Votez și eu pentru vecini. Nu cred să existe o comunitate pe toată planeta asta în care să nu existe modelul ăla enervant de vecin băgăcios ori babă cu ochiul lipit de gaura cheii. Și ăștia-s mult mai eficienți decât orice brățară. Și mult mai ieftini. Fiabili nu prea sunt fiindcă cei mai mulți sunt bătrâni și au termen de garanție apropiat de data de expirare.
N-avem noi pretenții de eficiență, că la noi mere și-așa! Nici dacă am avea dotarea necesară nu ar trebui să ne așteptăm la performanțe, fiindcă n-am ști cum s-o folosim.
Noi nu prea suntem in stare decat sa imitam grotesc lucrurile bune ale altora. Uitam ca avem o baza culturala peste care nu se potriveste orice e bun in Occident.
Nu știm să prețuim decât ceea ce vedem la alții și ne-am transformat, mulți dintre noi, în snobi influențați de orice adiere de opinie care vine din vest.
De ce nu i+or pune sa+si cumpere singuri bratarile ? Daca tot cer arest la domiciliu …. :)))
Mai trebuie și aparatură pentru monitorizare, agenți pregătiți pentru așa ceva ș.a.m.d. Nu sunt bani pentru așa ceva, dar legea nu costă nimic! 😉
Să fim şi noi în ton cu lumea… 😆 Deşi o vecină pensionară fără ocupaţie poate fi la fel de eficientă!
Dacă tot avem mulți pensionari, măcar să le dăm de lucru! 🙂
Exact 😉
Hehehe. Dar vecinii pazesc mai bine, Petru!
Depinde în ce relații ești cu ei… Și vecinii pot fi „influențați”! 😉
Îi mituim cu plăcinte
Dacă-s cu mere… mere!
Votez și eu pentru vecini. Nu cred să existe o comunitate pe toată planeta asta în care să nu existe modelul ăla enervant de vecin băgăcios ori babă cu ochiul lipit de gaura cheii. Și ăștia-s mult mai eficienți decât orice brățară. Și mult mai ieftini. Fiabili nu prea sunt fiindcă cei mai mulți sunt bătrâni și au termen de garanție apropiat de data de expirare.
N-avem noi pretenții de eficiență, că la noi mere și-așa! Nici dacă am avea dotarea necesară nu ar trebui să ne așteptăm la performanțe, fiindcă n-am ști cum s-o folosim.
Așa-i la noi, dai o lege da n-ai cu ce sa faci treabă… 🙂
Legi avem, slavă Domnului, numai că multe din ele se contrazic. 🙄
Ce ne facem daca nu sunt vecini in preajma? 🙂
Sunt oameni care n-au vecini?! Vreau să mă mut acolo! 🙂
Apoi… știi tu vorba aia cu Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă! ?! 🙄
Nu te lasă nici de-l implori! Te „ajută” cu forța!
Noi nu prea suntem in stare decat sa imitam grotesc lucrurile bune ale altora. Uitam ca avem o baza culturala peste care nu se potriveste orice e bun in Occident.
Nu știm să prețuim decât ceea ce vedem la alții și ne-am transformat, mulți dintre noi, în snobi influențați de orice adiere de opinie care vine din vest.
Reblogged this on daulimbi69.
Da, da…ai mare dreptate :))
Epigrama este tare
Adevaru-i dureros
Dupa 89′ fratioare
Statu’ nostru pacatos
A ” copiat ” de peste hotare
Lucruri proaste si bizare 🙂 🙂 🙂
Aliosa.
Statul ăsta, negreșit,
E un mare parazit
Și se-ngrașă cu mult spor
Pe banii românilor.