racoltapetru6

continuare

Invitata păși cu sfială în curte, unde constată că zicala ”afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” se aplica invers în acest caz. Pe cât de veche și neîngrijită era poarta pe dinafară, pe atât de curate și bine întreținute arătau toate cotloanele de pe lângă căsuța cochetă. Flori din cele mai frumoase și variate se înșirau pe marginile potecuței care ducea spre pridvorul clădirii și apoi dincolo, către acareturile la fel de arătoase. Doar iarba din jur părea ceva mai înaltă decât s-ar cere, dar ăsta părea un amănunt de neluat în seamă. Sanda se pretindea o bună gospodină, având gene de moldoveancă din partea mamei, care o învățase multe secrete ale bucătăriei tradiționale și sănătoase, însă și unele munci necesare în ogradă. Cunoștințele de acest gen le-a completat cu deprinderi ardelenești, primite în timp de la soacră-sa, pentru a răspunde cu succes așteptărilor bărbatului. Trecând peste impresiile inițiale, femeia își aminti de nedumeririle pe care i le insuflase gazda, cu primele ei cuvinte.

– Sfânta Vineri?! Parcă nu-mi vine să cred… și nici să fiu așteptată într-un loc în care nici eu nu știam că voi ajunge.

Bătrâna zâmbi cu indulgență și încercă să-i înlăture nelămuririle.

– Era o vreme când oamenii obișnuiți mă cunoșteau mai bine și mă căutau adesea, dar lumea s-a schimbat și am căzut în uitare. Totuși, Dumnezeu cel bun îmi trimite în fiecare zi de vineri pe cineva care să mă ajute în treburile pe care atunci nu le pot face. De obicei e cineva din sat, dar se întâmplă să apară persoane noi, mai mult sau mai puțin potrivite treburilor casnice. Crezi că poți să-mi ții locul până după-amiază, când mă întorc de la biserică și aduc niște invitați la masă?

Femeia își aminti celebra poveste despre fata babei și fata moșneagului, iar asta îi stârni un zâmbet greu de ascuns. Curiozitatea era atât de mare încât își înăbuși repede expresia de pe chip și încuviință cât se poate de serios. Sfânta o luă atunci de mână și porniră într-o raită pentru a-i arăta tot ce trebuia să vadă, explicându-i pe îndelete pretențiile pe care le are.

– Aici sunt porcii și orătăniile pe care trebuie să le hrănești de două ori până vin, iar dincolo e grajdul cu vaca pe care n-am apucat să o mulg. Produsele pentru mâncarea lor și a noastră le vei găsi în cămară, dar ai grijă să nu rămână flămânde și nici să le îndopi. După prima tură de hrănire, te poți apuca de gătit, cel puțin două feluri de mâncare, plus aperitive și desert. În timp ce preparatele se fac pe sobă și în cuptor, ar fi bine să dai cu coasa prin curte, pentru a nivela iarba așa cum se cade.

– Aveți mașină de tuns iarbă?, îi scăpă Sandei întrebarea care o făcu pe gazdă să se încrunte.

– Nu avem decât ce aveau oamenii de pe vremuri… și era mereu bine. Așa că va trebui să te pui serios pe treabă, să tai lemne cu toporul și să reglezi focul după cum se cere la fiecare fel de mâncare. Ai mare grijă să nu arzi ceva sau să fie făcut mai puțin decât trebuie, iar când oaspeții vor lua masa, bucatele să nu ajungă pe masă prea fierbinți sau prea reci. Ca răsplată vei putea să-ți alegi ce cadou vei vrea, din darurile lăsate de Domnul pentru cei care-mi trec pragul. Spune-mi dacă e ceva neclar, pentru că se aud clopotele care ne cheamă la rugăciune, iar eu nu am întârziat niciodată.

– Trebuie să fac toate astea până la apusul soarelui?, întrebă intrigată femeia.

Bătrâna o privi aprig și îi răspunse cu severitate.

– Mai degrabă până la ujină*, când vor veni invitații flămânzi și cu poftă de bucate alese. Nu te speria de lucru, căci Cel de Sus o să fie cu tine și o să-ți dea putere, dacă ți-e deschisă poarta sufletului. Rămâi cu bine și să ne vedem mulțumiți!

Sf. Vineri a pornit cu pași vioi spre ieșirea din curte, lăsând-o pe Sanda încordată în fața unei misiuni greu de îndeplinit, cel puțin la prima vedere. Dar gândurile au început să i se așeze, cu planul de a încerca să realizeze cât poate, pas cu pas. Prin urmare, prioritar era să mulgă vaca și să ducă mâncarea animalelor, care făceau deja o gălăgie insuportabilă pentru starea ei. De la început a avut ghinion, când vita nărăvașă a dat cu piciorul în doniță, risipind aproape tot laptele muls cu atâta străduință. Apoi a fost atacată de un gâscan nesuferit, tocmai când ducea fiertura porcilor, provocându-i căderea și răsturnarea găleților cu mâncare. Greu a fost și cu crăpatul lemnelor, multe din ele fiind cu cioturi, așa că a durat ceva mai mult până și-a făcut proviziile necesare pentru soba de gătit.

La bucătărie s-a simțit mai aproape de domeniul ei, deși aprinderea focului i-a dat ceva de furcă, până s-a obișnuit cu soba și metodele de întreținere a flăcării potrivite. Regreta că nu a întrebat-o pe gazdă dacă meniul trebuie să fie de post sau de dulce, iar această omisiune îi dădea și mai mult de lucru, trebuind să mulțumească ambele preferințe. Pentru prima variantă a ales să facă ciorbă de zarzavat cu tarhon, sarmale cu ciuperci și plăcinte cu mere, iar pentru cea de-a doua, supă de pasăre – proaspăt sacrificată de ea -, cartofi cu același fel de carne la cuptor și cozonac cu nucă. La aperitive s-a gândit să pregătească o salată de verdețuri și un platou cu slănină, brânză și ouă fierte. Plămădirea aluatului pentru pâine, cozonac și plăcinte i-a făcut plăcere și, după ce l-a pus la dospit, iar pasărea la fiert, s-a gândit că-i momentul să ia coasa în mână. Nu era tocmai ușoară, dar a strâns din dinți și nu s-a lăsat până nu a nivelat iarba, cu mici diferențe pe alocuri. Aici ar fi fost de ajutor o mână de bărbat, constatare care i-a adus aminte de Vasile al ei. Dar degeaba se uita uneori de la poartă către castelul cel măreț, că nu se vedea vreo mișcare sau vreun alt semn care s-o liniștească. Privirea îi stăruia apoi spre depărtări, cu gândul la copiii lor, care probabil răbdau de foame pe undeva, în timp ce ea gătea atâtea feluri  de mâncare pentru străini. Lacrimi se pregăteau atunci să dea năvală, dar știa că nu e timp de dureri… și intra din nou în focul aprig al treburilor.

Timpul se scurgea fără îndurare, însă și munca dădea rezultate nesperate, încât se mira cum reușește să reziste cu atâta succes. La cea de-a doua etapă de muls s-a descurcat bine, la fel și cu hrănirea animalelor, semn că au început să o cunoască, să o respecte. Mai era puțin până la venirea musafirilor, vasele cu mâncare erau fierbinți și așteptau să ajungă la temperatura potrivită pentru servit, la fel ca desertul. Îi rămânea exact timpul necesar pentru a pregăti și aranja aperitivele.

La ora cinci a după-amiezii, pe poarta casei a intrat un grup de șapte femei în costume de sărbătoare, în frunte cu Sf. Vineri, care i le-a și prezentat. Prima era Sf. Luni, o tânără zâmbitoare, cu o margaretă prinsă în păr; Sf. Marți arăta mai severă din privire, Sf. Miercuri avea un chip misterios, Sf. Joi era o grăsuță mică și simpatică, Sf. Sâmbătă avea un corp subțirel de fecioară, iar Sf. Duminică purta pe cap o cunună din flori de câmp. Toate au fost amabile și i-au adus laude pentru fiecare fel de mâncare din care au gustat, dar numai Sf. Miercuri și Sf. Vineri au poftit din acelea de post.  Ospățul a durat până către seară, când au plecat mulțumite și cu complimente pentru bucătăreasă. Seara, gazda i-a oferit Sandei un pat în care să doarmă, iar somnul a cuprins-o strâns în brațele lui, după o zi de muncă mai intensă ca niciodată.

La răsăritul soarelui, s-a trezit complet revigorată, deodată cu gazda, care a invitat-o în podul casei. Acolo erau înșirate nenumărate cufere de diferite dimensiuni, culori și modele, din care a fost invitată să-și aleagă unul.

– Nu prea te-ai descurcat cu animalele și nici cu cositul ierbii, dar te felicit pentru arta de a găti și inspirația de a alege meniurile, i-a explicat Sf. Vineri. Recompensa ți-o alegi cu mâna ta, iar Dumnezeu te va îndruma după merit. Care din aceste sipete crezi că ți se cuvine?

Sanda era uimită de frumusețile care o înconjurau, dar și-a amintit învățătura din povești prin care alegerile cele mai fericite sunt alea care nu par prea atrăgătoare ca aspect. Pe acest temei a arătat către un cufăr mai modest, pe care a fost invitată să-l deschidă.

– Știu că nu ai casă, așa că e mai bine să vezi aici ce ți se cuvine, poate îți va fi de folos în drumul spre căutarea celor dragi.

Femeia a ridicat cu emoție capacul și o satisfacție mare i s-a putut citi pe chip.

* Ujină – Moment al zilei situat la jumătatea timpului dintre amiază și asfințit; gustare care se ia în acest moment al zilei.