Bancurile duminicale

* Un bărbat își trimite copilul să pună o scrisoare în cutia poștală, apoi își amintește că nu trecuse adresa destinatarului pe plic. Se întoarce puștiul acasă:
– Ai pus scrisoarea în cutie?
– Da!
– Păi tu n-ai văzut că nu avea adresa scrisă pe ea?
– Ba da, dar am crezut că nu vrei să știu eu cui ai trimis-o!
.
* Patru blonde se întorc de la mare. Prima spune:
– Ajung acasă și-i spun soțului totul: unde, când și cu cine!
A doua se gândește: „Ce proastă!”
A treia se gândește: „Ce curaj!”
A patra scapă printre buze:
– Ce memorie!
.
* Două blonde după examenul pentru permis auto:
– Ei, cum a fost la examenul de șofat?
– Păi, am picat…
– Cum așa?
– Am ajuns la o intersecție cu sens giratoriu și acolo era un semn pe care scria 30. Am încercuit sensul de 30 de ori și… am fost respinsă.
– Aha, sigur că te-ai încurcat la numărătoare…
.
* La un coafor, patronul a instalat un papagal colorat la intrarea în salonul lui. De fiecare dată când o femeie anume trecea prin fața salonului de coafură, papagalul îi zicea:
– Ei, Curvă! Ei, Curvă!
Într-o zi, sătulă de pasăre, fata intră în salon și se plânge patronului. Pentru a-l pedepsi, patronul decide să vopsească papagalul în negru. Câteva zile mai târziu, femeia trece din nou prin fața salonului de coafură și papagalul rămâne mut. Mirată, tânăra se oprește și-i spune:
– Hei!! Acum nu mai spui nimic? Nu mai faci pe șmecherul?!
Papagalul îi răspunde cu calm:
– Când sunt în smoking, nu vorbesc cu curvele!!!
.
* ÎNTREBARE: De ce nu trebuie să calci cu mașina un țigan care merge pe bicicletă?
RĂSPUNS: Poate fi bicicleta ta!
.
* Piranda se proțăpește la Parpanghel:
– Mo, dă-mi ho sută de mii!
– Hai fă, ce să faci cu ho sută?
– Ca să-mi iau portjartel.
– Ce-i aia, fă?
– Lasă că ț-o arăt dup-aia. Marcă Banu’!
Vine piranda din târg și-l cheamă pe Parpanghel în odaie, apoi ridică fustele. Parpanghel leșină. Intră Onu, tatăl lui Parpanghel:
– Ce i-ai făcut, fă, lu’ ăsta de l-ai dat pă spate?
– Ce să-i fac, bă, i-am arătat portjarteru’!
– Ce i-ai arătat, fă?
– Iote asta!
Și ridică iar fustele… Cade și Onu… Intră Baria, mama lui Parpanghel:
– Fă, fir-ai a dracu’ dă tută, cu cine te-a adus aicea! Da’ ce e ăștia lați pă jos?
– Io nu știu, fă, dă ce-a căzut, că io le-am arătat portjarteru’.
– Care fă portjartel, ia!
– Iote colea!, și saltă cortina…
– Păi, fă, proasta drecu’: cleștișorii ăia e pentru ciorapi, nu pentru buzili pijdii…
.
* Cred că nu o să renunț la burtă. Pentru a fi doar oase, am eternitatea la dispoziție…
.
* În ultima săptămână am reușit să fac următoarele: am ieșit la plimbare în fiecare zi, am făcut temele împreună cu fiul meu, am fost la cumpărături, am reparat ușile stricate din casă și am pus becuri noi, am ieșit de 2 ori la fotbal cu băieții și de alte 3 ori la bere, mi-am plimbat cățelul dimineața și seara, mi-am „alintat” soția cu o cină romantică și o plimbare pe faleză…
Secretul: Mi-am închis contul pe facebook!!!

Să nu uităm a zâmbi

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* UMOR ENGLEZESC
Un cutremur mare, cu puterea de 8,1 grade pe scara Richter, a lovit Orientul Mijlociu. Două milioane de musulmani au murit și peste un milion au fost răniți. Irak și Iran sunt complet distruse, iar guvernele nu știu de unde să înceapă cu furnizarea de ajutoare pentru a reconstrui. Restul lumii e în stare de șoc.
Statele Unite ale Americii trimit trupe pentru a ajuta. Arabia Saudită trimite petrol. Tările din America Latină trimit legume. Noua Zeelandă trimite oi, vite și produse alimentare. Continentele asiatice trimit forță de muncă pentru a ajuta la reconstruirea infrastructurii. Canada trimite consumabile și echipe medicale.
Marea Britanie, să nu fie mai prejos, trimite două milioane de musulmani pentru înlocuirea celor pierduți. Dumnezeu să binecuvânteze MAREA BRITANIE!… (la naiba, cât de inteligenți sunt britanicii!).
.
* Un tip intră într-un bar cu un pistol.
– Cine a făcut sex cu nevasta mea?!, urlă el.
Din spate se aude o voce:
– Bă, vezi că nu ai destule gloanțe!
.
* Din cugetările unui student:
„Înainte aveam o viață foarte activă: jucam tenis, fotbal, biliard, șah. Participam la raliuri. Dar totul s-a terminat când mi s-a stricat calculatorul.”
.
* Un reporter merge într-un sat să ia niște interviuri. Spre mirarea lui, satul era gol. Doar la o poartă zărește o bătrână. Reporterul se apropie de ea:
– Săru’mâna, mamaie, da’ unde’s femeile din sat?
– La căminu’ cultural, maică, să învețe limba engleză.
– Da’ bărbații
– La căminu’ cultural, maică, să învețe limba engleză.
– Și copiii?
– La căminu’ cultural, maică, să învețe limba engleză.
– Da’ matale… matale de ce nu te-ai dus?
– Because I already speak English…
.
* Un agent de poliție rus, proaspăt angajat, nu-și primise salariul timp de patru luni, din cauza unei erori de contabilitate. După ce a aflat de greșeală, superiorul lui l-a chemat la el.
– Ivan, nu ți-ai primit salariul de patru luni. De ce nu ai spus nimic?
– Credeam că după ce mi s-a dat arma din dotare, trebuie să mă descurc cum pot…
.
* 100 de polițiști sunt chemați la testare…
Fiecare polițist trebuie să introducă într-o masă decupată corespunzător trei obiecte: o sferă, un cub și un con.
Rezultatul testului a fost următorul: 10% dintre polițiști sunt inteligenți, restul sunt forțoși.
.
* O fată tânără venea săptămânal la mormântul soțului său pentru a uda florile. Apoi, de fiecare dată, se retrăgea cu spatele. Un tânăr care o urmărea de mult timp îi spune:
– Văd că i-ați purtat un deosebit respect defunctului dumneavoastră soț. Am văzut că nu-i întoarceți spatele când plecați. Foarte frumos!
– Eh, domnule, soțul meu mereu îmi spunea că am un cur de ar putea ridica din mormânt și un mort. Nu vreau să risc.
.
* Dacă o femeie ți-a dat cheia de la inimă, nu te bucura. Mâine ea poate schimba lacătul!
.
* Un bogătaș, agasat de curtea pe care un tânăr i-o făcea fiicei sale, întreabă:
– Ai intenții serioase?
– Bineînțeles, credeți că mă însor de plăcere?
.
* Un condamnat este dus legat la ochi spre eșafod; când ajunge să urce zice:
– Dezlegați-mă la ochi, să nu-mi rup gâtul pe trepte!

Flash-uri umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un soldat american aflat la Paris stătea în fața unei catedrale și privea o nuntă.
– Cine este mirele?, îl întrebă pe un francez, care stătea alături.
– Je ne sais pas, îi răspunde francezul.
Jumătate de oră mai târziu, americanul intră în catedrală pentru a o vizita și vede câțiva oameni care tocmai puneau un coșciug pe catafalc.
– Cine este mortul? – îl întreabă pe preot.
– Je ne sais pas – vine răspunsul acestuia.
– Pe toți sfinții! – exclamă soldatul. Sărmanul, nu a rezistat nici măcar o oră!
.
* Un tânăr scoțian sună la HOT LINE:
– Bună iubitule, spune tipa.
– Bună scumpo, răspunde el.
La care tipa spune:
– Aș face orice pentru tine!
Iar el răspunde:
– Bine, atunci închide și sună-mă tu!
.
* – John!
– Yes, Sir.
– Adu-mi un pahar de apă!
– Ok, Sir.
– John!
– Yes, Sir.
– Mai adu-mi un încă unul.
– Bine, sir.
– John!
– Mai adu-mi un pahar de apă…
– Dar, sir, nu vă face bine atâta apă…
– John, ești nebun, nu vezi că arde biblioteca!?
.
* Un tip intră într-un local și îi spune chelneriței:
– Vreau un sandwich cu o felie de pâine albă, una de pâine neagră și una de pâine integrală, prăjite mediu. Pune șunca și brânza pe stratul de jos, puiul, frunza de lăptucă și roșia pe stratul de sus. Pune maioneza pe fiecare strat, taie cojile și taie-l în patru, cu câte o felie de murătură pe fiecare și o scobitoare care să țină la un loc fiecare sfert. Ai înțeles?
– S-a făcut, zice chelnerița.
Apoi strigă tare spre bucătărie:
– Un sandwich pentru un arhitect. Aduc și planurile imediat…
.
* Se trezește Janos și-i spune nevestei:
– Am visat ceva frumos.
– Ce, mă Janos?
– Că am fost la București!
– Si ce-i frumos în visul ăsta, mă?
– Nu m-au lăsat să intru decât cu pașaport!
.
* Într-un oraș din Transilvania un ungur zace pe stradă ciuruit de 40 de gloanțe. După ce studiază cadavrul, polițistul Funar trage o concluzie:
– Așa o sinucidere cumplită n-am mai văzut de mult…
.
* Rașela: – Mă Ițic, m-am gândit bine și am hotărât să divorțez!
Ițic: – Cum așa, măi Rașela, după 40 de ani de căsătorie? Dar ce-ți veni?
Rașela: – Păi tu-ți dai seama, măi Ițic, că în 40 de ani tu nu mi-ai cumpărat niciodată nimic?
Ițic: – Păi nu mi-ai spus niciodată că ai ceva de vânzare!
.
* La un meci, comentatorul le zice foarte repede:
– Lovitură, mingea e la Nicoliță, se apropie de marginea stângă, pase, Nicoliță primește mingea înapoi, lovitură, încă o lovitură spre poartă… Barăăăă! Barăăă!…
Se deschide ușa în cabina comentatorului și intră Pițurcă:
– Nu se poate ceva mai rar? Băieții nu prea fac față…
.
* O bunicuță se prezintă la examenul de admitere la facultate. Ia toate examenele cu brio și intră. Totuși, examinatorii, curioși, o întreabă la ce îi mai trebuie școala la vârsta asta, că doar e pensionară…
– Ah, nicidecum pentru carieră. Bărbatul meu, deunăzi se fălea prin birt și spunea că de aniversarea lui de 70 de ani își dorește să „reguleze” o studentă. Na, că i-am făcut și eu un cadou…

Cu cât zâmbim, mai mult trăim

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Rockerii americani scriu rockerilor ruși o scrisoare de răspuns la una mai veche:
„Noi suntem cei mai adevărați rockeri din lume, avem cei mai jerpeliți blugi, pe care nu i-am mai dat jos de 2 ani de zile. Avem cel mai slinos păr și cele mai murdare tricouri, nu ne-am mai spălat de ani de zile… și ca să vă arătăm că suntem rockeri adevărați, ne ștergem la fund cu scrisoarea voastră!”
Primesc răspuns de la rockerii ruși:
„Rockerii adevărați nu se șterg la fund”
.
* O tânără se plânge de o slăbiciune permanentă resimțită de un an încoace.
– Serviciul vă solicită prea mult?, întreabă medicul.
– Nu! Am un serviciu ușor.
– Atunci vă obosesc copiii?
– Nu, n-am copii.
– Hmm… Cât de des faceți sex?
– De trei ori pe zi.
– Atunci acesta-i motivul oboselii dv. permanente. Vă sugerez ca măcar duminica să faceți o pauză.
– Nu pot, domnule doctor. Duminica vine acasă soțul meu.
.
* Ursul intră în bar și zice:
– Vreau o sticlă de whiskey, diseară am întâlnire cu ursoaica!
Lupul intră în bar și zice:
– Vreau două sticle de whiskey, diseară am întâlnire cu lupoaica!
Vine măgarul și zice:
– O cinzeacă pentru mine că am întâlnire cu măgărița.
Ursul și lupul îl întreabă:
– Doar o cinzeacă?! Și începură să râdă amândoi de el.
– Știți cum e treaba, eu am fost dotat de natură, mie nu-mi trebuie alcoolul, eu beau doar ca să-mi lucească ochii.
.
* La un interviu de angajare, angajatorul îi aduce la cunoștință unei tinere pachetul salarial:
– În primele 3 luni vă ofer 1200 lei pe lună, iar după aceea vă ofer 1500 lei pe lună. Când puteți începe?
– După 3 luni, zice tânăra.
.
* Mă cheamă șeful în birou azi:
– Mă Gheorghe, Istvan zice că-i victima șovinismului la locul de muncă.
– Adică?… l-am întrebat.
– Păi, când ați fost vinerea trecută cu toții la restaurant să sărbătoriți aniversarea aceea, el e singurul pe care nu l-ați invitat…
– No, și?!
– Apoi, mă Gheorghe, era totuși ziua lui!
.
* Claustrofobia reprezintă teama de spațiile închise. Exemplu: Merg la magazinul de băuturi și mă tem să nu fie închis.
.
* Un tip, în magazin:
– Dă-mi 329 de grame de salam, 246 grame de cașcaval și 491 grame de zahăr.
Vânzătoarea cântărește, îi dă zahărul, salamul cașcavalul și îi mai întinde un pachet cu prezervative. Tipul:
– Pentru ce prezervative? Nu am cerut…
– Așa cretini ca tine nu trebuie să se înmulțească!
.
* – Care este cea mai rapidă și sigură cale de ieșire a românilor din criză?
– OTOPENI!
.
* Înainte de înmormântare, soțul intră în camera rece pentru a-și vedea soacra pentru ultima dată și pufnește în plâns. Soția:
– De ce naiba plângi, n-ai plăcut-o pe mama niciodată!
Soțul:
– Știu, da’ mi s-a părut că se mișcă!!
.
* – Ai tupeul să vii la ora asta acasă? Te aștept de căteva ceasuri cu lumina aprinsă!!
– Și eu aștept de câteva ceasuri în fața casei să te culci…
.
* Stalin, după ce a primit o delegație de muncitori din Urali, nu-și mai găsea țigările. Îl sună pe comandantul NKVD Lavrenti Beria și-i cere să ia măsuri. După o oră, căutând un dosar, Stalin le găsește într-un sertar și-l sună pe Beria să-i spună că nu mai e nevoie de vreo măsură, pentru că și-a găsit țigările. Beria răspunde:
– Păcat, mare păcat! Mărturisiseră cu toții!

Să zâmbim în prag de toamnă

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un optimist incurabil avea doi prieteni care erau exasperați de puterea pe care o avea de a vedea numai partea bună a oricărei situații. Dornici să arate că nu are dreptate, îi pun la cale o farsă. Într-o zi vine la bere numai unul dintre ei și ăi spune optimistului:
– Ai auzit ce necaz? Prietenul nostru și-a găsit soția în pat cu altul și i-a împușcat pe amândoi, după care și-a tras un glonț în cap!
– Asta e! Se putea și mai rău!
– Hai las-o încolo! Ce putea fi mai rău decât asta?
– Păi, dacă se întâmpla acum două zile, eram și eu mort acum!
.
* La ce criză financiară este în țară și la cât de sărac sunt, dacă nevastă-mea fuge cu un bărbat, fug și eu cu ei!
.
* – Mamă, am luat punctaj maxim la test.
– Mă bucur fiule, bravo! Dar ce test era?
– De alcoolemie…
.
* Un om a decis să se căsătorească. Dar el a dorit ca soția sa să fie perfectă.
La început, el a găsit o femeie frumoasă, dar în curând a constatat că îi lipsește spiritualitatea.
Apoi, el a întâlnit o femeie de mare spiritualitate, dar nu a fost frumoasă.
În cele din urmă, el a găsit-o. Era femeia perfectă – spirituală, grațioasă, frumoasă, fermecătoare, într-un cuvânt – perfectă.
Dar, din păcate, ei nu au reușit să aibă o relație lungă – ea era în căutarea bărbatului perfect.
.
* Mă întâlneam cu un băiat iar peste un timp am hotărât să închiriem un apartament în doi și să-l plătim în jumătate. După un an, am aflat că apartamentul era al lui.
.
* Nevasta-mea tocmai a absolvit niște cursuri de pictură. Lucrarea pentru examenul de absolvire era un bărbat nud.
Evident că nu puteam concepe să-i fie model altcineva, așa că m-am oferit eu personal.
Datorită talentului ei deosebit, lucrarea a luat nota maximă, însă nu pricep un singur lucru:
De ce naiba o fi intitulat-o „Natură moartă”?!
.
* Într-o dimineață, Ion găsește cocoșul mort în curte. Supărat nevoie mare că nu mai are cocoș să îi calce găinile care vor face ouă, Ion se duce la târg să cumpere altul. Ajuns acolo, după îndelungi căutări, găsește o pasăre frumoasă, arătoasă, mușchiuloasă, gălăgioasă. Ion întreabă:
– Cocoșul ăsta e sănătos?
Proprietarul îi răspunde:
– Este.
– Face mofturi la mâncare?
– Niciodată.
– Și cât costă?
– 50 de lei!
– Vai de mine! Dar ce face de banii ăștia?
– Păi, ce face orice cocoș. Cucurigu dimineața, bate cocoșii vecinilor, mănâncă răsadurile.
– Dar, de călcat găinile, le calcă?
– Calcă tot ce prinde. Găini, rațe, gâște, curci, căței, purcei și ce mai ai matale prin curte, pe acolo.
– Hm! Și… le calcă bine?
– Le calcă foarte bine.
A doua zi, iese Ion în curte dis-dimineață. Toate păsările și animalele mergeau crăcănate. Găini, rațe, curci, căței, dar și purcei, oi, vaci, până și calul zâmbea mai altfel. Călcase cocoșul tot ce prinsese. Însă el zăcea lat în mijlocul curții, cu picioarele în sus. Părea mort. Un vultur îi dădea târcoale în aer.
Supărat că o să rămână fără minunăția de cocoș, Ion dă fuga în casă, pune mâna pe arma de vânătoare, iese repede afară și ochește vulturul. Cocoșul, de jos, îi zice cu un glas scăzut:
– Ușurel, nu-l speria, lasă-l să se așeze…

Hazu’ nu-i doar de necaz

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Ion pleacă în concediu.în străinătate, iar la plecare Gheorghe îl roagă să-i aducă un papagal. La întoarcere, Ion, care a uitat să-i cumpere papagalul, îi ia o bufniță și-i spune lui Gheorghe că e papagal regal…
O săptămână mai târziu, se întâlnesc la o bere, iar Ion îl întreabă pe Gheorghe dacă papagalul a început să vorbească. Gheorghe răspunde:
– Băi, încă nu vorbește, dar tu știi ce atent se uită?
.
* David Coperfield, la circ, primește ca de obicei un potop de aplauze. Apoi își anunță următorul număr:
– În momentele următoare voi face să dispară o femeie. Pentru asta am nevoie de un voluntar din public.
Din rândul doi se aude un glas:
– Mergi, mergi dumneata, mamă soacră!
.
* Într-un avion călătoreau Cindy Crwford, Pamela Anderson și Naomi Campbell. Mergând, stewardul o vede pe Cindy cu o fustă foarte scurtă și machiată strident. O întreabă de ce a făcut asta, iar ea îi răspunde:
– Dragă, tu știi că în caz de prăbușire, prima e salvată cea mai frumoasă femeie?
Omul merge mai departe și o vede pe Pamela dezbrăcată până la brâu. Când se miră, ea îi spune:
– Nu știi, că în caz de prăbușire, prima salvată e cea mai dotată femeie?
Mergând mai departe, o vede pe Naomi care era dezbrăcată de la brâu în jos. De data asta, stewardul se răstește la ea, dar primește o replică pe măsură:
– Ce, nu știai tu și nici proastele alea dinainte că, în caz de prăbușire, prima salvată e CUTIA NEAGRĂ!?
.
* Guiness Book organizează un concurs pentru desemnarea celui ce va rezista cel mai mult sub apă, fără echipament de scafandru. Primul e americanul, care rezistă 30 de minute și iese gâfâind.
– Du-te băi acasă, că-i vai de tine dacă te lauzi cu asta…
Al doilea intră rusul, care stă 2 ore și-i iese corpul la suprafață vânăt, aproape fără puls.
– Nu pomenim nimic; aproape că e mort.
Vine și o bătrânică, cerând dreptul să participe. După multe discuții, organizatorii o lasă să intre pe propria răspundere. Intră babușca și stă 4-5 ore. Deja toată lumea se gândea la înmormântare, însă, la un moment dat, iese veselă, spre uimirea tuturor. Comentariul ei:
– Asta îmi aduce de când făceam trotuarul în Veneția!!
.
* O doamnă cheamă dulgherul să localizeze și să repare un zgomot sâcâitor pe care-l auzea în casă. Acesta vine și întreabă:
– Cum se face că acum nu aud nimic?
– Nu e întotdeauna: numai când trece autobuzul pe stradă.
– Și de unde îl auziți?
– Din șifonier.
– Bun, am să intru în șifonier și când trece autobuzul o să-mi dau seama ce este.
Zis și făcut. Dar, după câteva minute, soțul doamnei vine în grabă acasă să se schimbe, căci avea o întâlnire importantă. Deschide șifonierul și dă cu ochii de dulgher. La care, acesta:
– Dacă-ți spun că aștept autobuzul, mă crezi…?
.
* Un om obosit face popas la o casă. Aici, bătrâna care îl primește îl întreabă:
– DORMI CU MINE SAU CU VIȚICA?
Omul își spune în gând: „Mai bine dorm cu o babă decât cu o vițică”. Dimineață, după ce se trezește, apare o blondă superbă, iar baba o prezintă:
– FACEȚI CUNOȘTINȚĂ: VIȚICA.
Iar domnul, întinzănd mâna, răspunde:
– BOUL DE COSTEL.

Dacă e duminică… sunt bancuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Soțul ajunge acasă la 5 dimineața. Nevasta îl întâmpină:
– Unde ai fost, Superman?
– Păi, să vezi, am fost cu niște clienți în oraș…
– Și ai stat cu ei până la 5 dimineața, Superman?
– Păi, da, am reușit să obțin un contract și…
– Și după aia ce ai mai făcut, Superman?
– Păi, am fost să bem ceva la un bar…
– Și pe urmă, Superman?
– Păi, am fost la un bar de striptease, așa au vrut clienții, dar a fost urât și plicticos. Da’ de ce îmi tot zici „Superman”?
– Păi, doar Superman își mai poartă chiloții peste pantaloni.
.
* – Eu când beau, capăt atâta curaj încât nu mi-e frică de nimeni!
– Nici măcar de nevastă-ta?
– Încâ nu am băut atât de mult!
.
* Două vecine se ceartă la gard:
– Nenorocito ce ești! Iar a dormit bărbatul meu la tine în noaptea asta!
Cealaltă îi răspunde:
– Poate la tine doarme! La mine stă treaz!
.
* Intră soția în casă:
– Dragul meu, uite aici, o bere pentru tine…
Mai trece ceva timp:
– Dragul meu, de ce nu te uiți la fotbal? Ia zi, vrei ceva de mâncare mai special, ceva mai bun?
Soțul, cu o privire îngândurată:
– Ia zi, cât de tare…
– Un pic… așa… farul din dreapta, capota și parbrizul…
.
* Un polițist pe malul unui lac îi zice unei tinere:
– Domnișoară, aici este interzis pescuitul și baia!
– Dar de ce nu mi-ați spus înainte de a mă dezbrăca?
– Pentru că dezbrăcatul nu e interzis…
.
* Angajatul: – Scuzați-mă, domnule, pot să vorbesc cu dumneavoastră?
Șeful: – Sigur, intră, ce pot să fac pentru tine?
Angajatul: – Știți, sunt angajatul acestei firme de peste zece ani.
Șeful: Așa…
Angajatul: – Nu vreau să o iau pe ocolite. Aș vrea o mărire de salariu. Sunt multe companii care mă caută, dar am zis să vorbesc cu dumneavoastră prima dată.
Șeful: – O mărire? Ți-aș da o mărire de salariu, dar nu e timpul potrivit pentru asta acum.
Angajatul: – Vă înțeleg și știu că situația economică curentă are un efect negativ asupra vânzărilor, dar trebuie să luați în considerare că muncesc mult și sunt loial acestei companii de peste zece ani.
Șeful: – Ok, luând în considerare acești factori și pentru că nu am chef să caut pe cineva în locul tău, îți ofer o mărire de 10% și încă 5 zile de concediu pe an. Ce zici?
Angajatul: – Excelent. Mulțumesc, domnule!
Șeful: – Înainte să pleci, de curiozitate, care sunt companiile care te caută?
Angajatul: – Ooo… multe… Electrica, Distrigaz, Romtelecom, ApaNova și banca!!!
.
* La Nastratin Hogea vine un om care nu știa să citească, ținând o scrisoare în mână:
– Te rog, Hoge Nastratin, citește-mi și mie scrisoarea asta!
Se uită Hogea și vede că autorul avea un scris absolut indescifrabil.
– Nu pot citi așa ceva!
– Ceeeee, nu poți citi scrisoarea asta? Tocmai tu, Nastratine? Atunci la ce mai porți turbanul de hoge pe capul tău?
Auzind asta, Nastratin își ia turbanul de pe cap și-l pune pe capul omului:
– Poftim, acum citește-ți scrisoarea!
.
* – Ospătar, ăsta e cotlet de miel sau de porc?
– Nu vă puteți da seama după gust?
– Nu!
– Și atunci ce vă pasă?

A zâmbi e omenește

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Cineva sună la ușa lui Bulă. Deschide Bulă ușa și vede pe preș o moarte mică, de vreo 15 centimetri, cu o mini coasă și un parpalac mic și negru. Bulă se face alb la față.
– Stai liniștit, zice Moartea, am venit după hamster.
.
* Soția: – Dragul meu, du-te să bei berea aia, că te așteaptă prietenii!
Soțul: – Stai puțin, iubito, mai am de spălat vasele!
.
* Până nu conduci tu singur mașina, n-o să înveți niciodată să înjuri corect.
.
* O blondă lipsește de acasă 3 zile. Soțul înnebunit, o caută, o caută, dar nimic. A treia zi apare tipa:
– Unde ai fost, nevastă?
– Aoleu, ce-am pățit! M-au prins unii și m-au violat o săptămână.
– Păi tu ai lipsit doar trei zile!
– Păi da… dar trebuie să mă mai duc încă 4 zile.
.
* – Ce scrie pe mormântul unei blonde?
– În sfârșit, s-a culcat singură.
.
* Anunț la matrimoniale: schimb dragoste mare pe două mai mici în zone diferite.
.
* – Ioane, am auzit că te-ai căsătorit cu o unguroaică!
– Da…
– Da’ di ce?
– Apăi, știi, româncele sunt mai fragile, deseori se îmbolnăvesc…
– Și ce, unguroaicele nu se îmbolnăvesc?
– Ba da, dar de ele nu-ți pare atât de rău…
.
* Ion către Maria:
– Fă, tu ești neam de boomerang? Eu te trimit la mă-ta și tu vii înapoi?
.
* – Mamii, Bulă m-a stropit în baie…
– Stropește-l și tu.
– Nu pot, că sunt fetiță…
.
* Familia merge la un parc de distracții și câștigă un ursuleț. Tatăl îi adună pe copii și îi întreabă:
– Ia să vedem, cine e mai ascultător, cine nu face mofturi niciodată, cine nu iese din cuvântul mamei?
La care copiii:
– Bine, tată, ia tu ursulețul!
.
* Într-un compartiment de tren urcă o pițipoancă blondă, voluptoasă… fustă scurtă, decolteu… În partea opusă, doi ciobani îmbrăcați tradițional. Pleacă trenul, ciobanii studiau cu atenție… colega de drum. La un moment, un purice ce ședea pe un cioban sare pe piciorul gagicii. Asta pune mâna să-l prindă… Puricele sare pe genunchi… ea dă să-l prindă… puricele sare pe gleznă. Gagica se concentrează și se apleacă brusc să-l prindă, moment în care scapă o bășină. Un cioban dă din cap mulțumit:
– Așe domniță… dacă nu-l poți prinde, pușcă-l, mama lui de țopangiu!
.
* Badea Gheorghe și Piști, la restaurant:
– Mei Gheo, cum se zice corect la voi, în română: o spătar sau un spătar?
– Un spătar!
– Unspătar, doi beri te rog!
.
* Soția către soț:
– Dragul meu, degeaba îți tragi burta când te urci pe cântar… Imposibil să-ți arate mai puține kilograme.
Soțul: – Știu, draga mea…
Soția: – Atunci de ce ți-o tragi?
Soțul: – Ca să văd ce scrie…
.
* Un băiat expediază un SMS fetei: „Acest abonat vă cere în căsătorie”. Primește răspuns: „Stimate abonat, în contul dumneavoastră nu sunt suficienți bani pentru această operațiune!”
.
* Un eschimos vizitează iglu-ul unui alt eschimos și vede o blană nouă de urs polar pe jos. Surprinzător, nu avea nicio gaură de glonț.
– Este al tău trofeul?
– Da!
– Câte gloanțe ai tras?
– 10.
– Și de câte ori l-ai nimerit?
– Niciodată.
– Și ursul?
– A murit de râs…

Antidepresive

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* O actriță de la Hollywood povestește unei proaspete cunoștințe, venită în vizită, cum s-a cunoscut cu un regizor celebru:
– Chiar din primele momente, mi-a spus: „dacă mă asculți și faci exact ce-ți spun, îți garantez, draga mea, că în maximum un an vei avea un Oscar”.
– Și?
– Și chiar așa a fost.
Apoi se întoarce și strigă:
– Oscar, fii cuminte, nu-ți mai băga degetele în nas!
.
* Doi cocoși vorbeau…
– Hai, mă, până la alimentara…
– Ce pana mea să facem noi la alimentara?!
– Hai, mă prostule… vedem și noi puicuțe goale!
.
* El și cu soția lui stăteau pe canapea și se uitau la televizor. El avea telecomanda și tot schimba de pe un canal de pescuit pe un canal porno. Ea a început să se enerveze din ce în ce mai tare și în cele din urmă a spus:
– Pentru numele lui Dumnezeu! Lasă-l pe canalul porno, știi deja să pescuiești!
.
* – Ai slăbit grozav. Ai o dietă nouă?
– Da. Legume: cartofi, morcovi, sfeclă…
– Le fierbi sau le prăjești?
– Le sap.
.
* – Domnule doctor, am o problemă cu steriletul. Aș vrea să-l schimbați.
– Dar, doamnă, tocmai vi l-am pus.
– Știu, dar soțul meu se plânge că îi rămâne un gust metalic în gură.
– Dar este din fir de aur, nu se poate! Poate soțul dumneavoastră are o problemă!
– Nu are, că s-au mai plâns și alții!
.
* Aseară, un țânțar mi s-a așezat pe un testicul… A fost una din cele mai grele alegeri din viața mea…
.
* Astăzi am găsit o valiză în parc
Când am deschis-o, am văzut că are un fund fals și acolo erau 100.000$.
Nu-mi venea să cred ce noroc a dat peste mine. Toată viața mi-am dorit o valiză cu fund fals.
.
* Tatăl își întreabă fiul:
– Se zvonește că te întâlnești cu Maria din blocul vecin…
– Mă întâlnesc. Ce, nu am dreptul?
– Nu, desigur că ai dreptul… Pur și simplu când eram de vârsta ta și eu mă întâlneam cu ea…
.
* Un tip trece prin cimitir și vede pe un mormânt un alt tip care făcea sex sălbatic cu una.
– Prietene, pot să particip și eu?
– Nu! Ia lopata și caută-ți alta.
.
* – Care e asemănarea dintre un câine și un ginecolog miop?
– Amândoi au nasul umed!
.
* Cum să cucerești o fată pe Facebook:
1. Îi dai like la toate pozele.
2. Îi dai share la 2-3 poze.
3. Postezi manele în care își exprimi dragostea.
4. Îî scrii pe chat „ke faky baybyy?”.
5. Dacă nu-ți răspunde, mai dai share la încă 2 poze în care scrii „frumoasha” și „bombonyk”.
6. Îi scrii din nou pe chat „deke nu rsp sunt andragostyt de tyn3”.
7. Dacă nici așa nu răspunde, înseamnă că e curvă și postezi melodia de la paraziții „Toate-s la fel”.
Aștept să văd dacă a mers la cineva :)))
BAFTĂ!
.
* – Eu am crezut întotdeauna că nevastă-mea îmi este credincioasă, dar asta până când ne-am mutat la Cluj.
– Și ce s-a întâmplat acolo?
– Am descoperit că aveam același poștaș ca la Bacău.
.
* – Nu înțeleg dragă, de ce ești nemulțumită?! În fiecare dimineață îți aduc cafeaua în pat. Nu-ți rămâne decât s-o macini!

Zâmbiţi liniştiţi! Râsul nu îngraşă

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
– N-aş dori nici duşmanilor ce mi s-a întâmplat astăzi.
– Vai de mine! Dar ce ţi s-a întâmplat?
– Am câştigat la loto.
.
* – Am devenit tătic. Am o fetiţă.
– Cu cine seamănă?
– Cu mine când îs beat.
– Cum aşa?
– Ţipă la toţi şi tot timpul caută ţâţe.
.
* În mijlocul străzii se ceartă un bărbat şi o femeie:
– Eşti un bou.
– Iar tu o vacă.
Un trecător:
– Dacă sunteţi rude, de ce vă mai certaţi?
.
* Un poliţist opreşte un vitezoman şi-l întreabă:
– De ce conduci maşina cu asemenea viteză?
– Am frânele defecte şi vreau să ajung acasă înainte de a avea un accident.
.
* Un curios se opreşte în spatele unui pescar:
– Ei, cum merge? Muşcă sau nu? Aţi prins vreunul?
– Da, adineauri l-am prins pe unul care mă bătea la cap şi l-am aruncat în râu…
.
* Doi pescari vin la judecător:
– Ce v-a apucat să vă certaţi?, îi mustră judecătorul. Doar pescuiţi de doi ani împreună!
– Da, dar ăsta este primul peşte prins!
.
* Un pescar înrăit se întoarce seara acasă:
– Draga mea, azi n-am prins nimic!
– Da… ştiu, ţi-ai uitat portofelul…
.
* – Tată, tu te-ai însurat la biserică ori la starea civilă?
– La beţie, dragul meu, la beţie…
.
* Un deputat îşi muştruluieşte fiul:
– La zece ani mi-era ruşine să mint în halul în care minţi tu!
– Şi de la ce vârstă ai reuşit să nu-ţi mai fie ruşine?
.
* Mergeam în maxi-taxi. Unei domnişoare începe să-i sune telefonul, ea începe să caute prin geantă, dar nu-l poate găsi. Când a încetat soneri, şi fata a renunţat la căutări. Doar că nu peste mult timp, telefonul sună iarăşi, iar căutările încep din nou. După vreo 20 de secunde însă, fata a spus o frază care ne-a lămurit pe toţi cei prezenţi(!):
– Probabil l-am uitat acasă…
.
* Doi soţi fac 50 de ani de căsătorie şi se duc să serbeze la hotelul unde şi-au petrecut luna de miere. Ajunşi acolo povestesc ocazia şi sunt trataţi regeşte, cu şampanie şi caviar din partea hotelului. Dimineaţa, cei doi se trezesc şi soţia începe să-şi sufle nasul pe cearşaf.
– Ce faci, dragă? Cum poţi să faci aşa ceva după ce am fost ţinuţi în puf de hotel?
– Auzi bărbate, acum 50 de ani te-ai tăiat la deget ca să îmi salvezi onoarea… acum e rândul meu…
.
* El şi ea în pat. Sună telefonul. Ea răspunde şi vine înapoi.
– Cine a fost?, întreabă el.
– Soţul.
– Atunci plec.
– Stai liniştit. A zis că mai stă o oră, fiindcă a ieşit la o bere cu tine.
.
* La un institut avea loc un examen pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă. Comisia îi dă unui subiect o problemă foarte grea de fizică. Candidatul rezolvă cu mare uşurinţă problema. Comisia hotărăşte că indivizii atât de inteligenţi sunt prea periculoşi, aşa că îi scot jumătate de creier.
Are loc o nouă examinare. Respectivului i se dă o problemă grea de matematică. Individul o rezolvă într-un timp foarte scurt. Comisia ajunge la concluzia că este periculos în continuare şi decide să îi scoată tot creierul. Zis şi făcut… După operaţie, la trezire, medicul îl întreabă:
– Cum te simţi?
– Hai! Actele la control sau vii cu mine la secţie!
.
* – Care este asemănarea între o blondă şi matematică?
– Dacă nu faci destule exerciţii, amândouă te părăsesc!