, profesorul se întoarce cu fața la geam.
* Soțul vine inopinat acasă și-și găsește soția goală în pat. În scrumieră arde un trabuc.
– Ce-i cu asta?
– Nu știu, se bâlbâie femeia, speriată.
– Dacă nu-mi explici imediat, nu știu ce-ți fac. Spune-mi, de unde a apărut țigara asta?
Atunci se aude din șifonier o voce înfundată:
– Din Havana, domnule…
* Testare psihologică:
– Ești închis într-o cameră cu un manelist, un tigru și o cobră. Ai o pușcă în care ți-au mai rămas 2 gloanțe: ce faci?
– Îl împușc pe manelist, evident. De două ori!
* Un țigan își conducea Mercedesul, când, deodată, face pană de cauciuc. Culmea, se dă jos să schimbe roata. Alt țigan apare și-l întreabă:
– Ce faci, mânca-ți-aș?
– Păi, scot roata!
Atunci ăsta sparge parbrizul dintr-o lovitură și zice satisfăcut:
– Gata, frate, atunci iau io casetofonu’!
Copilul mării (3): Insula nopții
continuare
Un sunet discret se făcu auzit, la care Paul se ridică și se apropie de un mic panou de comandă.
– Exact la timp a sosit Matu cu hrana.
Atinse un buton al cărui led clipea, după care chepengul ușor de pe bazin se ridică silențios. La scurt timp, pe marginile din sticlă groasă își făcură apariția niște brațe lungi cu ventuze, urmate de un cap cu ochi mari și curioși.
– Matuuuu!, exclamă băiatul sărind vioi din pat și fugind spre ceea ce arăta ca o caracatiță de dimensiuni apreciabile. Mi-a fost dor de tine…
Două din brațele arătării se avântară și-l cuprinseră pe micuț într-o îmbrățișare insolită și pătimașă. După un moment de tandrețe, omulețul fu ridicat pe sus și scufundat zgomotos în apa revigorantă. Apoi alte două ramificații cu ventuze își făcură apariția din apă, purtând în ele alge și câțiva peștișori ce se zbăteau încă. Paul preluă mâncarea și îi lăsă pe cei doi să se hârjonească, în timp ce el spălă ingredientele și alcătui porțiile. După care se aruncă și el, iar joaca mai dură câteva minute, de data asta în trei. Ăsta era ritualul de început al fiecărei nopți obișnuite. Bipezii ieșeau bine dispuși și se ștergeau cu câte un prosop alb și pufos, înainte de a se așeza la masă. Matu îi privea de pe margine, dar câteodată încălca protocolul și ieșea din bazin, alăturându-se mesenilor. Nu și de data asta.
– De ce e Matu singur în toată marea?, întrebă băiatul în timp ce mânca. Nu am mai văzut o altă caracatiță care să-i semene.
– Cred că ți-am mai spus povestea lui Matu, dar îți place să o tot auzi, chiar și când mâncăm. Ceea ce nu-i frumos printre oameni. Cu Matu m-am împrietenit când rătăceam prin Oceanul Atlantic, și a ținut neapărat să mă urmeze, deși nu-i priește traiul în apele prea puțin salinizate ale Mării Negre. Acum s-a mai adaptat, dar a suferit un timp doar pentru a-mi fi alături. E o caracatiță isteață și iubitoare, cum nu mai există alta. Acum, ia spune-mi, ce subiecte abordăm azi la educație? Că tot veni vorba de istețime…
– Așaaaa… Știu că avem de discutat despre Istoria și Geografia Mării Negre, despre limba maternă, despre…. anatomia omului și… arte.
– Atât? Ai uitat matematica?
– Uuuuf, n-am uitat-o, dar nu-mi prea place, se îmbufnă micuțul.
– Nu-ți place fiindcă nu o cunoști. Un lucru la care ești bun, nu se poate să nu-ți placă. Așa e și afecțiunea dintre ființe. Dacă nu cunoști o ființă, ba chiar ai informații greșite, nu o să te simți atras de ea, ajungând să o detești. De exemplu, oamenii l-ar prinde pe Matu și l-ar expune într-un bazin mic, ca să-i distreze. Asta dacă nu l-ar ucide pentru a-l mânca.
– Ooooo, Paul! Cum poți să vorbești așa ceva?! Mai ales când mâncăm.
– Scuză-mă, dar nu m-am putut abține. Revenind la matematică: trebuie să ai răbdare și o să-i găsești farmecul. De ea ai nevoie și la Istorie, și la Geografie, și la Anatomie… Mă bucur că ai terminat din farfurie. Hai să trecem la lecții, după care te așteaptă marea și prietenii de joacă.
Bazinul devenise parcă neîncăpător pentru Matu și noii veniți: câinii de mare Titu și Sisu, precum și mustăcioasa focă, Lala. Dar nu era loc de compromisuri, iar cei patru vizitatori știau că trebuie să aibă răbdare până ce omulețul lor își termina treaba. Paul a venit cu mai multe cărți, unele mari și frumos colorate, toate protejate de coperți impermeabile. Băiatului îi plăceau cărțile, mai ales cele cu poze, și le mângâia cu drag paginile fine din care emana o mireasmă nemaiîntâlnită în nicio altă parte a întinderilor străbătute de el. Oare așa miroase uscatul populat de oamenii de la care proveneau aceste cărți? Trebuie să fie un tărâm minunat!
Timpul s-a scurs, când mai repede, când mai greoi, dar momentul cel mai așteptat al nopții a sosit, spre bucuria tuturor. Au sărit amândoi între înotătorii ce-i așteptaseră cu atâta răbdare, coborând prin bazin în adâncul mării. Acolo îi aștepta o altă lume, plină de viață și libertate. Aproape toate viețuitoarele îi cunoșteau și veneau să le ureze bun venit. Altele, mai puține și probabil rătăcite de zona lor obișnuită, priveau curioase acel alai multicolor ce însoțea două ființe de mare rang. Noaptea din ape avea strălucirea ei, văzută în toată splendoarea de cele două perechi de ochi omenești… și nu prea. Pentru că ei se adaptaseră noii vieți și puteau vedea, la fel de bine, noaptea ca și ziua.
Au înotat în grup, o perioadă, apoi băiatul s-a desprins, prin încercările lui de a-i întrece în viteză pe Titu Și Sisu. Însă rechinii nu se lăsau mai prejos, și astfel Paul și Matu, mai potoliți de felul lor, le pierdură urma. Doar Lala încerca încă să se țină după ei. Băiatul știa că-i așteptat pe insulă, înainte ca aceasta să se scufunde, dar nu ar fi fost prima dată când aventurile îl făceau să nu fie punctual.
racoltapetru6 