În ziua în care am răsărit pe această lume, tatăl meu a sădit un pom. Era prea sărac să se îmbete de fericire și să dea de băut la prieteni și vecini – așa cum fac cei mai proaspeți tătici -, dar mlădița de nuc o avea la îndemână. La fel a procedat la nașterea fratelui și surorii mele. Pentru primul a plantat un prun, iar pentru mezina familiei a socotit că s-ar potrivi un măr. Cei trei pomi erau apropiați și creșteau deodată cu noi.
La împlinirea unei vârste ce-mi dădea posibilitatea înțelegerii, tata m-a luat de mână și m-a dus lângă puietul de nuc. Mi-a explicat că-mi este ca un frate geamăn, iar dacă voi avea grijă de el și el va avea grijă de mine. M-am bucurat de o asemenea legătură și i-am mângâiat tulpina-i firavă, lăsându-mă îmbătat de mirosul acrișor al verdeții sale. Vorbele părintelui nostru mi-au rămas întipărite în memorie și cu timpul au căpătat noi valențe, mai profunde și mai pragmatice.
Creșteam în același ritm și, din ființe plăpânde și supuse ușor vitregiilor vremii și vremurilor, am devenit mari și viguroși. Am savurat cu recunoștință primele fructe ale fratelui meu vegetal și mă adăposteam adesea sub ramurile lui răcoroase. Atunci simțeam cum frunzele-i fremătau fără nicio adiere de vânt, se aplecau spre fruntea mea fără să aibă vreo povară. Când era secetă îi ofeream apă din fântână, iar în nopțile de primăvară capricioasă făceam câte un foc din cauciucuri uzate, pentru ca mugurii lui să nu înghețe.
Deși aveam frați umani, mă simțeam atras într-un mod enigmatic și duios de fratele meu geamăn ce viețuia în grădină. Cu el nu puteam să mă cert niciodată și adesea îi împărtășeam cele mai ascunse taine, eliberându-mă de frământările adolescenței. Era tăcut și nu mă contrazicea, o calitate pe care nu o găseam la oamenii din jurul meu.
Anii au trecut și a trebuit să mă despart de familie, inclusiv de nucul meu. Când ne-am reântâlnit eram amândoi maturi. El avea nenumărate ramuri, încărcate cu nuci mari și pietroase. Eu eram copleșit de emoția revederii și dorul de-al îmbrățișa. Am simțit că m-a recunoscut și foșnetul inconfundabil al frunzelor mi-a confirmat că bucuria era reciprocă. Dulce a fost zăbava la umbra lui deasă, admirându-i pe îndelete maiestuozitatea care-l făcea vedetă printre pomii din împrejurimi. Eram mândru de el și speram că și el de mine.
În anul în care s-a stins tata, nucul nu a dat roade. Lumea zicea că sunt ani în care pomii „se odihnesc” după atâția ani rodnici, dar eu știam că fratele meu suferea alături de mine. Doar aveam același părinte, același om care ne-a însămânțat și sădit. L-am înțeles și ne-am consolat reciproc, petrecând și mai multă vreme alături.
După câțiva ani s-a uscat prunul cel bătrân. Nu cred că a fost o coincidență faptul că în același an am aflat că fratele meu e grav bolnav, iar la puțină vreme a murit. Se spune că frații gemeni simt aceeași durere deodată și uneori chiar și viața lor se încheie în același timp. Poate că această regulă e valabilă și în cazul acesta, iar vorbele tatei nu au fost doar o metaforă.
Acum, în amurgul vieții, mă uit adesea la nucul meu și încerc să-i ghicesc starea de sănătate. Poate că așa îmi voi da seama dacă e cazul să mă îngrijorez, dacă ar trebui să-mi închei socotelile pe această lume. Dar fratele geamăn nu-mi dă încă niciun semn de îngrijorare, ci continuă să foșnească liniștit, mângâindu-mă cu frunzele sale înmiresmate. Atunci mă gândesc că am avut un mare noroc să am parte de o așa familie complexă.
În această eră a industrializării galopante, ce provoacă decimarea nemiloasă a pădurilor, cred că ar fi un mare ajutor dacă fiecare nou-născut ar avea cel puțin un frate geamăn în rândul arborilor. Dacă în loc de un trabuc și o beție cu prietenii, părintele i-ar oferi copilului său un sprijin natural, un pilon al vieții ce tocmai începe. În momentele de cumpănă, când simți că oamenii nu te mai înțeleg și ești singur într-o lume stresantă și materialistă, ai avea mereu unde să te liniștești, un trunchi de care să te sprijini, o ramură care să te mângâie lin și dezinteresat. Unde să te descarci de nocivitatea care-ți afectează spiritul și să te umpli cu energie pură și binefăcătoare. Pentru că acel pom, acel frate, nu-ți cere nimic, dar poate să-ți ofere foarte multe. Trebuie doar să știi a le primi, a le înțelege și a le aprecia.
racoltapetru6 
Oooo , da….ce frumos ar fi daca fiecare parinte ar planta un copac la nasterea unui copil…
Tatal tau a facut un gest incredibil de frumos si minunat!
Sa fiti si tu si nucul plini de verde , multi ani inainte! 🙂
Îți mulțumesc mult pentru gândul bun și urări, Ana! 🙂
Despre măr nu ai spus nimic. Să mă îngrijorez ?
Și mărul se vede a fi sănătos, doar că face poame mai rar.
Doamne, cât de frumos! Am şi eu un pomişor al meu, eu l-am sădit când aveam vreo 6 anişori. Mi-e tare tare drag
E minunată o astfel de legătură și sper ca relația dintre tine și pomișorul tău să dăinuiască până la adânci bătrâneți! 🙂
Să sădești un pom, să faci un copil, să clădești o casă!
Doar casa nu am clădit-o cu mâinile mele, dar este ca și cum. În rest, m-am achitat din plin de îndatoririle de OM! Mai mulți pomi și doi copii ce-mi înfloresc în fiecare zi!
Mă pui pe gânduri, Mugurel. N-am sădit niciun pom, nu am copii și nici casă n-am făcut efectiv, deși am lucrat două decenii în construcții, dar la întreținerea utilajelor. Cred că nu se pune. Măcar o carte dacă aș scrie, ar însemna că las ceva în urma mea.
Dragă Petru, cred că se pune fiecare lucru bine făcut, de care au beneficiat cei din jurul tău! Totul este să faci lucruri ce dăinuie în oamenii din jurul tău, să poată să-și amintească de tine!
Asta mă străduiesc să fac zi de zi , deși, cu toate intențiile bune, nu-mi iese întotdeauna așa cum aș vrea.
Cat ai scris si vei mai scrie pe blog, e ca si cum as fi citit o carte scrisa de tine! 🙂
Mă bucur din suflet, dragă prietenă! Bine ar fi să am cât mai mulți cititori atât de fideli ca tine! 🙂
Mi-a dat fiori povestirea ta. E minunat sa te poti simti atat de aproape de natura. Pacat ca am devenit din ce in ce mai reci si mai neintelegatori cu exact ceea ce ne hraneste si ne tine in viata.
Încă nu-i târziu să ne întoarcem cu sufletul către natură și să o simțim aproape. Să-i respirăm prospețimea pură, neafectată de fumul grătarelor sfârâind, și s-o simțim aproape fără influența euforică a conținutului unui pet cu bere.
Reblogged this on Printre extreme.
Mulțumesc mult pentru interes!
Este foarte emoţionantă povestea ta, Petru. Mi-a plăcut mult de tot.
Eu nu sunt superstiţioasă şi nici familia mea nu este. Însă s-a întâmplat ceva care ne-a pus pe gânduri. Când fratele meu, Alex, era mic, a găsit un lăstar de nuc, în apropierea nucului bătrân, ieşit dintr-o nucă şi doar l-a mutat din livadă în grădină. O vecină mai în vârstă trecută de 80 de ani, dar destul de voinică, a mustrat-o pe mămica spunându-i:” nu trebuia să-l laşi pe băiat să planteze nucul, pentru că atunci când tulpina nucului are circumferinţa taliei băiatului, băiatul va muri. Nucu nu-i bine să fie plantat de tineri, numai de bătrâni.” Nimeni n-a băgat-o în seamă pe vecina.
Fratele meu a murit şi da trunchiul nucului acea aceeaşi cinrcumferinţă cu talia sa. În acelaşi an şi nucul s-a uscat.
Moartea fratelui meu am pus-o ca aşa i-a fost scris. Dar gândul ne poartă mereu la acea coincidenţă. Am simţit să-ţi spun asta, sper să nu te superi.
Ai o seară minunată, Petru şi numai bucurii! 🙂
Superstiția asta nu o cunoșteam, iar tragedia fratelui tău e impresionantă. Deși sunt un om lipsit de prejudecăți, cele relatate de tine mă fac să cred că o fi ceva la mijloc și nu a fost doar o bizară coincidență. 😦
La mine a fost cu totul altă poveste, pentru că nu am plantat puietul, ci tata, eu doar îngrijindu-l cum am crezut de cuviință și atașându-mă de el. Pe de altă parte, nici tata nu era bătrân când a sădit nucul, avea doar 30 de ani. S-a stins exact după încă 30.
O zi cu adieri răcoroase îți doresc, Ștefania! 🙂
O poveste frumoasa plina de amintiri care ne leaga de persoane dragi noua si locuri la care te intorci cu placere.Iti doresc sa poti vizita “fratele geamani” inca multi multi ani si sa aiba mereu frunze sanatoase dar sa ai grija de pomul de mar!Sa ai o seara frumoasa!
Sper să-l revăd periodic, deși nu mai stau la curte. Oricum, și anul acesta a rodit din belșug, cum o face aproape mereu. Să-ți fie ziua mirifică, draga mea prietenă! 🙂
Foarte frumoasă istorie și plină de înțelepciune!
Mulțumesc intens pentru frumoasele aprecieri!
Doamne, ce poveste frumoasa ! 🙂
Mai rar asa TATA ca al tau prietene ! 🙂
Dupa mine, NUCUL este REGELE pomilor fructiferi !!! 🙂 🙂 🙂
Este cel mai folositor, impozant, maiestuos si usor de intretinut POM ! 🙂
NUCILE au zeci de BENEFICII , se recolteaza si pastreaza usor etc etc etc .
Sa sadesti la fiecare nastere de FIU un POM
E suprema calitate a unui TATA,
Ce dovedeste ca-i un mare OM
Chiar de si-ar fi dorit si-o FATA ! 🙂
La umbra NUCULUI batran
Am stat de zeci de ori
Cand eram un simplu baietan
Uneori cu capu-n nori ! 😦
” In padure sub un NUC ”
Am dormit de zeci de ori
Urmarind cum zbura vre-un CUC
Sau se zbenguiau micutele priveghetori ! 🙂
O zi racoroasa 🙂 ca la mine-i foarte cald 😦
Aliosa.
Îți sunt tare recunoscător pentru minunatul tău comentariu, acompaniat de o melodie pe măsură, dragă prietene! Ai mare dreptate când spui că nucul e un pom foarte apreciat de români, iar eu am avut norocul să mă „înrudesc” cu unul, datorită părintelui meu. Probabil că ținea foarte mult la mine, iar faptul că i-am semănat mult la chip o fi fost o consecință a dragostei pe care mi-a purtat-o, chiar înainte de a mă naște.
Să-ți fie ziua blândă și cât mai plăcută, Alioșa! 🙂
Primul cuvant care mia venit in minte dupa cea ti-am citit povestea, a fost “impresionant”! Si-apoi am mai citit-o o data, pentru ca doream sa aprofundez subiectul…Sa ai grija de nuc si sa-l observi cu atentie si daca se poate sa scrii povestea intr-o carte, ca-i tare frumoasa si merita sa fie cunoscuta! Mi-a facut placere sa alung clipele insuportabile ale caniculei citind o poveste de familie atat de frumoasa!
Zile racoroase, pline de inspiratie, iti doresc, sa am ce sa citesc!
Cuvântul găsit de tine mă onorează și încurajează, în același timp , să-mi a-mi adun povestirile de acest fel într-o viitoare publicație. Sper ca nucul să mă țină până atunci și întâlnirile dintre noi să fie benefice pentru amândoi, mai ales acum, când umbra lui e apreciată de toți cei care-i trec prin preajmă.
Închin un pahar mare de citronadă în sănătatea ta! 😉
Ma treci pe listade pe acum, la un autograf! Si intorc citronada! 🙂
Intotdeauna am iubit copacii, indiferent de faptul ca este nuc, par, mar, plop sau stejar. Mi se pare niste fiinte minunate. De fiecare data cand ma gandeam la copii pe care ii voi avea imi spuneam ca voi planta un pomisor pentru fiecare. Sper sa si ajung sa o fac! Foarte frumoasa povestirea si mi-a reamintit de cateva valori importante pe care le cam bagasem sub covor. Acum au iesit la iveala! O zi blanda si productiva! 🙂
Cecilia.
Mă bucur că povestirea mea a rezonat atât de bine cu sentimentele tale și-ți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Sper să ai copii frumoși și sănătoși, iar pomii pe care-i vei sădi să fie falnici și roditori! O zi benefică îți urez, Cecilia! 🙂
Cât de frumos ! O lecție de viață.
O zi frumoasă, Petru ! 🙂
Mulțumesc intens pentru apreciere!
O zi minunată și ție, dragă prietenă! 🙂