Cuvinte eliberate

Posted on by racoltapetru6

Simt că am atâtea de spus…
cuvintele adunate își cer libertatea,
unele îmi zburătăcesc fluturii din stomac,
altele stau agățate ca scaiul de trahee,
iar cele mai multe îmi frâng zborul gândurilor.

Declar libertate cuvintelor remanente
și le aștept să iasă în mod ordonat,
dar se bulucesc întâi vorbele tranșante,
ca oamenii din manifestațiile străzilor,
doar la urmă apar și cele mai tăcute,
cum e pescarul singuratic pe marginea bălții.

Pe măsură ce mă descarc devin mai ușor,
năzuind să-mi iasă câte un porumbel din gură,
din care simt că am ascunși în adâncul meu,
dornici să se arate semenilor din alte stoluri
și să se exprime fără îngrădire.

Mesaj prin timp şi spaţiu

Posted on by racoltapetru6

Stau pe-un colț de astru și privesc spre Terra,
Cum se scurge-n ere viața, efemera,
Având beneficiul timpului etern,
Pe pajiști de stele pot să mă aștern.
Noaptea e o clipă, secunda-i o zi,
Am s-adorm un secol, și-apoi m-oi trezi
Să parcurg milenii, să mai sting un Soare,
Fiindcă și în spațiu viața-i trecătoare.
La doi pași de mine, ca idee vagă,
Mă atrage-n forță o Gaură Neagră,
Ocolind strategic, fără ostenire,
Cu o Supernovă am o întâlnire.
Înham bidivii la Carul cel Mare,
Pe Calea Lactee pornesc la plimbare,
Praful de la stele mi se-adună-n barbă,
La rever agățu-mi o Pitică Albă.
Mă urc pe-o Cometă ce dădea din coadă
Și prin Galaxie mai trag o ocheadă.
Viteza-i năucă și Timpul dă-napoi,
Se adună materii, mă simt mai greoi,
Urmează Big-Bangul, geneza primară,
Asist la spectacol, lumină de gală,
Nimic nu-i ce-a fost, sunt doar un gând rătăcit,
Reduc din motoare, mă opresc obosit.
Pământul se-ncheagă și mă pun lângă el,
S-apară Luna… voi mai aștepta nițel.

(nostalgie din 17 – 02 – 2012)

Vremea lui Dumnezeu

Posted on by racoltapetru6

De-am putea din nori alege,
Nu după cum bate vântul,
Tot nu ne-am putea-nțelege
Unde să ude pământul.

De-am merge cu toți la urne
Să votăm zile cu ploaie,
Oameni, ce se respectau pe bune,
S-ar spurca-n public cu zoaie.

Unii ar vrea numai soare,
Să tot meargă în vacanță,
Când la munte, când la mare,
Ignorând orice distanță.

Gospodarii ar vrea ploaie,
Să le irige grădina,
Dar să n-aducă șiroaie
Și să nu vină grindina.

Oamenii nu-s în măsură
Să facă alegeri sfinte,
Când se ceartă și se-njură
Doar pentru un președinte.

Ai grijă de inima mea!

Posted on by racoltapetru6

Mi-a spus medicul că inima mea are alt ADN,
Amintindu-mi astfel că mi-ai dăruit-o pe a ta.
Caută-te și tu, iubito, dar nu cu aparate,
Cât or fi ele de performante.
Numai Doctorul Inimilor Cucerite le poate detecta proveniența,
Iar dacă îți găsește una care bate nebunește,
Să știi că e de la mine, oferită pe banca aceea din parc;
Nădăjduiesc că n-ai adunat prea multe inimi,
A mea s-ar sufoca în aglomerație, încetând să mai bată,
Iar eu voi trăi doar din inerție, cu un substitut neconsolabil.

De la pământ la cer

Posted on by racoltapetru6

Mi-am dorit dintotdeauna
– Deși n-aș fi eu întâiul –
S-ating stelele cu mâna
Și pământul cu călcâiul.

Să inițiez transferuri
– Cu voință îndrăzneață –
Dintre ce este în ceruri
Și-n iarba plină de viață.

Poate-o să funcționeze
Încercarea-mi nebunească:
Pământul să lumineze
Și-universul să-nflorească.

Este un vis mărinimos,
Cum sunt speranțele mele:
Să culegem flori din cosmos
Și să pășim printre stele.

Dar nădejdea mi-e învinsă
Prin răsăritul de soare,
Când rămân cu mâna-ntinsă
Și călcând roua-n picioare.

 

Prinderea primăverii

Posted on by racoltapetru6

Am prins primăvara de un picior
care cobora precum o liană printre razele de soare,
mi-am dat silința s-o agăț de un corn al casei,
dar propteaua a cedat la zbaterea-i frenetică.

Pomul din curte mi s-a părut mai rezistent,
s-a dovedit tot insuficient să o țină captivă,
a fost nevoie să-mi deschid inima
cu sentimente transformate în ancore.

Mi-am legat primăvara de mijlocul sufletului,
dovedindu-se unica modalitate
de a îmblânzi anotimpul capricios,
dar întotdeauna esențial pentru viață.

Așteptata primăvară

Posted on by racoltapetru6

Cu pași lenți sau mai cu vlagă,
Cum îți șade ție-n snagă*,
Exultăm c-ai sosit iară,
Așteptată primăvară.

Bine ai venit, surată!
Că de când ai fost plecată
Am mai pus, cu greutate,
Încă un an în etate.

Tu ne-aduci împrospătarea,
Renăscând toată suflarea
Și-mpărțind raze de soare
Transmiți naturii vigoare.

Florile-au venit cu știrea
Păsări ți-au prezis venirea,
Iarba a-ncolțit semeață
Iar ceața-i tot mai răzleață.

Oamenii ți se înclină,
Ies în grupuri la lumină
Să te-admire înc-o dată,
Primăvară așteptată.

* Snagă – fire, nărav, patimă

Vreau să te văd, iubito

Posted on by racoltapetru6

Vreau să te văd, iubito, la răsărit de soare,
Pășind pe raze blânde, gingașă precursoare
A zilei ce se naște ca o promisiune:
Că-mi vei stârni și astăzi aceeași pasiune.

Vreau să te simt, așijderi, în fiecare boare,
Cu o revigorare și un parfum de floare,
Zeiță a naturii ce cu puteri depline
Prepari dorul din sânge și mi-l pulsezi în vine.

Cu vocea de sirenă vreau să-mi răsfeți urechea,
Menită să m-asigur că tu îmi ești perechea.
Îmi e destul auzul care să mă convingă
Că uniunea noastră mereu o să învingă.

Vreau să te cred, femeie, în orice afirmare,
Ca pe-o judecătoare în care am crezare,
Și pășind peste ape sau pe-un covor de frunze,
Să merg cu tine-alături până în albe pânze.

Vreau să-mi rămâi, iubito, eternă alinare.
Cu-atingeri măiestrite, nicicând cu delăsare,
Să-ți fiu pe veci discipol și rob cu normă-ntreagă,
Iar tu divinitatea care să mă-nțeleagă.

 

 

Citate și stări

Posted on by racoltapetru6

Războinicii conducători
E clar că nu s-or tempera
Și au idei ce-ți dau fiori,
Ca divide et impera.

Se-anunță viitor cumplit,
Când de la vest și până-n est
Ca un refren nesăbuit
Auzi alea iacta est.

Dar pentru că n-avem de-ales,
Cum să trăim tot studiem
Și ne urăm cu înțeles
Un benefic carpe diem!

De răul care-i promovat
Nu voiesc a mă disculpa
Căci și eu rămân vinovat
Și-mi reproșez mea culpa.

Apelând la rațiune,
Fără acte violente,
Și gândind cu-nțelepciune
S-o lăsăm festina lente.

Iubita mea dintre nori

Posted on by racoltapetru6

Am încercat de mai multe ori să mă uit la soare,
M-a orbit cu strălucirea lui impenetrabilă,
La care eram convins că ești părtașă
Prin lumina chipului tău ce nu poate fi eclipsat.

Mi-am întors fața către cerul noros,
Un tărâm mai promițător căutărilor,
Acolo am reușit să te întrezăresc,
Printre tunetele care-ți anunțau intrarea în scenă
Și blitzul fulgerelor cu care-ți făceai selfie-uri.

De atunci visez la momentul când ne vom putea atinge,
Chiar dacă o vei face printr-un trăsnet,
Perceput de mine ca o sublimă mângâiere,
Venită de la iubita mea dintre nori.

Până atunci, rămâi revelația mea diafană,
Zeița menită să dirijeze concertul furtunilor,
Răcoritoare prin aversele de vară
Sau cu alintul liniștitor al ploilor blânde.