Ouatu n-a făcut mulţi pui

Nu sunt un mare cunoscător al muzicii uşoare şi nu mă pricep prea mult nici la muzica de operă. Ceea ce pot să afirm este că sunt două genuri diferite şi care au de obicei fani aparte. Atunci când cele două genuri se amestecă într-o parodie involuntară, eu zic că aprecierea devine ceva mai confuză şi se iscă multe controverse.

Ceea ce pentru mine, şi nu numai, era evident, a devenit realitate. Cezar Ouatu a reuşit să se dea în spectacol, dar nu să prindă un loc pe podium la finala Eurovision 2013. Ajuns să fie pe locul trei la vizitele de pe Twitter şi printre cei mai sexy bărbaţi dintre participanţii la competiţia europeană, el nu a reuşit să convingă publicul că merită să fie printre primii şi la capitolul interpretare. Iar el, cum le stă în obicei celor învinşi fără onoare, acuză factorii politici pentru eşecul său. Mă rog… totuşi s-a calificat în finală, dar să nu uităm că am avut valori cu mult mai mari. Totuşi, nu-mi amintesc să fie nici una cu un aşa mare aer de “vedetă peste noapte”.

Ca şi mine, cred că sunt mulţi care înainte de această ediţie a calificărilor pentru Eurovision nu au mai auzit de Cezar Ouatu şi nici vocea nu le era cunoscută. După o calificare criticată de unii participanţi, în dauna Luminiţei Anghel, el recunoştea cu o falsă modestie (deduc doar acum) că nu se aştepta la o asemenea apreciere şi că ceilalţi pretendenţi nu erau cu nimic mai prejos. Eu îmi permit să zic că erau chiar mai presus, şi faptul că Ouatu are o voce precum o femeie nu cred că ar fi un criteriu decisiv în al propulsa în popularul concurs european. Poate că întradevăr, la mijloc au fost şi nişte manevre de culise, de data asta provenind din partea română.

Manevre pe care tot Cezar Ouatu le acuză acum, doar că de data asta sunt de ordin politic. El nu ştia până acum cum funcţionează Eurovision-ul şi s-a convins, vezi Doamne, numai când a participat şi el. Majoritatea Europei nu a ţinut cont de faptul că el a făcut o risipă de efecte speciale pentru a-l întrupa pe impresionantul Dracula, plus vocea lui deosebită adăugată unei melodii celebre. O fi ceva ceva în neregulă cu votanţii ăştia, iar Ouatu nu a sesizat până când a venit vorba de propria-i persoană!

Dar pentru mulţi dintre amatorii de muzică uşoară, decăderea lui Cezar nu a fost o surpriză. Pentru că ei vor să asculte muzica în adevărata ei caracterizare, şi nu o combinaţie. Astfel, dacă unii vor muzică de operă sau operetă, se duc acolo unde ea este reprezentată, iar dacă sunt adepţii muzicii uşoare, se duc la concerte de acest gen. Combinaţia dintre aceste două genuri s-a dovedit de data aceasta nefericită. E drept că formaţia Queen şi inegalabilul Freddy Mercury au avut un succes cu mult mai mare. Dar asta e o cu totul altă poveste şi personaje de alt calibru.

Evident a fost însă aerele de vedetă care s-au observat în cele câteva săptămâni de publicitate de care a beneficiat micul contratenor român. De la modestia care părea să-l caracterizeze şi care i-ar sta bine oricărei vedete în devenire, el a trecut la acuzaţii de tot felul, chiar şi împotriva fanilor din propria ţară. I se părea că lumea nu-l apreciază destul şi dădea semne că va renunţa la ţara care l-a propulsat. Se vede încă o dată unde duce celebritatea bruscă, pentru cei care nu ştiu cum să o gestioneze. Iar cazuri de acestea se văd aproape cotidian în diferite domenii, nu numai în domeniu artiştilor, de oricare ar fi ei. Dar publicitatea, de orice fel, e benefică pentru fiecare, iar noi suntem cei care contribuie din plin la ea. Ave Cezar!