Imaginați-vă că John Lennon n-a murit
Și nu s-a despărțit de Beatles,
Imaginați-vă că ei au rămas tot tineri
Și cântă mereu împreună.
Imaginați-vă că ei vin în România
Pentru un concert sublim,
Imaginați-vă că sunteți adolescenți
Și aveți bilete în primul rând.
Închideți ochii și ascultați muzica,
Totul e atât de simplu
Dacă vreți să ascultați
Și să vă imaginați.
Am plâns la venirea pe lume,
Și nu doar să respect cutume,
Presimțeam poate că m-așteaptă
O soartă crudă și nedreaptă.
Am plâns la boli nenumărate,
Mai mari sau mai neînsemnate,
Vărsam lacrimi torențiale
Ce mă ardeau curgând la vale.
Am plâns la orice căzătură
Sau la o simplă-nțepătură,
La despărțirile de mamă
Și sentimentele de teamă.
Am plâns când mi-a murit tătuca
Și m-am sfrijit precum năluca,
Eliberând zeci de cascade
De sub perechea de arcade.
Am plâns când m-a lăsat iubita,
Crezând că ea-mi era ursita
Ce trebuia să îmi aline
Din avalanșa de suspine.
De-o vreme, s-a stricat zăvorul
Prin care răzbătea izvorul
De lacrimi lungi, sărat-amare,
Ce se-ntreceau la întristare.
Acum, privirea mi-e curată,
Iar piedicilor ce s-arată,
Eu le răspund cu osârdie,
Prin zâmbete și ironie.
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Un turist în munții Maramureșului se întâlnește cu un cioban care stătea sprijinit într-o bâtă cu trei numere mai mare decât îi trebuia.
– Bade, de ce nu tai o bucată din bâta aia? Nu crezi că e cam lungă?
– Nu pot… îmi parte de sus am motive florale…
– Atunci tai-o de jos…
– Nu pot… în partea de jos am motive maramureșene…
– Păi, atunci tai de la mijloc o bucată și apoi lipești capetele la loc…uite, la mijloc n-ai niciun motiv.
– Așa mă gândeam și eu… dacă n-am niciun motiv, de ce s-o mai tai???
* Doctorul ginecolog către o pacientă, după consultație:
– Am două vești pentru dumneavoastră: una bună și una rea. Pe care să v-o spun prima?
– Firește că pe aia rea, să scap de grija ei.
– Nu pot să vă extrag vibratorul.
– Și aia bună?
– Putem să-i schimbăm bateriile.
* Ion îi spune Mariei:
– Tu Mărie, mai știi inelul ăla fain pe care l-am pierdut? Ghici ce-am găsit azi când veneam spre casă?
– Ai găsit inelul!
– Nu! Am găsit gaura din buzunar prin care a căzut.
* – Aceasta este o măsea moartă!
– Atunci, afară cu ea, doctore!
– Pot să vă pun o coroniță!
– Nu, nu! Prefer o înmormântare simplă, fără flori, fără coroane…
* Un polițist trecut în rezervă, care se cam plictisea, a hotărât să se ocupe cu pescuitul. Și-a cumpărat manuale, undițe, și-a făcut rost de momeală și s-a dus la baltă. După patru ore de așteptare, el reușește să prindă un pește mic. Furios, polițistul îl scoate din cârlig, îl apucă de coadă și începe să-i tragă palme:
– Spune unde sunt ceilalți! Spune unde sunt ceilalți…?
* Un evreu aterizează la Otopeni, după 30 de ani de stat în Israel. Vede un automat de băuturi, bagă 10 lei să-și ia o Coca-Cola, aparatul îi ia banii, dar nu-i dă sucul. Mai bagă 10 lei, tot nimic. Mai încearcă cu încă o bancnotă, tot nimic. Se dă trei pași înapoi, își mângâie barba și șoptește:
– Genial…
* Eu am două telefoane. Când mă simt singur îmi trimit câte un mesaj… să mă asigur că sunt bine.
* Un om normal bea 147 litri de bere și aleargă circa 21000 km pe an. Asta înseamnă un consum de 7 litri la suta de km.
* Pe vremuri, dacă supărai pe cineva, erai chemat la duel!
Acum… te scot din lista de prieteni! Ce nenorociți!
* Ofer serviciu de plâns la înmormântări animate.
Plâns simplu: 30 euro.
Plâns + tăvălit pe jos: 100 euro.
Plâns + tăvălit pe jos și aruncat în groapă: 300 euro.
Set complet (plâns + tăvălit pe jos + aruncat în groapă + bătut popă): 650 euro.
* Orice femeie de succes are în spatele său o altă femeie care crapă de invidie.
* Știați că:
– Pălinca de prune provoacă infarct?… în cazul în care scapi sticla din mână!
* Ciudate sunt femeile…
Ele simt orice minciună a bărbaților, dar sunt în stare să creadă reclamele care le promit să slăbească 20 de kg în trei zile!
* De fiecare dată când îmi citesc postările mă întreb… eu oare stau bine cu capul?
* Aseară am fost la întâlnire cu o tipă la un restaurant.
I-am spus că femeile nu ar trebui lăsate să facă toate treburile în gospodărie: curățenie, spălat, călcat, gătit și toate alea.
– Cred că rolurile ar trebui inversate, îi zic, bărbații ar trebui să facă toate lucrurile pe care le fac femeile, iar femeile să facă toate lucrurile pe care le fac bărbații.
– Sunt perfect de acord, îmi zicea ea zâmbind.
– Minunat, îi răspund, întinzându-i nota de plată.
Lupta dintre creaturi a început curând, fiecare lovitură dată de o parte și primită de cealaltă fiind resimțită de grupul pământenilor prin vuiete prelungi, cutremure de diferite intensități, zgomote stranii și întreruperi temporare de energie. Era o înfruntare între titani, în care oamenii mărunți ca ei erau neglijați deocamdată, deși ei au deschis Cutia Pandorei. Săndel era conștient că trebuie să profite de această situație și-l pistona mereu pe Georgică să le dea raportul privind timpul care-l mai aveau până la întâlnirea cu Pământul, precum și planul de a se transfera la momentul oportun.
– Nu mai pot, fraților!, se arătă deznădăjduit micuțul om. Cred că Satan mi-a anticipat intenția și nu mai am acces la comenzile importante.
– Continuă să încerci, altfel suntem la cheremul câștigătorului, insista comandantul. Și nu va fi deloc bine, oricare ar fi acesta.
– Am încercat și cu prima parolă, și cu a doua, dar nimic. Nici măcar nu pot vedea ce se petrece, toate camerele de luat vederi fiind bruiate. Gata, au și nervii mei o limită și nu pot să lucrez în stresul ăsta!, se revoltă Gicu, aruncându-se pe fotoliu.
Speranțele păreau moarte în sufletele lor, odată cu abandonul celui în care și le puseseră. Oricât ar fi durat lupta, soarta lor era pecetluită, iar planeta mamă părea o himeră pe lângă care puteau trece fără să știe. Nici de mâncare nu le ardea, deși nu mai îmbucaseră de mult și se păstrase accesul la acest serviciu. Rareori comandau câte o băutură pe care o sorbeau mai mult în tăcere. Așa a trecut o bună bucată de timp, până când Sibel se hotărî să vorbească.
– Am fost interogat de multe ori, fiind bănuit că-s terorist. Așa le ziceți voi celor care luptă în numele lui Alah, pentru a-și apăra religia și tradițiile. Am învățat să rabd, să fiu puternic și să-mi ascund gândurile. Nici măcar la testul poligraf nu au reușit să detecteze când spun adevărul sau le dau informații false. Războiul te învață multe, dacă știi să te adaptezi. Eu am știut și de data asta, chiar dacă nu-i războiul cu care m-am obișnuit.
Ceilalți patru îl priveau aproape impasibili, neștiind ce-i veni să le povestească tocmai acum din amintirile lui depresive. Doar Sabina se deranjă cu o întrebare aproape retorică:
– Ce vrei să spui cu asta?
– Vreau să spun că am preluat comanda misiunii pe care o avem, rosti sirianul triumfător.
– Ce comandă? Ce misiune?, se auziră vocile lui Săndel și a lui Titus.
– Nu înțelegeți?, se arătă Sibel dispus să-i lumineze. Alah a vrut să ajungem aici și să-i scăpăm pe oameni de aceste ființe blasfematoare. Mai au doar câteva ore și îi voi trimite în Iad.
Acestea erau cuvintele care îi trezi din apatie și le suscită curiozitate:
– Știi ceva ce noi nu știm, omule?, se răsti Săndel.
– Nu trebuie să știți mai mult decât v-am spus, continuă sirianul. Dar nu vreau să murim înainte de a vă lămuri cum am ajuns să-l înșel pe Satan. Ați crezut că eu nu mă pricep la calculatoare? Nu sunt un geniu, dar am reușit să schimb parola într-un moment de neatenție din partea voastră. De aceea nu mai puteți intra în sistem, dar, credeți-mă, că nu mai e nevoie. Am modificat puțin traseul, în așa fel încât totul se va termina printr-un foc divin și neiertător.
– Adică…?, îl provocă Georgică.
– Planeta asta diabolică va fi înghițită de flăcările purificatoare ale Soarelui, iar sufletele voastre vor ajunge într-o lume perfectă, cu palate de aur și fecioare neprihănite care să vă slujească.
– Ești nebun?, strigă Săndel. E nebun?, se adresă apoi celorlalți. A putut face asta?, îl întrebă pe Georgică.
– Nu știu ce să zic, teoretic se poate, răspunse acesta. Dar atunci se schimbă datele problemei și pot încerca să-i sparg parola.
– Nu te-aș sfătui, zise sirianul, arătându-și corpul mătăhălos și brațele groase. Nimeni nu se apropie de tastatură, dacă vrea să rămână în viață până la final.
Firește că nu se așteptau la o astfel de întorsătură, iar situația părea fără ieșire. N-aveau șanse să treacă de puternicul sirian, mai ales că sprijinul Sabinei și al lui Georgică în luptă era nesemnificativ. Nici Săndel cu Titus nu arătau a fi combativi fizic, deci această cale trebuia exclusă din start. Mai rămânea munca de convingere în fața unei credințe obsedante. Săndel consideră că merita să încerce:
– Am tot respectul pentru Alah al tău și o mare admirație pentru credința ta, Sibel. Știu că voi nu puneți mare preț pe viața asta, dar unii dintre noi considerăm că e tot ce avem. Aceasta e credința noastră și nimeni nu ne-o poate schimba cu forța, așa cum nimeni nu ar trebui să vi-o schimbe pe a voastră. Nu vrem să-ți împiedicăm actul de sacrificiu, dar am putea face o mică modificare prin care să încercăm a ne salva viața, ajungând din nou acasă. Am un copil bolnav și o nevastă care mă așteaptă. Georgică are o iubită, iar acești doi tineri, Titus și Sabina, vor să-și regăsească iubirea. Lasă-ne să coborâm și vom transmite pământenilor ce ai făcut tu pentru ei.
Rândunici zglobii,
Mereu gălăgioase,
Dotate cu cip.
CU ȘI FĂRĂ NEVASTĂ
Vecinu-i tare supărat
Că-și socotește singur banii,
Dar, dacă era însurat,
Avea de numărat… doar anii.
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Noaptea târziu. Soțul beat vine acasă, cu fața plină de ruj și fond de ten…În prag, soția furioasă.
– Dragă, n-o să mă crezi! M-am bătut cu un clovn.
* Mama către bonă:
– Vezi că am plecat la muncă în Spania, dacă ajung târziu, dă copilul la Facultatea de Medicină.
* Am dat indicații stradale unor turiști… mândru de engleza mea fluentă. Pe doi dintre ei încă îi mai caută familia.
* Combinații periculoase: armele și drogurile, prostia și puterea, îngâmfarea și banii, tusea și diareea…
* Am și eu o nelămurire. Să-mi răspundeți dacă știți: lupul din „Scufița roșie” este același lup din „Capra cu trei iezi”?
* Creierul bărbătesc este format din două emisfere: testiculul drept și testiculul stâng.
* Vești bune din Turcia: au început să se facă roșiile românești!
* Sexul după o anumită vârstă ar trebui scos din lista de păcate și pus în cea de miracole.
* – La ce vârstă bărbatul poate fi major și poate face ce vrea?
– Nimeni nu a apucat această vârstă.
* Încălzirea globală e un mizilic, adevărata catastrofă e tâmpirea globală!
* Bunicul avea radio și a făcut 9 copii, tatăl meu a avut televizor și a avut 3 copii. Eu am internet și cred că aici s-a terminat familia.
* A venit primăvara! Femeile cu fluturi în stomac se vor întâlni în sfârșit cu bărbații ce au păsărici în cap.
* Am văzut dimineață un tip cu un tatuaj ciudat pe frunte: „Tefal”.
* Pe plajă:
– Un hot-dog, vă rog!
– Poftim!
– Știți, nevastă-mea a luat ieri unul și era fără pâine…
– O fi fost la plaja de nudiști!
* Scoția. Război între două cetăți. Din prima cetate zboară o ghiulea, de la a doua cade o bucată de zid. De la a doua cetate zboară o ghiulea, de la prima cade un zid. Și tot așa o săptămână întreagă. La un moment dat, liniște totală. De la prima cetate se aude:
– Băăăă, de ce nu mai trageți?
De la a doua cetate se răspunde:
– Nu putem, ghiuleaua e la voi!
* Trei bărbați vorbeau despre viața lor amoroasă.
Italianul:
– Săptămâna trecută m-am culcat cu Lucia și a fost grozav. Am uns-o toată cu ulei de măsline, am făcut dragoste pătimașă și, la final, ea a gemut 5 minute.
Francezul:
– Am făcut dragoste cu iubita mea, Amelie, și a fost grozav. Am întins frișca peste tot trupul ei, am făcut dragoste ca nebunii și, la final, ea a țipat 15 minute.
Ion:
– Ei bine, săptămâna trecută, am făcut și eu dragoste cu Maria mea. Am dat-o prin untură, am făcut sex, apoi ea a urlat 6 ceasuri.
Uimiți, italianul și francezul îl întreabă:
– Ce naiba ai putut tu să faci muierii de a țipat 6 ore?!
– Mi-am șters mâinile de perdele.
* Marți, temă la educație civică: Când ai fost pedepsit ultima dată?
Răspunsul lui Tudor, după câteva momente de gândire:
– Pedepsește-mă repede, că n-am ce să scriu!
* Profesoara, la ora de botanică:
– Copii, vă rog acum să-mi dați exemple de plante dăunătoare.
Costel: – Volbura.
Profesoara: – Bravo Costel, altcineva.
Dorel: -Pirul.
Profesoara: – Bravo Dorel, altcineva.
Se scoală Bulă: – Viorica.
Profesoara mirată: – Cum așa, Bulă? De unde ți-a venit asta?
Bulă: – A zis tata că a apărut de curând Viorica și ne-a stricat cultura.
* – Veronica, tu știi cine a fost Ioana d’Arc?
– O drogată.
– Cum??? De unde ai scos asta?
– Așa am citit, că a murit de eroină.
* Un maniac intră într-un magazin și strigă:
– Imediat voi viola pe cineva…
Privește spre vânzătoare și întreabă:
– Cum te cheamă, femeie?
– Maria.
– Și pe maică-mea o cheamă Maria. Deci nu te violez. Pe tine, frumosule, cum te cheamă?
– Marius… dar prietenii îmi spun Maria!
* Un oligarh rus intră într-o reprezentanță auto și cere ultimul model de Mercedes. Vânzătorul, confuz, îl întreabă:
– Scuzați-mă, domnule Ivanov, dar nu ați cumpărat exact aceeași mașină acum trei zile?
– Sigur că da, spune rusul, dar aceea are deja scrumiera plină.
De la click-ul eliberator și până la apariția viitorului aliat nu a durat mult. Doar cât să-și exprime Săndel îndoiala cu privire la această decizie:
– Cine știe ce ființă periculoasă ai ales să ne stea alături. Bănuiesc că nu degeaba a fost izolată într-un spațiu închis, dar nu a fost eliminată.
– Și noi am fost izolați un timp, răspunse Georgică. Situațiile disperate cer decizii pe măsură.
– Iar tu ai ales cea mai bună soluție!, se auzi o voce pițigăiată din spatele lor.
Personajul, o făptură mică și subțire în talie, intrase în încăpere pe nesimțite. Semăna la statură cu Gică, dar se mișca mai vioi și avea un zâmbet permanent în colțul buzelor subțiri și lungi, aproape de la o ureche la alta, astfel că puteai să-i admiri dinții mari și îngălbeniți. Ochii mici și insistenți îi observai doar când erai aproape, dar apoi nu mai scăpai de vraja lor. Trupul lui emana o energie debordantă, în ciuda faptului că ieșea dintr-un loc impropriu pentru exerciții fizice. Era desculț și avea câte patru degete lungi la picioare, precum și la mâini. Se opri detașat în fața benzii de comandă și execută o cerere elaborată. Imediat, în fața lui ajunseră mai multe pahare cu o băutură misterioasă.
– Luați și beți ceva deosebit, cea mai bună licoare care se poate comanda aici!, îi pofti el cu un gest mărinimos. Sunt sigur că gazdele nu au fost atât de politicoase.
Și după ce goli pe nerăsuflate un pahar, plescăind de plăcere, luă un altul și îi făcu semn lui Sibel să elibereze fotoliul. Se așeză apoi tacticos în poziție semi-culcată și își încrucișă satisfăcut picioarele ridicate, sprijinite parcă de un suport invizibil. Timizi și curioși, totodată, oamenii pășiră pentru a-și lua în primire doza de băutură, cu excepția sirianului, gustară cu precauție, constatând că merita toate laudele. Un gust răcoros, o aromă nemaiîntâlnită și un efect călduros asupra stomacului și apoi a creierului.
– Excelentă, nu-i așa?, îi sondă personajul. Se cheamă „Focul Infernului” și e după o rețetă proprie.
Încurajați de efectul licorii și intrigați de comportamentul impertinent al ființei oaspete, pământenii își dezlegară limbile.
– Cine ești, de fapt, dumneata? De unde vii și cum crezi că ne poți ajuta? Suntem amenințați de niște creaturi puternice și nu prea avem timp de petrecere, au comentat pe rând Săndel, Titus și Sabina.
– Relaxați-vă, că sunteți pe mâini bune, dădu din mâna a lehamite personajul. Îi trebuie ceva vreme „creaturii” până inhalează un suflet și ceva mizerie de hrană la regim. Până atunci, ați face bine să-i tăiați din aripi.
– Cum adică?, se interesă Georgică.
– Simplu, Gicule! Schimbă parola de intrare în sistemul central. Am văzut că te pricepi.
– Ahaaa… Zamolxis… Și ce parolă ar fi impenetrabilă pentru ei?
– Bună întrebare! Numele meu nu le place deloc, de aceea îl vor ocoli mereu. Parola va fi: „ELSATANEL689”. Garantez pentru ea.
Georgică se supuse imediat, de parcă era mânat de o putere nevăzută.
– Bun băiat, îl lăudă necunoscutul. Doar noi vom fi la comandă, iar eu am încredere în voi, așa cum vă cer să aveți și voi în mine. E timpul să vă întreb ce planuri aveți?
Întrebarea îi era adresată de data asta lui Săndel, răspunsul venind automat, fără timp de respiro:
– Vrem să ne înapoiem pe Pământ.
– Excelent! Am avut și mai am mulți prieteni pe planeta voastră minunată. Oamenii de acolo sunt calzi și primitori cu noi. Mențineți cursul și mă chemați când suntem aproape. Între timp, eu o să-i dau de furcă acestui zeu încrezut.
Ființa se ridică în picioare, își goli complet paharul, după care i-l puse în mână Sabinei, făcându-i cu ochiul. Apoi ieși vioi și bine dispus, de parcă îl aștepta un joc de divertisment. Oamenii se frecau la ochi, de parcă s-au trezit dintr-un vis.
– Ce-a fost asta?, se întrebă iritat sirianul. Încă un necredincios băutor și îngâmfat?
– E ceva foarte ciudat cu el, murmură Georgică. Parcă mă hipnotiza și-mi anihila orice urmă de voință.
– Ne-a ignorat complet și nici nu s-a prezentat măcar, răbufni și Sabina, trântind paharul pe bandă.
– Nici nu era nevoie, interveni Titus. Uitați-vă la parolă: Elsatanel! Adică Satanel, îngerul care s-a răzvrătit și a pierdut la nume ultimele două litere, devenind Satan. Probabil că, în mândria lui, nu recunoaște ciuntarea numelui, ba și-a mai adăugat în față încă un „el”.
– Oooo, Doamne! O fi chiar Satana?!, exclamă Sabina.
– Sau cel puțin unul ca el, din moment ce susține că-s mai mulți și pe Pământ. Nu numai oamenii s-au înmulțit de la Adam și Eva, completă bărbatul.
– Chiar că ai făcut o alegere inspirată, Georgică!, îl certă Săndel. Am căzut din lac în puț, și oricine ar câștiga din confruntarea ăstora, tot victime vom ajunge.
– Ne facem frate cu dracul, până trecem puntea, găsi micuțul o expresie pentru justificare.
– Doar că dracul ăsta ne citește și gândurile, micuțule. Nu cred că mai putem scăpa de el, se plânse comandantul.
Din doruri secătuite
Ce-mi aleargă spre apus,
Rămân unele dosite
Printre norii cumulus.
Nu cred că am întâlnit un copil căruia să nu-i placă dulciurile. Firește că și eu am fost tare dornic de ele, mai ales când era vorba de prăjituri. Pe această temă, îmi revine mereu în minte o întâmplare din vremea când eram elev, mai precis pe la zece ani.
Internat fiind la un spital din București, pentru o intervenție chirurgicală, profitam din plin de zilele necesare analizelor postoperatorii, hoinărind pe holuri și intrând pe toate ușile deschise. Mâncarea era bună și îndestulătoare, dar întotdeauna, la desert, se putea și mai bine. Mircea, un tânăr de optsprezece ani, cu un picior în ghips, îmi povestea că dacă trec de ușa de la capătul holului principal, pot ajunge într-o aripă unde sunt internați adulți, în principal oameni în vârstă, pentru refacerea și recuperarea capacității de muncă. Acolo, zicea el, o să primesc prăjituri câte pot eu să mănânc. Îl ascultam cu gura căscată, ca pe un prezicător cu har, și îmi saliva gura numai gândindu-mă la acele bunătăți.
Două zile am tot încercat ușa spre paradisul de dincolo, însă o găseam mereu închisă. Dar se întâmpla uneori ca infirmierele sau alte cadre medicale să uite sau să amâne pentru câteva minute zăvorârea intrării, iar norocul mi-a surâs în cea de-a treia zi. Mare emoție pentru mine când am trecut granița, cu inima temătoare și grăbindu-mă să nu fiu întors din drum. Am împins cu putere de roțile scaunului cu rotile, până am ajuns la o bifurcație neprevăzută a culoarului. Mircea nu mi-a pomenit de ea, iar eu nu știam dacă e bine s-o iau pe drumul din stânga sau pe cel din dreapta. Presat de timp și bazându-mă pe noroc, am ales holul din stânga, continuând să rulez cu spor.
Nu a trebuit să merg prea mult și am oprit în dreptul unei uși de salon deschisă larg. Înăuntru, doi bătrâni jucau table, în timp ce al treilea comenta și umplea niște pahare. Când m-au observat, am fost poftit cu amabilitate înăuntru, intrând în centrul lor de atenție. Cel mai în vârstă dintre ei, care era și cel mai respectat, părea să fie tare bucuros că m-a întâlnit, mai ales când a auzit că avem același nume de familie. Mă întreba dacă nu știu să am rude în București, pentru că familia lui provine din părțile mele, iar acum nu mai are pe nimeni. În schimb, deține o avere impresionantă, dar nu știe cui să o lase. Eu inspectam din priviri salonul, dar în afară de băutura din care tot gustau, nu am văzut nimic dulce. Astfel că am acceptat să gust și eu din ea, neștiind cât de ușor se urcă vermutul la cap. Am aflat a doua zi, când mahmureala de după m-a ținut la pat, neștiind infirmierele de ce sunt atât de cuminte. Iar Mircea mă certa că nu am ales calea cea bună, spre saloanele femeilor.
Trebuia să mă reabilitez în fața lui și să-mi îndeplinesc visul, ceea ce am reușit foarte curând. De data asta părea că am ajuns cu adevărat în rai, când două femei, trecute bine de a doua tinerețe, m-au invitat în camera lor. Era foarte frumos acolo, cu flori proaspete pe masă și, mai ales, un tort mare și o tavă cu prăjituri alături. Zânele bune zâmbeau mereu la mine și, printre întrebările puse cu blândețe, îmi strecurau în brațe câte o farfurioară cu bunătăți cremoase, cum nu mai mâncasem în viața mea. Eram îndemnat să gust din fiecare, ba fiindcă-i făcută de nepoata uneia, de fiica celeilalte sau dintr-o rețetă recomandată de ele. Am petrecut câteva ore acolo, chiar dacă nu mai încăpea în mine nicio înghițitură de prăjitură sau suc. La plecare, mi-au pus într-o pungă din toate, să am și pentru cină, m-au pupat pe obraji și m-au rugat să le mai caut.
Mircea m-a primit cu brațele deschise, când a văzut ce delicatese i-am adus. Atunci am aflat că încercase și el o astfel de incursiune, dar era prea mare să înduioșeze inimile bătrânelor ce tânjeau de dorul copiilor și a nepoților. Puțin după aceea am fost operat și imobilizat la pat, plimbările mele devenind doar o amintire. Bătrânul care avea același nume cu mine m-a căutat de câteva ori, tot îndemnându-mă să-i întreb pe părinți dacă știu să aibă rude în Capitală. Un simplu da, ar fi putut să mă transforme într-un moștenitor, dar pe mine nu mă atrăgea ideea unei averi, din moment ce omul nu venea niciodată cu prăjituri.
racoltapetru6 