O alegere ușoară

În ultimii ani de gimnaziu, am avut ca profesori suplinitori de limba română un cuplu tânăr și drăguț. Toate ar fi fost la locul lor, fiindcă ne plăcea cum predau amândoi, dar un singur lucru ne-a făcut să-i considerăm mai ciudați. În zilele călduroase ale anului, doamna Rusu purta câte o rochiță sumară și fără mâneci, care-i lăsa o mare parte a corpului la vedere. Iar atunci când ridica mâna să scrie la tablă, puteam vedea un smoc abundent de păr roșcat care-i ieșea în evidență de subraț, imagine care ne provoca la chicoteli. În schimb, domnul Rusu era obsedat de părul care-i creștea în exces pe picioare, fapt pentru care îl vedeam periodic, în pauzele dintre ore, cum se rădea cu aparatul de bărbierit, necăjit că trebuie s-o facă din ce în ce mai des.

Astăzi, la câteva decenii de cele relatate mai sus, avem de ales între metode bune și foarte bune de epilare. Ceara este folosită de multă vreme, dar are dezavantajul durerii pe care trebuie să o suportăm și necesitatea de a repeta destul de des operațiunea. Tot mai mulți dintre cei care știu să-și îngrijească trupul, apelează la aparate de epilat clasice și aparate de epilare definitivă distribuite de Total Pro Beauty. E important de știut că acest importator direct oferă, la prețuri fără concurență, tot ce este necesar în materie de epilare, inclusiv consumabile pentru epilarea definitivă, ceară de unică folosință, încălzitoare și decantoare pentru ceara de epilat. Nu lipsesc nici cosmeticele profesionale, cum ar fi șampoane și vopsele de păr profesionale, fixative și tratamente pentru păr etc.

TPB-250x250

Trebuie să recunosc că alegerea mea a fost ușoară. Prefer o epilare fără durere și definitivă, iar Silk’n Flash&Go este aparatul ergonomic cel mai indicat pentru așa ceva. E o realizare a tehnologiei de vârf, poate fi folosit cu ușurință acasă, iar performanțele sale sunt excepționale. Pe lângă faptul că scăpăm de păr pentru multă vreme, această metodă este recomandabilă și persoanelor care-și doresc un tratament în locuri mai sensibile, cum ar fi zona inghinală, pe față sau la ceafă. Aparatul Silk’n Flash & Go este conectat la priză și astfel poți fi sigur că tratamentul nu va fi întrerupt, mai ales că nu durează mult. Prin acest procedeu veți beneficia de o piele fină, fără arsuri sau fire de păr rebele. Eu vi-l recomand cu convingere, dar alegerea vă aparține. Puteți apela la o multitudine de alte procedee, dar aș fi curios să aflu la care dintre ele v-ați oprit.

silk-n-flashgo-epilator-pentru-epilare-definitiva-tpbro

Mă întreb acum: dacă ar fi existat acest aparat pe vremea când eram elev, oare și-ar mai fi lăsat doamna profesoară Rusu subsuoara neepilată? Sau domnul Rusu, s-ar mai fi chinuit săptămânal să-și radă părul de pe picioare? Întrebare este retorică, fiindcă știm cu toții răspunsul.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2014

42 thoughts on “O alegere ușoară

  1. Mult succes in continuare, Petru! Oare profu Rusu purta pantaloni scurti, de era atat de ingrijorat de cresterea parului sau pe picioare?! Bineinteles e o intrebare retorica! 🙂
    Week-end curat si lin tuturor! 🙂

  2. Oare sa incep si eu sa ma documentez??!! Voi avea succes la femei, daca voi incepe sa ma epilez si eu?? Dar daca nevasta-mea ma ia la intrebari?? Stai cuminte Petru ca ma tragi la rele….

    1. Nu văd ce ar deranja-o pe nevastă dacă vei arăta mai bine. Dimpotrivă, cred că o să-ți urmeze exemplul, dacă nu se epilează deja în intimitate. Eu zic să încerci, Marius! 🙂

  3. Noile tehnologii de epilare sunt foarte eficiente. Si eu sunt interesata de tot ce apare nou pe piata. Informatiile pe care ni le dai sunt de bun augur. Sa ai o zi frumoasa!

    1. În ziua de azi și bărbații știu să-și îngrijească trupul, deci epilarea a devenit ceva firesc pentru cei care se respectă. Să-ți fie weekendul benefic, Marius! 🙂

  4. Informatiile din acest domeniu imi trezesc interes mai ales ca eu folosesc periodic prodese epilatoare. Succes Pertu!

    1. Sunt încântat că ești dornică și tu de a fi la curent cu ultimele noități în domeniul epilării. Mult succes în alegere metodei, dacă nu cumva te-ai decis deja!
      Mulțumesc pentru urare, Corina! 🙂

  5. Cred ca proful Rusu se epila pe picioare in speranta ca-i va sugera nevestei sa-l imite. Si a ramas saracu cu tic nervos…….Poate ale cupluri vor invata ceva de la tine. Bafta Petru!

    1. Tot ce se poate! Păcat, însă, că doamna Rusu nu s-a prins sau îi era prea frică să se epileze cu metodele existente atunci. Mulțumesc mult, Dana! 🙂

  6. Sunt interesante informatiile tale. Recunosc, eu folosesc, des, produse epilatoare care ma ajuta sa mai corectez, ce pot, la infatisarea mea. Consider ca si acestea completeaza necesarul de produse de igiena personala si nu de infrumusetare. Sigur, o piele catifelata nu poate sa arate rau. De cand folosesc produse epilatoare ma simt mai curata, mai ordonata, nu am jena sa ma expun la plaja, merg la medic, la croitoreasa cu mai multa incredere. Eu, in pielea mea, ma simt mai bine si starea mea de spirit este alta. Trebuie sa recunosc, faptul, ca nu stiu ce m-as face daca nu ar exista aceste produse acum dupa ce m-am obisnit sa le folosesc. Cu lama ma pot accidenta, asa ca ceara si crema epilatoare le folosesc cel mai des. Orice informatie este binevenita de aceea iti multumesc, Petru pentru pachetul informativ foarte complex pe care ni-l dai cu generozitate. O seara buna!

    1. Îți mulțumesc foarte mult că ne-ai amintit tuturor necesitatea unei epilări eficiente, în această perioadă când se pune mare accent pe un corp sănătos și aspectuos. E valabil pentru fiecare din noi, femei sau bărbați, pentru că educația întreținerii se formează de-a lungul întregii vieți, nu numai în copilărie și adolescență. Acum, când tehnologia avansată ne oferă o paletă întreagă de opțiuni rapide și comode, ar fi păcat să nu profităm de ele.
      Să fii mereu iubită și fericită, dragă Crina! 🙂

  7. Iarasi o postare minunata…M-ai convins si de aceasta data cu povestea ta! Nu stiu cum faci, dar devii atat de credibil, incat uita omul ca e doar o poveste si chiar isi doreste sa achizitioneze produsul de dragul celor scrise de tine! Cand imi voi face firma, apelez la serviciile tale pentru publicitate, fiindca stiu sigur ca nu dau gres cu o astfel de alegere!

    1. Aceasta este o poveste adevărată și am păstrat chiar și numele real al celor doi profesori. De domnul Rusu eram chiar foarte apropiat, deoarece jucam des șah împreună. Mulțumesc mult pentru frumoasele-ți cuvinte și sper ca să-ți deschizi cu-adevărat o firmă! Poate una de catering? 🙂

      1. M-am gandit ca toate povestile tale au un punct de plecare legat de trairi adevarate. Si mie-mi place sa joc sah, dar se intampla din ce in ce mai rar in ultimul timp, mai mult iarna, cand se restrang parte din activitatile noastre si imi ramane mai mult timp; doar ca,pescarul meu de suflet e si un bun sahist si imi cam da mat… 🙂
        Sa ai wekend frumos, plin de inspiratie, Petru!

      2. E foarte bine când doi soți știu și joacă șah împreună! Doar că bărbatul, dacă e mai tare, ar trebui să fie galant și să te mai lase să și câștigi, că doar nu jucați pe bani! 🙂
        Zile calde și frumoase îți doresc, dragă prietenă! 🙂

  8. Pentru femei in zilele noastre ai recomandat un aparat deosebit de practic si valoros, avand in vedere ca timpul este limitat din cauza treburiilor zilnice este exact de care avem nevoie! Mult succes si nota maxima iti doresc la concurs! Un weekend minunat iti doresc!

    1. Aparatul e la fel de util pentru femei, cât și pentru bărbați, fiindcă și ei au păr de care ar vrea să scape fără durere și timp irosit. Mulțumesc apăsat pentru urări și sper să ai un weekend superb, dragă Gabi! 🙂

  9. Ha, ha! Mie mi-a plăcut amntirea cu doamna profesoară cea “stufoasă”. Păi ce, dacă dânsa alesese varianta “naturelle”! 😀

Leave a reply to Decenu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.