Punct final competiției SuperBlog 2013

Ieri dimineață am intrat și eu în posesia clasamentului final al concursului de advertoriale organizat de SuperBlog. E prima competiție de acest gen la care am participat și de aceea nici nu mă așteptam la vreo performanță. Chiar am menționat în postarea de înscriere că „voi fi mâncat cu fulgii cu tot” de către bloggerii cu experiență, care cunosc foarte bine cerințele unei astfel de confruntări. Tot atunci, însă, am spus că nu am nimic de pierdut, fiindcă timp am suficient și sunt atras întotdeauna de întreceri, în orice domeniu ar fi ele. Iar acum pot să spun că am învățat multe, tocmai pentru că nu știam aproape nimic despre regulament și alte chichițe tehnice pe care le-am prin pe parcurs.

Prin urmare am pornit cu un handicap de 190 de puncte penalizare, deși articolele le-am scris la timp, dar n-am știut cum să le trimit. Apoi nu cunoșteam cum se ajunge la pagina de documentare a fiecărui articol și, astfel, nu am îndeplinit criteriile cerute de juriu. Alte puncte pierdute. Doar la ultimele postări am realizat cum trebuie să fac pentru a respecta condițiile impuse și astfel că punctajele finale au fost între 90 și 100. Era însă prea târziu pentru a recupera și, în final, m-am clasat pe locul 95 (din cele 270 de bloguri înscrise la startul competiției, din care au participat activ 215), cu un punctaj total de 2089. Se putea și mai rău, dar se putea și mult mai bine. Per ansamblu sunt mulțumit, mai ales pentru experiența acumulată, pe care sper să o pot folosi într-o ocazie viitoare.

Nu am fost la gala laureaților din cauza distanței (425 km, doar dus) și a timpului neprielnic pentru o astfel de incursiune. Știu că mai am multe de învățat și în localitatea mea nu prea am de la cine. Tot ce prind pe parcursul unui timp îndelungat, o fac din întâmplare sau din ce aud de la alți bloggeri. De aceea profit de ocazie ca să le mulțumesc acelor binevoitori care-mi mai dau niște sfaturi utile și binevenite. De asemenea îi felicit pe cei care au scris lucrări foarte inspirate și s-au clasat între primii 50! Aș vrea foarte mult ca la anul să-i întâlnesc personal și să le strâng mâna. Până atunci, le urez un Crăciun Fericit și sărbători cât mai frumoase! 🙂

36 thoughts on “Punct final competiției SuperBlog 2013

  1. Dacă tu te-ai simțit bine, făcând asta, este tot ce contează Petru.
    Eu personal, chiar dacă nu fac parte din juriu, îți apreciez toate eforturile dar mai ales toate gândurile tale bune. 🙂

    1. Mulțumesc mult pentru aprecierile și gândurile tale bune, dragă prietenă. Chiar că am avut parte de satisfacții, la fel cum mă simțeam la școală când primeam o notă bună.
      Îți urez o zi însorită! 🙂

  2. Multumirea ca ai participat, ca ai mai invatat, iti va da curaj pentru o noua competitie,, success si tot inainte.. Pana atunci Craciunul e aici, Sarbatori Fericite! si un gand bun pentru Noul An! Numai bine..

    1. Chiar așa am gândit și eu când m-am înscris.
      Mulțumesc mult pentru încurajare și urări!
      O zi însorită și sărbătorile să-ți aducă numai bucurii! 🙂

  3. felicitari pentru realizari, dar in special pentru lucrurile nou invatate, pentru experienta capatata, si sunt sigura ca anul viitor vei fi un concurent important de care vor trebui sa tine seama ceilalti.

      1. daca la ultimele articole ai luat intre 90-100 sigur vei fi mai sus de atat, iar din ce am citit eu… sigur poti 🙂

  4. Eu te felicit cu drag si tge consider oricum un invingator pt. ca ai participat. Asta conteaza cel mai mult: participarea la concurs si satisfactia competitiei, febra si placerea de a scrie din suflet, care dureaza o viata, ci nu doar cateva clipe de extaz care trec prea repede. E doar parerea mea si atat. Da-i inainte cu tupeu…vorba cantecului! 🙂

    1. Apreciez mult aprecierea ta, dragă prietenă, și realizez, totuși, că a merge până la capăt, în ciuda penalizărilor, a fost o dovadă de perseverență. Acest tupeu, adăugat la experiența implicită, sper să fie de bun augur în viitor.
      O zi bună, Ileana! 🙂

  5. De ce nu ai întrebat toate astea? Eu unde nu știu, întreb! 😉 Dar na, a trecut! Mergem mai departe…bine că te-ai descurcat până la urmă. 🙂

  6. Felicitări, Petrule! Tu știi mai bine ce a contat pentru tine, pe toată durata competiției, nu e nevoie să mai spun și eu ceea ce au spus alții înaintea mea. Am urmărit câțiva bloggeri, dragi mie, cum s-au „luptat” cu fiecare articol în parte și știu că nu le-a fost ușor niciunuia. Și pe tine te-am urmărit, alături de ceilalți. Indiferent pe ce loc v-ați clasat, eu vă admir puterea cu care v-ați înhămat și cu care ați dus la bun sfârșit această provocare!

    1. Mă bucură mult atenția ta și am apreciat-o pe tot parcursul competiției. Chiar dacă au fost subiecte și termene impuse, eu cred că mulți dintre noi au apreciat provocare și în cele din urmă au ieșit unele postări de cea mai bună calitate.

  7. Felicitări Petru, pentru curajul de-a face acest experiment din care ai învăţat multe.
    Te-ai antrenat, iar la anul, ştii ce ai de făcut! Mult succes!
    O seară minunată îţi doresc, Petru! 🙂

    1. Știu că m-ai încurajat de-a lungul celor două luni, și-ți sunt foarte recunoscător, Ștefania! Sper să fii alături de mine și data viitoare!
      O seară mirifică îți doresc și eu, dragă prietenă! 🙂

  8. Felicitări!Sunt un cititor fidel , am urmărit cu plăcere tot ceea ce ne-ai prezentat,perseverența cu care ai dus pana la capăt concursul indiferent de greutățiile ivite pe parcurs dovedește ca ești un scriitor talentat cu un suflet mare, totuși esti un invingător, ai foarte multi admiratori si prieteni cu care poți conversa cu placere intr-o atmosfera prietenoasă!Mult succes in continuare, experiența care ai căpătat-o trebuie continuată !

    1. Am observat și eu că ești una dintre cele mai consecvente cititoare ale articolelor mele și sunt, la rândul meu, un mare recunoscător pentru fidelitatea ta. Sper să fii alături de mine, dragă prietenă, și în viitor.
      Te pup și-ți doresc o noapte călduroasă, chiar dacă ești aproape de polul frigului din România! 🙂

  9. Salut prietene !
    Nu conteaza locul ocupat,
    Conteaza c- ai participat !
    Felicitari iar altadat’
    S-ajungi sa fii medaliat !
    O zi mai calduroasa ca cea de ieri !
    Aliosa.

    1. Versurile tale mă fac să mă simt ca și cum aș fi un performer, deși, cum se spune, numai pentru primul loc se cântă imnul, iar doar pentru primele trei se ridică steagul.
      Mulțumesc mult, Alioșa, și îți doresc o seară deosebită!

  10. Aliosa said: December 12, 2013 at 6:28 am
    Salut prietene !
    Nu conteaza locul ocupat,
    Conteaza c- ai participat !
    Felicitari iar altadat’
    S-ajungi sa fii medaliat !
    O zi mai calduroasa ca cea de ieri !
    Aliosa.
    Are perfecta dreptate !

  11. Am ramas putin in urma, acum am citit acest articol. Eu te felicit pentru ca mie mi-au placut foarte mult articolele tale! Esti un castigator pentru mine, fiind si singurul dintre bloggerii participanti pe care i-am citit, ca sa mai si glumim! 🙂
    Fara acest concurs citeam intamplarile reale scrise de tine in ultima vreme? 😉
    Inca o data felicitari si la mai mare!

    1. Mulțumesc mult pentru loialitate și apreciere, dragă prietenă. Sper să mă urmărești la fel de atentă și în competițiile viitoare! 🙂
      O zi bună și împlinită!

Leave a reply to Ana Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.