Stați blânzi să vă explic și nu dați cu piatra, stârniți de titlul care pare plin de cruzime. Eu am avut, timp de mai mulți ani, un animal de companie și un prieten apropiat totodată. Era un pește de uscat vorbitor ce nu suporta apa și pe care l-am numit Pane. Îmi era alături la bine și la rău, deși mă cicălea și mă certa de multe ori, venind cu idei din cele mai trăsnite, susținute cu tărie, mai ales când bea mai multă bere. Prietenii și alte cunoștințe apropiate s-au cam obișnuit cu el și îl tratau cu aceeași înțelegere.
Problema cea mai mare s-a ivit după ce soră-mea a început să studieze Biblia, alături de Martorii lui Iehova, insistând să mă inițieze și pe mine în credința lor. Recunosc că nu sunt un creștin practicant, așa că nu s-au prea lipit de mine citatele din Biblie, dar Pane o asculta cu gura căscată, de ziceai că uita să respire. La început nu mi-am dat seama ce se întâmplă în mintea lui, dar m-a surprins odată cu intrarea în Postul Paștelui din acest an. Atunci a venit cu o propunere ca o lovitură de trăsnet.
– Prietene, a zis el pe un ton calm și hotărât, am cugetat mult și vreau să-mi faci cea mai mare favoare posibilă. Poți să mă asculți până la capăt, fără să-mi faci istericale premature?
Fiind obișnuit cu idei din cele mai stupide din partea lui, mi-am zis că nu mă poate surprinde mai mult nici de data asta. Așa că l-am asigurat de răbdare deplină la orice elucubrație pe care o va debita.
– Să știi că nu vorbesc din cărți, ci din credința pe care o simt pogorâtă asupra-mi. Am ascultat-o pe soră-ta și mi-am dat seama care-i rolul meu suprem în viață. Se apropie marea voastră sărbătoare de Înviere a Domnului și sunt dator să contribui la mântuirea pe care o meriți. Fiind perioada postului, trebuie să demonstrezi Domnului că ești în stare să-ți sacrifici cel mai bun prieten și să-l mănânci de Buna Vestire, când e dezlegarea la pește. Așa cum se sacrifică mielul în ajunul Paștelui.
L-am privit în ochii mari, să văd dacă nu cumva a zăbovit prea mult în preajma dozelor cu bere, dar se arăta foarte lucid și serios. În mintea mea se învălmășeau o sumedenie de argumente prin care să-i alung prostia asta din cap, dar nu am reușit să-i spun decât câteva.
– Niciodată nu ai venit cu o propunere atât de absurdă și cinică! Cum crezi că aș putea să te omor pe tine, iar apoi să te și mănânc, știind că mestec din prietenul meu cel mai bun?!
– Tocmai prin asta trebuie să-ți dovedești credința în Cel de Sus și în rostul sacrificiului meu. Iertarea ta nu vine doar prin rugăciuni învățate pe de rost și spuse ca o poezie în fiecare zi, ci mai degrabă prin fapte tranșante, care-ți dovedesc încrederea în Dumnezeu, așa cum a făcut Avraam cu fiul său, Isaac.
– Dar Avraam a fost oprit la timp de Domnul milostiv, schimbând sacrificiul cu cel al unui berbec aflat în apropiere.
– Ei bine, eu nu sunt om, ci doar un pește din lanțul trofic, chiar deși-s atipic speciei. Aș putea spune că mi-am trăit viața din plin împreună, iar acum e rândul tău să mergi mai departe. Te implor să-mi asculți ultima dorință și să o faci până la capăt, adică să mă mănânci așa cum făceau unele triburi aborigene din Australia cu cei mai buni prieteni. Sufletul meu se va contopi cu al tău și astfel vom rămâne împreună cât timp mai ai de trăit.
În zadar am încercat să-i schimb decizia lui Pane, a ținut-o pe a lui și a reușit să mă convingă că numai așa îl pot face fericit. Prin urmare, ne-am anesteziat amândoi cu câteva beri, iar eu l-am sacrificat în cadă, plângând și cerându-i iertare. Apoi am trecut prin supliciul tranșării și pregătirii la tigaie. Mâncatul a fost la fel de dureros, deși carnea lui era cea mai gustoasă din care am gustat vreodată. Oftam la fiecare îmbucătură și îmi exprimam recunoștința că am avut parte de cel mai bun prieten, chiar și la propriu. De atunci au trecut două săptămâni, dar nimeni nu i-a observat lipsa. E posibil ca Pane să fii avut dreptate și să trăiască de acum prin mine, pentru că simt cum mă îndrumă din interior.
racoltapetru6 
Barem a fost gustos? Asta-i important.😉
Am recunoscut că a fost cel mai delicios pește. Poate de la berea pe care o tot consuma a primit gustul. 🙂
😀
Numai două săptămâni au trecut? Hmm… E posibil să observi în următorii doi ani ceva efecte. Fii atent la ce idei îți vin, dar mai ales cu ce subiect de roman ne vei surprinde! Cel mai puternic efect va fi cel când se va împlini fix un an de la sacrificiu. 😀
Un prim semn benefic poate fi și textul scris „in memoriam”. Poate se deschide fereastra către inspirația în subiecte de proză, de care am cam dus lipsă după terminarea cărții „Satul dintre neguri”. 🙂
O pauză luată la timp nu strică niciodată. Aveai multe de spus în Racolțisme și mă bucur că ai făcut-o! ❤
Eh, din păcate nu mai am de mult peşti, aşa că o să încerc o pisică pané în schimb.
Despre italieni se spunea, pe vremuri, că sunt mâncători de pisici, dar cred că era doar un zvon. Eu aș prefera niște pulpișoare de pui de baltă, că de mult nu le-am mai gustat.
Chinezii ştiu că aveau ceva de gen în meniu pînă mai de curînd. Din fericire nu am ochii oblici, altfel nu rezistau “fetele” atîţia ani la mine în casă. 😀
Mai am vreo două conserve de peşte prin frigider, dar momentan nu mă atrage peştele. Nu-i de mirare, că eu mai mereu am fost invers decît majoritatea cînd a fost vorba de tradiţii, obiceiuri ş.a.m.d. 🙂
Copane de oac n-am avut ocazia să gust pînă acum, nici n-am văzut pe piaţă prin puţinele magazine alimentare pe unde am colindat. Dar nici nu mă frămîntă curiozitatea, ca să fiu sincer. 🙂
Eu m-am ales cu un păianjen ca cel mai bun prieten. Ce mă fac dacă îmi cere a elași lucru?? 🙃🙂
La câte insecte înghite omul fără să-și dea seama, ce mai contează un păianjen, dacă-i pentru un scop nobil. Merge mai ușor după câteva pahare de tărie! 😉
🤣
Bine că n-ai dat în icter negru!
Dar e posibil să te trezești pe viitor cu ceva solzi pe coate și genunchi!
Doamne, Petre, pe unde-ți umblă imaginația!?
Nu mi-ar strica niște solzi, ba chiar și niște branhii, că tare mult îmi doresc să trăiesc în mijlocul oceanului. Altă viață!
Tot imaginația e de vină!
Bineinteles trebuie sa facem sacrificiu pentru un tel nobil, dar eu cred ca ai cumparat de la magazin peste de calitate! O seara frumoasa iti doresc! ❤
Ești pe-aproape, pentru că a cumpărat bucătăreasa mai multe soiuri de pește viu pe care le-a gătit și apoi mi-a adus și mie, cu mujdei și mămăliguță. Sper că ți-am făcut poftă! ❤
Mie sigur mi-ai făcut! :))
E bineeee! 🙂
Fapta recunoscuta este pe jumatate iertata, iar daca ai avut si “martiri” la acest “holocaust” acestia vor depune marturie ca “Pane” este… di vina. 🙂
“martori”*
N-am avut martori, dar sper ca textul de mai sus să fie destul de convingător pentru cei care ar putea crede că sunt un om crud. Altfel nu recunoșteam fapta. 🙂
Petru, te mai aștept cu proză scurtă și comică. Asta a fost geniala!
Sărut-mâna cu mulțumiri pentru reacție! Și eu sper să-mi fie muza generoasă.
Salutare, dragă Petru! Îmi scăpase acest articol, dar mă bucur că l-am citit acum. Ești tare amuzant! Aceste dialoguri imaginare sunt savuroase!
Mi-am amintit că acum câțiva ani am descoperit într-un colț de baie o „frumusețe” de păianjen, cu ditamai pânza, în care zăceau uscați niște țânțari! Fuseseră „vampirizați” de acest crăcănat fioros. L-am botezat… Gicuță! Se uita la mine cu atenție, de câte ori îi vorbeam! Ca niște buni vecini. 😀
Din păcate, ochiul vigilent al soției l-a zărit și l-a „cules” de acolo cu o mătură… 😦
Numai bine și zile frumoase! 🙂
Salve amicale din Seini, dragă Alex! Deduc că amândoi ne atașăm de cele mai diverse viețuitoare, inclusiv de insecte care unora le provoacă repulsie. Cred că aș suporta și compania unui păianjen, cu condiția să stea în colțișorul lui și nicidecum să urce pe mine. 😉 Problemă ar fi cu Monica, femeia cu curățenia, care nu suportă pe nimeni care mișcă în apartament, cu excepția mea. Măcar rămân cu florile din ghivece.
Să fii iubit și mereu iubitor! 🙂