Deși anterior se credea că vârsta minimă la care copiii spun minciuni ar fi de 3 ani și jumătate, un experiment recent arată că mititeii pot începe să mintă mult mai devreme: la 2 ani. Dar există și o latură bună a fenomenului: micuții care spun devreme minciuni au capacități cognitive mai avansate.
Psihologul Angela Evans, de la Universitatea Brock, și Kang Lee, de la Universitatea Toronto, au publicat recent, în jurnalul Developmental Psychology, un articol în care arătau că, discutând cu un grup de copii de diferite vârste, aceștia au spus minciuni în următoarele proporții:
25% dintre cei de doi ani
50% dintre cei de trei ani
80% dintre cei de patru ani
Cel mai interesant aspect este însă faptul că această capacitate de a spune minciuni este legată de dezvoltarea cerebrală. Copiii care spun minciuni nu sunt „mai avansați din punct de vedere moral”, spune Angela Evans, dar sunt ceva mai avansați din punct de vedere cognitiv.
Abilitatea copiilor de a minți, ce înțeleg ei și ce nu înțeleg ei despre minciună și adevăr, metodele de a le încuraja onestitatea – toate aceste aspecte sunt de mare interes, de exemplu într-un context judiciar, când copiii sunt implicați ca martori în cadrul unor anchete.
Angela Evans a organizat un experiment în care a pus 41 de copii cu vârsta de doi ani și 24 de copii de trei ani să ghicească despre ce jucărie este vorba după sunetele pe care le producea aceasta. La un moment dat, adultul care menevra jucăria ascunsă părăsea camera, spunându-i copilului să nu uite despre ce jucărie este vorba. Cu ajutorul unei camere ascunse, se putea vedea dacă mititeii trișau sau nu. Întorcându-se în cameră, adultul îl întrebă pe copil dacă s-a uitat la jucărie. Copiii de doi ani care nu spuneau adevărul nu păreau totuși să aibă intenția de a induce în eroare adultul; ei ar fi vrut să nu se fi uitat la jucărie și spuneau, așadar, ce ar fi vrut ei să fi făcut: deci, spuneau că nu s-au uitat.
Angela Evans a testat apoi copiii pentru a afla ce nivel al dezvoltării cognitive trebuie să aibă pentru a fi capabili să spună o minciună. „Când minți”, a explicat ea, „trebuie să te gândești la ce s-a întâmplat, să te abții de a spune ce s-a întâmplat cu adevărat și să poți oferi un răspuns alternativ.”
Rostirea de minciuni a fost corelată cu rezultate mai bune la un test ce presupunea că micuții să se abțină de a da răspunsul „evident”. Li se cerea să spună „noapte” când vedeau o fotografie ce reprezenta Soarele și să spună „zi” când vedeau o imagine a Lunii.
Psihologul a mai observat că, deși copiii pot începe să mintă de la o vârstă foarte fragedă, copiii mai mici tind să se dea de gol atunci când li se pun întrebări de verificare, de exemplu: „cum arată jucăria?” Asemenea situații, spune specialistul, le pot da părinților prilejul de a discuta cu copilul despre ce e bine și ce e rău. Iar pentru a-i liniști pe părinți, psihologul le reamintește acestora că toți spunem minciuni și că acesta nu e un lucru absolut rău, în orice împrejurare.
Sursa: CBC News
racoltapetru6 
Petre, habar nu am când încep să mintă copii, dar poza pe care ai ales-o e totală 🙂
Deduc că nu minciunile sunt iertate când sunt spuse de un om frumos, copil sau matur! 🙂
Depinde, minciunile sunt de două feluri: ofensive și inofensive. Uneori copii mint tocmai ca să facă plăcere adulților.
Dar poza pusă de tine mi-a adus aminte de mine la aceeași vârstă 😆
Aveam la fel nasul mic și în vânt și obrajii care pocneau de grăsuți 😆
Mi-ar plăcea enorm să văd o poză cu tine din acea perioadă! 🙂
Da! Poza face toţi banii. 😀
Tocmai aveai nevoie de culori, Potecuță. Ia de aici puțin albastru!
l-aş lua pe tot. Ochişorii ăia m-au topit
Cam dura alaturarea minciunii cu copilasii.
Hai sa spunem ca inventeaza povesti si, consider ca, aceste povesti ii dezvolta imaginatia.
Un copil de 2 – 3 – 4 ani nu poate sa minta un adult bine format 😉
Petru, iti doresc sa urmaresti cresterea propriilor copii de aproape. Crede-ma … dragalasenia cu care inventeaza povestile nu poate fi asociata cu minciuna., copilul mic este inventiv.
Imi vine sa te cert.
Am fost și eu copil și țin minte cât de multe minciuni am spus. Dar, precum zic psihologii mai sus, minciunile copiilor pot să arate că au o minte creativă. Ceea ce nu e cazul meu! 🙂
Da, al meu băiețel a început și el să spună mici minciuni nevinovate. îmi spune ceva de genul: “mami vreau o bomboană”, eu îi spun că va primi bomboana după masă, el stă puțin și îmi spune “mami, mi-e foame, vreau să mănânc!” Minte că îi este foame ca să îi dau dulciuri…Și multe alte minciunele din astea aud zi de zi…dar e scump tare… 🙂
Alea sunt minciunele dulci și chiar hazlii! 🙂 Dar, cu timpul, toate evoluează.
Minciunile mici de la un copil inocent il face si mai dragalas iti vine să-l mananci…! O zi placuta iti doresc!
Ai mare dreptate, dragă Gabi, doar și tu ai două nepoate drăgălașe!
Îți doresc o zi călduroasă! 🙂
Cel mai haios este cand te mint privindu-te drept in ochi sa vada daca i-a reusit . Si daca intri in joc este cea mai faina distractie, concurs,,cine minte de ingheata apele ” :)))
Ne place să fim mințiți frumos, mai ales de copiii inocenți. 🙂
Uneori și de partenerul pe care-l iubim. Doar să nu aflăm.
Ha,ha! Ce tema buna. Este si minciuna o realitate din viata noastra. Iar copiii invata tare repede siretlicurile si minciunelele.
Foarte frumoasa poza cu micuta.
Numai bine, draga Petru! 🙂
Ești sigur că e micuță, Alex? Poate că sunt eu, când eram mititel. 🙂
Îți doresc o zi de toată frumusețea!
” Psihologul ” spune ” minciuni ” 🙂 ,
” Micutii ” pana in patru ani,
spun lucruri trasnite,
nu minciuni !!! 🙂 🙂 🙂
Multumesc pentru urari !
Aliosa.
Că bine zici, Alioșa! 🙂
Copiii spun lucruri trăsnite, care devin adevărate perle pentru noi, adulții.
S-auzim numai de bine, dragă prietene!
Foarte interesant articolul, Petru. Iar micuţa din fotografie este o scumpete, draga de ea.
Copilaşii nu mint, numai se abat de la adevăr, punându-şi imaginaţia la treabă!
Ai o seară lină, Petru! 🙂
Săru’-mâna pentru aprecieri, dragă Ștefania!
Toți copiii mici sunt frumoși, doar că unii sunt mai frumoși decât alții. Iar miniciunelele lor nu pot decât să ne amuze.
Îți transmit un buchet de urări efervescente, Ștefania! 🙂
Ce minciuni mari poate spune un copil de 2 ani?
P.S
Poza e absolut adorabilă!
La doi ani, orice ar spune un copil, e minunat! 🙂
Pe bune 😆
Minciuna este asociata intotdeauna cu o fapta precedenta. Am furat odata un stilor, eram mic (mai mare decat cei cu mintea treaza la doi ani) si m-a reperat mama. Fiind naiv, cum si azi mai sunt, era sa ma dau de gol, Stiti cum e, prins pe nepregatite, era sa spun ca am furat stiloul mama, de acolo il am, de la X. Dar, pe la jumatatea adevarului, m-am corectat. Am spus ca l-am “fur-gasit”. Mi-a dat mama atunci mie stilou! 🙂
Din păcate, unii copii (din fericire nu foarte multi) nu reusesc niciodata să se debaraseze de minciuna.
Astfel, ei cresc incetul cu încetul, cu minciuna prin toate buzunarele, mint din ce în ce mai bine, căpătând experientă, iar la maturitate ajung politicieni. 🙂
E adevărat, dar cred că părinții poartă o mare parte din vină, iar apoi anturajul. Trebuie să li se arate, în timp, ce mult rău poate să facă o minciună, iar apoi să se vină cu exemplul politicienilor. 🙂
Sunt total împotriva minciunii, ofensivă sau inofensivă sau…cum or mai numi-o unii. Cât despre copii…pot să văd la al meu! De pe la doi ani a început într-adevăr să transforme realitatea… :)) dar au ei o perioadă în care obiceiul li se întețește! 🙂
Există credința unora care spun: „copiii nu mint niciodată!”, ci doar oamenii mari. Am văzut chiar și niște filme cu maturi acuzați pe nedrept de abuz, pe baza declarațiilor unor copii. Eu zic că toată lumea minte, depinde doar cât.
dap, să știi că a spune adevărul este o decizie, nu un instinct 🙂 în adolescență eram într-un război cumplit cu ai mei. Dar țin minte că dacă mă întrebau ceva, orice, întotdeauna le spuneam adevărul, deși știam consecințele! Eram hotărâtă să nu mint cu orice preț! :))) Încerc să păstrez acest obicei și acum. Este greu, dar…așa devenim oameni responsabili, nu? 🙂
Ai fost o fetiță cuminte și bine educată! 🙂 Eu și frații mei mințeam de înghețau apele! Până am ajuns la internat și am cunoscut valoarea adevărului.