Mi-a plăcut dintotdeauna să călătoresc cu trenul. La început a fost curiozitatea și fascinația pe care mi-a insuflat-o locomotiva cu aburi și vagoanele care se înșirau în urma ei. Cu timpul poate că acele sentimente au fost înlocuite de nostalgie. Cert este că și astăzi, cu toate problemele care se pot ivi pe un drum de cale ferată, nu pierd ocazia de a alege acest mijloc de transport în comun. Aș putea spune că mi-a intrat în sânge glasul roților de tren, legănarea vagoanelor și plăcerea unei conversații cu vecinii de compartiment.
Din cauza unei anumite circumstanțe, am avut parte de multe călătorii cu trenul, încă de la începutul copilăriei. Pe atunci însoțitor de drum îmi era mama, care avea grijă să nu-mi lipsească nimic până la destinație. Însă cea mai pregnantă amintire o am dintr-o anumită călătorie, care și-a pus într-un fel amprenta pe gusturile mele culinare. Eram în drumul spre Cluj și venise ora să mâncăm, fiecare din ce și-a pus de acasă. Pentru mine era faza cea mai plăcută: să stau la masa de la geam și să mănânc privind la imaginile care se perindau prin fața mea. Doar că, de data asta, atenția mea a fost captată de doi bărbați, probabil tată și fiu, îmbrăcați ciobănește. Cel mai bătrân dintre ei a scos dintr-o desagă o jumătate de pită, o bucată de slană, niște ceapă, dar și o bucată mare de brânză proaspătă.
Eu cu mama mâncam chiftele și niște pui pane, dar la vederea poftei cu care se înfruptau cei doi ciobani, am înghițit în sec. Tăiau pe rând cu cuțitul câte o felie de pâine, slănină și brânză și își băgau bucăți mari în gură, mestecând pe îndelete. Albul imaculat al brânzei din care rupeau cele mai serioase bucăți m-a făcut să nu-mi pot dezlipi privirea de la ei. Iar asta le-a atras în cele din urmă atenția. Bătrânul a mai tăiat o bucată generoasă din acea delicatesă și mi-a întins-o. Cu toată împotrivirea mamei, am acceptat imediat darul și am trecut la înfulecarea lui, imitându-i pe cât posibil pe cei doi. A fost cea mai gustoasă brânză pe care am mâncat-o vreodată.
De atunci am devenit un mare fan al acestui aliment. Parcă aș căuta încontinuu gustul acela plăcut pe care l-am simțit în tren. De multe ori cred că mă apropii de el și asta îmi dă o stare de fericire. Bineînțeles că și combinațiile în care folosesc brânza, cașul sau urda sunt foarte multe. Cu mămăligă, cu macaroane, în plăcinte, prăjituri sau pizza. Cu slănină, mezeluri, roșii, ardei sau alte legume. Iar brânza poate fi de vacă, oaie sau capră. La calup, topită sau la burduf. Îmi place din fiecare și caut să diversific meniul în fiecare zi. Ceea ce nu este greu, fiindcă oferta este mare, dar și amatori de brânză sunt foarte mulți. Am înțeles că cel mai celebru dintre ei este chiar președintele țării. Nu știu ce fel de brânză preferă d-lui, dar eu m-am convins că produsele oferite de Delaco sunt de cea mai bună calitate. Chiar și acum, de câte ori merg cu trenul, îmi fac provizii de brânză pentru tot drumul. Astfel pot să retrăiesc momentele minunate ale unei călătorii de neuitat.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
racoltapetru6 
Frumos scris. Dacă nu era vorba de SuperBlog, te contraziceam vehement referitor la cea mai bună brânză. Aşa, tac şi aprob. 😀
Mulțumesc pentru înțelegere, Potecuță! 🙂
Frumos, Petru! M-am și văzut pe peroane, în diferite gări, spectator, uitându-mă la un băiețel ce privea pe fereastră, cu nasul lipit de geam și mestecând cu poftă minunăția albă.
Foarte frumoase amintiri ai, Petru, mi-a plăcut mult povestea.
Acei baci, ţi-au dat brânză din tot sufletul lor ( e foarte important acest lucru) de aceea a fost incomparabil gustoasă
O zi minunată îţi doresc, Petru. 🙂
Acum, că au trecut atâția ani, mă gândesc și eu că de aceea era așa bună brânza aceea: fiindcă era oferită cu dărnicie. Dar asta nu face ca acel gust divin să dispară. O zi frumoasă și pentru tine, Ștefania! 🙂
Bag de seama ca ai devenit un mic expert in domeniu, ti-a placut si ai testat diverse sortimente, reusind sa-ti faci o parere avizata. Foarte frumoasa amintirea ta…. parca va si vad pe toti in acel compoartiment, iar pe cei doi ciobani mi-i imaginez rosii in obraji si zdraveni, oameni caliti de viata si cu suflet mare, cat ei de mare :). In plus, ma faci sa caut Delaco si sa testez, chiar nu cred ca am incercat pana acum. Am retinut si mi-a facut placere postarea ta >:)< 🙂
De pofta mare de branza, nici n-ai mai simtit mirosul de ceapa…cu slana. Oare ce o fi gandit controlorul de bilete cand a intrat in compartimentul vostru?!… :))
Ceapă și slană mai aveam și noi pe-acasă, iar de controlor nu-mi amintesc în această fază. Țin minte doar ce m-a impresionat mai mult.
Mulțumesc și toate cele bune, Ileana! 🙂
Mulțumesc pentru comentariul tău și cuvintele frumoase, Mirela. Chiar că îmi place să testez noi combinații cu și de brânză; astfel am ajuns să-mi fac o părere despre fiecare sortiment.
Sper ca și tu să găsești ceea ce e mai bun în domeniu. Cu drag, Petru. 🙂
Intradevari exista !Gustul deosebit a branzei care ai mancat atunci nu stiu daca ai mai simtit vreodata,Poate ti sa oferit cu multa bunatate sau amintirile placute?Iti doresc o seara minunata.
Sunt conștient că gustul acela e irepetabil, dar nu renunț la căutare. Îți doresc o zi care să-ți satisfacă toate gusturile, Gabi!
Interesant! 🙂
Mă bucur, Marius! 🙂
Nea Petrică,
m-ai făcut să salivez!
Şi, cum “instalaţia” de pus “like” nu pare unsă, scriu aici, pe litere: îmi plăcu dejunul ăsta “cheferist”!
Sunt încântat că ți-am stârnit apetitul și îți mulțumesc pentru apreciere, nea Vasile!
Sunt convins că ai avut parte de mai multe astfel de gustări ardelenești! 🙂
Ce frumoase amintiri mi-ar trezit. Si sa stii, culmea! ca am aceleasi amintiri apetisante despre slana cu ceapa si pita, in tren! Nu erau ciobani, dar mi-a lasat gura apa cum mancau cu pofta oamenii la care am vazut asta in tren. oricate bunatati aveam la pachet, slana cu ceapa era o adevarata delicatesa. Si-acum salivez cand imi amintesc. Iar branza de la ciobani… alta bunatate! Cand am ocazia sa mananc asa ceva (nu de la magazin) nu mai ma satur. Si urda, si de burduf si delicatesele cu mucegai, cascaval si tot ce inseamna branzeturi, toate imi plac.
PS. Ma duc pe la bucatarie chiar acum! 🙂
Ha, ha! Sper să ai prin frigider și astfel de mâncăruri bio! Fiindcă slănina e bună numai de la badea Gheorghe, din porcul pe care l-a ținut în coteț și apoi l-a preparat tradițional.
” Pofta care nu s-a stins ”
L-a cuprins si pe Basescu
Caci el pofta si-a atins
Prin slugoiul X-ulescu !!!
Aliosa.
Traian are pofte multe
Și-i șiret, nevoie mare,
Cine nu vrea să-l asculte
Multe necazuri mai are.
Glasul rotilor de tren ………Te duc …. te-aduc …..
Faină și dragă muzică… 🙂
Si mie imi place branza in toate felurile! Delaco nu mi se pare asa grozav, dar gusturile nu se discuta! 🙂
Eu cred ca ti s-a parut extraordinara pentru ca la varsta copilariei traim sincer, intens, emotii pentru prima data. Mie mi s-au parut irisii/stanjeneii niste flori magice cand eram copila. Erau ceva cu totul deosebit fata de alte flori. Anul asta mi-am adus aminte asta si am privit cu atentie stanjeneii incercand sa recreez acea emotie si sa o inteleg. Nu o mai pot recrea si inca incerc sa ma minunez de ei ca pe atunci… Nu stiu ce am vazut la ei pe atunci…
Cred că aceleași senzații le trăim cu toții, atunci când ne amintim de preferințele copilăriei noastre. Chiar și limonada care se vindea atunci parcă era mai bună decât oricare din sucurile de astăzi. Am vrea să mai trăim acele clipe de plăcere, dar timpul nu poate fi dat înapoi și chiar de-ar fi posibil, poate că am fi dezamăgiți.
Si pentru mine glasul rotilor de tren a fost un companion de nadejde in copilarie :). Mult succes!
Mulțumesc, Simona. O zi bună! 🙂