Am găsit un tanc în vie,
Blocat de o păpădie
Firavă, dar furioasă
Pe arătarea fieroasă.
Subțirica-nverșunată
L-a abordat deîndată,
Dovedind că nu-i e teamă,
Chiar de nu erau de-o seamă.
– Arată-mi dacă ai permis
Să intri-n acest paradis,
Unde este numai pace
De o veșnicie-ncoace.
– Dă înapoi, monstru greoi.
I-a poruncit și un trifoi,
Și ajungă-ți sub șenile
Buruienile senile.
– Aici toți avem o treabă,
A strigat și-un fir de iarbă,
Du-te unde găsești vină,
Iar de nu-i, prinde rugină.
Tancul cel de jucărie
Nu mai avea baterie,
Dar l-am luat eu de-acolo
Și l-am aruncat cât colo.
I-a dus dorul nepoțelul,
Nu știa el, mititelul,
Că șenilata lui dragă
Revoltă grădina-ntreagă.

Gingășii… ❤
Am vrut să caut ceva cu Minisong și am găsit acest videoclip încărcat abia acum 5 ani. Pare potrivit atmosferei! ❤
Tare drăguță fetița și poezioara! Mulțumesc din toată inima pentru cadou, dragă prietenă! ❤
Foarte frumoasă poezia, Petru, și nostimă! Am citit și recitit 🙂
Mă bucur mult și mulțumesc călduros pentru compliment, Nicole!
Pentru o clipă o luasem în serios, că deh, tancurile astea cam calcă totul în şenile. Dar m-am bucurat că era doar de jucărie. Deşi pînă şi jucăriile pot face uneori rău, iată… 🙂
Cam așa e chiar și în cazul tancurilor de jucărie, dacă intră în locuri cu plante atât de delicate. Nici vântul prea nervos nu e binevenit acolo.
Da, uneori pînă şi Natura e furioasă sau doar neatentă cu sine însăşi… Poate are motive. Poate chiar noi sîntem unul dintre ele, dacă nu principalul…
Mi-ar fi plăcut o lume în care singurele tancuri să fie cele… de developare. Din păcate alea au dispărut de o vreme bună. Au rămas însă dihăniile de metal, înfricoşătoare şi letale. Iar grădinile tremură de frică…
Pământul e o grădină din care e imposibil să scoţi toate tancurile… Nici măcar n-ar trebui să facem jucării după chipul şi asemănarea lor…
Poezia ta e frumoasă, beleaua e că prin capul meu se găseşte prea mult loc pentru gânduri sumbre.
Cred că gândurile sumbre ne încearcă pe toți, din ce în ce mai des în ultima vreme, pentru că motive se tot adună. E bine când găsim modalități prin care le mai alungăm.
Mulțumesc din suflet pentru apreciere!
să nu ne pomenim în timpul acestor războaie cu un tanc gigant în grăina noastră, că va fi vai de noi.
La asta mă gândesc și eu când văd că unii conducători nu țin seama nici de viețile oamenilor, darămite de florile din grădină.
Curajoasă păpădie, bravo!
Frumoasă tare poezia ta!
Eroismul nu e doar apanajul oamenilor.
Sărut-mâna pentru compliment!
Păpădia cea făloasă,
Trifoiul și iarba grasă,
Făcut-au trainic zăvor
Pentru tancul din răzor.
Faină tare poezia, dragă Petru!
Cu așa îmbărbătare,
Păpădii de prin răzoare
Vor prinde mai mult curaj
Și vor face un baraj.
Mulțumesc efervescent, Mugurel!
Ah! Ce drăguț! Inspirată din realitate? 🙂
Inspirată din realitatea altora.
Aleasă mulțumire, Jo!
Poezie minunata dedicata pacii, cand de referi la nepot inseanma ca avem sanse! O seara placuta iti doresc! 🙂
Mulțumesc frumos, dar ar fi și mai frumos dacă nepoții mi-ar fi aproape. Să fii iubită și mereu iubitoare, dragă Gabi! ❤
în această revoltă liniștită și-a găsit pacea
Totul e bine când se termină cu bine. Mulțumesc!
stați cu ochii pe premii. 🕊️
Da?! Sper să fiu pe fază!
Bună Petru, ce naționalitate avea păpădia?
Greu de spus, pentru că limba lor e universală: cea a iubirii.
Te salut și mă bucur mult că ai revenit printre noi!
Foarte faină poezie! O adevărată „revoltă în iarbă”! Chiar și o jucărie, cu un iz mai războinic, poate să tulbure liniștea florilor de pe pajiște. Natura este și trebuie să rămână un loc al păcii și al frumuseții nealterate de intervențiile omului, cam stricător din fire.
Toate cele bune, dragă Petru! 🙂
Aleasă mulțămire pentru compliment! De-ar gândi ca tine toți conducătorii statelor, natura toată ar deveni un adevărat paradis. Păcat că sunt aleși câțiva nebuni cărora nu le pasă decât de grădina lor, de ei înșiși și de puterea de a distruge ce nu le aparține. Înseamnă că la fel gândesc și alegătorii, ceea ce e dezamăgitor.
Să auzim numai de bine, dragă Alex! 🙂