Că televiziunea din ziua de azi ne minte şi ne prosteşte o ştim o mare parte din noi. E o instituţie bazată pe profit, şi pentru posturile private – în special, dar nu exclusiv – contează doar ratingul. Dacă o emisiune nu atrage mulţi telespectatori, chiar dacă e de cultură şi educativă, este scoasă automat din grilă şi mai bine se bagă pentru a N-şpea oară un film cu Steven Segal. Că bătaia are întotdeauna adepţi fideli. Prin urmare, şansa ca să ne educăm gusturile şi să ne împrospătăm cunoştiinţele cu ceva util, este foarte mică şi doar la canalele Discovery. Doar că pentru asta ar trebui dresată telecomanda.

Îmi amintesc cu nostalgie (ce ne-am face fără ea?) că pe la începuturi, prin anii ’90, erau nişte emisiuni foarte interesante. Mă gândesc la cea de la Antena 1 (dacă nu mă-nşel), în care telespectatorii trebuiau să completeze în direct, prin telefon, un careu de rebus. Sau cea în care se juca o partidă de şah tot prin telefon. Ar mai fi şi alte exemple de emisiuni interactive menite să ne stimuleze creierul, dar care au dispărut demult din preocupările producătorilor de televiziune. În schimb au apărut altele, care ne arată cum se bârfesc vedetele între ele, cum se înjură milionarii, cine mai divorţează şi de ce, cine cu cine se mai cuplează… Iar ratingul la aceste dispute în direct este cel mai mare, fiindcă mulţi oameni respiră mai bine când aud ceva rău despre cineva.

Dar CNA-ul veghează şi aplică sancţiuni atunci când se depăşeşte limita în limbaj sau scene de violenţă. Doar prostia nu e amendată, ci chiar încurajată. Nu ar trebui oare ca şi aici să aibă un rol această instituţie de supraveghere a televiziunilor? Pe lângă numărarea minutelor de publicitate şi a orelor în care s-au difuzat scene pentru adulţi, nu ar trebui să intervină şi la calitatea educativă (sau mai degrabă needucativă) a multor emisiuni de prost gust? Poate că legislaţia nu le oferă încă aceste atribuţii, dar atunci ar trebui adaptată în aşa fel încât să li se impună tuturor posturilor un procentaj de emisiuni cu caracter cultural-educativ.

Aici, însă, ar fi rolul legislativului, şi când zic asta mă refer, bineînţeles, la parlament. Iar când zicem “parlamentul românesc”, ne dăm seama că zicem o “gaşcă de pierde-vară”, care vin uneori cu nişte idei şi legi atât de tâmpite încât nici ei nu le mai înţeleg. Aşa că cea mai bună soluţie rămâne să apelăm cât mai rar la telecomandă şi să ieşim mai bine la iarbă verde. Cel puţin natura nu ne tâmpeşte.