Azi m-am privit în oglinda de la baie. Nu că nu m-aș fi uitat până acum, doar că de data asta am fost mai atent la imaginea care mi se profila în față. Cu riscul de a părea un pesimist, o să spun că nu-mi place cum arăt. Sunt prea gras pentru normele societății, prea chel pentru a fi considerat atrăgător și prea bătrân pentru a avea o relație cu vreo femeie pretențioasă. Plus că am alte defecte fizice cu care nu vreau să mă laud. Ar trebui să-mi fac probleme mari, de genul suicidal sau de a mă închista în mine? Am stat cam mult pentru a analiza această perspectivă sumbră și mă gândeam dacă sunt condamnat la o singurătate veșnică.
Din fericire am un mod de a gândi foarte optimist și, bănuiesc, logic. Oglinda nu-ți reflectă doar imaginea fizicului tău, ci dacă te uiți atent în ochii tăi ai să vezi adevărata înfățișare a ceea ce reprezinți, a sufletului tău, pe care ești primul care-l descoperă. La început nu m-am recunoscut și mă holbam la mine ca în fața unui intrus. Dar, pe parcurs, mi-am dat seama că sunt eu, cel fără mască, omul care vrea să fie descoperit. Și așa a devenit oglinda un mod de a mă cunoaște. M-am privit în ochi și am văzut că reprezint mai mult decât arăt fizic.
Mi-am văzut defectele și calitățile. Am parte de fiecare, din plin, ca orice om și nu-mi stă în obicei să le ascund. Cred că viciile sunt preponderente, sau sunt eu mai exigent cu mine. Bunăoară, îmi plac tare mult femeile (aș putea spune că sunt afemeiat?), pălinca de prune (să zic că sunt bețiv?), mâncarea bună (precis că sunt gurmand) și glumele (soră-mea zice că-s neserios). Ar trebui să am un cântar pentru a vedea dacă sunt suficiente dotări pentru a suplini viciile. Doar că acest cântar nu s-a inventat încă. Și atunci trebuie să mă judec singur sau să accept părerea altora.
Voi nu mă cunoașteți și nu mă puteți judeca decât prin ceea ce scriu. Însă eu am scris unele articole în care mi-am expus sufletul fără nici o reținere. Am fost sincer și uneori mi s-a reproșat asta. Am fost direct în unele postări și am primit uneori reproșuri. Am fost apreciat și criticat, ceea ce este cea mai bună măsură pentru cel care vrea să fie luat în seamă. Nu vreau să fiu lăudat fără merit, ci mai bine criticat pe nedrept.
Uitându-mă în oglinda sufletului am observat că nu contează cum arăt, ci ceea ce nu se vede decât în ochii, tineri încă. Ei sunt oglinda prin care mă văd și sunt sigur că nu mă înșel, pentru că și sufletul îmi spune același lucru: ești frumos, ești bun, ești sănătos și trebuie să fii fericit! Și de ce să nu cred? Viața e unică și trebuie să te bucuri de ea. Fericirea ți-o faci singur, iar sănătatea tot de tine depinde. Atunci de ce m-aș plânge? Oricum, societatea nu mă ia în seamă, fiind preocupată cu probleme mercantile.
racoltapetru6 
Cu siguranta toti avem defecte si calitati. Care din ele cantaresc mai greu in balanta… greu sau imposibil de aflat. Si nici nu cred ca, conteaza prea mult. Dar cu siguranta meritam sa avem parte de fericire, de iubire, de bunastarea aceea sufleteasca, si chiar si materiala care sa ne asigura un trai decent. Sunt convinsa ca nu ai de ce te plange, ca ai tot ce are nevoie un om pentru a fi fericit… chiar si vecini demni de toata lauda 😆
E drept că vecini nu prea mai am de când m-am mutat într-un bloc nou, dar recunosc că o duc mai bine și am dotări mai moderne. Îți mulțumesc că-mi susții optimismul și sper să fii și tu la fel de încrezătoare în viață! Eu îți urez să fii fericită în fiecare zi și oglinda sufletului tău să reflecte asta!
Să îți placă cine ești
E tot ce contează!
Important e cum gândești,
Că doar… vrabia visează. 🙂
Nimic nu e mai minunat decât versurile tale, prin care îmi ridici moralul! Chiar dacă mă consider un om optimist.
Petre, se spune că frumuseţea stă în ochii celui ce priveşte… iar ochii ar fi poarta, sau, oglinda sufletului. Frumuseţea vine din interior… şi aşa cum te vei vedea tu, aşa te vor vedea şi ceilalţi. Lasă etaloanele de frumuseţe promovate, nu te raporta la ele… după mine îs o găselniţă idioată. Cât la sută din populaţia globului corespunde acelor etaloane? Fii fericit că eşti sănătos şi natura te-a înzestrat cu umor şi altele… În rest, nimeni nu-i perfect… şi, nu uita că “orice sac îşi are peticul” 😛
Apropo, nu te plouă ieri la “Luminaţie”?
Mulțumesc pentru încurajare, dragă Lia! Iar la Luminație m-a plouat serios și pe când am venit acasă am fost ud până la p… ele! 🙂 De fapt așa a fost și anul trecut, iar asta nu mă împiedică să fiu alături de predecesorii mei, măcar o dată pe an.
Cu tot dragul, măi, Petrică,
Sunt o sincera… amică!
Şi sper c-aşa vom rămâne
Şi pe mâine… şi poimâine! 🙂
Bine ca pana la urma v-ati recunoscut in oglinda de la baie….
Imi aduc aminte cu multi ani in urma, numai ce ma casatorisem, am adus pozele de la fotograf… in timp ce ne uitam la ele intra un vecin, care priveste si el pozele. Uitanduse printre ele da de o poza cu copilul lui cel mai mare, se uita, se uita din nou, si dintrodata incepe sa exclame:”Tu esti mai panorama” inchipuiti-va ne-am prapadit de ras cu toti…
Ps.. daca privirea in oglinda va spune, trebuie schimbari, nu zaboviti, caci mai tarziu schimbarile se fac foarte greu(eu vad la mine si cu mine).
Am si un smochin in gradina a carui crengi au trecut peste acoperisul casei, astia de la asigurarea casei te vad din satelit, imi trimite o poza,si o scrisoare:”taie crengile ce trec peste casa, altfel iti taiem asigurarea ori cerem mai multi$$$ la care ca un roman destept le-am scris inapoi; am rezolvat (am luat niste cabluri am legat creanga si am traso cu un scripete de pe casa, am facut poze si le-am trimis-o, credeam ca am scapat…m-am inselat peste un an primesc poza din nou si scrisoare trebuie sa iti tai creanga e pe casa…. am privit-o si aveau dreptate cablul taiase adinc in creanga crengile au crescut si acoperau o parte din acoperis – ultima sansa desi nu mi-a convenit am taiat creanga…) Mai bine mai repede decat mai tarziu si o sa fie bine chiar daca schimbarile vin cu dureri uneori… O zi buna va doresc.
Mulțumesc foarte mult pentru vizită și de asemenea pentru experiența pe care mi-ați împărtășit-o. Să aveți parte de o săptămână plăcută și binecuvântată!
Mereu gasil in noi, motive de nemultumire. 🙂
Bunica-mea îmi spunea că nu vrea să se mai privească în oglindă pentru că de acolo o priveşte o babă plină de zbârcituri pe faţă. Atunci am râs, acum mă gândesc că uneori corpul nostru o ia înaintea spiritului, îmbătrânind mai repede. 🙂
”Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din țară?”
Această întrebare capătă uneori o altă conotație.
* găsim*
Doar să căutăm!
Vreau sa-ti spun ca nu mai aratam ca acum 30 de ani,dar fiecare etapa a vietii are frumusetiile ei , cu trecerea vremii devenim mai calculati mai intelepti cea ce ne da o infatisare de respect si admiratie.Optimismul care te caracterizeaza sa-ti dea putere de a trece peste clipele de neincredere.Iti doresc sa ai succes bine meritat si sa ne prezinti zilnic talentul de scriitor de articole, epigrame de care avem nevoie sa citim si sa apreciem.Iti doresc o seara minunata.
Comentariul tău mă face să fiu mai încrezător în mine, dragă Gabi. Îți mulțumesc profund pentru apreciere și mă bucură de fiecare dată vizita ta!
La modul general vorbind, nu mă refer la tine personal. Cel mai potrivit este să, fii tu, aşa cum eşti şi să te accepţi aşa cum eşti.
Poţi să faci şi schimbări la tine, dacă ceva te nemulţumeşte, însă fă-le numai dacă simţi că vrei să le faci,– nu le face pentru cineva sau că cineva îţi cere acest lucru. Pentru că niciodată nu poţi fii pe placul tuturor, întotdeauna se va găsi cineva să cârcotească, să critice, să jignească, iar tu căutând să fii pe placul tuturor rişti să-ţi pierzi personalitatea şi să-ţi pierzi încrederea în tine însuţi, să nu mai ştii cine eşti şi ce vrei să faci. Oamenii vin şi pleacă! Conştientizează asta. Dar tu? Tu trebuie să te suporţi. Nu văd sensul de-a te schimba pentru cineva care speri că o să vină sau pentru cineva care a venit şi a plecat fără să se mai întoarcă, iar în final, tu, să nu te mai recunoşti?
Împortant este să-ţi păstrezi integritatea, pentru că cine te place, te acceptă aşa cum eşti cu bune şi cu rele.
O seară minunată îţi doresc, Petru! 🙂
Petru, eu am oglinzi peste tot în casă pe pereți și pe uși. Sunt grasă, dintotdeauna am fost, ceea ce înseamnă că nu prea știu cum e să fii slab. Neștiind, n-am un comportament de om gras, mă simt bine în pielea(și grăsimea) mea. Nu îmi pasă de șabloanele frumuseții, oamenii din jurul meu mă consideră frumoasă și așa și sunt. Dar cel mai important e că eu mă simt așa. Ceea ce-ți doresc și ție! 🙂
Cele spuse de tine rezonează cu ceea ce simt și eu, drept pentru care îți mulțumesc și-ți sunt recunoscător, Ștefania. Niciodată nu am avut intenția să-mi schimb fizicul doar din dorința de a arăta mai bine. Dar lucrez mereu la capitolul mentalitate, pentru că acolo e întotdeauna loc de mai bine! 🙂
Intai vreau sa te felicit pentru sinceritatea fata de tine insuti! Asta ajuta mult oamenii sa progreseze spiritual! Apoi, ca scriai mai sus ca lucrezi la mentalitate: e mult de lucru pentru ca se schimba greu. Sunt convinsa ca asta necesita mai multe vieti. Pana la proba contrara, tind sa cred ca exista reincarnare.
Mai voiam sa iti spun ca defectele trebuie mai intai acceptate. Ele nu trebuie ascunse, cosmetizate sau sa-ti fie rusine cu ele. Defectele ne ajuta sa ne completam reciproc. Eu cred ca nu poti iubi cu adevarat daca nu vrei sa vezi defectele celuilalt. Deci defectele celuilalt slefuiesc capacitatea de daruire a celui care iubeste. Cand un defect devine stanjenitor poate e si din cauza ca avem probleme emotionale pe care nu stim sa le rezolvam decat prin vicii. Defectul e ceva natural, viciul deja e o problema emotionala scapata de sub control. Mai este o chestie. Era in Italia un cersetor care nu voia sa fie ajutat, pentru ca ii placea viata lui. Probabil nu primea decat sume mici. Asa ca depinde de la caz la caz…
Pentru a putea scapa de probleme emotionale trebuie sa avem curajul sa fim liberi, sa nu ne lasam condusi/incorsetati de altii sau de normele rigide ale societatii. A fi liber inseamna si dezvoltarea calitatilor firesti ale fiecaruia.