Domnul Traian a fost întotdeauna un om gospodar şi întreprinzător. Pe vremea comunismului a reuşit ca, împreună cu doamna lui,  Claudia, să-şi ridice o mândreţe de casă şi o bucătărie de vară. Cei doi copii ai  lor au avut sprijin material şi sufletesc până  şi-au terminat studiile şi s-au aşezat la casele lor. După intrarea în capitalism au pus cu toţii baza unei firme de comercializare a materialelor de construcţii. Afacerea prospera an de an şi fiecare avea câte o filială în care devenise patron. Pentru asta au luat împrumuturi de la bănci şi au cumpărat utilaje, TIR-uri, materiale de cea mai bună calitate. Se părea că totul era perfect, iar domnul Traian şi cu doamna Claudia îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru ajutorul său.

Erau oameni de bună credinţă şi cu un suflet mare. Ajutau pe toţi cei care apelau la ei, iar de la biserică erau nelipsiţi. Unul din gesturile care le-ai intrat în reflex a fost cel în care îi ofereau mereu unui anume cerşetor câte o sumă de bani. Era vorba de un bărbat la vreo 50 de ani, fără un picior, care era nelipsit din apropierea bisericii, iar în zilele obişnuite de la intrarea în piaţa de alimente. Nu-l cunoşteau, dar apreciau faptul că era mereu treaz şi destul de curat, având în vedere condiţia lui. Din aceste considerente şi sumele oferite de ei erau mai consistente: între 2 şi 10 lei, zilnic. Omul le mulţumea cu un zâmbet trist şi cu privirea în pământ.

Astfel au trecut ani buni şi prosperi, dar a venit perioada de recesiune şi domnul Traian a fost lovit în plin. Materialele pe care le avea în stoc nu mai aveau căutare, un accident a distrus un TIR şi l-a nenorocit pe toată viaţa pe şofer, iar băncile erau din ce în ce mai insistente în cererea împrumuturilor. În zadar aştepta omul ca piaţa să-şi revină înainte ca să-i fie scoase casele, firma şi terenurile la licitaţie. Aceasta nu s-a mai produs şi familia domnului Traian, precum şi cea a copiilor lui au fost vândute la a treia strigare, cu o sumă derizorie, dar de care ei nu dispuneau.

Dintre toţi cei pe care i-au ajutat în perioada de prosperitate, niciunul nu s-a găsit să îi sprijine în aceste momente. Deşi în ultima vreme aveau amândoi probleme cardiace, continuau să meargă la biserică şi la piaţă, unde nu-l uitau nici pe cerşetor. E drept că nu-şi mai permiteau să-i dea câte zece lei, dar vreo doi-trei lei tot mai găseau pentru el. Doar nu din ăia ar putea ei să-şi răscumpere avutul!

Mai aveau totuşi o mică speranţă, aceea că noul proprietar al casei lor nu-i va scoate încă pe drumuri, ci îi va lăsa încă să trăiască în bucătăria de vară. Cu această credinţă în suflet au mers la notariat să-l cunoască pe omul de care depindea viaţa lor. Ei bine, acolo au avut marea surpiză să-l întâlnească pe cerşetorul cu care au fost atât de darnici. Doar că aici avea ambele picioare sănătoase. Stupefiaţi la început, după ce s-au obişnuit cu ideea, speranţa lor s-a amplificat. Era limpede că omul acela nu putea să aibă suflet rău şi, cunoscând ce înseamnă omenia din care a reuşit să agonisească atâţia bani, va fi înţelegător cu ei.

Dar vai, privirea cerşetorului nu mai era sfioasă, ci triumfătoare. Pe chipul lui nu se citea un zâmbet blajin de mulţumire, ci un rânjet de satisfacţie. Iar vocea nu-i era deloc timidă, ci era un strigăt tăios de ameninţare:

– Nu vreau să aud nimic, nici o scuză şi nici o amânare! Dacă nu părăsiţi casa într-o săptămână, am să vă scot cu executorii judecătoreşti. S-a întors roata patronule! S-au dus zilele când mă priveai cu milă şi-mi aruncai câţiva lei. Am suportat destulă umilinţă stând şi aşteptând pomană. Acum eu voi fi deasupra, iar eu nu vă voi umili prin pomană! Voi fi neîndurător! Plecaţi din casa mea!

Doamna Claudia nu a putut suporta şocul şi a leşinat. Domnul Traian a prins-o cu greu şi a încercat s-o ajute, dar inima lui a cedat şi notarul a fost nevoit să sune după ambulanţă. Amândoi au fost preluaţi şi duşi la spitalul judeţean. Încă se mai află acolo şi nu se ştie dacă domnul Traian va trece peste acest infarct. Oricum, la externare nu-i aşteaptă nimic bun. Viaţa e ca un joc de cărţi, iar ei au avut o mână slabă. Iar dacă te bazezi pe mâna altuia, eşti ca şi pierdut.