Racolțisme premiate

* Am dat Cezarului ce era al lui, dar acum îmi cere și ce-i al meu.

* Uneori e foarte greu să-ți aduni gândurile, dar apoi e și mai greu să scapi de ele.

* O promisiune încălcată e o onoare pătată.

* Dacă părinții sunt de acord cu noua ta iubită, e primul semn că relația voastră nu va fi de durată.

* Dacă trupul e templul sufletului, inima e altarul.

* Armele albe pot fi fatale în mâinile celor cu gânduri negre.

* Sunt unii care detestă atât de mult munca, încât depun un efort extenuant pentru a o evita.

* Pentru a pune mână de la mână pentru un gest umanitar, e nevoie ca mai întâi să se adune suflet lângă suflet.

* Cei care trăiesc fără nicio problemă, nu-și dau seama că tocmai asta e problema.

* Înțeleptul preferă liniștea și izolarea, ca să-și poată asculta gândurile.

* Ne naștem speriați de lumină și ne stingem cu teama de întuneric.

* Bolnavul care adaugă umor pe lângă tratamentul prescris are mai mari șanse să se vindece.

20 thoughts on “Racolțisme premiate

  1. Felicitari Petru, pentru întelepciunea gândurilor profunde, nobile, exprimate în fraze si cuvinte sincere si libere!

    Dintre aceste gânduri selectionate, adevarate, cel mai profund îmi pare cel ce simbolizeaza Templul spiritual, universal…

    * Dacă trupul e templul sufletului, inima e altarul. (Trupul este Templu, inima Altar iar gândul, ratiunea, întelepciunea, un cer real, adevarat, atemporal)

    Binecuvântari supreme, eterne, perene, în orice loc, împrejurari ori vreme!

    1. Mulțumesc din toată inima, Issa! Meriți să-ți dedic această distincție, pentru că tu m-ai îndemnat să pun accent pe aforisme, în urmă cu un an. Am primit antologia, deodată cu diploma.

  2. Bravo, Petru! Sunt tare mândră de tine, cu atât mai mult cu cât premiul vine de la o fundație care are drept deviză: Fără cultură, ne întoarcem în zoologie.

    Felicitări!

Leave a reply to Iosif Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.