Dacă vrei să ajungi cineva în viață și nu ai proptele bune din naștere, trebuie să înveți o meserie foarte utilă și des întâlnită în societatea noastră. Poate că la început ți se va părea ceva dizgrațios și nedemn de o persoană ca tine, cu idealuri atât de înalte. Dar ce poți să faci, dacă părinții tăi nu sunt șefi de partid, directori la vreo întreprindere importantă sau milionari? E nevoie să pornești de jos și să ai răbdare până ești băgat în seamă de cei pe care trebuie să-i periezi. Ei, da! Aceasta e meseria cea mai apreciată de cei care au ajuns sau sunt pe cale să ajungă într-o postură de conducător. Iar orgoliul lor este atât de mare și murdar încât trebuie mereu periat de cei din jur.
E o ocupație care este plătită foarte bine și care include sporul de rușine, ore suplimentare, spor de stres, de nocivitate, de fidelitate, precum și alte adaosuri, în funcție de dărnicia și influența persoanei sau persoanelor pe care le pupi în cur. Să nu te sperii de această expresie. Pentru că, oricum, celor care dau cu peria li se mai spune și pupincuriști. Păi, de ce crezi că ți se acordă sporul de rușine? Bucură-te că ai mereu de muncă și nu ești nu vei fi niciodată în pericol de a deveni șomer. Iar lumina de la capătul tunelului va fi din ce în ce mai aproape și mai strălucitoare pentru tine. În cele din urmă, cu puțin noroc, va ajunge să te orbească. Acesta e momentul pe care l-ai așteptat de atâta vreme și din care vei avea parte și tu de lingăii tăi. Că de la atâta periat și pupat în fund te-ai umplut de mizerii morale, pe care speri să ți le perieze cei care au devenit subordonații tăi.
Ne place să ne lăudăm cu orice, să fim periați de oricine și nu-i suportăm pe cei care vin cu critici. Chiar dacă nu recunoaștem acest lucru. Cel mai bun exemplu o dau persoanele publice: „vedete”, „oameni de afaceri”, dar mai ales politicieni. Fiecare dintre ei se laudă cu realizări, dar niciunul nu recunoaște vreo greșeală. Și fiecare spune că acceptă criticile juste, dar nicio critică nu este dreaptă pentru ei, ci atac la persoană, defăimare sau minciună sfruntată. Toți susțin democrația, dar numai ceea ce cred ei că e democratic. Fiecare se crede centrul universului și ceilalți sunt doar niște sateliți care ar trebui să-l completeze. Nu trebuie să ne mirăm, pentru că lauda face parte din trăsăturile societății noastre. Iar prin negare, întârziem ameliorarea acestei boli.
Tuturor ne place să fim lăudați. Unora mai mult decât altora. De aici ajungem să ne supraestimăm, iar asta ne face să nu mai acceptăm criticile venite pe bună dreptate. Adevărul e că o critică la locul ei face mult mai mult decât o laudă, chiar meritată. A nu se confunda cu încurajarea, care e cu totul altceva. Suntem bucuroși când o postare de-a noastră e apreciată, dar dacă ni se atrage atenția la unele greșeli sau comentariul nu ne convine, mulți nu răspund sau chiar îl elimină. Cică nu e înțeles sau cel care a comentat e răuvoitor.
Și eu sunt om, sunt român, sunt vanitos și supus multiplelor greșeli. Sunt convins, însă, că sunt involuntare și tendința mea continuă este de a le corecta. De aceea vă rog să mă criticați de oricâte ori va fi nevoie. Promit că n-am să mă supăr și nici nu am să șterg comentariul, așa cum nu am făcut-o niciodată. Nu-mi place să periez pe nimeni și nici să fiu periat. E o meserie pe care ar trebui s-o scoatem în afara legilor morale ale societății. Că e prea nocivă și ne îmbolnăvește pe toți.
racoltapetru6 
Mna, nu-ş cine te-a supărat… Petre, datul cu periuţa a devenit sport naţional din păcate… cultul personalităţii este în creştere. Aproape toţi se cred cei mai cei… Din păcate acest fenomen nu-i doar în real ci şi-n virtual. Mulţi n-au nevoie de oameni în jurul lor ci de fani ca să-şi alimenteze orgoliul… astfel le creşte stima de sine şi se plasează undeva deasupra celorlalţi… este trist, dar, din păcate, prea puţini sunt cei care acceptă să li se spună că au greşit, chiar dacă este evidentă greşeala, sau greşelile pe care le fac. Pentru unii este mult mai uşor să vadă paiul din ochii altora decât să-şi vadă bârna din proprii ochi.
Mereu am preferat o critică constructivă decât o laudă de complezenţă… şi de ce nu, prefer să fiu ignorată decât să devin masa de manevră a cuiva… dar, da, oameni suntem şi cu toţii mai greşim.
O zi faină!
Nu sunt supărat, Lia, ci doar necăjit de practicile mercantile pe care le văd de atâta vreme în jur. Știu că ele dăinuie dinaintea noastră, dar parcă se amplifică, așa că îmi vărs și eu năduful asupra tastelor. Asta e refularea mea, și apoi oarece vreme parcă mă simt mai bine.
Atâta tot, și o sară bună și pentru tine!
Dizgraţios!
Nu, nu articolul în sine şi nici autorul. Doar cuvîntul, pe rîndul doi – îi lipseşte un R. 🙂
Poftim, nu te-am periat. 😛 În rest sînt de acord cu ceea ce spui. Doar că valorile şi principiile nu se mai aplică lumii prezente şi viitoare, după viziunea celor ce-o modelează. Rămînem cu visul şi speranţa. Fade to black…
Ai mare dreptate. Esti chiar delicat si dragut caci amintesti doar de meseria de “periator”. Varianta “hard’ este cea de… “pupator in dos”. Astia sunt “expertii” care sar mai multe trepte deodata in ascensiunea lor carieristica. Pe langa astia, perietorii sunt mici copii.
Din pacate, societatea noastra a legitimat si astfel de “specialisti” in nomenclatorul meseriilor.
Numai bine, Petru! 🙂
Eu i-am numit pupincuriști, ceea ce tot în zona aceea îi plasează.
Salutări și urări de bine, Alex! 🙂
Cat adevar ai relatat….Mai putem vorbi de demnintatea omului?….Iti doresc o zi frumoasa cu mult succes!
Azi am intrat mai târziu, așa că îți mulțumesc și-ți doresc o seară plăcută, dragă prietenă!
Bine mai zici, Petru. În ziua de astăzi, perietorii sunt câştigători, din păcate. Şi Doamne mulţi mai sunt.
O seară minunată îţi doresc, Petru. 🙂
” Datul cu periuta ” se numeste ” pupincurism ” !!!
Din pacate, in ultimii 9 ani in epoca pupincuristului mondial,
” pupincurismul ” a devenit SPORT NATIONAL !!!
Sunt atat de multi pupincuristi basisti incat Ioana si-ar lucra MANUAL cele 291,47 ha de pamant arabil si Nu ar mai astepta SUBVENTIILE de 147 de euro/ha de la UE …………..
Sa fii iubit de cei iubiti
Sa te feresti de fripturisti
Sa-i ignori pe pupincuristi
Si sa-i demasti pe cei basisti !!!
Aliosa.
Alioșa, e greu să-i ignori pe toți pupincuriștii, fiindcă sunt prea mulți și dai de ei la tot pasul. Măcar să nu ne molipsim, și tot ar fi bine!
Cred ca exagerati! Sau poate gresesc eu! Sau mai bine zis, hai sa incercam sa distingem ceea ce e pupincurism, ca sa ma exprim in termenii definiti de voi! Spre exemplu, mie imi place sa fac, daca e cazul, mici complimente unor colegi de serviciu. E adevarat ca nu le fac celor care imi sunt superiori pe linie ierarhica, si din simplu motiv ca am foarte putini, si iarasi e adevarat ca fac complimente mai mult la reprezentantele de sex feminin. Asta pentru ca fetele sunt mai sensibile la aceste demersuri. Niciodata insa nu imi permit sa fac aprecieri pozitive neintemeiate. Dar daca observ un amanunt, spre exemplu o rochita care imi place, sau o coafura interesanta, nu ma sfiesc sa o laud! Nu conteaza ca e o sefa de departament, secretara sau femeia de serviciu. Nici eu nu sunt imun la complimentele venite din partea colegilor de servici. De fiecare data cand mi se pare ca sunt justificate ma flateaza. Simt insa cele care sunt “telegrafiate” si imi tintesc amorul si orgoliu de superior ierarhic. Acelea pe care voi le numiti pupincurism. Uneori reusesc sa le sanctionez printr-o replica umoristico-satirica. Pe scara mea de valori, aceste pseudocomplimente caznite sunt bile negre. Imi aduc insa aminte ca la tinerete, cand nu aveam experinta care o am acum, o luasem si eu razna. Revenind, Petre, ai fost in postura unei pozitii sociale in care unii oameni depindeau de tine, adica erai superior ierarhic? Daca nu, crezi ca ai rezista unui asalt de pupincurism daca ai fi sef???? Ei, iti marturisesc ca la tinerete eu nu am rezistat!
Trebuie să facem o deosebire între pupincurism sau laude cu interes, și complimentele pe care le facem unor femei sau chiar bărbați, în ceea ce privește aspectul fizic. Eu mă refeream la cei care își laudă șefii, și nu numai pe ei, cu scopul de a obține ceva în schimb. Bineînțeles că nimeni nu recunoaște că o face din servilism, dar analizând mai atent ce se întâmplă în politică vedem că totdeauna șeful trebuie să aibă dreptate, iar dacă-l contrazici ești sancționat.
Da, am avut și eu în subordine oameni, însă atunci când eram lăudat mă simțeam prost. Știu ce pot și nu vreau să-mi spună altul, fiindcă sunt suspicios și mă gândesc că în spatele cuvintelor prea frumoase se ascunde un gând mercantilist. De aceea, cel mai bun prieten al meu e cel cu care am cele mai multe divergențe. El mă critică, eu la fel, și împreună ne completăm.