Sorcova vesela…

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Judecătorul îl întreabă pe acuzat:
– Ce învinuire ți se aduce?
– Mi-am făcut cumpărăturile de Crăciun prea repede.
– Asta nu-i nicio crimă, cu cât înainte?
– Înainte de deschiderea magazinului.

* – Când sunt la mine acasă, nu mi-e foame deloc, nu mănânc mai nimic. Dar când sunt în vizită, mi se întâmplă exact invers, se confesează oaspetele, luând o îmbucătură zdravănă din platoul cu gustări.
– Foarte bine, foarte bine, atunci simțiți-vă ca acasă, spuse gazda.

* – Ce faci, Moise, mănânci în ziua când toți evreii postesc?
– Uite ce e: eu nu fur, nu mint, nu iau dobândă, dar nici nu postesc!
– Ce tâmpit ești, nu e mai simplu să nu mănânci o zi?

* El și ea, tineri și fericiți, într-un moment de tandrețe.
Ea: – După ce ne vom căsători, vom împărți toate necazurile, nu-i așa, dragule?
– Dar eu nu am niciun necaz…
– Am zis… după!

* Anunț matrimonial:
„Sant un baeat cuminte la locul lui care ași cauta jumatatea. Vreau o fata cuminte care nu sa culcat cu mai mult de 2 barbati la veata iei, care stie sa gateasca sa spele, sami aduca apa la pat atunki cand sant mahmur dupa o noapte cu baeti din sat in care bem tot ce anseamna alcool. Eu am partikipat la un concurs de frumusețe la mine an sat si am iesit pe locul doi, deki sunt un barbat bine. Am masina bemve seria 3 de care numai are nimenea la mine si toate fetele se uita dupa mine cand dau manelele la maxim la mine pe ulita, da ele nus cuminti si nu le dau interes de la mine. Ghey si invidiosi sa se aptina, doar fete cuminti ma intereseaza!

* Tot mai multi români preferă să fie dați dispăruți, pentru a nu mai fi chemați la nunți.

* Un domn foarte respectuos intră într-o patiserie:
– Bună ziua, am nevoie de un tort. E ziua de naștere a soției.
– Câte lumânări?
– Douăzeci și nouă, ca de obicei!

* Pentru toți aceia care pentru 2016 mi-au urat prosperitate, bucurie, dragoste, le comunic că nu m-a ajutat cu nimic!!
Pentru 2017, deci, vă rog să trimiteți bani sau cecuri, pentru benzină, mâncare și hăinuțe.
Vă mulțumesc din inimă…

* Lui Bulă i se plânge un vecin:
– Auzi Bulă, zi-i lui fiu-tău să nu mă mai imite!
Bulă către Bulișor:
– Hai, gata, încetează să mai faci pe prostul!

* Vorbesc doi prieteni:
– Îl știi pe Viorel? E cel care a fost internat la nebuni.
– Da, și ce-i cu el?
– S-a însurat de curând!
– Săracul, înseamnă că i-au dat drumul nevindecat…

* -… Aaaahhhh!
– Intră, iubito?, întreabă el în șoaptă…
– Daa!
– Te doare?
– Daaa!
– Să bag mai încet?
– Tot mă doare!
– Bine… să încercăm atunci pantoful cu numărul 39!

* Când iubitul îți zice că are o „prietenă bună” cu care doar vorbește, bate-o preventiv… aia e viitoarea amantă.

* O blondă, la cină împreună cu soțul:
– Auzi iubitule, mi-a spus un coleg azi la serviciu un banc cu blonde… am râs de era să cad jos din pat!

* O diferență majoră între o mașină cu volan în dreapta și una cu volan în stânga este că la cea cu volanul în dreapta, femeia te bate la cap din partea stângă!

* – Ce faci?
– Mănânc și mă gândesc la tine!
– Cât de drăguț! Ce mănânci?
– Colivă.

* Am umblat dezbrăcat, am răcit și, din cauză că nu am putut mânca, am slăbit două kilograme. Așadar, fetelor care vreți să slăbiți, umblați dezbrăcate…

* Pe Facebook este ca în frigider: știi că nu e nimic nou, dar intri din 5 în 5 minute și verifici!

* Nevastă-mea mă alintă „Făt-Frumos” pentru că stau pe Facebook într-o zi cât alții în șapte…

* Profesoara:
– Cine se crede prost să se ridice în picioare…
La care un elev s-a ridicat. Profesoara:
– Măi, tu chiar ești prost?
Elevul:
– Nu, dar mi-a fost milă să vă las doar pe dumneavoastră în picioare.

* Lenea este mama tuturor obiceiurilor proaste.
Dar, până la urmă, este mamă și trebuie să o respectăm!

Sculați gazde și zâmbiți

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Ce tot caști gura pe site-uri de anunțuri?
– Pun un anunț, ofertă de schimb.
– Ce vrei să schimbi?
– Schimb nevastă de 100 kg cu două de 50 kg.

* Soția:
– Dragă, azi după masă a căzut pendula de pe peretele din dormitor. Dacă pica cu o clipă mai devreme, îi cădea mamei în cap!
La care soțul enervat:
– Ți-am mai spus eu că pendula aia, de tot rahatul, tot rămâne în urmă.

* Unui bătrân suporter dinamovist i-a sunat ceasul. Pe patul morții, el își cheamă fiul și-i zice:
– Fiule, îți las ca moștenire abonamentul meu la tribuna 0.
– Da, tată…
– Vreau în schimb să-mi cumperi un abonament la meciurile din Ghencea, iar pe ultimul drum să-mi învelești sicriul în steagul Stelei.
– Dar, tată, toată viața ai fost devotat lui Dinamo, de ce te schimbi acum, pe patul de moarte?
– Dă-i în mă-sa, decât să moară unul de-ai noștri, mai bine unul de-al lor!

* Matematica iubirii:
Bărbat inteligent + femeie inteligentă = poveste de dragoste
Bărbat inteligent + femeie naivă = sex
Bărbat naiv + femeie inteligentă = căsătorie
Bărbat naiv + femeie naivă = graviditate

* Mă sună nevastă-mea să-mi spună:
– Iubi, să știi că am spart oglinda laterală…
– Pfiuuuu… cum ai reușit?
– M-am răsturnat de două ori cu mașina…

* – Ai auzit, dragă, că a murit preotul care ne-a cununat pe noi?
– „Cine sapă groapa altuia…”

* – Fato, tu când ți-ai tras-o prima dată?
– La 16…
– Și a doua oară?
– La 16:30!

* Era odată un bunic care își iubea foarte mult nepoțica de 6 ani. În fiecare sâmbătă, ieșeau la plimbare numai ei doi și fetița petrecea momente de neuitat la teatrul de păpuși, la carusel, la cinema sau la McDonald.
Într-o sâmbătă însă, bunicul era așa de răcit că a trebuit să stea toată ziua la pat. Din fericire, bunica era sănătoasă și s-a oferit să iasă ea cu nepoțica în oraș. La întoarecere, fetița s-a repezit pe scări în camera bunicului să vadă cum se simte.
– Ei, nepoțica moșului, cum a fost cu bunica în oraș?
– Plictisitor tare, bunicule. Închipuie-ți că azi nu am întâlnit niciun poponar, nicio curvă, niciun cocalar, pițipoancă sau manelist!

* Ciclul bărbaților (și ei au ciclu…):
La 20 de ani le plac toate femeile
La 30 de ani le mai place doar o femeie
La 40 de ani le plac iar toate femeile, în afară de una
La 50 de ani rămân doar cu cea pe care o plăceau la 30…

* Despre pedofili se pot spune o mulțime de lucruri rele, dar cel puțin ăștia conduc foarte încet în preajma școlilor.

* O elevă iese de la școală și, cum mergea pe trotuar, o mașină trage pe dreapta și omul de la volan îi spune:
– Am venit să te duc acasă. Hai, urcă, că îți dau 10 lei și o pungă de bomboane.
Fetița scutură din cap și merge mai departe. La colțul străzii, mașina trage iarăși lângă trotuar și șoferul spune:
– 50 de lei și două pungi de bomboane, ce zici?
Fetița pleacă mândră mai departe. Ceva mai în josul străzii, din nou aceeași voce:
– 100 de lei și toate dulciurile pe care le poți mânca! Ultima ofertă!
Fetița se oprește, apoi merge către mașină, bagă capul pe geam și șoptește:
– Nu vreau să mă fac de rușine față de colegi. Tăticule, ți-am spus să nu-ți iei Logan, acum descurcă-te singur!

* Tot ce se spune după a 5-a bere se numește scurgere de informații!

* Dacă femeile au probleme cu parcarea, este din cauză că bărbații le mint despre cât înseamnă 20 de cm.

* Un preot a ținut slujba și se pregătește să țină predica.
– Dragii mei frați, azi vom vorbi de minciuna mincinoșilor! Câți dintre voi își aduc aminte ce spune capitolul 33 din Evanghelia Sfântului Luca?
Toată lumea ridică mâna și atunci preotul continuă:
– Bun, tocmai la asta mă refeream. Evanghelia Sfântului Luca nu are decât 24 de capitole!

Din desaga Moșului

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soțul gelos își sună soția:
– Ce faci, draga mea? Unde ești?
– Acasă, dragul meu.
– Ești sigură?
– Da.
– Pornește blenderul, te rog.
Soția merge în bucătărie și pornește blenderul.
– Bine, draga mea, te cred. Ai grijă de tine. Te pup.
A doua zi, bărbatul decide să meargă acasă la prânz, fără să anunțe. Când vede că soția nu este acasă, merge direct în camera fiului său și îl întreabă:
– Știi ceva de mama?
– Nu știu, tată. A plecat acum o oră și a luat și blenderul cu ea.

* Un oltean își cumpără Oltcit și pleacă cu el la București ca să îl probeze. După vreo două ore, dă telefon acasă la nevastă-sa:
– Leano, totul e bine, ajunsei la București, mașina merge bine, acum o să pornesc înapoi spre casă.
Trece o zi, trec două zile, a treia zi pe înserat ajunge și olteanul:
– ‘Tu-le morții lor de nenorociți, au făcut mașina asta cu patru viteze de mers înainte, și numai una de mers înapoi!

* -Șeful m-a întrebat diplomatic, cine e prost, eu sau el?
– Și?
– I-am răspuns tot diplomatic: toată lumea știe că dvs. nu angajați oameni proști.

* Ion stătea pe prispa casei și fuma. Trece Gheorghe pe uliță și îl strigă:
– Ioaneee, haida la crâșmă să bem un rachiu.
Ion îi răspunde:
– Măi, nu vin!
– Hai, măi Ioane, sau ți-e frică de nevastă?
– Auzi, măi Gheo, nici la lup nu-i e frică de câine, dar nu-i place cum latră.

* Sfat între prietene:
– Dacă bărbatul tău nu vorbește urât, nu bea, nu se enervează, nu stă în fața calculatorului, nu merge cu prietenii la pescuit, încearcă să îl înțepi cu un ac. S-ar putea să fie mort demult!

* Într-o intersecție, o țigancă cu un puradel în brațe bate la geamul unui BMW oprit la stop.
– Dai cinci lei pentru ăsta micu’?
– Șoferul deschide geamul, întinde bancnota și închide geamul la loc.
Țiganca bate iar.
Șoferul:
– Ce mai vrei?
– Țiganca, întinzându-i copilul:
– Păi nu-l iei?

* După ce mor, George Bush, Barack Obama și Donald Trump se prezintă la un interviu cu Dumnezeu, pentru ocuparea unui post. Dumnezeu îl întreabă pe Bush:
– Tu în ce crezi?
Bush răspunde:
– Cred într-o economie liberă, o Americă puternică, o națiune americană unită și așa mai departe…
Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Bush și îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din dreapta mea!
Dumnezeu se adresează lui Obama și-l întreabă:
– Tu în ce crezi?
Obama răspunde:
– Cred în democrație, în ajutorarea celor săraci, în pacea mondială și așa mai departe…
Dumnezeu este realmente impresionat de răspunsul lui Obama și îi spune:
– Bravo, vino și așază-te pe scaunul din stânga mea!
În sfârșit, Dumnezeu îl întreabă și pe Trump:
– Tu în ce crezi?
Iar Trump îi răspunde:
– Cred că stai pe scaunul meu!

* Am întâlnit o veche cunoștință și am întrebat-o ce face. Mi-a răspuns că lucrează la „Tratamentul aqua-termal al materialelor ceramice, din aluminiu și din oțel, într-un mediu controlat”.
Am fost impresionat.
După un timp am aflat că spăla vase în bucătărie, cu apă caldă și sub supravegherea soției.

* – Căsătoria a fost prima formă de leasing
– Nu înțeleg…
– Adică iei ceva care îți place și plătești toată viața.

* Soțul își întreabă soția:
– Draga mea, când ai să-mi speli și mie cămășile?
– Dar de ce nu ți le-ai spăla tu singur?
– Pentru că spălatul rufelor este o treabă pentru femei!
– Da? Ei bine, să știi că eu m-am făcut feministă și consider că femeile și bărbații sunt absolut egali în toate. Și, ca atare, îți cer ca de acum înainte să mă tratezi corespunzător!
– Da, draga mea, am înțeles. Hai să mergem să aducem pianul de jos, că nu sunt decât 4 etaje!

Candidate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un cuplu merge în vizită la grădina zoologică. Tot plimbându-se pe alei, văd la un moment dat cușca leului deschisă. Curioși ce se întâmplă, se uită în stânga, se uită în dreapta, căutând pe cineva care să le poată da explicații. În cele din urmă, îl văd pe îngrijitor.
– Nu vă supărați, unde-i leul?
– La leoaică!
– Și… cât stă la leoaică?
– Cam o oră.
Ea, lui:
– Auzi? Stă o orăăă!!!
– Eh, înțeleg aluzia, dar eu nu sunt leu!
Când ajung la cușca tigrului, aceasta este deschisă, așa că îl întreabă din nou pe îngrijitor:
– Și cât stă acolo, la tigroaică?
– Două ore.
– 2 oreee întregi, hmmm!!!, spune ea cu subînțeles.
– Înțeleg aluzia, dar eu nu sunt tigru!
În cele din urmă ajung la cerb și după câteva întrebări află că animalul stă la ciută doar 5 minute. Atunci el spune, răsuflând ușurat:
– Vezi, stă doar 5 minute!
– Ahaaa, răspunde ea zâmbind dulce. Am înțeles și eu în sfârșit de ce are coarne!

* Oare ce înțelege un străin care vine în România și află că:
– pe președintele țării îl cheamă Johannis
– pe șeful SRI, Helvig
– pe șefa anticorupție, Koveși
– Pe șeful ISU, Arafat?

* Principala ocupație a unei femei este… să enerveze bărbatul, tot ea să se supere și tot ea să primească scuze!

* Toți oamenii se nasc egali în drepturi. După care unii se însoară…

* De ce să îmi iau un credit de 100.000 euro pentru o casă și să plătesc 30 de ani, când aș putea să fur 100.000 euro și să stau în închisoare doar 5 ani?

* – Alcoolul distruge ficatul!
– Țigările distrug plămânii!
– Femeia distruge nervii!

* Soția către soț:
– Gata, m-am săturat! Dau divorț, iar mașinile le împărțim în mod egal. Mie Mercedesul, ție cea de spălat.

* – Cum se numește un bărbat frumos, inteligent, atent și sensibil?
– Basm!

* Un țigan vindea ceasuri la o tarabă. Vine un client și-l întreabă dacă poate încerca un ceas. Țiganul e de acord. Clientul își pune ceasul, se uită puțin la el și… o ia la fugă.
Țiganul, uitându-se lung după el, zice:
– Mânca-ți-aș! Ăsta mi l-a luat la preț de achiziție!

* În Berlin, Mohammad stă liniștit, ghemuit pe vine și scuipă pe jos printr-o gaură dintre dinți. Dintr-o dată apare o zână și spune:
– Sunt zâna social-liberal socialistă! Am venit la tine ca să-ți îndeplinesc trei dorințe!
– Uite ce dinți am în gură! Vreau să-i am pe toți și reparați!
Nici n-a terminat Mohammad să rostească aceste cuvinte, că imediat a fost promulgată legea privind tratamentul și protecțiile gratuite pentru străinii asistați social, și gura lui a început să strălucească albă ca zăpada, cu un zâmbet ca de la Hollywood.
– Mi-e dor de cele patru neveste și cei cinsprezece copii, precum și de părinți, frați și surori, și încă de părinții, frații și surorile soțiilor mele! Vreau ca noi toți să locuim într-o vilă și să avem o mulțime de bani!
Nu a terminat bine, că Mohammad s-a pomenit într-o vilă frumoasă! Pe masă era textul legii cu privire la reîntregirea familiei pentru străinii asistați social și multe chitanțe bancare cu informații despre beneficiile primite. Casa era complet mobilată și utilată cu aparatura electrică necesară, în conformitate cu Legea privind ajutorul pentru achiziționarea de mobilier și aparate de uz casnic, acordat străinilor asistați social.
Fericit, Mohammad aproape că nu știe ce să mai ceară zânei la ultima dorință. Și a rugat-o:
– Vreau să fiu un german adevărat și nu numai de cetățenie. Vreau să fiu blond, cu ochi albaștri și numele meu să fie Fritz Schulz!
Înainte de a termina de spus, toate au dispărut, iar el însuși s-a pomenit iar ghemuit și scuipând pe jos, printre dinții găuriți.
– Ce s-a întâmplat?, a întrebat-o el pe zână.
– Nu ți-e rușine, domnule Schulz, să cerșești de la stat! Trebuie să vă purtați singur de grijă! Mergi și caută-ți un loc de muncă!

Bulgărași de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Ce frumos e când se apropie Crăciunul! Azi, când am ieșit din casă, am văzut un om dăruind, un ceas și un portofel unui alt om care avea doar un cuțit. Deja se simte spiritul sărbătorilor!!!

* O bătrânică merge la pescărie.
– Domnu’, e proaspăt peștele?
– Păi nu vedeți că încă e viu, cum să nu fie proaspăt?!
– Bine, bine, maică, răspunde baba, vie sunt și eu…

* – Prin ce se deosebește dragostea de sex?
– Dragostea îi alege pe cei demni, sexul – pe cei disponibili!

* Dacă o femeie este dezbrăcată, încă nu înseamnă că ea are încredere în tine.
Da’ dacă este nemachiată, atunci cu siguranță că are!!!

* Inițial cauți dreptatea, iar apoi alt serviciu!

* – Iubito, vrei să fii soția mea?
– Daaa, iubitule! Vreaaaau!! De când aștept acest moment!
– Mai poți să aștepți! Eu te-am întrebat din curiozitate!

* – De vreo șase luni m-am lăsat de jocurile de noroc, de vreo patru luni de alcool, de două luni am renunțat la fumat, iar ieri am intentat divorț de soție.
– Păi, cu soția ce-ai avut?
– Mi-am dat seama că nu merită un bărbat așa de perfect cum am devenit eu…

* Un pictor celebru începe să-și piardă vederea în culmea carierei sale. Așa că se duce la medic și face mai multe operații dificile, care să îi restabilească vederea.
Entuziasmat de rezultat, ca mulțumire pentru chirurgul său, pictorul pictează un perete întreg din biroul chirurgului, cu perechi de ochi de toate formele, mărimile și culorile. Când își termină opera, vine toată presa la inaugurare. Un jurnalist îl întreabă pe chirurg:
– Cum vă simțiți să vedeți o asemenea recunoștință din partea unui pacient?
– Ce să zic, îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu sunt ginecolog!

* Învățătoarea a decis să-și ducă elevii în vizită la Paris.
Vizitează ei tot felul de locuri, până când învățătoarea își dă seama că Bulă lipsește. Intrată în panică, aceasta își lasă elevii în muzeu și pleacă să-l caute. După o vreme, îl găsește pe Bulă în fața unui cabaret, plângând.
– De ce plângi, îl întreabă dascălul.
– Păi, începe Bulă, mama mi-a spus că dacă mă uit la femei dezbrăcate, o să mă prefac în stană de piatră și eu simt deja că a început să mi se întărească ceva.

* Trei tinere, într-un bar, încep să-și destăinuie din plăcerile vieții.
– Să vezi ce am găsit în buzunarele soțului meu; fotografii porno…
– Și ce ai făcut cu ele?
– Le-am aruncat în foc.
A doua:
– Eu am găsit în buzunarele soțului meu prezervative…
– Și ce ai făcut? Le-ai aruncat în foc?
– Nu, le-am găurit și le-am pus la loc.
Când a auzit, cea de-a treia a leșinat.

* O franțuzoaică, o chinezoaică și o negresă se află într-un avion. Motoarele nu mai funcționează, iar căpitanul comunică să se treacă la poziția de aterizare forțată.
Franțuzoaica își scoate fardurile, rujul, parfumurile și începe să se aranjeze:
– Am auzit că echipa de salvare caută printre pasageri și salvează mai întâi femeile frumoase.
Chinezoaica scoate atunci din geantă tot aurul pentru a-l pune pe degete, la gât, la picioare…
– Am auzit că echipa de salvare caută mai întâi să salveze bogații.
Negresa:
– Sunteți proaste amândouă, mai întâi se caută cutiile negre.

* – Doctore, ce a arătat ecografia?
– O nuntă neplanificată, domnișoară.

* – Ce obții dacă încrucișezi un neamț cu un irlandez?
– Un bărbat dispus oricând să execute ordinele, dar prea beat ca să o poată face.

Ingrediente

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Doctore, nevasta mea mă înșeală pe rupte și totuși nu îmi apar nici un fel de coarne. Uitați-vă și dumneavoastră, neted ca-n palmă.
– Nu vă faceți probleme, chestia cu coarnele e numai o vorbă din popor, nu există cu adevărat.
– Uf, mi-ați luat o piatră de pe inimă, credeam că am o lipsă de calciu.

* Un tip e în spital împreună cu soția sa care este gata să nască. O ține de mână și, văzând-o suferind în timpul contracțiilor, îi spune suspinând:
– O… draga mea… te doare atât de rău… și totul este din vina mea…
– Stai liniștit… tu nu ai nicio vină…

* – E adevărat că pleci cu soacra la Paris?
– O, da. E visul ei de o viață.
– Dar nu vă știam în relații atât de bune.
– Adevărat, însă m-a convins tot spunând: ”după ce văd Parisul pot să mor!”

* Doi prieteni se întâlnesc pe o stradă din București:
– Salut, ce mai faci?
– Bine, am puțină treabă în Piața Romană.
– Păi, și ce cauți în Piața Sudului?
– Loc de parcare…

* Un bărbat e adus în fața judecătorului pentru că și-a omorât soția.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă aveți intenția ca tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viață, trebuie să ne expuneți motive cât de cât plauzibile care să vă poată reduce pedeapsă.
– Domnule judecător, soția mea era așa de proastă încât nu am mai putut să mă controlez și a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declarația dumneavoastră este o obrăznicie nemaiauzită și, dacă nu doriți ca jurații să vă condamne înainte să continuăm procesul, trebuie să aveți argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, iar la parter locuiește o familie de pitici. Părinții au 1 metru, iar copiii, cel de 12 ani: 70 de cm, și cel de 14 ani: 90 de cm.
În ziua respectivă i-am spus soției:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toți sunt așa mici!
– Da, răspunde soția, sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele și de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numește pigment.
– Mă lași? Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numește pergament.
– Cum poți, dragă, să fii așa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
– Domnule judecător, vă închipuiți că mi-am înghițit cuvântul „fragment” ca să nu mai continui discuția asta aberantă. M-am așezat pe fotoliu și am luat ziarul să-l răsfoiesc. Nici nu m-am așezat bine, că apare soția mea lângă mine cu o carte în mână și îmi spune:
– Uite dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor și se numește carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia și citește Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mână și îi spun ”Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română”.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecții de franceză, mie care am făcut meditații cu un vector de la facultate!
– Ăla nu se numește vector, se numește lector.
– Ești prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector și era troian.
– Hector e unitate de măsură a suprafeței, blegule.
– Ăla e hectar, draga mea.
– Mă uimești cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numește nectar, spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu știu sigur că era și o melodie pe tema asta, pe care o cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoți din sărite, cum dracu de ești așa de încuiat? Duet e când doi bărbați se bat cu săbiile.
– Ăla se numește duel.
– Pe dracu, duel e gaura aia neagră din munte, de unde apare trenul.
– Domnule judecător, aveam tunel pe limbă, dar am simțit că mi se face negru în fața ochilor, nu m-am mai putut stăpâni și am aruncat-o pe geam.
Liniște în sală… Judecătorul ia ciocănelul de pe masă, lovește cu el puternic și spune:
– Ești liber, a fost un caz de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector.

Campanie umoristică

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Fiți amabil, aveți grijă și de geamantanul meu, până cumpăr un ziar.
– Domnule, știi că vorbești cu un parlamentar?
– Da? E, nu-i nicio problemă. N-am în el decât niște rufe murdare…

* Doi canibali stăteau de vorbă, iar unul dintre ei se văita că îl doare capul.
Celălalt îi spune:
– Ce să-ți fac, dacă te îndopi numai cu intelectuali?

* Șeful povestește un banc. Toți râd în hohote, în afară de unul.
– Tu de ce nu râzi?
– Apoi, eu oricum mă gândeam să-mi dau mâine demisia…

* Într-un apartament al unui bloc select de locuințe locuiește o fată bătrână. O vecină o întreabă mereu de ce nu se căsătorește, de ce nu-și găsește și ea un bărbat cumsecade.
– De ce?, răspunde bătrâna domnișoară. Doar am un câine, un papagal și o pisică. Astea-mi sunt destule până peste cap.
– Dar, totuși, aceste animale nu pot ține loc de soț.
– Cum să nu? Câinele mârâie mereu, papagalul înjură toată ziua, iar pisica-i plecată toată noaptea…

* Vine o tipă la doctor și-i spune:
– D-le doctor, dați-mi ceva pentru soțul meu, ca să fie ca un taur la pat.
Doctorul:
– Dezbracă-te! Începem prin a-i pune coarne!

* Soția se adresează cu indignare soțului:
– Iarăși te-ai îmbătat! Ieri am fost cu adevărat fericită văzându-te treaz…
Soțul răspunde:
– Da, dar astăzi e rândul meu să fiu fericit!

* Constatarea unui șofer:
Dacă nu înjuri când conduci, înseamnă că nu ești atent la drum.

* Căpitanul către soldat:
– Au fost mai multe plângeri împotriva ta, faptul că te contrazici cu toată lumea!
– Adevărat, sunt avocat și nu vreau să-mi uit meseria!

* Un moldovean sună la o linie fierbinte:
– Ce faci?
– Gem…
– Bun așa, trimite și mie vreo 2 borcane…

* Două blonde:
– Tu schiezi?
– Aș vrea, dar afișul ăla nu îmi dă voie: „Interzis cu sanii pe partie!”

* Degeaba ai cur de braziliancă, dacă ai față înmatriculată în Bulgaria.

* „Râzând de propriile greșeli, îți poți lungi viața!” (Shakespeare)
„Râzând de greșelile nevestei, îți poți scurta viața!” (Nevasta lui Sheakespeare)

* În Iran, hoții sunt amputați.
În Finlanda, imputați.
În România, deputați.

* – Care mai e situația în România?
– Mulțumim lui Dumnezeu, de bine de rău, avem pe cine înjura!

* Ion cu Maria se prezintă la spital. Ion este tare bolnav. Intră singur la doctor, în timp ce Maria îl aștepta afară. Ion iese cu o rețetă în mână.
Maria: – No?
Ion: – Mi-o dat niște supozitoare și mi-o spus că se iau pe cale anală…
Maria: – Anală? Ce-i aia?
Ion: – Da nu știu, tu Mărie…
Maria: – Păi du-te de-l întreabă…
Ion intră să-l întrebe pe doctor și iese imediat afară.
Maria: – No?
Ion: – Păi o zis că-i pe cale rectală…
Maria: – Dar aia ce-i?
Ion: – Nu știu, tu Mărie, las că văz acasă…
Maria: – Mă, du-te de-l întreabă acum.
Ion: – Nu mai intru a treia oară…
Maria: Ba du-te…
Ion se decide să intre și iese și mai repede:
Maria: – No?
Ion: – Vezi, acum s-a-nervat și o zis să mi le bag în cur!

* În momentul în care șaormarul începe să taie carnea, deja îmi plouă în gură.
La voi, la Vegani, e tot așa când cineva tunde iarba?

* La poarta Raiului, un american, un evreu și un român. Iese, într-un final, obosit și transpirat, Sf. Petru:
– Măi băieți, e aglomerație mare azi aici, locuri nu prea sunt… N-ați vrea voi să vă întoarceți? Uite, plătiți o taxă de 100 de dolari și vă trimit înapoi.
Americanul scoate repede banii și în minutul următor se trezește în ambulanță, resuscitat. Povestește ce s-a întâmplat și doctorii îl întreabă:
– Bine, dar evreul și românul unde sunt?
– Păi nu știu, eu i-am lăsat acolo; evreul se tocmea să mai scadă din taxă și românul urla să i-o plătească guvernul…

* Nevastă-mea e ca o grenadă. Dacă-i scot inelul, îmi dispare casa.

Asortate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Înțelepciunea imamului
M-am hotărât să merg, pentru prima oară în viața mea, la moscheea locală din Constanța, ca să înțeleg și eu despre ce este vorba în Islam.
M-am așezat turcește pe jos și imamul a venit la mine, și-a pus mâinile pe mâna mea și a spus:
„Facă-se voia lui Allah și a profetului Mahomed – astăzi vei merge pe picioarele tale!”
I-am spus că nu sunt paralizat și că doar aveam probleme cu montul de la piciorul stâng.
El a revenit, și-a pus mâinile pe mine și, cu privirea ațintită în tavan, a repetat din suflet aceeași mantră:
„Facă-se voia lui Allah și a profetului Mahomed – astăzi vei merge pe picioarele tale!”
Din nou, i-am spus că nu am nicio problemă.
După ce s-au terminat rugăciunile, am ieșit afară și… să mă ia dracu’…
Mașina mea dispăruse!!!

* În anii ’90 pleacă Ion în America. La plecare, Măria îi spune:
– Măi Ioane, nu vreau nimic să-mi aduci decât o pereche de chiloței, mă…
– Bine tu Mărie, ți-aduc, cum să nu…
Pleacă Ion, iese pe poartă, merge o sută de metri, la care Maria strigă după el:
– Mă Ioane, și-o fundiță de legat părul, mă!
– Da tu, da!!
Ajunge Ion în America, caută un magazin mare la a cărei intrare sta scris: ”Cine caută un lucru și nu găsește în magazinul nostru, va fi răsplătit cu o mie de dolari”. Ion merge la raionul de lenjerie intimă și cere:
– Vreau și eu o pereche de chiloței cu fundiță pentru legat părul…
Vânzătoarea, fuga la patron:
– Domnule, a venit un român și mi-a cerut chiloței cu fundiță pentru legat… și nu avem! Ce fac, îi dau mia de dolari sau nu?
La care patronul zice:
– Dă-i repede banii și să plece, că nebunul ăsta ne cere imediat și izmene cu cofrag pentru ouă și nici de alea nu avem.

* Bulișor găsește 100 de lei în fața geamului casei. Îi ridică și îi bagă repede în buzunar. Un trecător:
– Ar trebui să îi predai la poliție.
– Nu e nevoie, sunt ai mamei.
– De unde știi?!?
– Tata spune mereu că mama aruncă banii pe fereastră.

* La un spital de nebuni intră doctorul în cameră și îi găsește pe toți nebunii făcând gălăgie.
– Ce aveți mă???
– Suntem mașini și ne jucăm de-a Formula 1.
Numai unul dintre nebuni stătea liniștit și se uita la ceilalți. Doctorul îl întreabă:
– Tu nu te crezi că ești mașină?
– Nu!
Hotărât, doctorul îi face externarea, crezând că s-a vindecat, iar apoi îl conduce până la poartă. Acesta, ieșind pe drum, începe:
– Vrumm… vrumm… vrumm…
– Ce faci mă?!… Parcă nu mai erai nebun.
– Eeeeeee… Acolo nu aveam loc să îmi întorc tirul!

* Ion merge pentru prima dată la oraș și este lovit de tren. Ca prin minune scapă cu viață și, după o lună petrecută în spital, soția îl ia acasă și îi pregătește un ceai. Pune ceainicul pe foc și, când apa începe să fiarbă iar ceainicul să fluiere, Ion sare ca un nebun, răcnind și lovind ceainicul cu un par, o dată și încă o dată… Nevasta, speriată, strigă la el încercând să-l oprească:
– Ce ai Ioane, ce-ai pățit? Ai înnebunit?
La care Ion răspunde, lovind încă o dată ceainicul:
– Pe ăștia trebuie să îi bați de mici, că uite ce-ți fac când ajung mari!

* El: – Ce vrei anul ăsta de Crăciun? Brad sau molid?
Ea: – Pinul și cardul.

* Pentru o viață sănătoasă, consumați minim 2 litri de apă zilnic.
Iar pentru o viață veselă, minim 2 litri de bere.

* Sesizare către OPC: „Noi, minorii din România, cerem să nu mai fie folosite avertismentele agresive de pe pachetele de țigări, fiindcă ne pot provoca traume psihice”.

Căldura zâmbetului

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un bețiv apare dimineața pe la 4 acasă. Soția îl ia la întrebări:
– Unde ai stat până la ora asta?
– La bar, unde să stau?
– Cum la bar, că barul s-a închis la ora 10?
– Păi, am stat până s-a închis și apoi am pornit pe jos spre casă și acum am ajuns.
– Ce ți-a trebuit atâta timp, că de la bar până acasă sunt doar două străzi scurte?
– Scurte, scurte, dar late…

* Stewardesa către un călător:
– Doriți cina?
– Ce pot să aleg?
– Da sau nu.

* – Zburați cu avioanele companiei noastre! Grăbiți-vă, că au mai rămas câteva…

* Porumbeii sunt ca oamenii. Cât timp sunt jos îți mănâncă din palmă, dar când ajung sus… fac pe tine!

* – De ce ești, dragă, supărat?
– A sunat adineauri actualul soț al fostei mele soții și mi-a făcut un scandal monstru pentru că, timp de zece ani, cât a durat căsnicia noastră, nu am învățat-o să gătească o supă.

* Era odată Bulă la țară, cu bunicu’ lui… afară erau 40 de grade și ei coseau de zor, în timp ce toți vecinii stăteau la bar și beau bere rece… Bulă, văzând, îi zice bunicului:
– Bunicule, nu e corect: noi murim de cald ce e afară, iar vecinii râd de noi, în timp ce se răcoresc la bar, consumând bere rece.
După un timp de cugetare, bunicul îi zice:
– Lasă, măi Bulișor, că la iarnă se va întoarce roata. Atunci noi vom sta afară pe răcoare, când ei vor sta înăuntru la căldură…

* Discuție între un șofer și un polițist.
– Am voie să-i spun unui ofițer de poliție că e porc?
– Nu, domnule, aceasta ar fi o insultă.
– Dar unui porc am voie să-i spun ofițer?
– Da, domnule. Ar fi destul de ciudat, dar e permis.
– Ok, noapte bună, domnule ofițer.

* Între prieteni.
– Am o problemă cu alcoolul…
– Adică?
– Nu mi-l pot permite.

* Alergam prin parc, azi dimineață, când un tip mi s-a alăturat și mi-a zis:
– Te deranjează dacă alerg și eu cu tine?
– De ce? Ai furat și tu o poșetă?!…

* O băbuță cade pe scări și își rupe piciorul. Merge la doctor. Operația reușește și doctorul îi interzice să coboare sau să urce scările timp de patru săptămâni. După trei săptămâni, aceasta sună disperată la doctor.
– Domnule doctor, acum pot să cobor și să urc scările? Că m-am săturat să tot cobor și să urc pe burlan…

* Vreu o soție / un soț fotomodel?
Vrei un Ferrari nou-nouț?
Vrei o vacanță în Hawai?
Vrei bani să nu-i poți număra?
Vino la Dedeman! Aici găsești cea mai mare varietate de cuie în care să-ți pui pofta.

* În armată, soldații sunt scoși la program administrativ în grădina unității. Caporalul, cu un aer satisfăcut:
– Așa, toată lumea ia câte o lopată și treceți la săpat! Înainte de asta… E vreunul printre voi care se pricepe la algebră?
– Eu, să trăiți… Sunt student la mate-fiz, dom’ caporal.
– Bravo, mă. Atunci aruncă dracului lopata aia, că nu-i de tine.
Soldatul, ușurat, aruncă lopata cu o mină veselă. Caporalul continuă:
– Și pune mâna pe hârleț. Tu vei extrage rădăcinile!

* Un ascultător rus ne întreabă dacă e adevărat că, după accidentul de la Cernobîl, oamenilor le-au căzut dinții. Noi îi răspundem că da, dar nu tuturor, ci numai acelora care nu și-au ținut gura.
Un alt ascultător rus ne întreabă:
– E adevărat că marei noastre armate roșii i-a fost cerut ajutorul de către Cehoslovacia?
Răspuns: – Da, cererea din 1939 a fost aprobată în 1968.

* Aloo, Radio Erevan?: – Ce face zb zzzb zzzzb?
– O albină care dă înapoi!

* E foarte important să faci femeile să râdă! Totuși, dacă îți reușește când te dezbraci, nu este un semn prea bun…

Minute de umor

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Animalele se plimbau cu avionul. Rața îi dă o palmă ursului și îi spune:
– Dă, bă, o țigară!
Ursul execută. După alte cinci minute:
– Dă și un foc!
Ursul îi dă. După zece minute, faza se repetă.
Din spate, vulpea, ca să se dea rotundă, îi dă o palmă ursului, cerând și ea o țigară. Ursul se enervează, le ia pe amândouă și le aruncă pe geam.
Rața către vulpe:
– Vulpe, știi să zbori?
– Nu!!!
– Și atunci de ce faci figuri în avion?!?

* Discuție între două prietene. Una zice:
– Când îmi merge prost, mă gândesc la biata femeie care trebuie să îl suporte pe fostul meu soț, și imediat mă simt mai ușurată.

* Mai demult, tinerii scriau jurnale și erau supărați dacă cineva le găsea și le citea. Astăzi, tinerii pun totul pe rețelele de socializare și se necăjesc dacă cineva nu citește ce au scris.

* Misterele neelucidate ale soției.
Într-o parcare, doi bărbați se bat. Lângă ei, un copil strigă:
– Tată! Tată!
Vine un polițist și-l întreabă pe copil:
– Care dintre ei e tatăl tău?
– Nu știu, că d-aia se bat.

* Cum să aduci o femeie la nebunie?
Dă-i o mulțime de bani și închide toate magazinele!

* Ora de istorie.
– Bulă! Ridică-te în picioare și spune ce au făcut românii după ce au trecut Prutul?
Bulă: – Păi ce să facă săracii… Și-au uscat hainele!

* Într-un sat de munte e mare agitație în fața primăriei. Iese primarul și întreabă:
– Ce s-o întâmplat?
– Apăi, dom’ primar, s-o pripășit un negru pe la noi prin sat și ne regulează toate femeile.
– Și… N-ați luat măsuri?
– Apăi, am luat la toată lumea, dar tot a lui e cea mai mare.

* Într-o dimineață, soțul o ciupește de fund pe nevastă și-i zice:
– Vezi? Dacă fesele tale ar fi mai tari, ai putea renunța la chiloții elastici.
Soția se gândi că tăcerea e cel mai bun răspuns.
A doua zi, bărbatul își trezește soția, ciupind-o de sân, și-i zice:
– Vezi? Dacă sânii tăi ar fi tari, ai putea renunța la sutien.
La faza asta, femeia nu mai îndură și, apucându-l puternic de penis, îi zice furioasă:
– Vezi? Dacă penisul tău ar fi mai tare, aș putea renunța la frate-tu!

* Respectați-vă părinții!
Ei au terminat școala fără Google și Wikipedia…

* Șapte ani de zile n-am băut, n-am fumat, n-am alergat după femei, până în clipa în care m-am dus prima zi la școală!

* Învățătoarea de clasa a doua vine după recreația mare și îi întreabă pe copii:
– Ce ați făcut în pauză?
Gigel, care era mai răsărit, ridică mâna:
– Eu m-am jucat în cutia cu nisip.
Învățătoarea, ca să dea un exemplu, spune:
– Bravo, Gigel! Uite, dacă scrii frumos pe tablă, fără greșeală, cuvântul nisip, poți pleca azi cu două ore mai repede acasă.
Gigel merge la tablă și scrie frumos și caligrafic cuvântul NISIP, fără greșeală.
– Bravo, Gigel, poți să pleci azi cu două ore mai repede acasă, spune învățătoarea.
Apoi se întoarce către Petrică și îl întreabă:
– Tu, Petrică, ce ai făcut în pauză?
– Eu m-am jucat cu Gigel în cutia cu nisip!
– Perfect, dacă scrii frumos pe tablă cuvântul CUTIE poți pleca și tu cu două ore mai repede acasă.
Merge și Petrică la tablă și scrie frumos și îngrijit cuvântul CUTIE, absolut fără greșeală.
– Bravo, Petrică, și tu poți pleca astăzi cu două ore mai repede acasă.
În sfârșit, învățătoarea se întoarce către Janosz, și îl întreabă și pe el:
– Tu, Janosz, ce ai făcut în pauză?
– Eu vrut joci și el la băieți cu nisip, dar ei nu fost drăguți la Janosz și spune: „meri în pana mea de bozgor!”
– Vai, dar asta este o discriminare a unor minorități naționale cu influențe negative asupra psihicului unui copil. Uite, dragă Janosz, dacă scrii frumos pe tablă „discriminare a unor minorități naționale cu influențe negative asupra psihicului unui copil” poți și tu să pleci cu două ore mai repede acasă…