De ce nu ar trebui să faci poze în momentele importante din viața ta?
Dacă vrei să îți amintești mai bine vizita la un muzeu vestit sau orice alt eveniment important din viață, asigură-te că nu iei aparatul de fotografiat cu tine. Acesta este sfatul oamenilor de știință de la Universitatea Fairfield după ce au analizat așa numitul „efecte de deteriorare asociat fotografierii”, un fenomen psihologic ciudat prin care încercarea de a păstra vie o amintire deteriorează chiar capacitatea de a forma amintiri.
Aceste descoperiri oferă noi dovezi care indică faptul că tehnologia ne afectează interacțiunea cu lumea din jur. Noul studiu, care a fost publicat în jurnalul Psychological Science, indică faptul că fotografiile realizate cu o cameră digitală sau cu smartphone-ul îl pot face pe fotograf să-și formeze o amintire vagă despre obiectul asupra căruia se concentrează. Comparativ cu un observator care nu face fotografii, va avea o amintire mai slabă.
„Adesea, oamenii scot aparatul de fotografiat aproape involuntar pentru a imortaliza un moment și astfel ei nu observă ce se întâmplă chiar în fața lor. Această tendință a oamenilor de a se baza pe tehnologie pentru a-și aminti lucruri poate avea un impact negativ asupra capacității lor de a-și aduce aminte anumite lucruri”, a explicat coordonatoarea studiului, Linda Henkel.
Pentru a analiza această problemă, oamenii de știință au ales un eșantion de studenți care au luat parte la un experiment în cadrul Muzeului de Artă Bellarmine. Participanții au fost rugați să noteze observații despre un anumit obiect folosind fie fotografia, fie prin observație pură. Ulterior, a doua zi, fiecare participant a fost rugat să descrie obiectul.
Hankel a descoperit că, spre deosebire de cei care doar observaseră obiectul, indivizii care îl fotografiaseră își aminteau obiectul cu o acuratețe mai scăzută. „Rezultatele indică un efect de deteriorare asociat fotografierii. Dacă participanții au fotografiat fiecare obiect ca un întreg, ei și-au amintit mai puțin obiectele și mai puține detalii legate de acestea și de locația acestora în muzeu”, a mai explicat Hankel.
Se pare că fotografiile afectează formarea amintirilor, forțându-l pe fotograf să treacă experiența obiectului țintă printr-un act secundar. Cu alte cuvinte, creierul fotografului trebuie să perceapă atât obiectul, cât și actul de a-l fotografia. Deși acest studiu este limitat la spațiul din muzeu, Henkel este convinsă că fenomenul se aplică în toate contextele.
„Acest studiu a fost controlat cu atenție, astfel încât participanții au fost rugați să realizeze imagini ale unor anumite obiecte. Însă, în viața de zi cu zi, oamenii fotografiază lucruri care sunt importante pentru ei și pe care vor să și le amintească”, a mai explicat cercetătoarea.
Sursa: Medical Daily
racoltapetru6 
Nu țin musai să le stric bucuria cercetătorilor ăștia, dar eu când privesc o fotografie îmi amintesc al naibii de bine ce m-a determinat să încerc să păstrez cât mai viu momentul în memorie. Și nu vorbesc de fotografii recente, ci de imagini adunate peste timp… 😉
Cred că aici sunt două faze distincte, iar cercetătorii se referă la doar una din ele. Mai precis, e vorba despre cei care fac poze pentru alții sau pentru a le publica și nu pentru că sunt atrași ei însuși de priveliștea sau obiectul respectiv. Altfel este când apreciezi cu adevărat un lucru și apoi vrei să-l imortalizezi.
Posibil. Oricum, generalizarea asta nu îmi place – totul ține de personalitatea fiecăruia și a-i arunca în aceeași oală pe toți doar pe seama unui eșantion mi se pare a fi deplasat.
Dar las de la mine, că tre’ să mănânce o pâine și cercetătorii ăștia! 😉
Că bine zici, Bursucel: uneori găsesc și cercetătorii ăștia ceva demn de luat în seamă, dar alteori sunt plătiți degeaba. Oricum, e bine să fim cu ochii pe ei! 😉
In mod clar cercetatorii aia n-au nici amintiri, nici fotografii care sa le aminteasca anumite imprejurari.
Da-i incolo!
Dupa ce ma uit la pozele de prin anii ’68-’70 incep sa-mi vina valuri, valuri amintirile.
E adevărat că pozele făcute din pasiune (și nu pentru că ești obligat să-ți căștigi astfel existența) sunt stimulatoare ale memoriei și o completează benefic. Știu asta din propria-mi experiență, deși nu am fost un bun fotograf.
În mare, da, le dau dreptate. Dar, la o anliză mai atentă, Sunt de partea lui Bursucel. Oricum, mie nu îmi prea place nici să fac poze, nici să îmi facă altcineva
Parcă am fi dintr-o bucată, Potecuță. Nici eu nu prea fac poze și nici nu agreez să fiu fotografiat. Dar admir mereu fotografiile făcute de alții.
Hm….or sti cercetatorii astia ceva , dar cred ca sunt invidiosi pe japonezi si chinezi 😛 😀
Mie-mi place sa fac fotografii , ale locurilor pe unde ajung….insa in muzee nu prea fac , ca e pe bani…
Bunaoara , in Viena , am filmat o trupa de studenti la muzica , o formatie de instrumente de suflat , care au cantat demential in centrul orasului….daca nu ii filmam atunci , cum as mai fi privit cu nostalgie aducandu-mi aminte de eveniment…????Asa am si amintirea , dar si fimarea! 😀 Uite aici dovada 😀
Fotografiile tale sunt mereu foarte bune și originale! Nu te lua după cercetători străini, care vorbesc în general și nu cunosc cazuri concrete, precum ești tu, dragă Ana! Eu am fost și sunt sigur că voi mai fi impresionat direct de pozele tale, mai ales că reprezintă exact ceea ce-mi râvnește inima.
Mersi mult și săru-mâna pentru clipul minunat! 🙂
Apai nu cred ca intereseaza pe cineva despre mine si chiar nu ar fi de dorit sa devin interesanta pentru cineva…deci zic pas la treaba ca ar trebui sa fiu cunoscuta…Ideea a fost ca nu cred eu ca cercetatorii aia s-au interesat corect ori n-am priceput eu care e mesajul…
Ma bucur ca ti-a facut placere videoul… 🙂
Sa stii ca este adevarat, si nu prea . Nu-mi place sa ma fotografiez, dar acum cateva luni, mi-a adus o fotografie din prima mea saptamana de serviciu, nu stii cat m-am putut amuza ! Cat despre muzee, momente speciale, chiar merita imortalizat momentul, macar pentru cei ce vin dupa noi .
Asta susțin și eu, July! Uneori o imagine pe care ți-ai întipărit-o în memorie e mai frumoasă decât ceea ce ai fi putut fotografia, pentru că e PERFECTĂ! Dar, de cele mai multe ori, o fotografie te ajută să retrăiești clipe pe care le-ai uitat. Depinde de om și de ocazii!
De acord cu Bursucel. Cu precizarea ca intr-adevar o fotografie nu poate reda modul in care ochii, inima si in general toate simturile recepteaza o imagine. Retraim prin intermediul fotografiilor momente frumoase. Insa fotografiile sunt doar copii ale realitatilor inconjuratoare. De aceea uneori nu intelegem lipsa de rabdare a celor carora le aratam fotografii interesante, dupa parearea noastra. Noi le-am vazut si cu ochii sufletului si a mintii.
Absolut de acord cu fiecare cuvânt.:)
Foarte reală această perspectivă și fiecare dintre noi cred că a trăit astfel de momente, având poze pe care le ține aproape de inimă și pe care-i place să le revadă periodic. E ca o călătorie în timp, pe care o facem de unul singur sau alături de cei dragi.
Foarte bine spus 😀
Pentru că fotografia este o pură pasiune, cred că adevărul este undeva la mijloc. Într-adevăr, uiţi, uneori, de ce se întâmplă în jur. Dar nu tot timpul, mai ales dacă eşti conştient de acest pericol. Ideea este (pentru mine, cel puţin) de a trăi, în primul rând. Poate de aceea îmi este mai uşor să filmez decât să fotografiez. Pot filma privind pe lângă cameră. Se vede altfel. Dar nu aş lăsa aparatul din mână dacă ce se întâmplă mă fascinează. Pentru că imediat i-aş simţi lipsa. Există un anumit fior în procesul însuşi de a fotografia, de a prinde sau de a rata, de care nu m-aş lipsi. În acelaşi timp… da. Există momente în care las aparatul şi camera la o parte şi mă bucur de moment, pur şi simplu. Prin obiectiv se vede altfel. Într-un fel care scapă celorlalţi. Fenomenul este, însă, valabil şi invers. În acelaşi timp, cum am spus, este, în primul rând, pasiune. Deci îmi permit să aleg. Concluzia? Nu aş contrazice studiul în totalitate. Sunt lucruri care merită păstrate doar în suflet, pentru a le păstra mai bine. Şi spun asta deşi, repet, nu m-aş lipsi de aparat! 🙂
Pe vremea când eram școlar, era mare lucru să știi a face fotografii, iar fotograful din localitate stătea în dreapta primarului. Aveam un profesor care a pus baza unui „Cerc Foto” ce a avut un succes impresionant, în el înscriindu-se aproape jumătate din elevii școlii. Trebuie să recunosc că, din păcate, eu nu m-am numărat printre ei și am preferat „Cercul Șahiștilor”. Aceasta ar putea fi cauza pentru care nu mi-a fost insuflată pasiunea de a fotografia și de a filma.
Eu zic ca, in afara de concentrarea atentiei asupra activitatii de a fotografia, se mai intampla ceva ce poate deteriora formarea amintirilor: cand fotografiezi ceva, te gandesti nu numai la felul in care receptionezi tu imaginea reala respectiva, ci si la efectul imaginii fotografiate asupra celor carora vei dori sa le arati fotografia.
Aceasta e și cauza pentru care amintirea imaginii din memorie devine mai estompată. Un fotograf pasionat devine un artist care e în stare să piardă ore întregi sau chiar zile, pentru a reuși o poză cât mai perfectă, dar pune pe prim plan opera sa și nu subiectul în sine.
Mi-e imi place sa am fotografii cu momente importante dar placute in viata pentru mine,insa sa faci fotografii numai pentru a publica cred ca trebuie sa ai un talent deosebit ca fotograf si artist ! O seara minunata iti doresc!
Am admirat cu mare plăcere pozele tale și pot să spun că sunt foarte reușite. Asta în primul rând pentru că subiectele fotografiate sunt deosebite!
Bună dimineața și o zi pe cinste îți doresc, dragă Gabi! 🙂
Am observat fenomenul de care zic cercetatorii pe pielea mea. Eu zic ca apare din cauza excesului de fotografiere, cand vrei si sa imortalizezi ce vezi, dar si sa traiesti momentul. Din cauza lipsei de timp caracteristica acestei epoci lasam uneori prea putin timp pentru a savura momentul si ne grabim spre urmatorul obiectiv etc. Dar se intampla in anumite conditii… fiecare din cei care au comentat au lasat marturie de cum percep ei fenomenul. 🙂
Si daca tot veni vorba, am mai observat ceva. Noi vedem flori frumoase printr-o plasa de gard, dar fotografia reda plasa de gard, iar florile nu prea se vad. Sau fotografiezi un catel dragut, dar in poza vezi un catel cu blana incalcita… in orice caz abia in poza observi detalii care inainte erau amanunte nesemnificative. In primul caz, creierul recompune imaginea din detalii si in creierul nostru se formeaza o imagine perfecta a florilor, in ciuda plasei de gard pe care creierul a putut-o elimina in imaginatie. 🙂
Iar tu, draga Petru, ai ales foarte bine sahul, deoarece erai atras intuitiv, ceva din tine stia ca intr-acolo trebuie sa mearga. Putem invata orice, dar in mod natural ne atrag anumite zone din realitate. Viata e mereu o alegere, dar trebuie sa stim ca orice se poate invata. 🙂
Eu am invatat si sah, dar nu m-a atras, in schimb imi plac alte jocuri, poate nu chiar asa de solicitante ca sahul, dar probabil ca imi place toate sa le joc, inafara de sah. 😀 E drept ca tatal meu facea fotografii si era profesor, ceea ce a fost important pentru mine. Dar am in mod natural o memorie fotografica si imi plac culorile, culorile mi se par importante in viata noastra sau cel putin a mea.
Se vede treaba că, pe lângă memoria fotografică pe care o ai, te pricepi bine și în arta fotografierii, dar și în impactul pe care-l are o poză asupra celui care o privește, indiferent că a fost sau nu implicat în vreun fel la realizarea ei. În ceea ce mă privește, mă gândesc că aș fi putut să învăț și eu tehnica foto de la A la Z (incluzând developarea pozelor, care a rămas un mister pentru mine), fără să mă afecteze prea mult în practicarea și studierea șahului. E doar o undă de regret.
Sunt doar niste principii care trebuie respectate si un pic de simt artistic. De exemplu e de preferat sa aranjezi obiectivele din fotografie pe o diagonala sau pe aproape. Tot asa, de obicei lumina trebuie sa-ti vina din spate, asta daca nu se vede inestetic umbra ta in poza samd.
Câteva principii elementare din tehnica fotografierii am prins, pe parcurs. Cum ar fi lumina și timpul de expunere. Am avut două aparate foto și am făcut ceva poze în tinerețe, doar că nu developam eu filmele.
Eu cred în arta fotografică care e valoroasă. Instantaneele unor momente ne pot releva multe. Și mai e ceva, în timp unele amintiri, trăsături se pot estompa când persoana dragă de exemplu e departe (de mult timp), sau e plecată dintre noi și atunci fotografia este dragă și scumpă. Numai bine și o seară plăcută !
Cred că fiecare dintre noi are măcar un album în care și-a depus amintirile sub forma pozelor făcute cu diferite ocazii. Și eu îl deschid uneori, rememorând cu nostalgie momente care altfel ar cădea în uitare.
Un weekend minunat îți doresc! 🙂
Recunosc că sunt un mare pasionat de fotografie. Şi îmi place să strâng amintiri fotografice cu fiecare ocazie. Oarecum au dreptate cercetătorii, căci din grija de a face fotografii, de a prinde anumite momente, se pierd alte momente şi nu mai eşti 100% atent la evenimentul în sine. Dar şi ce bucurie atunci când revăd momentele imortalizate.
Numai bine, dragă Petru! 🙂
Opinia venită de partea ta, un pasionat în arta fotografică, e foarte importantă pentru mine, și nu numai. De aceea nu pot decât să subscriu părerii tale, cum că fără pozele pe care le acumulăm de-a lungul vieții, multe evenimente s-ar estompa sau chiar ar fi uitate, fapt ce ne-ar lipsi de bucuria amintirilor.
Să-ți fie ziua plină de frumusețe, Alex! 🙂
Vizita la un muzeu, manastire, parc natural, lac, baraj, cetate, rezervatie de zimbri etc etc etc , fara FOTOGRAFII, e ca NUNTA fara lautari !!! 🙂 🙂 🙂
Aliosa.
Să fie cât mai multe „nunți” frumoase, cu „lăutari” buni, dar să nu uităm că-i bine să și „dansăm” la fața locului! 😉
Un weekend plin de voie bună îți doresc, Alioșa! 🙂
Adesea ma intreb cum gandesc unii cand fac fotografii la accidente mortale sau inmormantari. 😯
Cred că le-a fost mai greu până s-au obișnuit, apoi totul devine rutină. Chiar și moartea, în diferitele ei variante.
Și totuși eu fac fotografii din belșug. Cum aș putea imortaliza clipele minunate? Și cum și-or aduce aminte nepoții de mine? :)))
E foarte bine că ai o pasiune atât de frumoasă și folositoare. Eu prefer să admir pozele făcute de alții! 🙂