Cometa și Pământul

O cometă solitară,
Cum îi șade ei în fire,
Salută Pământul iară,
Bucuroasă de-ntâlnire.

„Bine te-am găsit, surată”,
Zise ea cu bucurie,
„Te văd cam îngândurată,
Sau doar mi se pare mie?”

”Mă bucur de revedere,
Frumoasă rătăcitoare,
Venirea ta-i o plăcere,
Ca o mare sărbătoare.”

Și se înclină Pământul,
Amabil precum se știe,
Bucuros să-și ia avântul
Cu a lui filozofie.

„Mă gândesc mereu la tine
Cum răscolești Galaxia,
Și nu cred că-ți face bine
Să-ți pierzi astfel energia.

Ești ca o stea călătoare,
Punctuală la secundă,
Ai trenă strălucitoare
Ca o mireasă fecundă.

Dar trecând pe lângă stele
Fierbinți și atrăgătoare,
Văd că îți tot pierzi din perle,
Și-o parte din tine moare.

Iar între două sisteme
Cu-ntunericul de gheață,
Parcă nu ai diademe,
Fără lumina măreață.

Nu te-ai plictisit tu oare
Să plutești însingurată,
Pe o orbită în care
N-ai alături o surată?

Eu îți propun o schimbare
Bună pentru amândouă:
Să rămâi sub al meu soare,
Cu o îndeletnicire nouă.

O familie-ți lipsește
Să-ți facă viața ușoară,
Și-un astru ce te iubește
Ca un tată, bunăoară.

Însă, gândește-te bine,
Că mi-ai face-o bucurie
Să mă-nconjuri doar pe mine,
Ca o proaspătă soție.

Oamenii, cu mic cu mare,
Tare-or să se minuneze
Și-o să-ncerce fiecare
Să te imortalizeze.

Parcă mă și văd, surată,
În concursul ce-o să fie,
Sigur voi fi declarată
Miss Univers pe vecie.

Tu-mi vei povesti conceptul
Lumilor de mare seamă,
Eu voi vorbi de secretul
Și darul de a fi mamă.”

Dând și mai vârtos din coadă
Și-arătând a ei noblețe,
Cometa noastră nomadă
A răspuns prompt, cu finețe.

„Sunt flatată de ofertă
Și o tratez cu mândrie,
Mai c-aș deveni incertă
În a mea călătorie.

Ești o planetă aparte,
Cum rar vezi în Galaxie,
Iar timpul ce ne desparte
Îmi provoacă dor și mie.

Însă eu am altă fire
Și oricât ne-ar sta de bine,
O asemenea unire
Nu poate să ne combine.

Sunt un astru fără stare,
Făcut să călătorească,
Iar o astfel de schimbare
Sigur o să mă topească.

Soarelui pot să-i fac față,
Ca și multor alte stele,
Dacă-nainte mă-ngheață
Spațiul rece dintre ele.

Însă tu nu ai scăpare
De căldura ce-o să crească
Tot mai tare și mai tare
Până o să te topească.

Te mândrești c-ai ajuns mama
Unei specii mai aparte,
Dar îți simt în voce teama
Că te va duce la moarte.”

Astfel a grăit cometa,
Suspinând la despărțire,
Și-a plecat, precum racheta,
Spre o altă întâlnire.

Partida de șah

Fie că ești pașnic sau mai arțăgos,
Optimist din fire, ori prăpăstios,
Te provoc aicea la mare război,
Pe tabla de șah să ne luptăm în doi.
O confruntare fără de durere,
Iar dacă-nvinsul o să se supere,
Se găsește totdeauna o șansă,
Căci el are dreptul la o revanșă.
Armatele noastre-s aliniate,
Doar prin culori sunt diferențiate,
Privirile dure ni se-ntretaie,
Gândindu-ne la un plan de bătaie.
Regina mea își trimite soldatul
Doi pași înainte, cum îi e datul,
Tu răspunzi cu aceeași cutezanță,
Blocându-l, după știuta uzanță.
Ies cu calul regelui, să te desfid
Și-ți atac soldatul într-un mod perfid,
O amenințare ușor de parat,
Cu-n soldat de-alături tu l-ai apărat.
Trimit nebunul care, se-nțelege,
Atacă pătratul de lângă rege,
Tot cu nebunul îmi cauți pricină
Legându-mi calul de a mea regină.
Nici calul din stânga nu-mi stă degeaba,
Saltă la luptă, că se-ntețește treaba.
Ca și în oglindă, procedezi la fel,
Armăsarul damei apărând și el.
Precaut, împing pionul marginal
Să-ți împungă-n coastă nebunul viral,
Dar cu o mare încăpâțânare
Un pas dă-napoi, atent la legare.
Atunci se produce marea surpriză,
Calul atacă, lăsând dama-n priză*,
Iar nebunul atent, atât așteaptă,
Să-mi pape regina, vitează faptă.
Dar lăcomia în șah e fatală,
Provocând adesea marea greșeală,
Acum, nebunul mi-e liber s-atace
Regele care n-are ce mai face.
Cu un șah în punctul cel mai nevralgic,
Iar apoi altul, săltând al doilea cal,
Șahiștii știu că e Matul lui Legal.

* priză:  stare a unei piese de șah pe care adversarul este în drept să o ia.

Când înfloresc gândurile

Atunci când înfloresc, gândurile
emană un parfum eteric,
îmbietor pentru acele ființe minuscule,
menite să le polenizeze.

Ele vin în roiuri
și încing o horă între petale,
călcând desculțe prin polenul extrafin,
precum fecioarele pe ciorchinii de struguri.

După ce s-au scăldat temeinic în praful auriu,
își iau zborul spre alte gânduri înflorite,
lăsând în schimb inspirația unor zâne
cărora noi le spunem muze.

Comandați cartea de aici și veți simți cum vă înfloresc gândurile, pentru că fenomenul e molipsitor!

 

 

Între două lumi

Ca o maree mă cuprind visele,
Tocmai când soarele dă să se-nalțe,
Atuncea mă momesc ca niște iele
Și mă țin parcă mai vârtos în brațe.

Prizonier sunt între cele două stări:
Realul care vrea să mă trezească
Și milioanele de proiectări
Cu daruri care vor să mă vrăjească.

În somn, paradisul devine real,
Alimentat mereu de subconștient,
Care-mi oferă tot ce e ideal
Până la cel mai mărunt ingredient.

Instinctiv, curaju-mi e cel ce-nvinge
Și mă desprind de-amăgiri efemere,
Realitatea brutal mă încinge,
Alungând cu un gest orice himere.

Și chiar dacă viața-i adesea un iad,
O înfrunt cu hotărârea firească,
Conștient că tot ea-mi oferă răsad
Pentru un nou vis ce-o să înflorească.

 

Secretul iubitei mele

Mă seduceai în fiecare dimineață
Cu o mireasmă paradiziacă,
Eram uimit și intrigat totodată
De parfumul dobândit peste noapte,
Deși te regăseam dormind pe pieptul meu.

Mă apăsa obsedant acest mister,
De aceea mi-am învins cu tărie somnul
Și te-am pândit cu inima îndoită,
Nădăjduind să nu fie vorba de infidelitate.

Miezul nopții a venit cu o declanșare,
Trupul ți s-a ridicat ca în transă
Și ai purces la drum ghidată de lună.
Eu te-am urmat ca pe un magnet
Până am ajuns pe câmpia înțesată cu flori,
Printre care ai înotat ca prin valuri de mare,
Cu mine pe post de observator fermecat.

Iubito, ești somnambulă, dar nu vreau să te tratezi,
Continuă să mă porți mereu în locuri parfumate,
Poieni care să ne mângâie
Și poteci de pădure îmbietoare
Pe care să le simțim cu picioarele desculțe,
Amândoi visând în felul nostru,
Tu să-mi fii ghidul nocturn,
Iar eu să-ți păstrez mereu secretul.
Credincios, te-aș urma astfel și printre stele,
Ți-aș șterge tălpile de praful cosmic,
De câte ori ne-am întoarce în așternut.

Crucea vieții

De la Prima Înzestrare,
Când destinele sunt date,
Am primit o cruce mare,
Să o port mereu pe spate.

Lume multă stă să vadă,
Oameni de nu poți să-i numeri,
Cum merg eu fără tăgadă
Cu greutatea pe umeri.

Cei cu crucile ușoare
Trec zburdând pe lângă mine,
Aproape să mă doboare,
Însă eu mă țin pe vine.

Seara m-așteaptă odihna,
Și-nvelit cu două pături,
Îmi mai găsesc și eu tihna,
Cu grija crucii de-alături.

Dar când drumurile mele
Se vor sfârși pe-acest pământ,
Voi contempla dintre stele
Crucea-mi înfiptă pe mormânt.

 

Vizite nocturne

Iar ai intrat imoral în inima mea,
Noaptea… ca hoții,
Mi-ai cotrobăit toate cele patru cămăruțe,
Căutând să furi ce aveam mai de preț:
Sentimentele ascunse pentru tine
Și emoțiile pe care mi le provoci.

Aveai în brațe un calup de gheață
Cu care sperai să-mi amorțești simțurile,
Dar sângele meu era prea înfierbântat,
Capabil să topească până și un aisberg.
Ai crezut că vei scăpa neobservată,
Nu știai că am camere de supraveghere
Prin care te urmăream în vise
Și te imortalizam în amintiri.

Te-am întâlnit a doua zi pe stradă,
Încă roșie la obrăjori de căldură,
Nicidecum de la soarele amiezii,
Ci datorită vizitei nocturne.

 

Tancul din grădină

Am găsit un tanc în vie,
Blocat de o păpădie
Firavă, dar furioasă
Pe arătarea fieroasă.

Subțirica-nverșunată
L-a abordat deîndată,
Dovedind că nu-i e teamă,
Chiar de nu erau de-o seamă.

– Arată-mi dacă ai permis
Să intri-n acest paradis,
Unde este numai pace
De o veșnicie-ncoace.

– Dă înapoi, monstru greoi.
I-a poruncit și un trifoi,
Și ajungă-ți sub șenile
Buruienile senile.

– Aici toți avem o treabă,
A strigat și-un fir de iarbă,
Du-te unde găsești vină,
Iar de nu-i, prinde rugină.

Tancul cel de jucărie
Nu mai avea baterie,
Dar l-am luat eu de-acolo
Și l-am aruncat cât colo.

I-a dus dorul nepoțelul,
Nu știa el, mititelul,
Că șenilata lui dragă
Revoltă grădina-ntreagă.

Doctor de suflete

El e acela care poate să-ți stârnească orice sentiment,
E capabil să dea aripi celor mai mari speranțe,
Să transforme visele în visuri promițătoare
Și să înveselească ternele culori.

Rețeta lui o poți găsi pe o hârtie mototolită,
Într-o carte prăfuită din bibliotecă,
Pe o rețea sau un blog găsit la întâmplare,
Ori să o auzi recitată într-un cenaclu.

Nu trebuie să te consulte, nici măcar să te vadă,
Recomandările le alegi după cum simți nevoia,
Se savurează fără contraindicații și la orice vârstă,
Iar rezultatele se percep instantaneu.

Cine este acel doctor de suflete?
Un om simplu, care trăiește intens,
Încât să poată transmite schimbări sufletești
Sau orizonturi pe care noi nu le vedem,
Iar pentru asta, lumea îi spune Poetul.

Plugușorul dorurilor

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mâncați,
Că ajungeți în spitale
După atâtea sarmale;
Plugușorul să-l pornim
Pentru cei care-i iubim
Și-s plecați de mult afară,
Departe de neam, de țară.
E vremea când mulți se-ntorc
Atrași cu-n tăiat de porc
Și de doruri ce-i frământă
Într-o sărbătoare sfântă;
Iară noi ne bucurăm,
Cu drag îi îmbrățișăm,
Iar dorul ce ne topește,
Parcă se mai potolește.

Aho, aho, mai stați puțin,
Ridicând cana cu vin
Și pentru rudele care,
Nu pot veni-n sărbătoare
Să arăm cu plugușorul
Bulgări mari, precum ni-i dorul,
Și să-l facem răsfirat,
Mai ușor de suportat,
Să-i cinstim cum se cuvine,
Iar la anul care vine,
Să ne întâlnim cu toții,
Bunicii, tații, nepoții…
Și colinde să răsune
În vremuri de alea bune:
Să mai fie emigranți
Numai dintre guvernanți,
Urmându-i în pribegie
Doar cei ce le au simpatie.
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi
Pentru ziua cea frumoasă
Când vor fi ai noștri-acasă,
Să câștige-n țară bani,
La anul… și-apoi mulți ani!