racoltapetru6

Frizeria avea un spațiu restrâns, cu două scaune și două persoane în așteptarea clienților, probabil soț și soție. Badea Grigor păși cu stânjeneală înăuntru, nefiind convins că firma de la intrare îl îndrumă pe bune sau e cumva uitată din alte vremuri. Noroc că fu întâmpinat de îndată cu câte un zâmbet și o urare de bun-venit din partea bărbatului amabil și a femeii voluptoase, amândoi îmbrăcați în halate albe, imaculate. Fiecare îl poftea pe scaunul lui, iar bătrânul se simți în încurcătură, nevrând să-l supere pe cel refuzat. Din fericire, bărbatul era mai aproape de ușă și îl acapară, punându-i prietenește mâna pe după umăr:

– Ce dorește domnu’? Tacâmul complet sau numai tuns?, îl întrebă jovial în timp ce-l conducea spre scaunul aferent.

Femeia nu arăta să fie supărată de această abordare, ceea ce-i alungă orice mustrare de conștiință lui Grigor:

– Doar tuns, răspunse el, așezându-se după indicațiile date de frizer.

– Excelent!, îi lăudă acesta din urmă alegerea. Să fie scurt sau mai moderat?

– Potrivit, se hotărî bătrânul, după câteva clipe de ezitare.

Se vedea pe el că nu-i un client obișnuit al frizeriilor, postură care-l făcea să se simtă ca un om aruncat în apă, fără a ști să înoate. Frizerul îi sesiză imediat starea de spirit și poate că tocmai de aceea îi permise să-și umple și apoi să-și aprindă pipa pe care Grigor o scoase întrebător. Se mai liniști după primele fumuri, deci se putea începe tunsoarea. Însă, odată cu dansul foarfecelor și al piaptănului de pe creștetul alb al clientului, se înfiripă și discuția inevitabilă:

– Pipa asta, a dumitale, mă face să-mi amintesc de Dani-Profetul. Sunt sigur că știți despre cine vorbesc, îl investigă subtil omul în halat alb.

– Nu prea, mormăi bătrânul între două fumuri.

– Daniii…, cel cu autobuzul din grădina dumitale. V-am recunoscut imediat, chiar dacă sunteți nou-venit printre noi și nu ne-ați mai călcat pragul. Nu se poate să nu fi auzit povestea lui, că toată lumea numai de asta vorbește.

Badea Grigor oftă îndelung și își privi în oglindă chipul învăluit în perdeaua fumurie. Într-un târziu, recunoscu cu un glas abia șoptit:

– Doar niște zvonuri…

– Aaaa, atunci ați ajuns la cine trebuie. De la mine o să auziți numai adevărul, cu tot ce s-a întâmplat în acele zile istorice pentru localitatea noastră. Autobuzul ăla a picat parcă din cer, chiar acolo unde e și acum. Nimeni nu știe cum și când, dar lumea a început să se întrebe și să-i dea ocol. Astfel au văzut că în el își duce traiul un bărbat de vârstă medie, fără pic de păr pe cap și îmbrăcat într-o sutană albă și lungă, de ziceai că arată precum călugării tibetani din filme. Gospodinele mai miloase și curioase i-au dus câte ceva de mâncare, și așa au aflat că omul acela putea să ghicească viitorul. În schimbul alimentelor, dar niciodată bani sau alte valori, străinul răspundea la o singură întrebare, pusă de persoana în cauză. Unele fete voiau să știe când se vor mărita, alte femei dacă vor avea o căsnicie trainică sau dacă vor câștiga la loterie. Profetul asculta întrebarea și se retrăgea pentru câteva minute într-un spațiu acoperit de o draperie. Răspunsul îl aducea tipărit pe o foaie de hârtie pe care solicitantul o citea acasă. O spun cu mâna pe inimă că toate prezicerile s-au adeverit. Croitoreasa Veta a aflat că e însărcinată mai întâi de la el, Voichița lu’ Boitor și-a găsit copilul pierdut cu ajutorul informațiilor primite tot de la el, Mihai Săcălean a știut că va primi o mare moștenire tot prin el prima dată.

Frizerul se opri puțin pentru a-și cerceta lucrarea, răsuci contemplativ capul bătrânului și, după ce se înarmă cu o lamă, continuă:

– Doar că profețiile nu erau întotdeauna îmbucurătoare, iar veștile rele i-au făcut dușmani, de parcă el ar fi fost de vină pentru destinul fiecăruia. Primarul a aflat că nu va mai câștiga alegerile, iar când s-a adeverit, a dat vina pe Profet, că i-a făcut campanie negativă. Anca lui Gavrilă a vrut să știe când va muri, dar după ce a aflat că va muri în două săptămâni, viața i-a devenit un iad până s-a spânzurat, chiar în ziua fatidică. Mioarei de la poștă i s-a spus că va trăi până la nouăzeci de ani, însă asta a făcut-o să-și lase bărbatul, serviciul, doar pentru a sărbători zilnic prin chefuri. De la astfel de profeții i s-a tras sfârșitul, despre care nu s-a ferit să le vorbească oaspeților:
”Peste trei zile, exact la miezul nopții, voi fi împușcat de unul dintre cei nemulțumiți de soartă. Vă spun acum, ca să nu-și mai planifice nimeni vizite la mine. Profețiile sunt cu două tăișuri, dar e mai bine să nu știm ce ne așteaptă. Voi ați vrut să sfidați legile vieții, dar destinul se răzbună pe trișori. Eu voi plăti cu viața, însă sper că voi ați învățat ceva din asta”
Atunci nu le-a venit să creadă și au așteptat noaptea cu pricina, ascunși prin apropierea autobuzului. Dani făcuse un foc mare afară, în care aruncase tot felul de obiecte ciudate, printre care și perdeaua după care dispărea mereu. S-a așezat alături, rezemat de autovehicul și luminat de flăcările roșiatice. Trăgea calm dintr-o pipă, ca a dumitale, și privea senin la cerul înstelat. Împușcăturile s-au auzit fix la trecerea dintre zile, venind dintre pomii grădinii vecine. Au fost multe, dar una l-a nimerit chiar în frunte, producându-i o moarte fulgerătoare. Oamenii s-au speriat și nu s-au apropiat de cadavru o bună bucată de vreme, dar, în cele din urmă, s-au strâns buluc în jurul lui. Printre dârele de sânge ce-i brăzdau chipul, se putea vedea zâmbetul unui om mulțumit de efectul ghidușiei sale.

Frizerul termină povestirea tocmai când desfăcu cearceaful de la gâtul bătrânului, iar acesta constată că tutunul nu mai avea resurse pentru alte fumuri.

– Mai poftiți pe la noi, zise omul în alb în timp ce-și primea plata.

Badea Grigor strânse mâna întinsă și îi răsplăti pe amândoi cu un surâs discret, apoi ieși cu bucurie să respire aerul liber de afară.