Nu era timp de pierdut și a doua zi de dimineață au început treaba. Din câte bănuiau ei, se aflau la jumătatea distanței dintre pol și ecuator, deci era foarte probabil să aibă parte de patru anotimpuri. Acum erau în plină vara, judecând după poziția astrului zilei, dar construirea unei case cerea timp și multă muncă, deci fiecare zi trebuia folosită la maxim. Pădurea era cam la vreo doi kilometri, în partea cea mai apropiată, iar până la ea se întindea o pășune bogată. Relu, Gavrilă și Bogdănel au pornit spre copacii care le vor asigura materialul de construcție, luând cu ei o pușcă, toporul, drujba și cei 5 litri de benzină pe care-i aduseseră. Știau că nu le va ajunge multă vreme, dar mai multă nici n-ar fi putut să aducă de pe Pământ.

Cei mai mulți arbori erau groși și înalți, dar au ales din cei mai tineri, altfel nu ar fi reușit să-i taie și să-i pregătească. Sute de păsări necunoscute făceau un zgomot teribil de fiecare dată când un trunchi se prăbușea la pământ. Animale mari nu au văzut prin desișul întunecat al pădurii, dar instinctul le spunea că sunt urmăriți de mulți ochi neprietenoși. Pe la amiază a venit Carmen cu merinde și au luat o pauză binemeritată. Nu s-ar fi așteptat să aibă un așa mare spor și își dădeau seama că gravitația redusă era un mare câștig pentru ei. Chiar și Carmen zburdase peste câmpie, nefiind împiedicată de bagajul cu mâncare și băutură. Se simțeau cu toții niște super-oameni.

În timp ce mâncau, fetița le-a spus că a văzut păscând, spre marginea estică a câmpiei, o turmă de animale ciudate. Erau mari, dar păreau blânde. Gavrilă a luat binoclul și s-a urcat într-un copac, scrutând locul pomenit de Carmen. Mirarea lui nu a fost mică atunci când și-a dat seama cum arătau ciudățeniile. Capul le era mic, în formă triunghiulară, corpul masiv precum al unui bizon, iar țâțele erau mari și pline de lapte, doar că erau dispuse câte 7 de-o parte și de alta a trunchiului. Cel mai mult l-a uimit faptul că aveau un singur ochi, mare și umed, iar unele dintre ele, câte un corn ascuțit dar îndoit ușor în jos. Probabil că erau masculi, fiindcă stăteau pe margine și erau atenți la fiecare mișcare. Curioși, au urcat apoi fiecare să vadă minunățiile, după care s-au gândit să le dea și un nume. A fost rândul lui Bogdănel să aleagă și le-a botezat Cavane, luând primele silabe de la cuvintele capră și vacă.

Carmen a rămas cu ei în partea a doua a zilei, încercând să le dea o mână de ajutor la tăierea ramurilor mai subțiri. Relu și Gavrilă schimbau pe rând toporul cu drujba, iar Bogdănel era necăjit fiindcă nu avea și el măcar o securice, așa că era nevoit să se chinuiască folosind un cuțit. Către seară aveau pregătiți suficienți copaci, doar că nu puteau căra decât câte unul, oricât ar fi fost ei de puternici. Așa au și făcut, iar copiii au ales să care un trunchi, împreună. Pe la jumătatea drumului, când s-au oprit cu toții să-și mai tragă sufletul, au observat un stol de păsări neobișnuit de mari, care se îndrepta spre ei. Ajuns deasupra lor, două dintre ele s-au desprins din formație și au coborât în picaj, direct spre ei. Aveau un cioc imens, ca de pelican, dar gurile larg deschise lăsau să se vadă niște dinți ca ai unui crocodil. Nu era deloc o situație plăcută pentru grupul de pământeni.

Gavrilă a pus imediat mâna pe pușcă, care era încărcată, și a ochit-o pe cea mai apropiată. A tras de aproape și apoi s-a ferit din traiectoria creaturii, care a căzut sfârtecată. Chiar și așa s-a mai zbătut încă un timp, dar cealaltă pasăre era prea speriată și a făcut cale întoarsă. Cei patru oameni s-au apropiat de ciudățenie și au examinat-o îndeaproape. Din rănile ei nu curgea sânge, așa cum s-ar fi așteptat, ci un lichid gălbui, cu un miros pregnant și parcă familiar. Relu s-a aplecat și și-a înmuiat degetul în acea substanță, apoi l-a dus la dus la nas… a gustat-o cu greață. Și-a scos apoi bricheta, a aprins-o și a apropiat-o de una dintre răni. Pasărea s-a aprins instantaneu și ardea ca o torță.

– Ce naiba poate fi asta?, a exclamat uimit Gavrilă.

– Petrol!, îi răspunse Relu. Pasărea asta are, în loc de sânge, un combustibil inflamabil, la fel ca petrolul sau chiar benzina. Nu-mi explic cum se poate așa ceva, dar cred că organismul lor transformă carnea într-o astfel de substanță lichidă.

– Păi, dacă-i așa, înseamnă că am găsit combustibil pentru drujbă! Păcat că i-ai dat foc, zise Gavrilă.

– Nicio grijă! Sunt sigur că ne vom mai întâlni cu aceste păsări carnivore. Dar hai să mergem, că se întunecă în curând.

– Da’ pe asta n-o botezăm?, întrebă Bogdănel.

– E rândul meu acum, se grăbi Carmen să amintească. Aș zice să le spunem Petrine, de la petrol.

Au zâmbit cu toții pornind mai departe și cărându-și greutățile până pe platoul unde-i așteptau femeile cu mâncarea caldă. În timp ce povesteau, la lumina focului, au căzut de acord ca a doua zi să captureze niște cavane. I-ar fi ajutat mult la cărat și poate că nici laptele lor nu era rău.