Satul dintre neguri XVI

continuare

Și cum mergeau ei așa, băiatul cu capul plecat și însoțitorii șoptind între ei cum ar putea să cruțe bebelușul fără să se afle în împărăție, au ajuns parcă prea repede pe malul râului cu apă cristalină. Radu ținea bebelușul în brațe, cu grija de parcă ar avea o plasă cu ouă proaspete, dar s-a oprit cu puțin înainte de atinge cu piciorul firul lin al apei. Chiar în fața lui se zbătea pe uscat un ghigorț*, încercând zadarnic să se reîntoarcă în mediul lui, după ce un val stârnit de vânt îl aruncase pe pământ. Tânărului i se făcu milă de el, se plecă cu atenție, îl luă în mână și îl aruncă în apa izbăvitoare. Apoi mai făcu un pas și se opri cu șovăială, negăsind curajul să-și continue misiunea odioasă. Lângă el s-au aliniat Sanda și Vasile, gândind cu strângere de inimă la felul în care avea de gând să acționeze.

– Băiete!, se auzi un glas care venea din apă. Băiete… eu sunt peștișorul pe care tocmai l-ai salvat de la sufocare. Poate nu-ți vine să crezi, însă am puterea să-ți îndeplinesc o dorință. Spune-mi iute care îți este aceasta.

Oamenii de pe mal au fost tare mirați să audă un pește vorbitor, capabil să îndeplinească dorințe ca în poveștile cele mai fantastice. Radu își reveni primul din uimire și se gândi că acesta o fi ajutorul pe care-l aștepta în această situație grea.

– Te rog să-mi spui cum aș putea să scap împărăția de acest copilaș, fără să-l înec, cum mi s-a poruncit.

– Sunteți trei oameni, deci puteți face repede un pat din crengi în care să-l așezați și să-l lăsați în voia apei. Voi avea grijă să nu pățească nimic până ajunge la cineva care se va bucura de el.

Cei de pe mal l-au ascultat și nu a durat mult până și-au luat rămas bun de la băiețel, trimițându-l în aval. După care se auzi din nou vocea peștișorului:

– Văd că nu ai cerut nimic pentru tine, deși se vede că duci o viață grea. Pentru sufletul tău bun, ai dreptul la încă o dorință.

Radu nu știa ce-ar mai putea să ceară, doar avea de toate, însă cei doi însoțitori l-au înghiontit, arătându-i boala cea urâtă. Doar atunci s-a trezit ca dintr-un vis, exclamând:

– Cred că mi-ar fi mai bine dacă m-ai scăpa de bubele de pe piele… dacă se poate.

– Sigur că se poate.

Imediat, pielea tânărului a devenit netedă și catifelată, de nu se mai sătura să o mângâie, iar Sanda cu Vasile să o admire. Un ”mulțumesc!” puternic răsună din pieptul lui, adresat celui care i-a schimbat înfățișarea, dar niciun răspuns nu mai veni. Minunea se încheiase și autorul ei nu mai avea glas.

– Noi credeam că peștișorul care îndeplinește dorințe este din aur, a remarcat Sanda, iar Vasile a încuviințat din cap.

– Peștișor de aur?!, răspunse uluit Radu. Despre așa ceva nu a auzit încă nimeni.

Mare a fost și uimirea celor care-i așteptau la curtea împărătească, văzând ce schimbare incredibilă s-a produs cu băiatul cel bubos. Soacra a intervenit din nou, încercând să-i convingă pe toți că-i vorba de unul din blestemele băiatului de aur, deci și tânărul acesta trebuie ucis sau măcar surghiunit din împărăție. Atunci și-a pierdut cumpătul Harap Alb și i-a spus fostei împărătese:

– Ia mai taci dumneata din gură și retrage-te în iatac, unde vei fi încuiată dacă te mai văd prin preajmă. Se vede treaba că ne-ai sfătuit mereu greșit, dar până aici ți-a fost. Ba că nevasta mea trebuie să mănânce mere de aur, ba că băiatul născut astfel datorită lor trebuie înecat, iar acum îi vrei moartea și acestui tânăr harnic și generos. Văd asta nu numai în ochii lui, în cuvintele pe care le rostește, dar și în privirile cumnatei mele, care îl cunoaște mai bine și de aceea îl iubește.

Bătrâna s-a speriat rău de ieșirea nemaiîntâlnită a ginerelui, dar a înghițit în sec și s-a retras sub paza străjerilor. Tânărul împărat îi răbdase destul toanele, răutatea cu care-și trata supușii și familia, dar acum paharul se umpluse. El glăsui în continuare, adresându-se celor doi tineri îndrăgostiți:

– Dacă vă iubiți cu adevărat, aveți binecuvântarea mea pentru căsătorie și un loc în dreapta mea în conducerea împărăției.

Îndrăgostiții s-au îmbrățișat pentru prima oară și au mulțumit cu lacrimi de bucurie domnitorului și doamnei sale, care-i felicită la rândul ei.

– Îmi pare rău că v-am supus unei încercări atât de dure, glăsui în continuare Harap Alb, adresându-se oaspeților care-l însoțiseră pe Radu la râu. Ca răsplată vă pot oferi un rang mare la curte și o moșie pe care să trăiți fără lipsuri.

– Îmi pare rău, frățioare, dar de vitejii aceștia nu voi a mă despărți, după ce m-au ajutat și pe mine în mai multe rânduri, interveni Prâslea cel Voinic. Ne întoarcem acasă și așteptăm să ne cauți, alături de împărăteasă. Sunt sigur că zânele bune vă vor ferici cu un alt moștenitor, demn de dragostea voastră.

Vasile și Sanda făcură câte o plecăciune, după care primul dintre ei le spuse domnitorilor:

– Și nouă ne pare rău, dar nu putem rămâne nicidecum și nici la unul dintre domniile voastre. După cum v-am mărturisit, suntem în căutarea copiilor noștri, rătăciți și ei în drumul spre casa Bunicului. Poate ne ajutați cu un sfat în ce privește drumul pe care ar fi bine să-l urmăm, doar sunteți de pe același tărâm și trebuie să cunoașteți multă lume. Poate micuții au ajuns deja acolo și ne cred pierduți pentru totdeauna, iar asta ne macină sufletele în fiecare zi.

Amândoi împărații s-au întristat, dar Harap Alb a înțeles primul că despărțirea e inevitabilă și de aceea l-a chemat pe bătrânul sfetnic. Omul a venit sprijinit într-un toiag, i-a ascultat pe cei doi călători cu atenție și le-a mai pus o întrebare.

– Bunicul acela e împărat?

– Nu, a răspuns Sanda. E un om obișnuit, ca noi, tatăl soțului meu, proaspăt sosit din alt sat. Pe toți ne-a îndrumat unul care-și spune Păcală.

Înțeleptul a dat din cap cu părere de rău pentru vestea neplăcută care a urmat.

– Dacă nu e împărat, un Făt Frumos sau zmeu, nu avem cum să-i cunoaștem. Știu doar că oamenii obișnuiți locuiesc în mijlocul tărâmurilor renumite, locul acela fiind păzit de Zâna Bunei Credințe, care nu lasă să intre acolo decât pe cei care merită. Nu vă rămâne decât să o implorați cât mai des și din tot sufletul să vă arate drumul.

Oaspeții s-au bucurat și de această informație, fiind totuși un pas înainte, și le-au mulțumit binefăcătorilor. La despărțire, Harap Alb a vrut să le dea o caleașcă și doi străjeri pentru pază, dar ei au refuzat politicos. În schimb au acceptat cei doi cai oferiți de Prâslea cel Voinic, știind că îi așteaptă încă drum lung și obositor. Au mai primit merinde și îmbrățișări din partea fiecăruia, însă cel mai mult i-a mișcat cea venită din partea fostului bubos, ajuns acum un fel de Făt Frumos. Lacrimile lui de recunoștință se rostogoleau din belșug de pe obrajii lui pe umerii lor, limpezi și generoase ca râul care i-a oferit un dar nesperat. Dar care nu era nici pe departe atât de valoros precum cele avute dinainte, însă neobservate de cei din jur, prea ocupați să-l eticheteze după felul în care arăta la prima vedere.

ghigorț – pește mic de apă dulce, porcușor

15 thoughts on “Satul dintre neguri XVI

  1. A, așa e! Aici e tărâmul poveștilor și cred că am uitat că oricând se poate ivi un peștișor aurit de razele soarelui sau o nuielușă fermecată! ❤ Aștept cu maximă încântare continuarea călătoriei familiei prin împărăția basmelor!

    1. Lumea poveștilor e diferită în multe sensuri de cea a noastră, ca o oglindă distorsionată. De aceea, multe mituri pe care le știm, nu-și găsesc locul în unele povestiri pe care le cunoaștem și la care mai adăugăm variante. Mulțumesc frumos pentru interes, dragă prietenă! ❤

  2. Şi uite-aşa bietu’ copchil s-a dus pe apa… SÎmbetei. Sau poate că era o cu totul altă apă…?
    Rămîne de văzut într-unul dintre episoadele viitoare. 😉

    1. Să nu uităm că suntem pe alt tărâm, unde s-ar putea ca apa Sâmbetei să fie interpretabilă. Poate-i zice Apa Duminicii, sinonimă cu cea a Împlinirii. 😉

      1. Chiar aşa, parc-am fi în america unde orice şi totul e posibil. 😉
        De obicei, în poveşti copilul surghiunit – pe ape sau aiurea – se întoarce să se răzbune pe părinţii care l-au alungat. Dacă o fi aşa şi acum, să-l văd pe Harap-Alb pe unde scoate cămeşa. 😉 Ori o scoate la înaintare pe soacră-sa, dac-o mai avea zile pînă creşte Sorinel… mă rog… cum l-or fi botezat pe copchil, dacă au făcut-o. 🙂

        Da’ mai are de curs apă pe… Sîmbăta ori Duminica din poveste pînă atunci, aşa că momentan ne îndreptăm atenţia spre… [continuarea în numărul viitor] 🙂

  3. Că mi-a plăcut mult fragmentul nu mai e o noutate, mi-au plăcut toate de până acum. Dar mor de dragul cuvântului învăţat acum: ghigorț. Sună într-un mare fel! Dacă aş avea un hamster sau un porcuşor de Guineea, aşa i-aş pune numele. Că sună aşa de fain, e ceva drăgălaş în el, încât poate fi făcut alint. Şi mi se pare că se potriveşte unui astfel de animăluţ, ceva mic şi vulnerabil, nu altuia. Mulţumesc, Petru!

    1. Mărturisesc că nici eu nu cunoșteam acest regionalism, înainte de a mă documenta pentru poveștile copilăriei noastre. De data aceasta e vorba de una scrisă de Petre Ispirescu, pe care nu țin minte să o fi citit, deși îmi plăceau poveștile lui. M-a atras denumirea de ghigorț pentru peștișorul pescuit cu sutele de mine, pe care-l numim porcușor pe aici și care ne dădea siguranța că în apa aceea există și alți pești, mai mari. M-a bucurat mult reacția ta și îți mulțumesc frumos, Potecuță! Poate mai găsesc povești uitate, dar frumoase și bine de reamintit.

  4. Tare mă bucur pentru Radu! M-am temut un pic pentru viața lui, îți mărturisesc, dar apoi m-au liniștit cuvintele lui Harap Alb. De acum, poate trăi și el fericit până la adânci bătrânețe, alături de cea care-i este dragă. 🙂
    Când am citit numele Păcală, iar m-am bucurat, fiindcă mă întrebam ce-o mai face el? 😀 Poate voi afla într-unul dintre capitolele următoare.
    Ador povestea asta și-ți mulțumesc, Petru, că o compui pentru noi! ❤️

    1. Păcală a fost un personaj important în câteva capitole care precedau intrarea în Tărâmul Poveștilor. Te asigur că ne vom mai întâlni cu el, doar este unul dintre cei mai cunoscuți eroi de poveste din folclorul românesc. 🙂
      Mii de mulțumiri pentru lectură și cuvintele frumoase, Cri! Sper să fiu la înălțimea așteptărilor tale și a celorlalți cititori cu sufletul de copil nealterat! ❤

  5. Am citit cu mare drag povestea! Copilul a scapat,sa vedem prin ce peripetii trec personajele! O seara faina iti doresc!: )

    1. Poate mai aflăm ceva și despre copilul lăsat în voia apei și a peștișorului, dar principalul e să-i ghidăm pe eroii noștri spre Bunic. Mulțumesc pentru apreciere și îți doresc o zi mai senină decât în Seini, dragă prietenă! ❤

  6. Mi-a mers la suflet ultimul paragraf. Câtă dreptate ai. Suntem tentați să judecăm omul după înfățișare, deși n-are nici o legătură cu felul lui de a fi. Mai ales la tinerețe. Mai târziu în viață ne înțelepțim întrucâtva. Sper…

    1. Și eu cred că la o vârstă mai înaintată știm să apreciem oamenii mai mult după calitățile spirituale, nu doar după farmecele fizice. Desigur că întâlnim și excepții care ne duc cu gândul la expresia ”cap cărunt, cur bolund!”

  7. Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu Zâna Bunei Credințe. Poate aflăm ceva metode de testare/depistare timpurie a fățarnicilor.
    Toate cele bune!

    1. Trebuie să vedem cum îi triază acea zână pe aceia care vor să intre în jurisdicția ei. Pentru că, în povești, ea este un fel de polițist, fără năravurile celor pe care-i cunoaștem, dar cu haruri magice.
      Weekend plăcut!

Leave a reply to zaraza26 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.