Racolțisme (54)

* Oțelul se topește în foc, iar inima se înmoaie prin iubire.
* Pentru o zi frumoasă nu e de ajuns un cer însorit, mai ai nevoie și de un suflet senin.
* De obicei, oamenii care au gardul înalt, țin și câte un câine agresiv în curte.
* Bicicliștii sunt persoane mult mai agreabile decât șoferii… și nici nu poartă bâte sau topoare în spate.
* Obișnuiește-te cu gândul că lumea nu se va sfârși odată cu tine, dar tot se va sfârși până la urmă.
* Dacă nu reușești să adormi pe o parte, încearcă toate celelalte părți; trebuie să existe o parte a creierului care așteaptă să simtă moliciunea pernei.
* Doi oameni fac mai mult decât unul, numai dacă merg în aceeași direcție.
* Tot ce-i frumos e și periculos, începând de la înălțimea muntelui și până în adâncimea din ochii iubitei.
* Dacă ți se pare că viața se scurge prea repede, încearcă să străbați țara cu trenurile noastre și vei vedea cum o zi o să ți se pară o eternitate.
* Un credit făcut la o bancă are șansa să ducă la o relație mai lungă și mai cu năbădăi decât o căsnicie.
* Dacă nevasta a încetat să te mai certe, sunt șanse să-și fi găsit pe altul.
* Într-o relație de dragoste nu trebuie să te arunci, ci să pășești cu sensibilitate.
* Însurățeii își promit credință până la sfârșitul vieții, doar că viața de astăzi se schimbă de la o zi la alta.
* Este un factor natural ca, atunci când nopțile devin mai reci, căldura sufletească dintr-un cuplu să crească proporțional.
* Mulți pretind că nu merg la vot, deoarece nu fac politică, dar ulterior sunt capabil să-i eticheteze pe toți politicienii.
* Între dragoste și ură, doar faptele sunt cele care sapă, în timp ce cuvintele se revarsă.
* Te străduiești o viață întreagă pentru a-ți construi un viitor frumos, dar e de ajuns o clipă de rătăcire pentru ca totul să se dărâme.
* Judecătorul e acea persoană care are autoritatea să-i nemulțumească pe ambii împricinați.
* Dacă stai să asculți toate zvonurile, nu-ți mai rămâne timp să afli știrile cu adevărat importante.
* Când ești capabil să străbați cu mintea milioane de ani lumină, nu te însoți cu acela care vede câte o piedică la fiecare pas.
* Prea puțini oameni buni ajung la conducere înainte să se înrăiască.
* Privește răsăritul soarelui alături de oameni vioi, iar asfințitul în compania celor liniștiți.

16 thoughts on “Racolțisme (54)

  1. Benefice si sanatoase Racoltisme, pentru fiecare si pentru multime!

    Un gând bun si multa inspiratie pe acest drum!

      1. Niciodata sa nu te înclini înaintea omului muritor. Vei fi dezamagit mai devreme sau mai târziu, caci omul este schimbator.

  2. Mulți pretind că nu merg la vot, deoarece ei nu fac politică, dar ulterior e capabil să-i eticheteze pe toți politicienii.”
    Dezacordul sare în ochi, Petru. Ăia mulţi ulterior sunt capabili, nu e capabil!

    1. Mulțumesc din toată inima pentru această atenționare importantă! Se pare că dezacordul nu a sărit și în ochii mei, de aceea îmi cer iertare, Vero! Tot respectul și aleasă recunoștință!

  3. Doi oameni fac mai mult decât unul, numai dacă merg în aceeași direcție. Yep, că bine zici.

    Racolțismul cu trenurile merge și la bancuri. M-a amuzat. 🙂

  4. Cuvinte intelepte adunate, merita retinute! Premiez al 2-lea! Un weekend minunat iti doresc! 🙂

    1. Îmi place alegerea făcută pentru premiere și îți mulțumesc călduros, dragă prietenă! Să ai parte de seninătate în toate privințele! ❤

  5. De două ori am trecut pe aici și de ambele dăți s-a întâmplat ceva și n-am apucat să scriu un comentariu. Acum e a treia oară și, iată, îți scriu. 😀

    Felicitări pentru cuvintele înțelepte!

    Cel mai mult mi-au plăcut acestea:

    “Dacă stai să asculți toate zvonurile, nu-ți mai rămâne timp să afli știrile cu adevărat importante.”

  6. Cuvinte pline de înțelepciune, izvorâte dintr-o experiență bogată de viață! Mi-au plăcut toate!

    M-am oprit în mod deosebit la câteva dintre ele:

    Remarca despre bicicliști. Mai ales pentru că merg mult cu bicicleta. Dar evit să fiu prin preajma șoferilor, căci am luat niște bușeli de la unii, mai grăbiți!

    Foarte adevărat cu răsăritul și cu apusul soarelui. Ori le admiri singur (cel mai bine!) sau dacă alegi oamenii potriviți prin preajmă.

    Excelentă remarca cu trenurile din țara noastră! Zilele trecute un amic a venit de la mare, cu trenul. Locomotiva a luat foc, iar trenul a avut o întârziere de… 6 ore!!! Ăsta da test de răbdare! 😀

    Bine zis despre „vitejii” care se laudă că nu au mers la vot! Degeaba comentează mai târziu, cu lașitate…

    Toate cele bune, dragă Petru și mult spor în tot ceea ce faci! Salutări călduroase de pe meleaguri dâmbovițene! 🙂

    1. Aleasă recunoștință pentru generozitatea aprecierilor tale și mulțumiri călduroase pentru fiecare disecare logică!

      Nu știam că ești un biciclist perseverent, dar mă bucur foarte mult să aflu acum. Mulți ar putea să renunțe la drumuri cu mașina, dar nu o fac din prea multă comoditate și mândrie.

      Tu știi foarte bine cum e bine să privim apusurile și răsăriturile de soare, mai ales că le-ai și imortalizat în poze memorabile.

      Nu m-am putut abține în a cugeta despre trenurile noastre de tortură, mai ales când văd aproape zilnic reportaje cu exemple foarte neplăcute.

      Vitejii care sunt mari „analiști politici” îi întâlnesc mai ales pe rețelele sociale, dar îi ocolesc mereu, chiar dacă îi cunosc bine în viața de zi cu zi.

      Să fii iubit și mereu iubitor, așa cum ai fost mereu, dragă Alex! 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.