Racolțisme (77)

* În luna martie, strofele de poezie se poartă pe piept și se numesc mărțișoare.
* Viața este o luptă pentru supraviețuire, egalitate și supremație.
* Un conducător de țară poate să-și facă națiunea măreață, dacă nu e preocupat mai mult de măreția sa.
* Ne surprind tot mai des dovezile de inteligență ale unor animale, în comparație cu cele de prostie văzute la unii semeni de-ai noștri.
* Cafeaua, în prag de seară, e ca grindina în vară: înviorare cu repercusiuni neplăcute.
* Cei care se țin cu dinții de un post călduț, trebuie să beneficieze de o dantură bine întreținută.
* Cometele sunt patrule cosmice care trec periodic să ia pulsul planetelor.
* Sarea în exces nu e bună în bucate, dar lipsa ei dăunează glumelor.
* Se întâmplă adesea ca hărnicia părinților să provoace delăsarea odraslelor.
* De la o anumită vârstă nu-i o problemă că vine noaptea prea devreme, ci mai degrabă că se așterne fără somn.
* Toate miresele arată superb în noaptea nunții, ca mirele să nu fie tentat de alte frumuseți.
* Inteligența emoțională se moștenește, însă e nevoie de modelarea ei din copilărie.
* Dacă oamenii ar fi avut aripi, nu s-ar mai fi străduit să inventeze atâtea aparate de zbor.
* În triunghiurile de iubire teoria funcțiilor este cu totul relativă.
* Pregătirea pentru performanțele sportive începe cu săritul coardei din copilărie.
* E de înțeles să numeri oi fictive pentru a adormi, necazul e când începi să-ți socotești orele de nesomn.
* Decât să înveți o carte pe de rost, mai bine uiți o sută titluri și păstrezi în subconștient esența lecturilor.
* Sângele apă nu se face, dar dacă-i adaugi prea mult alcool te poți aștepta la transformări de atitudine mai grave.
* Puțin ne pasă dacă plapuma nu ne cuprinde, tragem cu toții de ea până se rupe.
* Fiecare anotimp poate veni cu abateri, dar trebuie să-i acordăm din start prezumția de nevinovăție.

13 thoughts on “Racolțisme (77)

  1. Minunate ,,Racoltismele” toate, însa eu consum cafea, (cu lapte) fie dimineata, în prag de seara sau în noapte, stiind ca în aroma ei e multa sanatate.

    O relaxanta si odihnitoare noapte!

    1. Aleasă mulțămire pentru compliment, Iosif! Important este să-ți pice bine cafeaua, la orele cu care s-a obișnuit organismul. Al meu nu suportă mai mult de o cafea matinală, și nici măcar în fiecare zi.

      Weekend însorit și plăcut!

  2. Cuvinte intelepte, merita retinute ,mi-au placut mai multe, dar premiez al 3-lea! O seara frumoasa iti doresc! 🙂

  3. De la o anumită vârstă nu-i o problemă că vine noaptea prea devreme, ci mai degrabă că se așterne fără somn… mie-mi spui? 🙂 Eh!

Leave a reply to Sinka Gabriella Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.