Pe cai, din nou

Odată cu primăvara vin și alte provocări frumoase, care te pot pune la examene mari sau doar la o contemplare pasivă. Sunt bune și unele și altele, dar parcă e mai bine să-ți pui la încercare capacitățile, de oricare ar fi ele. Eu am ales să-mi folosesc potențialul creativ în scris și prin urmare am acceptat să particip din nou la competiția SuperBlog din această primăvară, denumită sugestiv Spring SuperBlog 2014.

În toamna anului trecut m-am clasat pe un loc onorabil – zic eu! – pentru un începător și sper ca în luna martie a acestui an să fiu mai bun. E drept că cerințele se arată a fi mai mari, dar cred că din asta am cu atât mai multe de învățat. Depinde de receptivitatea pe care o voi avea față de noile provocări. Va fi o lună în care voi posta mai multe advertoriale, drept pentru care cer anticipat scuze celor ce nu suportă astfel de postări (mă gândesc în primul rând la Dan). Totuși, voi căuta pe cât posibil să îmbrac orice postare într-o haină cât mai credibilă și, pe cât am să reușesc, de artistică.

SuperBlog

Va fi o lună mai grea pentru mine, dar nu mi-e frică de nimic, fiindcă nu am ceva de pierdut. Timpul este aliatul meu și am să-l folosesc cât mai judicios cu putință. Vă invit să participați alături de mine și să vedem ce ne poate capul. Cine are timp și spirit de întrecere. Pe ceilalți prieteni i-aș dori cât mai aproape, pentru a mă încuraja și susține. Vă mulțumesc foarte mult și vă aștept cu păreri, comentarii, critici…

37 thoughts on “Pe cai, din nou

  1. Bafta maxima si…”succesuri” ! 😀
    Nu prea inteleg ce e cu concursul asta , dar iti doresc multa inspiratie si sa castigi un loc pe care ti-l doresti!

  2. Regret sa iti spun ca Dan nu este singurul care uraste o asa zisa competitie.
    Am sa iti spun doar atat. Zecile de persoane care fac link catre acele produse vor umfla buzunarele site-ului organizator, care va atrage in acea facatura de asa zis concurs.
    organizatorii concursul va da ca si premii fie incurajari, ca e bine sa nu isi piarda clientii de pe seama carora traiesc si inca bine, fie ce le cade printre degete.
    Personal nu suport advertorialele si nici pop-up-urile care apar pe ecran. 🙂
    Inchiderea lor chiar daca se face cu un simplu click de mouse, inseamna cate o moneda ce cade in buzunarul administratorului site-ului respectiv.

    1. Și eu regret să aflu asta și poate că, în timp, voi avea și eu aceeași atitudine. Deocamdată sunt atras de provocare și posibilitatea de a învăța ceva în plus, fiindcă în domeniul tehnic sunt cel mai slab pregătit.

  3. Daca tu ai ales asta, nu-mi ramane decat sa-ti doresc succes! 🙂 Sper sa fac fata advertorialelor! 😀 😀 😀 Te sustin in ce vrei sa faci! 🙂

Leave a reply to Andreotti Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.