Satul dintre neguri XXXII

Discordie mare în acea dimineața, la primăria din localitate. Venise vremea ca opozanții primarului să ceară schimbarea, ba chiar alungarea lui și a familiei sale din mijlocul lor. Ședința începuse devreme în sala mare a clădirii, unde Toader și Vicele făceau tot posibilul să demonstreze că din cauza acestor străini neaveniți sunt puși în pericol cu toții, căpcăunii putând reveni oricând, în număr mai mare. Degeaba încerca să le explice badea Gheorghe că e important să fie uniți împotriva tuturor creaturilor care pot invada satul.

– Iar vii cu fantasmagorii din astea ieftine, doar ca să-ți aperi scaunul, l-a întrerupt cu o voce tunătoare Toader. Zmeii despre care vorbești sunt puțini și trăiesc doar pe tărâmul lor, iar balaurii își au sălașul în peșteri îndepărtate. Adevărata primejdie vine de pe dealul pietros, pe unde umblă strănepoții dumitale. De aceea, după ce terminăm de făcut ordine aici, mergem cu toții să stârpim dihania care îi sperie până și pe comercianți, de aceea ne ocolesc în ultimul timp.

Tumultul polemicilor continua astfel în fața bătrânului susținut doar de fierarul Gâzu, pentru că Vasile și Sanda erau ocupați să asigure paza în curtea instituției, ajutați de oștenii pe care-i aveau la dispoziție. Lumea pornită fierbea și acolo, dornică să intre cu forța înăuntru și să-și impună voința, folosindu-se de furci, sape, topoare și alte scule aduse din gospodărie. Tinerii luptători erau instruiți să mențină un zid de protecție, fără să intervină și să bruscheze mulțimea, chiar dacă erau provocați. O încercare grea, mai ales pentru cei doi părinți, foarte îngrijorați că nu și-au văzut copiii de ieri. Era prima noapte când lipseau din sânul familiei, tocmai când se întâmplau evenimente radicale. Ar fi mers amândoi spre locul unde își petreceau de obicei timpul, dar nu-l puteau lăsa nici pe bunic pradă oamenilor furibunzi.

Această dilemă îi măcina pe cei doi soți, când un oștean a sosit în mare fugă, strigând cât îl ținea gura:

– VIN! VIIIIN…!!!

Și-a strunit cu greu calul să oprească în fața porții, privind cu groază în urma lui. Expresia de pe chipul schimonosit i-a făcut pe săteni să fie atenți la ce vrea să transmită, iar pe Vasile să-l îndemne la clarificare.

– Cine vine, omule?, a întrebat el cu speranța că-i vorba de Adi și Bianca.

– Vin zmeii… dinspre pădure, a venit răspunsul terifiant. Sunt mulți și tare mari…

Era clar că nu mai era nicio clipă de pierdut, iar vestea trebuia răspândită până la scaunul primarului. Panica a fost cea care le-a îngreunat mobilizarea, însă oștenii erau mai pregătiți decât gloata derutată, iar exemplul lor a cântărit în ochii multora. Gâzu a ieșit val-vârtej și a ajutat la organizarea rapidă a luptătorilor, punându-se în fruntea lor, ca un comandant veritabil. Comenzile scurte și hotărâte i-au adunat pe toți cei înarmați laolaltă, amintindu-le lecțiile primite în lunile de pregătire.

Vasile și Sanda au pornit de-o parte și de alta a fierarului, dar cu privirea cercetând atent zările dinspre care ar fi trebuit să apară copiii. Oare i-o fi atacat și pe ei zmeii, iar acum sunt captivi? Nu puteau fi morți, că o mamă ar simți asta. Bunicul gândea la fel, în timp ce-i urma la câțiva pași, încercând încă o dată tăișul toporului și al pumnalului de la brâu.

Nu a durat mult până au ajuns la marginea colinei pe care era ridicată așezarea, de unde au putut vedea mulțimea de namile oribile care înaintau în grabă, sigure pe o cucerire ușoară. Și nici nu ar fi fost de mirare, ținând cont de numărul și capacitatea lor în luptă, față de oștenii de ocazie, creați în câteva luni de pregătire. În fruntea călăreților se distingea de departe Zmeul Zmeilor, cea mai impresionantă matahală pe care le-a fost dat să o vadă vreodată.

– Ioana cu arc, tu vei fi în fruntea celorlalți arcași și îi vei întârzia pe cât posibil, până ne formăm strategia, a venit comanda lui Gâzu către tânăra blondă, singura fată din corpul oștirii. Ceilalți stați cât se poate de aproape, a mai adăugat în timp ce își potolea armăsarul focos.

– Putem să-i luăm la ochit, șefule?, a întrebat fata, nerăbdătoare să-și încerce iscusința.

– Așteptați până intră în bătaia sigură a săgeților, a răspuns el scoțând de sub haină un binoclu. L-am primit de la Adi în schimbul suliței pe care i-am făurit-o, i-a explicat bunicului mirat.

A privit prin el ca un comandant care se respectă, după care l-a înmânat mai departe, să vadă și ceilalți ce se întâmplă. Iar spectacolul din următoarele momente merita admirat cu inima plină de bucurie. Când armata de creaturi invadatoare a intrat pe câmpia care-i mai despărțea de colină, caii au început să se împiedice, să-și arunce stăpânii de pe spinare și să cadă ca loviți de ceva invizibil.

– Ce se întâmplă?, a întrebat Sanda cu mirare.

– Îți amintești când mi-ați împrumutat oștenii pentru câteva zile? I-am pus să aștearnă o plasă peste pajiștea proaspăt înverzită, de numai câteva degete înălțime. Iarba a mai crescut și a mascat acea împletitură, iar acum caii se prind cu copitele în ochiurile ei, precum niște pești în năvod.

După ce savură spectacolul, Gâzu ordonă arcașilor:

– Acum puteți să-i țintiți, dar nu risipiți săgețile. Trageți numai la cap, căutând să nimeriți gura și ochii, că-i a dracului pielea de pe ei.

N-a urmat o ploaie de săgeți, pentru că nu aveau mulți arcași, dar cele câteva care și-au atins ținta i-a enervat și mai tare pe luptătorii rămași fără cai. Replica a fost dură, prin buzduganele trimise spre tabăra lor, doborând fiecare câte un oștean.

– Ascundeți-vă pe unde puteți, până ajung în fața noastră, le-a strigat comandantul. Știți că zmeii sunt renumiți în trimiterea de departe a buzduganelor, dar nici în mânuirea săbiilor nu sunt mai prejos. Folosiți mereu scuturile și atacați în echipă de câte doi-trei.

Marea majoritate a tinerilor aveau deplină încredere în Gâzu, deși își dădeau seama că vor fi copleșiți de dușmani. Însă preferau să-și dea viața cu demnitate, decât să fie uciși în timp ce ar fi dat bir cu fugiții. Nici bine nu a început lupta corp la corp, când din spatele lor s-a auzit un strigăt prelung de luptă, venit din piepturile consătenilor înarmați cu scule agricole, care au găsit o motivație mai bună să le folosească. A urmat un măcel în care mulți localnici au murit vitejește și alții luptau în continuare cu îndârjire să biruie un adversar superior ca număr și puteri. Sanda și Vasile se apărau spate în spate, ca într-un dans menit să-i deruteze pe cei care îi atacau. Bunicul era sprijinit de câțiva luptători, care se împuținau văzând cu ochii, iar comandantul făcea tot posibilul să-l doboare pe zmeul cel mare. A reușit să-l străpungă cu sulița făcută special pentru pielea lui, dar rana nu l-a scos din luptă, deși se vedea adâncă.

Pe când se pregăteau să-și încheie memorabil socotelile cu viața, două umbre mari s-au prelins peste câmpul de luptă, atrăgând atenția ambelor tabere. Nu erau păsări, dar zburau tot mai aproape de pământ, băgând frica în fiecare. Nimeni nu a știut de partea cui aveau să intervină acele creaturi, până când una din ele l-a prins pe Zmeul Zmeilor în gură și l-a ridicat în slăvi, sfârtecându-l. Doar atunci a observat Sanda că pe spinarea acelui balaur cu trei capete călărea Adi, iar pe celălalt îl strunea Bianca, scăpând-o și pe ea de inamicul care-i făcea probleme. Zmeii și-au dat seama că balaurii le sunt vrășmași, iar asta i-a făcut să-și piardă încrederea, abandonând lupta și luând-o la fugă spre pădurea salvatoare.

După ce n-a mai rămas picior de invadator viu pe colină, Bianca și Adi au aterizat în fața părinților și a sătenilor, încă îngroziți de arătările pe care le știau demoni ai răului. Cât se poate de firesc, fetița a coborât de pe spinarea balaurului ei și a făcut prezentările:

– Mami, tati, bunicule, vă prezint copilașii noștri, pe care-i cheamă Adam și Eva.

va urma

Culegeri umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Vând cărți de gramatică, nivel Nicolae Ciucă. Nu e scumpe!

* Secretul fericirii: simțul umorului și o memorie proastă…

* – Iubi, chiar sunt grasă?
– Nu, iubirea mea! Ești suplă ca o gazelă… sau cum s-o numi animalul ăla cu trompă…

* În epoca de piatră, era Bulă la școală. Deodată, în clasă se aude un urlet.
– Bulă, ce ai de țipi așa?, îl întreabă profesoara.
– Mă iertați, dar mi-a căzut fițuica pe picior.

* – Dragul meu, mă iubești?
– Da.
– Cât mă iubești?…
– Oricât… ar părea de ciudat!

* – Ne jucăm de-a doctorul?
– Daaa!!! Să mă dezbrac?
– Nu! Eu îți scriu o rețetă ți tu trebuie să o descifrezi!

* Sugestivă gluma cu pâinea.
Din ce se face pâinea la noi? Aluat (a luat), maia (mai ia) și secară (se cară).

* Cum îți dai seama că un ardelean îi sub papucu’ femeii?
Culege prune ca să facă dulceață.

* În compartimentul unui tren, un tip și o tipă. Văzându-l pe el foarte concentrat și meditând adânc, ea întreabă:
– La ce vă gândiți?
– La același lucru ca dvs.
– Nesimțitule!

* Problemă de matematică pentru azi:
Dacă Marian are 53 de ani și Ioana 22, câți bani are Marian?

* O vorbă din Moldova spune cam așa:
„E bine să lași băutura, dar să nu uiți unde”.

* Nu vă supărați că vă întreb, frunzele la câini se taie pe lung sau pe lat?

* Business-ul moldovenesc:
„Creștem struguri,
facem vin,
vinul îl vindem,
banii îi bem.”

* Eroism. Un român a golit 174 de sticle de bere ca să aibă nevasta în ce să bage bulionul.

* Dacă impozitul pe țigări este pentru a descuraja fumatul, atunci impozitul pe venit este pentru a descuraja… munca?!

* – Băi, nesimțitule, tu ești însurat!
– Nu, iubire, cine ți-a zis minciuna asta?
– Atunci de ce m-ai trecut în agendă „mecanic auto”?
– Pentru că inima mea este ca motorul unei mașini, doar tu o poți repara.

* – Domnule jude, aș vre să divorțez de muiere, așe, mai discret…
– De ce mai discret?
– Pentru că dacă află, mă omoară!

* Azi se împlinesc 12 luni de când beau numai apă, nici măcar o picătură de suc acidulat. Sunt 12 luni în care am mâncat numai fructe, verdețuri, fără cartofi prăjiți, fără grăsimi, fără pâine, fără carne și făcând sport non-top. Nu mai pun nimic în gură după ora 18.00… Schimbările în corpul și creierul meu sunt incredibile. Mă trezesc la 4 A.M., alerg până la 5 A.M., după aceea ajung acasă și fac un duș cu apă rece, iar apoi toată ziua sunt plin de energie…
Nu știu cine a scris textul ăsta, dar îmi place foarte mult!

* Căldură mare!
Dar eu am noroc, pentru că persoana de care-mi place, îmi tot face vânt! 🙂

* Doi condamnați la moarte:
– Vreo ultimă dorință?
– Aș vrea să ascult un disc cu Guță.
– De acord! Și tu?
– Pe mine vă rog să mă omorâți înaintea lui!

* Când rimelul tău costă 50 euro, normal că nu-ți poți permite să plângi după oricine!

* Inima femeii este alcătuită din:
Miocard și Mastercard.

* Încă nu mi-e clar! Șoșoaca e sau nu aleasă Neuroparlamentar?!
(nePatriarhul Daniel)

* – Și zici că iubitul tău bea multă bere?
– A trebuit să montăm Wc-ul înclinat, că făcea multă spumă.

* Bărbații se tem să nu fie înșelați, iar femeile se tem să nu fie prinse.

* Femeile pot schimba vremea. Când ies pe stradă cu decolteuri mari și fuste scurte…, tuturor bărbaților le plouă în gură.

* Unde-i mâncare și băutură gratis, eu nu mă uit la bani…

* – Ce s-a întâmplat?
– Nimik, nu Kontează!
– Dacă mai scrii o dată cu „k”, nu mai răspund!
– OC!

* Nevasta e ca poliția rutieră. Îți ia banii, îți strică ziua și te mai scoate și vinovat.

* – Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața?
– Pentru că e cocoș modern, Ștrulă.
– Cum așa?
– Adică, seara, înainte de culcare, îl pun pe vibrații.

* Despre întârzieri…
CFR: Normal că se vor scumpi biletele! Nu poți sta în tren 3 zile și să plătești doar pentru câteva ore!

* Se întâlnesc doi bețivi, de dimineață:
– Ai luat micul-dejun astăzi?
– Nu, nici măcar o picătură…

* Am și eu o întrebare:
De ce bărbații au fund mic și poartă chiloți mari, iar femeile au fund mare și poartă chiloți mici?!

* – Colegu’, ce cadou ai cumpărat pentru șeful?
– O cravată.
– Nu-i un cadou prea ieftin?
– Ba da, dar îi lipesc pe spate prețul de la un laptop.

* Nu înțeleg două lucruri:
1. De ce somnul e mai dulce dimineața?
2. De ce noaptea e mâncarea mai bună?

* – Tati! Mă duci azi la tuns?
– Nu, Diana! De ce întrebi?
– L-am auzit pe vecinu’ spunându-i mamei: „ce păroasă-i aia mică”…!

* Femeia e ca o melodie în rusă, îți place dar nu o înțelegi.

* În atenția femeilor
Nu mai spălați chiloții și pantalonii bărbaților cu balsam. Balsamul face totul moale și pufos!

* Nu râdeți de cei cu burtă… sculele bune se țin sub acoperiș.

* Am întrebat 100 de femei ce părere au despre fostul. Așa am învățat 50 de înjurături, 30 nume de animale noi și 20 de rețete de colivă.

* Aseară am fraierit țânțarii: i-am lăsat să intre în casă, iar eu am dormit afară!

* Psihologie:
Dacă ai impresia că nimeni nu te manipulează, înseamnă că ai intrat pe mâinile profesioniștilor.

* El postează: „Mi-e dor de tine”.
Și toate cele 9 se simt speciale.

* – Ieri seară am început dieta lichidă și am făcut și puțină mișcare.
– Adică?
– Am băut 2 sticle de vin și am căzut pe scări.

* Vara asta am planuri mari! Strâng bani pentru vara viitoare!

* „Nu s-a croit încă haina care să te învețe să vorbești sau să te porți! Pentru asta trebuie să ai tu… stofa!”

* Numai oamenii curajoși trăiesc cum vor. Cei fricoși trăiesc cum spun alții. Cei invidioși trăiesc imitându-i pe alții.

* Dacă norocul ți-a întors spatele, dă-i un șut în cur! Neapărat se va întoarce să vadă cine a făcut asta.

* Șoșoacă merge la Bruxelles!
Așteptăm cu emoție primul meci dintre Ursula lor și Ursoaica noastră!

Satul dintre neguri XXXI

continuare

Maia și toți oamenii din primărie erau încolțiți la propriu: câinele fiind prins de colții celui de-al doilea cap al dihaniei căreia îi sfârtecase un gâtlej; Adi căzuse la pământ, asaltat de o namilă furibundă; Bianca rămăsese fără săgeți; bunicul nu-și putea scoate toporul dintr-un inamic doborât; Vasile, înghesuit întru-n colț, părea o pradă sigură, iar Sanda simțea că o lasă puterile. Căpcăunii urlau mai ceva decât o haită de lupi flămânzi, de ziceai că Infernul se coboară din gâtlejurile lor, dar, în acel moment, s-a auzit un răget și mai cumplit, care i-a făcut și pe căpcăuni să se înfioreze. Nu era scos de vreunul dintre ei și nici de vreo altă sălbăticiune, ci, după cum s-a văzut curând, venit din pieptul unui om puternic și foarte enervat. Fierarul Gâzu își croia cărare printre matahalele prădătoare, retezând câte două capete deodată cu o sabie în fiecare mână. În urma lui rămâneau zeci de leșuri zvârcolindu-se de moarte, iar cei din față nu aveau mai multe șanse.

Doar câteva secunde dacă ar mai fi întârziat acest neașteptat ajutor, n-ar mai fi avut pe cine să salveze. Cu toții îl știau ca un războinic experimentat și curajos, însă nu și-au închipui că poate să doboare de unul singur atâtea namile de căpcăuni cu colți neiertători și gheare ascuțite. La puțină vreme, nu mai era niciunul din ei în picioare, dacă îi scoatem de la numărătoare pe cei care și-au luat tălpășița. Doar atunci, fața schimonosită a vecinului și-a revenit la aspectul cunoscut, mâinile i s-au întins să-i ridice pe cei căzuți la pământ, iar vocea i-a redevenit umană, întrebând grijuliu:

– Sunteți bine? Am venit cât de repede s-a putut, imediat după ce m-a trezit hărmălaia asta.

– Ai apărut taman la timp, l-a asigurat primarul, strângându-i mâna și apoi îmbrățișându-l cu recunoștință. Se pare că nu avem răni grave, iar asta mă face să-mi admir familia puternică și să-ți fim recunoscători.

Bătrânul avea dreptate, fiecare dintre cei dragi ridicându-se și constatând că au scăpat doar cu zgârieturi. Excepția putea să fie la Maia, prin blana căreia se scurgeau picături de sânge, însă nu avea nicio fractură care să o afecteze prea mult. Așa i-a asigurat Gâzu, după o examinare atentă, iar asta i-a bucurat pe toți. Vasile și-a exprimat primul nedumerirea, când a reușit să-și mai adune gândurile.

– N-am văzut în viața mea asemenea creaturi. Vă dați seama ce ar fi putut face dacă erau înarmate, căci labele din față arătau ca niște brațe cu care ar fi putut mânui săbii sau buzdugane.

– Sunt căpcăuni cu două capete și tocmai de aceea ar avea o problemă în folosirea armelor, a venit fierarul cu precizări. Fiecare cap gândește independent, deci nu ar ști stânga ce face dreapta, iar această situație i-ar putea face să se rănească singuri. În plus, nu au deget opozabil, ceea ce e un lucru bun pentru noi. Mă întreb cum de au atacat numai primăria, fără să intre în nicio altă casă. Cineva trebuie să-i fi ghidat spre voi, neavând capacitatea de a alege în grup o țintă îndepărtată, iar voi nu aveați cum să-i provocați în toiul nopții.

Această constatare i-a pus pe gânduri, dar bănuielile nu erau suficiente pentru a acuza pe cineva din sat. Trebuiau să fie vigilenți în continuare, pentru că forțele răului erau imprevizibile și inamicul care le dirija se arăta viclean. A doua zi, oamenii din împrejurimi s-au perindat să vadă cu ochii lor ce măcel s-a întâmplat în mijlocul așezării, îngrozindu-se și făcându-și cruce. Firește că s-au împărțit și de data asta în două tabere: una care lăuda vitejia celor de la primărie, iar cea mai mare, care șoptea că străinii aceia au abătut primejdia asupra lor, nu degeaba au ajuns forțele necuratului să-i atace. Printre cei din urmă se numărau Toader și Vicele, care au cerut o adunare generală în care badea Gheorghe și ai lui să fie scoși din clădire și apoi ales un alt primar. Cel târziu la primăvară, când or scăpa de frig și de zăpadă.

Pe de altă parte a sporit numărul voluntarilor dornici să ajungă luptători ca Gâzu și familia primarului, demni de toată admirația în ochii lor. Chiar și o fată s-a adăugat învățăceilor, în ciuda glumelor făcute de băieți și a împotrivirii părinților ei. Se spune că și necazurile cele mai mari vin cu o parte bună, dacă reușești să o percepi. Aici a dus la impulsionarea celor nehotărâți, determinându-i să-și aleagă partea în care să acționeze. Ori se aliază cu criticii lui badea Gheorghe, ori se înscriu printre cei care vor să lupte pentru viață și libertate. Fierarul era stimat de toți, fiind un meșter indispensabil pentru fiecare, de aceea rolul lui în sprijinirea primarului s-a dovedit esențial.

Experiența înfricoșătoare nu i-a traumatizat nici pe cei mai mici membri ai familiei încercate. Dimpotrivă, Adi și Bianca au ieșit mai întăriți, fiind hotărâți să facă tot ce pot pentru ca viața celor dragi să nu mai fie pusă în pericol. Așa simțeau de fiecare dată când străbăteau calea către dealul pe care ajunseseră să-l considere a doua lor casă. Pe acea potecă bătătorită doar de ei au descoperit cu mare satisfacție cum primăvara se așternea cu un covor de verdeață și flori de câmp minunate, pe care nu se mai săturau să le admire.

Doar câteva zile a trecut de la venirea noului anotimp, când în mijlocul câmpiei au zărit o fetiță cu părul în cosițe, îmbrăcată toată în alb imaculat și având alături un cal superb, de aceeași culoare. Bianca a recunoscut-o doar când s-a apropiat de ea și i-a simțit căldura privirii.

– Tu trebuie să fii Zâna Bunei Credințe, cu care am cules flori lângă palatul Zânei Zorilor, a exclamat ea în timp ce se grăbea să descalece.

Zâna a încuviințat cu un zâmbet luminos și s-au îmbrățișat ca două prietene bune.

– De mult aștept să te întâlnesc și să îți cer ajutorul în fața invaziei despre care se tot vorbește, a continuat să se bucure surioara lui Adi. Uite cine ne-a venit în sprijin, l-a atenționat ea pe băiat.

Zâmbetul Zânei s-a mai atenuat atunci când a trebuit să vină cu vești mai puțin bune.

– Și eu mă bucur să vă văd teferi, dar trebuie să vă spun că eu și surorile mele nu mai avem puterile dinainte. Ni le-a răpit Muma Zmeilor și am fost nevoite să ne adăpostim în palatul despre care vorbeai.

Dezamăgirea se citea pe chipul copiilor, iar Adi și-a exprimat nemulțumirea.

– Dar Dumnezeu de ce nu intervine?, doar e atotputernic și ne-a dat de înțeles că totul va fi bine. Cum putem afla când vin zmeii și cum să le facem față noi, o mână de oameni?

– Fiți convinși că Dumnezeu are încredere în voi și vă ajută fără să vă dați seama, i-a liniștit Zâna. Zmeii nu au năvălit în timpul iernii pentru că urăsc zăpada, dar vor apărea curând. Vă veți da seama când iarba se va zbuciuma fără pic de vânt, arborii se vor zbârli fără nicio adiere, iar păsările vor dispărea de pe cer. Atunci va trebui să fiți gata pentru marea înfruntare. Eu trebuie să plec, dar nu uitați că ne punem speranțele în voi. Ucideți-o pe zmeoaica-vrăjitoare care se transformă într-un vultur mare și negru, loviți-o direct în inimă și astfel ne vom recăpăta puterile.

Zâna Bunei Cuviințe și-a luat rămas bun și, după ce s-a săltat în șa, a plecat ca vântul de iute, lăsându-și prietenii să judece la sfaturile primite. Despre ele au discutat încă vreo două zile, când au văzut cu strângere de inimă că iarba se zbătea fără vânt, ramurile arborilor se zbârleau fără vreo adiere și nicio pasăre nu se mai vedea pe bolta cerului.

– E timpul să ne chemăm prietenii, i-a spus băiatul Biancăi.

Fetița a scos săgeata albă din tolbă și a tras cu toată puterea spre înaltul cerului. Aceasta s-a ridicat sus de tot, strălucind în lumina soarelui, după care s-a îndreptat în direcția predestinată. Războiul cel mare era foarte aproape, însă ajutoarele aveau nevoie de timp ca să ajungă.

Să râdem românește

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Pălinca înfrumusețează trupul și sufletul, deci e produs cosmetic. No așe!

* Cum te îndeamnă medicii să votezi
Chirurgul cardiovascular: votează cu toată inima.
Dermatologul: dacă nu votezi, vei simți pe pielea ta efectele.
Neurologul: votează ca să ai mai puține dureri de cap.
Anatomopatologul: mergi la vot că ne moare țara!
Reumatologul: votează cu mândrie și spatele drept!

* Soția face integrame la trei dimineața, când pe ușă intră soțul mort de beat.
– Unde ai fost, porcule?
– Din câte litere?

* Avocatul întreabă:
– De ce doriți să divorțați?
Clientul răspunde:
– Soția mea are o colecție de pantofi mult prea mare!
Avocatul:
– Ăsta nu e un motiv serios pentru divorț.
Clientul:
– Ba da, pentru că sunt toți ai altor bărbați!

* – De ce s-a oprit Trabantul la semafor, deși culoarea acestuia era verde?
– Pentru că s-a lipit într-o gumă de mestecat!

* Un cuplu, la Zoo. El zice:
– Dragă, vezi acolo, după gratii, hipopotamul acela? Uite ce gură mare are…
– Da, da, văd!, zise ea.
– Și mai vezi că, totuși, tace…

* La prima întâlnire
El: – Ai ceva preferințe la filme?
Ea: – Da, îmi plac filmele romantice.
El: – Perfect, atunci putem viziona toate meciurile de fotbal. Sunt pline de dragoste și pasiune!

* Bulă, ajuns la școală obosit, își pune capul pe bancă. Când să adoarmă, vine profesoara.
– Băi, tu poți să dormi la ora mea?
– Aș putea, dacă ați vorbi mai încet.

* Încerc să cuceresc o tipă și îmi spune:
– Am acasă bărbat!
– Și eu am acasă televizor, dar mai merg și la cinematograf!

* Înainte, tații își doreau ca primul copil să fie băiat. Acum, își doresc ca primul copil să fie al lor.

* Numai prostii la televizor. Mă duc și mă uit la frigider.

* Pentru doamnele care afirmă că toți bărbații sunt la fel, mergeți pe plajă la nudiști, acolo să vedeți diferențe.

* Nicicum nu reușesc să înțeleg asta cu poluarea: adică dacă plătim o taxă, mașina nu mai poluează?

* Bărbații își aleg femeile precum telefoanele: Slim și Smart.
Au însă o problemă cu ele… funcția Touch.

* – Iubitule, vezi că am fost la supermarket și am luat tofu, rondele de orez, salată, mere și humus!
– Bine că mi-ai spus. O să trec și eu să iau și ceva de mâncare!

* – Ce costum elegant ai!
– Da, soția mi l-a făcut cadou fără vreun motiv anume. Aseară, când m-am întors acasă, cu două ore mai devreme, costumul era agățat lângă pat…

* Nea Ion, tractoristul, parvenit în Vaslui, s-a hotărât să nu mai bea timp de 5 zile. A reușit. După 5 zile de abstinență și-a amintit că:
1. Este medic stomatolog în București.
2. Are familie și doi copii.
3. A venit în urmă cu 12 ani în Vaslui, la pescuit.

* Mircea Geoană: „Locomotiva merge întotdeauna mai repede decât ultimul vagon”.

* „Când oamenii îți vor răul, fă-le o favoare și lasă-i să-l ia pe tot”.

* În lacrima femeii și în zâmbetul procurorului să nu te încrezi niciodată.

* „A te enerva înseamnă să te pedepsești pentru prostia altuia”.

* Să fii bărbat în ziua de azi e foarte greu…
Mulți s-au lăsat păgubași…

* O moldoveancă a băut 250 de ml de spirt, după ce a auzit la știri că trebuie să dezinfecteze clanța…

* Legea geometriei:
Un cap rotund, ridicat la putere, devine pătrat.

* – Bulă, care este capitala Franței?
– Baris?
– Da’ de ce Baris?
– Da’ de ce Bulă???

* – Dați-mi o loțiune pentru creșterea părului.
– O sticlă mare sau una mică?
– O sticlă mică, că nu-mi place să port părul lung.

* Cea mai mare problemă cu Bitcoin este că nu poate fi aruncat la lăutari.

* „Întreținerea unei piscine costă enorm, raportat la timpul petrecut înăuntru. Așa e și cu femeile”

* Vreau pe cineva care să-mi fure inima cum fură guvernul țara.

* Aș vrea să fiu a naibii de bogat!
Momentan sunt doar a naibii!

* Atât am muncit azi, încât mi s-a descărcat telefonul.

* – De când n-ai mai dansat?
– De când am reparat o priză.

* Duminica ar trebui sărbătorită atât de intens, încât să nu se mai lucreze nici trei zile înainte, nici trei zile după!

* Vești bune pentru pensionari!
Pensiile se vor majora! Cea minimă va fi de 4500 euro, iar vârsta de pensionare la 145 de ani pentru femei și 150 de ani pentru bărbați!

* Votul nu e garanția că vor ajunge să guverneze cei mai buni. Dar e dovada că tu refuzi să fii condus de cei mai răi.

* Definiția religioasă a căsătoriei: Act religios care constă în a crea un răstignit în plus și o virgină în minus.
Definiția juridică a căsătoriei: Sentința prin care condamnatul la veșnicie este eliberat numai pentru rea purtare.
Definiția din viața cotidiană: Nicio femeie nu are ceea ce spera și niciun bărbat nu spera să aibă ceea ce are.
Definiția matematică a căsătoriei: Adunare de probleme, scădere de libertăți, înmulțire de responsabilități, împărțire de bunuri.
Definiția militară a căsătoriei: Este singurul război în care dormi în pat cu dușmanul.
Definiția filozofică a căsătoriei: Servește celor doi pentru a-și rezolva problemele pe care nu le-ar fi avut niciodată dacă fiecare rămânea celibatar.

* O piropopircăniță se siropolircănea într-o piropopincănie pentru un piropopircănel.

* Nu dezgheța prostul, că te inundă!

* Nu mai găsești un om liber să-l iei la sapă, toți candidează să fie consilieri…

* Un tânăr i-a scris peste 700 de scrisori iubitei lui, în care o cerea în căsătorie.
Ea s-a căsătorit la urmă cu poștașul!

* Un român merge în China pentru angajare. Noul șef îl invită în birou, îi întinde mâna și se prezintă:
– Yon Kun Koi.
– Gheorghe, cu două.

* În vestul sălbatic, un indian stătea întins cu o ureche pe șosea. Omul murmura ceva, deci toți fac liniște.
– Mercedes…
Turiștii: – Aaaa!
– … alb…
Turiștii încep să aplaude.
– … anul de fabricație 2011…
Turiștii izbucnesc în urale.
– … număr de Colorado…
Delir total. Un turist întreabă:
– Toate astea le auzi???
– Nu. Acu’ 10 minute m-a călcat…

Colecții

Nu cred că există om care să nu colecționeze ceva, uneori fără să-și dea seama. Începând de la banalele șervețele și ajungând la pietre în diverse culori și forme, culese din locurile prin care i-au purtat pașii. Unii se remarcă prin miile de timbre strânse în albume consistente, alții prin nenumăratele sticle de vin rar și scump, în funcție de posibilități și oportunități. Cei mai bogați „colecționează” bani în conturi sau la saltea, iar donjuanii adună în palmares cât mai multe cuceriri amoroase. Multimilionarii cumpără zeci de autoturisme clasice sau moderne, locuințe din cele mai luxoase, situate în locuri exotice ori în orașe suprapopulate. Cei mai modești se mulțumesc cu capace de bere și etichetele de pe diferite feluri de cumpărături.

Nici eu nu am făcut excepție, începând chiar din fragedă copilărie. Îmi amintesc că am început prin colecționarea cutiilor de chibrituri, golite de tata, care era un împătimit fumător, iar brichete nu se găseau pe atunci. Am adunat câteva sute, cărora le atașam un chibrit ars la capăt și îmi închipuiam că sunt tancuri într-un război pe care îl conduceam ca unic general. Văd că unii conducători de astăzi fac la fel, se joacă folosind tancuri adevărate și sacrificând fără să clipească mii de vieți nevinovate.

Au urmat alte colecții de care mă atașam și pe care le schimbam după cum mă afectau noile pasiuni. La internat eram mai mulți care strângeam foile din staniol ale bomboanelor de pe brad, presându-le între paginile unui caiet. Apoi, când am început să dispun de ceva bani, umblam prin toate tutungeriile bucureștene pentru a cumpăra poze cu actori români și străini, prin care îmi impresionam colegii, mai ales dacă era vorba de actrițe frumoase și celebre. Nici de atracția filateliei nu am scăpat, dar recunosc că nu a ținut mult, fiind o pasiune costisitoare și pretențioasă. În schimb am adunat mii de reviste și cărți de șah, rusești și românești, alte reviste cum ar fi „Cinema” sau „Flacăra”, almanahuri și cărți de beletristică de nu-mi mai încăpeau în bibliotecă. Tare m-am supărat când mi-am dat seama că mama a folosit revistele „Magazin” ca să ațâțe focul pe timpul iernii.

Jocurile de tot felul a fost o altă pasiune costisitoare pentru mine, dar voiam să-mi fac astfel cât mai mulți prieteni cu care să-mi petrec timpul. Începând de la „Piticot” și continuând cu mai multe cutii cu cuburi, „Nu te supăra frate”, rummy, scrabble, domino, cărți de joc, table, șah… de ziceai că la mine e un magazin de profil. Rând pe rând s-au rătăcit aproape toate sau le-am dăruit altor copii de vârstă potrivită, iar eu am început să adun plăci de vinil, casete cu muzică (peste o sută) și videocasete cu filme (peste două sute), până mi-am umplut rafturile pe care le aveam în garsonieră. Atunci au apărut CD-urile și DVD-urile, pick-upul și casetofonul mi s-au defectat, iar filmele de pe casete nu mai aveam pe ce să le revăd. Mi-au mai rămas cărțile pe care le-am mai primit înapoi de la cei cărora le împrumutasem. Oricum, biblioteca tot plină e, mai ales că am completat-o cu volume noi, primite sau cumpărate în ultimele trei decenii.

Nu pot să uit perioada când vânam autografele maeștrilor de șah din București, în anii de școală profesională. O zi memorabilă a fost când, pe o revistă de șah, am primit semnătura multiplului campion național de atunci, Florin Gheorghiu, pe care-l admiram foarte mult. A fost foarte amabil și mi-a strâns mâna, zicându-mi: ”Te-am văzut cum joci la clubul ITB și mi-a plăcut. Îți recomand ca, în loc de autografe, să aduni medalii. Sunt mai greu de obținut, dar îți aduc mult mai multe satisfacții”. De atunci nu am mai cerut autografe și am încercat să-i urmez sfatul, adunând câte trofee s-a putut. Nu au fost multe, din motive mai mult sau mai puțin subiective, dar le păstrez și acum în vitrină, cu mult drag și dulce nostalgie. Astăzi, mai adun amintirile frumoase și le revăd adesea în gând. E ultima și cea mai frumoasă colecție, de fapt o colecție despre colecții.

Satul dintre neguri XXXI

Iarna își intra pe nesimțite în atribuții, ca un anestezist performant pentru natură și sufletele oamenilor. În zadar a mai încercat Sanda să se folosească de darul dobândit, întrebând ultimele flori despre intențiile zmeilor sau în ce privește plimbările pe care le făceau copiii. Domnițele cu petale tot mai veștejite răspundeau cu greu, afectate de răcoarea nopții și bruma tot mai deasă:

– Ne pare rău, dar prietenele noastre înaripate nu ne mai vizitează, iar memoria ne-a slăbit în ultimele zile, a răspuns cu greu o zambilă aproape adormită. Parcă îmi aduc aminte de dealul pietros care mărginește această așezare, însă nu știu sigur când au fost pe acolo ultima oară…

Era puțin pentru o mamă, dar măcar nu părea ceva periculos. Poate micuților le plăcea să străjuiască localitatea și să admire de sus împrejurimile, iar faptul că o făceau împreună o mai liniștea. Le-a spus vestea și bărbaților din familie, iar bunicul a găsit un motiv întemeiat să le dăruiască binoclul lui vechi de vânător. Adi și Bianca s-au arătat foarte încântați de acest cadou util și au promis că vor veghea mereu partea aceea de acces. Mai era nevoie de câțiva tineri care să fie atenți la intrarea dinspre pădure, însă au găsit doi curajoși cu cai iuți, dacă se impunea o avertizare urgentă.

Totuși, majoritatea sătenilor parcă uitaseră de amenințarea unei invazii, problema lor fiind acum atacurile animalelor sălbatice asupra grajdurilor cu vite și oi. De obicei, lupii făceau ravagii, iar gospodarii se apărau doar cu bâte și câini, limitând pe cât se putea pagubele. Îmbucurător a fost să constate că, deși iarna și-a arătat chipul la timp, jivinele nu-și mai făceau de cap, de parcă dispăruseră din peisaj. Fiecare gospodar venea cu presupunerile lui, dar cu toții mulțumeau lui Dumnezeu pentru această schimbare și se rugau să țină toată iarna.

Sanda și Vasile aveau mai mulți elevi, respectiv recruți, iar asta îi ținea ocupați toată ziua. Copiii și tinerii nu trebuiau să meargă cu animalele la păscut, în anotimpul rece, iar experiențele noi îi provocau să-și arate abilitățile și să viseze că vor ajunge cineva, cum ar fi un slujbaș la curțile împărătești, cu un câștig de invidiat. Bianca și Adi preferau să stea în preajma fierarului, singurul din sat care a fost oștean și cunoștea multe secrete, pe care le transmitea celor dispuși să le primească. Două sulițe au fost dotate cu vârfuri care penetrau orice alt metal, după care a început instruirea băiatului în a le arunca la țintă. Nu era deloc ușor, însă nici micul războinic nu renunța, până la perfecționare. În acest timp, surioara își demonstra capacitatea de trimitere cu forță și precizie a săgeților, devenind o adevărată expertă, tot sub îndrumarea lui Gâzu.

Nici bunicul Gheorghe nu pierdea vremea, ci își ajuta consătenii bătrâni și fără putere să-și taie lemne pentru foc, să-și repare grajdurile și să hrănească animalele din bătătură. Atât el, cât și nepoții, erau plătiți de obicei în natură, dar se găseau și gospodari mai înstăriți să le strecoare câțiva gologani, câștigați din vânzarea blănurilor și ale altor produse trimise spre cel mai apropiat palat. Aici interveneau negustorii care strângeau tot ce se putea valorifica și organizau câteva caravane pe an. Poveștile lor erau ascultate cu sufletul la gură, de cei tineri până la cei bătrâni, curioși să audă cum trăiesc oamenii din alte părți.

Ultima întâlnire cu acești comercianți, veșnic pe drumuri, i-au făcut să se crucească pur și simplu de cele auzite. Ziceau ei că dealul din apropiere este blestemat și au auzit de acolo niște urlete îngrozitoare, de ți se oprea inima-n loc. Într-o noapte din primăvara trecută, au zărit de la distanță umbra unui duh mai mare ca orice pasăre, care zbura sub clar de lună, în căutarea unor victime rătăcite. De aceea nu-și mai fac drum pe acolo, dacă împăratul nu le va pune la dispoziție oșteni care să-i apere.

– Ceea ce mă miră este că aveți doi copii printre voi, care au fost văzuți de mai multe ori cum dau târcoale acelui loc, le-a mai spus unul din membrii caravanei. Cum de îi lasă părinții să umble hai-hui și ce fel de joacă e asta pentru ei?

Țăranii s-au privit cu înțeles și au completat pe rând un răspuns:

– Ăia-s strănepoții primarului, care se țin mai presus decât copiii noștri, doar pentru că știu să citească și să folosească armele.

Iar moș Toader, nelipsit din astfel de întâlniri, a adăugat:

– I-am mirosit de la prima vedere că învârt lucruri necurate. Precis că-s în cârdășie cu duhul acela, pentru a ne atrage în ghearele lui, iar apoi să dea vina pe zmeii despre care tot vorbesc.

Oamenii din jur dădeau din cap a încuviințare, că mare greutate avea vorba unui consătean cum era Toader, cu o minte care l-a îmbogățit mai abitir ca pe oricare. Iar acesta a socotit că-i momentul să-și demonstreze și mai mult avuția, adresându-se negustorului șef.

– Poate mă luați și pe mine, când mergeți la curtea împăratului. V-aș plăti cum se cuvine, după ce-mi vând bijuteria prețioasă pe care am moștenit-o. Vreau să-mi cumpăr o trăsură boierească și doi cai cum nu mai are nimeni de aici, așa cum îi șade bine unui viitor primar.

Șeful l-a privit atent, să se convingă că vorbește serios, după care i-a răspuns:

– Dacă-i vorba de o bijuterie cu valoare mare, vei găsi la palat trăsuri aurite, dar și armăsari cum n-ai mai văzut. Noi ne îndreptăm acum spre casele și familiile noastre, că iarna e greu să umblăm prin nămeți, dar ne întoarcem la primăvară să te luăm. Până atunci, poate scăpați de arătania aceea, că ar fi mult mai aproape drumul peste deal.

– Rezolvăm noi asta, l-a asigurat Toader în timp ce-și freca palmele cu gândul la caleașca aurită.

Ajuns acasă, a scos un porumbel din cușca sa, i-a prins un bilețel pe picior și i-a dat drumul în văzduh. De-acum, trebuia să aibă doar răbdare, timpul fiind cel care le va rezolva pe toate.

Iar timpul, acel călător fără popas, trecea cu zile albite de ninsoare și aurite de sărbători, care le făceau mai ușor de suportat vitregiile. Într-una din nopțile ce despărțeau aceste zile, Bianca și Adi au auzit-o pe Maia când s-a săltat din așternutul ei, lătrând cum nu mai o făcuse niciodată. Au sărit și ei în picioare, încercând să înțeleagă pericolul și de unde vine. La fereastră se vedeau niște umbre nedeslușite sub lumina lunii, iar dinspre ușa de la intrare răzbăteau sunetele loviturilor în stare să o doboare, deși era groasă și bine fixată. Instinctiv, precum oștenii bine antrenați, au pus mâna pe arme, exact la timp ca băiatul să străpungă trupul unei creaturi ce tocmai spărsese geamul și încerca să intre. Cât o fi fost de întuneric, și-a dat seama că aducea a om masiv cu două capete de câine.

Ajutorul surioarei a fost de mare folos, prin cele două săgeți țintite spre arătarea terifiantă. Încă o lovitură cu paloșul lui Adi l-au făcut să urle cumplit a moarte și să cadă inert pe pervazul ferestrei. Neîntârziat, băiatul a ieșit pe hol, urmat de sora care-și potrivea din timp o altă săgeată în arc. Și acolo era o bătălie cruntă cu creaturile care invadaseră primăria. Vasile se lupta vitejește cu una, folosind buzduganul, Sanda tăia cu sabia în stânga și în dreapta, Maia a sărit și ea la un gât, doborând trupul diform. Chiar și bunicul își rotea amenințător toporul de care nu se despărțea nici în dormitor. Monștrii continuau să intre pe ușă și pe ferestre, nelăsându-le nicio clipă de zăbavă, iar ei erau copleșiți de numărul lor.

va urma

La desaga cu umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Am primit cerere de prietenie de la un psihiatru. Care m-ați dat în gât?

* – Iubitule, s-a înfierbântat motorul tare de tot! Ce să fac?
– Spune-i că te doare capul, ca de obicei!

* La intrarea unui bloc, un domn venit din provincie întreabă un bărbat:
– Aici locuiește familia Mielu?
– Nu! Dar avem în bloc familia Berbec!
– Aaaaa, ei trebuie să fie, că nu i-am mai văzut de vreo 20 de ani!

* Un boxer era numărat de arbitru pe ring. Din sală, se aude o băbuță:
– Nu se ridică, maică, îl știu eu din autobuz.

* Se zice că de ce ți-e frică nu scapi.
Mi-e așa frică de un concediu în Grecia! 🙂

* – Nea Fane… da’ ceva la rece n-ai matale, bre?
– La cât consumăm noi, nu răcește frigideru’…

* Caut ce cineva să mă înțeleagă și apoi să-mi explice cum a reușit…

* Bărbatul își sună prietenul:
– Chiar acum am revenit de la pescuit.
– Ce-ai prins?
– Soția cu amantul.

* Vine ginerele acasă, își scoate cămașa, se întoarce cu spinarea spre soacră-sa și spune:
– Scuipă!
– Ce ai, ți-e rău?! Cum să-mi scuip eu ginerele?
– Am zis să scuipi, scuipă!
– Dar de ce?
– Doctorul a spus că reumatismul se tratează cu venin de viperă!

* Am și eu o curiozitate…
Pe soacra ta… tot „Auziți” o cheamă?

* Ăștia cu auto electrice nici nu mai semnalizează, ca să economisească curent.

* – Alo! Sunt soția lui Eugen.
– Care Eugen?
– Nu te mai preface că nu știi. Am aflat că mă înșală cu tine, dar stai liniștită, nu vreau să îți fac scandal.
– Dar ce vrei?
– Fac rezervări pentru concediu și vreau să știu dacă îl iau cu mine sau îl iei tu. Aș prefera să îl iei tu, că la cât sforăie vreau să dorm și eu măcar în concediu.

* Iubirea învinge totul! În afară de sărăcie și durerea de măsea!

* Vecina mea, de când s-o despărțit de gagiul ei, pune muzică așa de tristă încât și mie mi-e dor de el.

* Miss Olanda a ieșit un bărbat. Bine zicea Păstorel Teodoreanu:
„Îmi spunea un bețivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!”

* Când o femeie se ceartă cu tine, e capabilă să-ți ia până și like-ul dat în 2011!

* – Ai o grămadă de rufe murdare, când le speli?
– Pe etichetă scrie că se spală la 30 de grade, deci la vară.

* – Alo, iubire, am născut gemeni. Băiatul: 3.200, fetița: 2.800
– Poate întâi o luăm pe fetiță, apoi pe băiat, la salariul din luna viitoare.
– Bă, tu ești prost?
– Păi mai am 30 de milioane toți banii…
– E greutatea lor la naștere!

* Când îmi urează cineva „zi frumoasă ca tine să ai!”, mă uit în oglindă, să știu dacă îmi vrea binele sau mă blestemă!!!

* „Ieri am fost în codrul des
Să mai scap un pic de stres
Și în loc de păsărele
Vuia codrul de… manele.”

* Am vrut să-mi fac credit, să-mi i-au casă, dar când mi-au văzut salariul mi-au spus că la Decathlon au băgat corturi noi!

* Ieri am băut puțin, încât am întinerit cu 50 de ani. Nu puteam nici să merg, nici să vorbesc.

* Bărbații romantici au acelaș’ scop ca și ceilalți, doar că o iau pe ocolite…

* Sistemul auditiv al bărbatului este construit pentru a permite ca vocea femeii să intre pe-o ureche și să iasă pe cealaltă.

* În sfârșit o veste bună pentru români… de la 1 septembrie se ieftinesc iahturile!

* Un tip care se dădea deștept nevoie-mare ia în bășcălie un agent de asigurare:
– Asigurări de sculă reproducătoare faceți?
– Da, domnule, facem și astfel de asigurări.
– Și o înlocuiți cu una nouă?!
– Nu, domnule. Îndată ce încetează să mai funcționeze, asigurăm mentenanță nevestei pe parcursul întregii dumneavoastră vieți…

* – Tată, de ce pe sora mea o cheamă Paris?
– Pentru că am conceput-o la Paris.
– Am înțeles, tată, mulțumesc.
– N-ai pentru ce, Carantină!

* Știați că, după ce refuzi un bărbat, devii brusc urâtă, grasă, proastă și arogantă?

* Femeia la shopping:
Mi-am cumpărat pantofi – n-am fustă.
Mi-am cumpărat fustă – n-am cămașă,
Mi-am cumpărat cămașă – n-am sacou.
Mi-am cumpărat sacou – n-am geantă.
Mi-am cumpărat geantă – pantofii nu se potrivesc.

* Două prietene moldovence se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut… și se duc la una din ele acasă, să mai povestească…
Acasă era soțul acesteia, care o întâmpină în prag, cu un zâmbet larg:
– Tuchi, bine ați venit acasă!
– Bini te-om găsit și noi…
După ce fetele se fac lejere, se aude din nou vocea soțului:
– Tuchi, nu știi unde îmi sunt șosetuțele?
– În dulăchiorul din camiră…
– Tuchi, vrei să vă pun o cafea?
– Da, mulțumim…
– Tuchi, vrei și niște prăjitureli?
– Da, iubitule, mulțumim…
Prietena remarcă admirativ:
– Vai, dragă, dar și frumos vorbește soțul tău cu tini, ce frumos ti alintă… Dar di la șe vini „Tuchi”?
– Di la „TU CHIzdă”…!!!

* Mă mir că mai rezistă cuiul, la câte pofte mi-am pus în el.

* Sughițul pentru român = notificare că a fost etichetat într-o conversație.

* Bărbatul meu mi-a spus că îi plac femeile cu inițiativă. Așa că am început cearta de dimineață.

* Știința medicală a avansat atât de spectaculos încât rar mai găsești un om sănătos.
Aldous Huxley

* Un băiețel întreabă o babă:
– De ce sunt bărbații așa de puternici, mamaie?
– Așa cred ei, că sunt puternici.
– Cum adică, mamaie?
– Păi, cum văd o fustă, cum încep să se topească, ca o lumânare.

Insule de vis

Am primit insule-n dar
– Nefiind milionar –
Și le-am vizitat ades,
Noaptea-n vise… mai ales.

Pe o insulă din sud
Am avut un destin crud,
Când „ciclonul” Fatima
Mi-a răvășit inima.

Pe o insulă din nord,
Un rege m-a făcut lord,
Însă când a abdicat,
Iute am fost exilat.

Pe o insulă din vest
Am ajuns mai mult pe șest,
Dar, neavând pașaport,
M-au oprit vameșii-n port.

Pe o insulă din est
Am stat un an în arest,
Pentru că nu am votat
Un țar dezechilibrat.

Pe-o insulă din Hawaii
Am trăit precum în rai,
Dar păcatul m-a tentat
Și-astfel am fost alungat.

Dar nu mă las până când
Găsesc o insulă-n gând
Pe care să viețuiesc
După cum tot jinduiesc.

Satul dintre neguri XXX

continuare

Surprizele continuau pentru cei mai tineri membri ai familiei, proaspăt sosiți și încă derutați. În primul rând pentru că primăria îi ținea și loc de casă bunicului, neavând locuință personală și vreun venit constant. Bătrânul i-a liniștit cu glasul lui molcom, asigurându-i că se pot simți bine și în aceste condiții.

– Părinții voștri și-au aranjat deja o cameră, unde pot să se odihnească și să doarmă fără să fie deranjați de cineva, le-a explicat el. Eu ocup o încăpere mică, iar voi veți dormi în fostul meu dormitor, în care mai punem o saltea. Cu timpul, o să facem rost de mobilier complet, inclusiv paturi confortabile și dulapuri pentru haine. Măgărușii or să se simtă bine în grajdul fierarului de peste drum, unde sunt adăpostiți și caii cu care au sosit mami și tati. Gâzu e un meseriaș foarte priceput și un om bun ca pâinea lui Dumnezeu.

– Bunicule, nu te supăra, dar încă nu am mai văzut primar atât de sărac, i-a spus-o pe șleau Adi. Cum de te-au ales pe dumneata, mai ales că erai un străin pentru toți sătenii?

Omul a zâmbit larg și a început povestea pe care știa că o așteptau copiii.

– Tocmai acesta a fost avantajul meu, dacă se poate spune așa. Nimeni nu voia să-și ia o astfel de răspundere, iar oamenii nu erau de acord să plătească un primar doar pentru că dădea dispoziții și semna niște acte. Am stat câteva săptămâni la Păcală, pe care am auzit că l-ați cunoscut, timp în care tot el mi-a făcut un fel de campanie electorală, convingându-și consătenii că sunt un conducător cu experiență, mulțumit să primească doar un loc unde să stea și câte ceva de-ale gurii. Se pricepe omul ăsta la vrăjeli de îți vine să-l crezi că noaptea-i zi și ziua-i noapte. Vicele și Toader și-au zis că-i mai bine să aleagă un venetic pe care-l pot manipula, decât să piardă postul unul în defavoarea celuilalt. E drept că nu sunt plătit în bani, dar am tot ce-mi trebuie din donațiile oamenilor pe care-i ajut cu sfaturi și cu munca. Primesc pâine, ouă, lapte, brânză, carne, haine bune și chiar vin. E momentul să vă demonstrez, invitându-vă la o masă de care sunt sigur că duceți dorul, după atâta cale.

Cu adevărat era cazul ca bunicul să întrerupă vorbăria, iar Sanda să fie cea care să-i descoase în timp ce aranja bucatele pe o masă mare și îmbietoare. Mai interveneau și cei doi bărbați, după paharul de vin care le sporise pofta de vorbă și curiozitatea de a afla cât mai multe din aventurile incredibile ale tinerilor, care parcă s-au maturizat și atașat unul de altul. Mai întrebau și ei câte ceva despre parcursul avut de părinți, dar primeau răspunsuri scurte, după care mama făcea să se ajungă tot la ei, dornică să știe tot ce au pătimit în timpul scurs de la despărțire. Ambii frățiori au evitat să le vorbească despre cei doi pui de balaur, bănuind că era un subiect periculos pentru oamenii mari. În schimb, nu au ezitat să-l dea în vileag pe moșul Toader, iar asta a fost suficient să-i pornească și mai mult împotriva acelui mârșav cu două fețe.

– Deja a devenit ceva personal, din moment ce s-au pus în locul meu și v-au mințit că ați rămas orfani, s-a enervat bunicul Gheorghe. E clar că voia să vă folosească în gospodărie, ca pe niște sluji, iar pentru asta o să-i cer socoteală. Nimeni nu-și bate joc de familia mea.

Adi i-a întins mâna, strângându-i bărbătește brațul, cu intenția de a-i mulțumi și a-l potoli totodată.

– Bunicule, e mai bine să-l ignorăm și să ne vedem de-ale noastre. Nu avem nevoie de încă un dușman declarat, mai ales când trebuie să ne pregătim de apărarea împotriva unui pericol mult mai mare. Am văzut că sunt și oameni care te susțin, iar aceștia merită să primească tot ajutorul nostru.

– Bine ai zis, se minună bătrânul. Nu știam că am un strănepot atât de înțelept, iar asta îmi dă mare încredere în familia mea. S-a făcut târziu și e normal să fiți foarte obosiți, așa că-i cazul să ne retragem cu toți sub așternuturi. Dormiți cât e nevoie, iar mâine vom discuta pe larg despre strategia pe care trebuie să o folosim în apărarea contra arătărilor hidoase ce vor să vină peste noi.

Vasile a fost primul care s-a ridicat, hotărât să le aștearnă un culcuș cât mai confortabil proaspeților sosiți. Sanda l-a urmat cu sfaturi grijulii și așternuturile cele mai fine, alături de recomandări pentru orice necesitate nocturnă. Pentru cei doi frățiori avea să fie cea mai odihnitoare noapte din ultimele luni, incluzându-le chiar și pe cele petrecute în palatele împărătești. Corpul și mintea se simțeau relaxate, iar oboseala i-a toropit cu un somn lung și fără vise, până când soarele le-a mângâiat pleoapele cu raze jucăușe. Poate și mirosul micului dejun îmbietor, cu cârnați prăjiți, le-au gâdilat nările și i-a determinat să se alăture maturilor care-i așteptau.

Acolo a început planificarea zilelor viitoare, cu atribuții bine stabilite pentru fiecare. Sanda și Vasile urmau să pornească astăzi în recrutarea voluntarilor pentru instruirea în luptă, dar și amatorilor de educație. Ar fi vrut să fie însoțiți de copii, nemaisuportând despărțirile, oricât de scurte se anunțau. Doar că Adi și Bianca țineau neapărat să exploreze împrejurimile, călare pe măgărușii lor și însoțiți de credincioasa Maia. Poate că ideea lor ar fi produs mare îngrijorare, dacă însăși cățelușa nu ar fi intervenit cu glasul pe care părinții nu-l mai auziseră până atunci. Dar puține mai erau fenomenele care ajungeau să-i impresioneze cu adevărat în această lume incredibilă.

– Măcar lăsați armele acelea grele, că nu vă folosesc la nimic pe aici, le-a sugerat mama grijulie.

– Ne-am obișnuit cu ele și ne simțim mai siguri dacă le purtăm, a replicat fetița.

Așadar, după despărțirea de cei mari, copiii s-au dus întins la fierarul unde erau adăpostiți companionii lor de drum, dornici să-i scoată la plimbare. Gâzu – un bărbat înalt și puternic, cu capul acoperit de o căciulă țuguiată, precum strămoșii daci -, a fost impresionat de hotărârea cu care vorbeau frățiorii luptători, iar asta a dus la începutul unei legături trainice.

– O să mă ocup cât de curând de potcovirea măgărușilor voștri, care au „încălțămintea” uzată de drum lung, le-a promis el în timp ce plămădea cu barosul un fier încins. Ia să văd ce sabie ai tu, tinere.

Adi și-a scos paloșul și a întins-o spre examinare. Meșterul s-a oprit să-l cerceteze cu atenție, după care și-a spus părerea.

– E din oțel nobil, dar nu-i capabil să pătrundă prin armura groasă a zmeilor și pielea balaurilor despre care am auzit. Dacă ești ager și curajos, îți voi pregăti o suliță cu vârful dintr-un metal trimis de zeii din ceruri. L-am găsit într-o groapă, când era încă fierbinte, și mărturisesc că n-am mai văzut așa ceva. Nu ajunge de o sabie, dar o lovitură bine țintită cu această armă poate să fie finalul unei lupte pe viață și pe moarte.

L-au lăsat pe fierar să-și vadă de treabă în continuare, iar ei au pornit din nou spre dealul plin de pietre. Era secretul lor și nu voiau să-l împartă nici măcar cu cei mai apropiați prieteni sau cu familia. Familie care s-a îngrijorat foarte mult de lipsa lor, până seara târziu, când au apărut nevătămați, veseli, flămânzi, însă fără explicații concrete. Aceste plimbări misterioase au devenit un obicei zilnic pentru frățiori, iar părinții au înțeles că nu trebuie să se amestece, atâta vreme cât ei sunt mulțumiți și nu pățesc nimic. Oricum, aveau și ei de lucru: Vasile cu instruirea celor șase-șapte tineri dispuși să învețe arta războinicilor, iar Sanda cu tot cam atâția copii dornici să afle lucruri noi, printre care a scrie, a citi și a socoti. Bătea o adiere nouă peste sat, cu schimbări de care mulți se temeau și suspinau privind în depărtări.