Tovarăşul Ivan…

Tovarăşul Ivan a fost membru de bază al partidului, a participat la Marea Revoluţie din Octombrie. Tovarăşul Lenin i-a murit în braţe. Tovarăşul Ivan a fost decorat cu numeroase distincţii şi medalii ale URSS. Şi acum, la 102 ani, tovarăşul Ivan merge ca tot omul la doctor.

– Bună ziua, tovarăşe doctor!

– Bună ziua, tovarăşe Ivan, dar cu ce problemă pe la noi? Sunteţi bolnav?

– Aaaa, nu eu, tovarăşa Katia… de patru zile nu se mai scoală din pat, nu mai vorbeşte cu mine, nu mai mănâncă nimic, nu ştiu ce să mai fac cu ea.

– Păi, câţi ani are tovarăşa Katia?

– 95! Tinerică, tinerică…

– Hm, e o vârstă la care se mai îmbolnăveşte omul, mai… moare.

– Da, tovarăşe doctor, dar ştiţi, dacă eu mă simt încă bine şi în putere, parcă mi-ar părea rău să o pierd, că m-am împăcat foarte bine cu ea.

– Păi, în cazul acesta vă dau o reţetă, dar nu pentru ea, ci pentru dumneavoastră, tovarăşe Ivan. Mergeţi la farmacie, luaţi pastila asta, faceţi o partidă de sex cu tovarăşa Katia şi s-ar putea să aveţi surpriza să-şi revină.

Merge tovarăşul Ivan la farmacie, ia pastila, merge acasă, alea, alea. A doua zi când se trezeşte, tovarăşa Katia nu mai era în pat, era în bucătărie, cânta şi gătea. Stă tovarăşul Ivan şi filozofează: “Eeee, al naibii tovarăşul doctor, dacă ştiam eu tratamentul ăsta, nu îmi mai murea tovarăşul Lenin în braţe”.

Alegerea lui Bulă

Bulă se plimba agale pe aleea din faţa unei frizerii. Frizerul îl vede şi îi spune tipului pe care tocmai îl tundea: 

– L-ai văzut pe băiatul care tot trece pe alee? E cel mai prost copil din câţi am întâlnit! Uite, o sa-ţi arăt!

Deschide uşa şi îl cheamă pe Bulă. Scoate o bancnotă de 5 euro şi o monedă de 2 euro. Cu bancnota într-o mână şi moneda în cealaltă, îi zice:

– Băiete, ia uite aici! Ce alegi?

Bulă ia moneda de 2 euro şi pleacă.

– Ai văzut? E cel mai prost copil! Niciodată nu alege bancnota, e retardat! Nu se învaţă minte, niciodată! – zice frizerul mândru.

După ce termină cu tunsul, tipul iese din frizerie şi îl observă pe Bulă care mânca o îngheţata. Merge la el şi îl întreabă:

– Baiete, am înţeles ca de fiecare dată, tu alegi monedă în locul bancnotei. Chiar nu poţi sa faci diferenţa? Nu-ţi dai seama care din cele două e mai valoroasă?

– Ba da, îmi dau seama… Dar atunci când voi alege bancnota, crezi ca mă va mai pune să aleg vreodată?

Decizie fatală

Trei bărbaţi morţi ajung în acelaşi timp la poarta Raiului. Îi ia Dumnezeu pe fiecare la întrebări, primul fiind un italian:

– Ia zi, tu cum ai murit?

– Păi, mi-am cumpărat un Ferrari, am mers pe autostradă spre Milano cu 240 km/h, n-am mai putut să iau curba, am intrat în parapet şi am murit pe loc.

– Bine, poţi să intri.

Al doilea, un german:

– Tu cum ai murit?

– Mi-am luat un Porsche, am mers pe autostradă, o cisternă a pus frână brusc în faţa mea, nu am mai putut opri, explozie mare, am murit pe loc.

Al treilea, un român:

– Tu ce ai păţit?

– Mi-am strâns bani şi mi-am luat un X5 şi apoi am murit de foame…

Reclamă ademenitoare

În seara fiecarei zile, se organizeaza o licitaţie de vinuri. În prima seara, francezul:

Doamnelor şi domnişoarelor, va prezint faimosul vin Chateau Latour! Din soi nobil, crescut pe dealurile Pauillac-ului, struguri culeşi bob cu bob. Doamnelor, daca îl bea barbatul, garantat îi creşte cu 25%.

Nebunie generala, cumpara fetele câte 10-20 de sticle o data. A doua seara, spaniolul:

– Doamnelor şi domnişoarelor, din vestitul soi Manto Negro, un vin de colecţie cum nu mai gasiţi nicaieri în lume! Daca îl bea barbatul, garantat îi creşte cu minimum 50%. 

Isterie mare, se vând câte 100 de sticle o data. A treia seara, Marin, olteanul:

– Doamnelor, va prezint zaibarul pandurilor. Acest vin este o adevarata nebunie! Crescut în spatele casei, boabele sunt zdobite cu piciorul de cei mai aprigi barbaţi din lume. Daca îl bea barbatul, i-o face ca pepenele!

Sala este pur şi simplu înnebunita! Femeile cumpara câte 2-3 vagoane de zaibar fiecare. O americanca, pragmatica de felul ei, întreaba:

– Domnu’ Marin, olteanul, ca pepenele de lunga sau de groasa?

– De dulce, doamna, de dulce.

Ingineru’ şi Manageru’

Un tip zboară cu balonul admirând peisajul rural pe care-l survolează. La un moment dat îşi dă seama că s-a rătăcit şi observând un om dedesupt coboară balonul să-l întrebe unde se află.

– Nu te supăra, am nevoie de ajutorul tău. Trebuie să mă întâlnesc cu un prieten într-o jumătate de oră şi nu ştiu unde sunt.

– Cu plăcere: te afli la bordul unui balon, la 10m deasupra solului, coordonatele fiind de 41 de grade latitudine nordică şi 63 de grade longitudine estică.

La care tipul din balon zice, nervos:

– Cu siguranţă eşti inginer!

– Ai dreptate, cum ţi-ai dat seama?

– Păi foarte simplu: toate datele pe care mi le-ai dat sunt corecte din punct de vedere tehnic, dar nu-mi rezolvă problema; n-am nici cea mai mică idee ce să fac cu informaţiile primite şi sunt în continuare la fel de rătăcit ca şi înainte.

Şi inginerul:

– Tu cu siguranţă eşti manager!

– Ai dreptate, de unde ştii?

– Păi e şi mai simplu: habar nu ai unde eşti şi nici încotro te îndrepţi. Ai făcut o promisiune pe care habar n-ai cum s-o ţii, şi mai mult, te bazezi pe mine să-ţi rezolvi problema. Rezultatul e că eşti tot în rahatul în care erai şi înainte de a te întâlni cu mine, numai că acum e vina mea!

De Cartea Recordurilor

Frumoasa din Pădurea Adormită, Tom Degeţelu’ şi Cocoşatul de la Notre Damme se lăudau. Frumoasa:

– Eu cred că sunt cea mai frumoasă fată din lume.

Tom Degeţelu’:

– Eu sunt convins că sunt cel mai mic om din lume.

Cocoşatu’:

– Eu trebuie să fiu cea mai urâtă persoană din lume.

Se hotărăsc să meargă la oficilalii Guinness Book of Records, să fie recunoscuţi de Cartea Recordurilor. Frumoasa din Pădurea Adormită a intrat prima şi a ieşit radiind de fericire:

– E oficial! Sunt cea mai frumoasă fată din lume!

Tom Degeţelu’ a intrat după ea şi a ieşit şi el fericit:

– E oficial! Chiar sunt cel mai mic om din lume!

Cocoşatul de la Notre Damme a intrat şi el, însă a ieşit după câteva minute cu o expresie confuză pe chip. Contrariat, el îşi întreabă prietenii:

– Bă, cine dracu’ e Traian Băsescu?!?

Pe cine ai lua?

Conduci  automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu furtună teribilă. Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

1. O bătrână bolnavă pe moarte.

2. Un vechi prieten, care, odată, ţi-a salvat viaţa.

3. Femeia visurilor tale, sau bărbatul ideal.

Pe cine ai lua în automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?

Gândeşte-te foarte bine la răspunsul tău, înainte de a citi mai departe. Aceasta este o dilemă etică şi morală, care se foloseşte la interviurile pentru angajare la serviciu.

Ai putea lua bătrâna, pentru că este pe moarte şi trebuie salvată prima.

Ai putea lua prietenul care ţi-a salvat viaţa şi eşti obligat faţă de el.

Neîndoielnic e posibil ca niciodată să nu mai reîntâlneşti femeia visurilor tale, sau bărbatul ideal.

Un candidat, într-un interviu ca acesta, a fost angajat dintre 200 de concurenţi, pentru magnificul său răspuns. Vrei să ştii răspunsul lui? Iată-l:

“Aş da cheile maşinii prietenului meu şi i-aş cere să ducă bătrâna la spital, în timpul acesta, eu aş rămâne să aştept autobuzul, împreună cu femeia visurilor mele.”

MORALA: Să dăm mai multă atenţie la ceea ce spunem şi facem!

Banc blondin

Într-o agenţie de telefoane intră o blondă şi se adresează tipului de la agenţie:

– Bună ziua, aş dori să vorbesc la telefon cu mama, care se află în Peru, sau să-i transmit un mesaj.

Funcţionarul de la agenţie:

– Bineînţeles, vă rog să achitaţi la casă 400$.

Blonda:

– Vai, dar nu am 400 de dolari la mine. Aş face orice ca să trimit mesajul sau să pot vorbi cu mama mea!

Bineînţeles, când omul aude cuvântul “orice”, ridică o sprânceană, îi spune blondei să vină după el şi o duce într-o cameră.

Tipul:

– Închide uşa.

Blonda închide uşa.

Tipul:

– Stai în genunchi.

Blonda se aşează în genunchi.

Tipul:

– Desfă-mi şliţul.

Blonda îi desface şliţul.

Tipul:

– Scoate-o.

Blonda bagă mâna şi o scoate.

Tipul:

– Păi, ce mai aştepţi? Da-i drumul!

Blonda o duce la ureche şi şopteşte dulce:

– Alo, mama, mă auzi?…

Preşedintele suspendat

În aceste zile însorite de iulie, un bătrân se apropie de intrarea în Palatul Cotroceni. Îl abordează pe ofiţerul de gardă şi îi spune:

– Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

Ofiţerul îl priveşte blând pe bătrân şi îi spune:

– Domnule, Băsescu nu mai este preşedinte şi deci nu mai are reşedinţa aici.

Bătrânul îi spune că e în regulă şi se îndepărtează încet de intrarea de la Palat. A doua zi, acelaşi bătrân, se îndreaptă către intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează aceluiaşi ofiţer de gardă:

– Aş vrea să intru să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

– Domnule, aşa cum v-am spus ieri, Băsescu nu mai este preşedinte şi prin urmare nu mai are reşedinţa aici.

Bătrânul îi mulţumeşte şi pleacă încet spre locuinţa lui. A treia zi, bătrânul se duce din nou la intrarea în Palatul Cotroceni şi se adresează ofiţerului cunoscut:

– Aş vrea să intru şi să vorbesc cu preşedintele Băsescu.

Iritat, ofiţerul se încruntă uşor la bătrân şi îi spune:

– Domnule, este a treia zi consecutivă când veniţi aici şi cereţi să vorbiţi cu Băsescu! V-am spus deja că Băsescu nu mai este preşedinte, deci nu mai are reşedinţa aici. Nu înţelegeţi?

– Ba, înţeleg foarte bine, însă nu mă mai satur să aud asta!

Ofiţerul ia poziţia de drepţi, îl salută respectuos (ca pe un superior) şi îi spune bătrânului:

– Atunci ne vedem mâine, domnule!

Pentru femei inteligente

Subiectul ar putea fi: pentru femei inteligente căsătorite cu bărbaţi cretini? Sau o problemă de genul: câte astfel de perechi există? Atenţie la răspuns!

Un cuplu căsătorit prin anii 60′, îşi sărbătoreşte nunta de 40 de ani într-un mic restaurant liniştit şi romantic. Dintr-o dată, la masa lor apare o zână care le spune:

– Pentru că sunteţi un cuplu exemplar şi pentru iubirea voastră reciprocă din tot acest timp, vă îndeplinesc fiecăruia câte o dorinţă.

Soţia spune:

– Vreau să călătoresc cu soţul meu drag în jurul lumii!

Zâna flutură bagheta magică şi apar două bilete de călătorie în mâinile ei. Soţul s-a gândit un moment şi a zis:

– Ei bine, asta e o oportunitate care nu-mi va veni de două ori. Îmi pare rău, iubirea mea, dar dorinţa mea este de a avea o soţie cu 30 de ani mai tânără decât mine!

Soţia şi zâna au rămas profund dezamăgite. Dar dorinţa este dorinţă. Zâna a fluturat bagheta magică şi… minune! Soţul a devenit de 92 de ani!

MORALA ACESTEI POVESTIRI: BĂRBAŢII CARE SUNT INFIDELI ŞI NERECUNOSCĂTORI AR TREBUI SĂ NU UITE CĂ ZÂNELE SUNT TOTUŞI DE SEX FEMININ!…