Am început cu teatrul de păpuși. Eram în primii ani de școală și tot ce se întâmpla în spatele perdelei ne fermeca și ne atrăgea cât mai aproape. Până acolo încât am învățat să manevrăm păpușile și să le dăm viață, iar aplauzele care urmau ne topeau de fericire. Când am mai crescut am văzut și prima piesă de teatru pentru adulți: Take, Ianke și Cadâr. Eram elevi la o școală din București și am mers cu clasa. N-am să uit niciodată fascinația pe care am simțit-o la primul contact cu scena și cu actorii în carne și oase. Le sorbeam fiecare cuvânt și eram vrăjiți de fiecare gest pe care-l făceau, de parcă ni se adresa individual fiecăruia. Fusesem la zeci și chiar sute de filme care rulau în cinematografe, dar acolo totul era întunecat și rece. La teatru era cu totul altfel, cald și strălucitor ca o zi însorită de sărbătoare.
Pentru mine un actor e complet doar atunci când se realizează pe scenă. Atunci devine un semizeu pentru toți cei care îl privesc și îi urmăresc fiecare mișcare, fiecare cuvânt. Tot în vremea când eram elev am încercat și eu să joc în câteva schițe umoristice. Nu mi-a fost deloc ușor să simt atâția ochi care erau ațintiți asupra mea; simțeam că mă înăbuș și parcă am intrat în transă. Unii oameni nu reușesc să joace, iar respectul meu pentru cei care o pot face e cu atât mai mare. Ei se dăruiesc din suflet și noi primim fiecare câte o părticică din trăirile lor, ceea ce ne apropie pe toți: cei din sală și cei de pe scenă.
Deși locuiesc departe de capitală, am auzit multe lucruri bune despre Teatrul Evreiesc de Stat și chiar am reușit să văd câteva reprezentații cu Maia Morgenstern una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră, nu numai pe scenă dar și pe marele ecran, unde m-a uimit cu prestația memorabilă din drama „Patimile cu Hristos”, în regia lui Mel Gibson.
Revenind însă la teatru vreau să-mi exprim încrederea că, în ciuda exploziei internetului, a industriei cinematografice și a altor mijloace de divertisment, el nu va dispărea, ci va deveni mai interactiv, mai aproape de spectatori. Din cele mai vechi timpuri am simțit nevoia de a vedea piese de teatru și de a simți emoțiile trăirii unor întâmplări ce se desfășoară în apropierea noastră. Pentru că teatrul a fost la începuturi ca o revelație ce ne fermeca, acum simțim că este o fascinație care ne atrage constant, iar în viitor va fi probabil un mod alternativ de a trăi și a participa la o dramă sau o poveste de dragoste.
Actorii de pe scenă nu au nevoie de trucaje și sentimentele lor sunt la vedere. Ei nu apelează la usturimea unei cepe pentru a stoarce o lacrimă, ci o storc din suflet. Actorii trăiesc pe scenă și mor puțin câte puțin în fața noastră. Fără teatru cultura ar pierde cea mai eficace și plăcută modalitate de propagare.
De aceea iubesc teatrul și nu pierd ocazia să văd o piesă nouă, chiar dacă nu se întâmplă atât de des pe cât aș putea dacă aș locui în București. De aceea apreciez contribuția enormă pe care a adus-o culturii Teatrul Evreiesc din România, ce are o tradiție de aproximativ 130 de ani și cinci decenii de activitate ca instituție de stat.
Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014
racoltapetru6 
Cu rușine recunosc că nu am mai fost la teatrul evreiesc după 89. Foarte interesant repertoriu. Incă nu știu ce să aleg. O să profit de semnalul dat de tine și îți voi povesti ce am văzut. Trebuie să mă mai informez.
Chiar te rog să mă anunți ce piesă ai văzut și ce impresie ți-a făcut reîntâlnirea cu teatrul. Mult succes! 🙂
Vine teatrul si la mine in oras ! Bineinteles ca nu Teatrul Evreiesc, dar ma voi rasfata peste 9 zile cu o seara de teatru . 😀
Te invidiez, July! În orășelul meu vine teatrul o dată la cinci ani. Trebuie să merg în Baia Mare pentru a vedea o piesă sau măcar un spectacol de revistă.
Asa era si aici, dar avem noroc cu Rottary . Ei invita diverse trupe de teatru .
Ne sunam prietenii si mergem sa ne delectam alaturi de o piesa de teatru excelenta. Teatrul inseamna simtire. Nu orice simtire, ci una profunda:-).Trebuie sa te atinga in mod discret. Altfel….urmaresti politica:-)
Chiar așa este! Iar după o seară petrecută într-o astfel de atmosferă te simți parcă purificat de reziduurile acumulate săptămâni sau luni la rândul. O curățenie a minții și a sufletului!
Mi-e dor si mie a urmari o piesa de teatru cu actori celebri, dar deocamdata trebuie sa ma multumesc cu un amatorism, recunosc, cam searbad….
Fiecare zonă cu norocul ei… Cei din capitală sunt favorizați, pentru că au de unde alege. Era unul din motivele pentru care n-aș fi vrut să părăsesc Bucureștiul, dar n-am avut încotro.
Intradevar ai un sentiment aparte cand esti inrtr-un loc deosebit,elegant,festiv eu am un sentiment inaltator si de multumire!Iti doresc mult succes in continuare si o seara superba!
Din câte știu, tu ai ocazia să vezi piese de teatru celebre, că mergi adesea în București! 🙂
O seară minunată îți transmit și eu, dragă Gabi! 🙂
Bun îndemnul! Și cu jenă recunosc – mi-s în București, dar încă n-am ajuns la Teatrul evreiesc… 😳
Încă nu e timpul pierdut, Bursucel! Fă-o și pentru mine și apoi spune-mi, ca să mă bucur! 🙂
Pentru mine, TEATRUL este
O GURA MARE, MARE, de oxigen
indiferent de subiectul tratat !!! 🙂 🙂 🙂
Cun NU stiu cand este ZIUA TA de nastere, 😦
pentru a fi sigur ca-ti voi fi alaturi chiar daca numai virtual,
da-mi voie sa-ti urez inca de pe acum,
sanatate si tot binele din lume ! 🙂
Cu prietenie,
Aliosa.
Mulțumesc mult pentru cadoul anticipat, dragă prietene!
Ziua mea de naștere se apropie cu pași repezi.
Te salut cu căldură, Alioșa!
La Multi Ani cu sanatate,
Sa-ti dea Domnul o SOTIE
Plina de har si bunatate
Zambet cald si veselie !!! 🙂 😀 😆
Pe curând,
Aliosa.
Să fie pentru toată lumea, dragă prietene! 🙂
De mult tare n-am mai văzut o piesă de teatru live, să tot fie vreo doi ani, dar emoţia pe care o trăieşti în timpul spectacolului este incomparabilă, pur şi simplu te rupi de realitate şi treci prin toate stările emoţionale împreună cu actorii, trăieşti poveste din plin, cel puţin eu aşa sunt.
O zi minunată îţi doresc, Petru. 🙂
Iată cum foarte multă lume se plânge că nu a văzut de mult o piesă de teatru, și asta chiar că este trist. Ar trebui făcut ceva în acest sens și eu mă gândesc că mai multe turnee ale trupelor de actori ar fi una din măsurile cele mai binevenite. Plus o educare a publicului.
Să ai parte de o seară tandră, Ștefania! 🙂
Petrule!!! Mi-ai dat ceasul înapoi cu 15 de ani 🙂 Nu doar că înțeleg ce spui aici, eu privesc lucrurile și din papucii actorului, căci da…am terminat actoria și mai ales, doi ani de zile am jucat pe scena Teatrului Evreiesc din București :))
Pfffiu, cum au trecut anii??
Sunt încântat să întâlnesc o actriță veritabilă pe blog și plăcerea mea cea mai mare ar fi să știu cât mai multe despre tine. Dacă ai terminat IATC-ul, cine ți-au fost profesori, dacă mai profesezi, și unde. Curiozitate pe care nu știu dacă ești dispusă să mi-o satisfaci, dar nu mă supăr. Te apreciez oricum! 🙂
Din păcate, Petrule, nu mai profesez de vreo 10 ani. Am terminat facultatea într-o perioadă în care locurile în teatre erau inexistente iar industria cinematografică de la noi era aproape zero. La fel și proiectele pentru televiziuni sau cele pentru reclame. Așa că m-am văzut nevoită să renunț și să caut să supraviețuiesc:(
Profesori mi-au fost Ion Cojar (regizorul) și Ștefan Radof – amândoi plecați deja dintre noi și care mi-au fost nu doar dascăli de suflet ci și familie.
Am scris cândva despre mine, ce am făcut și care mi-a fost parcursul..n-aș mai face-o a doua oară 🙂
Sunt convins că ai avut de luptat din greu în viață și e greu să-ți amintești de piedicile provocate de acea perioadă. E greu pentru cel care se pregătește într-o profesie și apoi vede cum visurile-i sunt spulberate. Dar ai trecut peste asta și ceea ce nu te-a omorât, te-a întărit. Simt eu asta. 😉
🙂 frumos si articolul scris, dar cu siguranta si omul care a facut asta 🙂
Sunt mai mulți oameni și toți sunt minunați! 🙂