Însuflețitoare

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Domnule doctor, pot să mănânc cârnați afumați?
– Nu, cârnații afumați sunt foarte grei.
– O să-i țin cu amândouă mâinile…

* – Care este culmea groazei?
– Să sperii un om chel în așa hal încât să i se facă părul măciucă!

* Noroc că se fac anestezii, altfel românii s-ar contrazice cu doctorii în timpul operației…

* – Care este culmea zgârceniei?
– Să te uiți pe deasupra ochelarilor ca să nu uzezi lentilele!

* ”Caut bărbat care să nu sforăie, că sforăi eu, să nu lenevească, că lenevesc eu, să nu bea, că beau eu, să nu înjure, că înjur eu, să facă mâncare, că eu nu fac, să facă curat, că eu nu fac și, cel mai important, să facă tot ce zic eu”.

* – Bună ziua, o vodcă, vă rog.
– Dar… e 10 dimineața.
– Bună dimineața, o vodcă, vă rog.

* – Chelner…
– Poftiți, domnule…
– Redu și tu gheața din whisky, scopul meu este să mă îmbăt, nu să răcesc!

* Au trecut 30 de ani de când am scăpat de un conducător analfabet și, în sfârșit, am evoluat. Azi avem mai mulți.

* Când o să am iubit, fac rată pe numele lui. Așa mă asigur că mai stă doi ani cu mine!

* Cum își deschid ochii după naștere:
Vaca, imediat
Capra, după două zile
Pisica, după șase zile
Câinele, după zece zile
Omul, după căsătorie

* ”Dragă Moș Crăciun, îți scriu pe o foaie de șmirghel, pentru că știu ce ai făcut anul trecut cu scrisoarea mea”.

* Mi-am cumpărat un tricou Lacoste de la chinezi și l-am băgat la spălat. Crocodilul a rămas în apă.

* – Marie, hai să rămânem prieteni!
– Ioane, prea târziu… deja m-am dezbrăcat!

* Când soția te iubește și ești fericit… nu mai contează a cui soție e.

* Te plângi că ești sărac?
Mai ții minte când zicea mă-ta mare să nu mai fluieri în casă, că fluieri a pagubă?
N-ai ascultat-o.

* Prăpădit, caut prăpădită, să ne prăpădim amândoi.

* N-am să înțeleg niciodată frica de necunoscuți. Toți cei care mi-au făcut rău în viață… erau cunoscuți.

* Alte glume cu pensionari:

1.- De ce ești atât de trist?
– Închipuie-ți că ieri, mergând cu metroul, am văzut o domnișoară tânără, picioare lungi, frumoasă, efectiv să-ți pierzi capul! I-am făcut cu ochiul…
– Și
– Și ea s-a ridicat să-mi ofere locul!

2. Doi pensionari stau de vorbă:
– La 85 de ani ai mei încă pot face o femeie să nu doarmă toată noaptea.
– Bă ce tare ești, dar ce le faci?
– Păi, până la miezul nopții fumez… apoi până dimineață tușesc!

3. Un veteran al afacerilor, de 90 de ani, se întâlnește cu consilierul său economic.
– Tocmai am aflat despre o investiție care vă va dubla averea în numai 5 ani.
– 5 ani? Glumești? La vârsta mea, nici banane verzi nu mai cumpăr.

* De la celebrități
– Nu sunt de acord cu femeile care își spionează bărbații. (Mata-Hari)
– Eu sunt o excepție, mi-am făcut carul vara. (Nicolae Grigorescu)
– Ca orice om, am fost și eu la strâmtoare. (Magellan)
– Într-un triunghi conjugal, ipotenuza este iubita la pătrat. (Pitagora)
– Duc o viață regulată, mă culc la șapte, mă scol la șapte. (Alba ca Zăpada)
– Nu-mi fac planuri de viitor! (Nostradamus)
– Niciodată n-am studiat drept! (Cocoșatul de la Notre Dame)
– Tabloul lui Repin este lipsit de simboluri. (Mendeleev)
– Sunt înconjurat de animale! (Noe)
– Nu e nimic așa de important, ca să nu poți uita! (Alzheimer)
– Eu am început rozându-mi unghiile! (Venus din Milo)
– Viața este o continuă mișcare. (Parkinson)
– Posteritatea va crede că am avut un singur ou. (Columb)

* Cine a spus că bărbații sunt insensibili?
Câteodată le e frig, câteodată le e foame.

* Un canibal, când îl vede pe Adrian Minune:
– La micul ăsta merge și-o bere.

* Un cuplu se uita la un film de groază. Brusc, apare pe ecran un monstru.
Ea: – Oh, mamă!
El: – Da, seamănă…

* Încercând să mănânc sănătos, o mandarină m-a stropit în ochi. O prăjitură n-ar face niciodată așa ceva!

* – Domn’ jude, aș vrea să divorțez de muiere, așe mai discret…
– De ce mai discret?
– Pentru că, dacă află, mă omoară!

* În sfârșit, am băgat-o… am împins-o cu mâna ca să intre toată.
E treabă a dracu’ de grea să pui varza la murat!

* Azi ești miliardar, mâine bei zeamă de varză la Bran.

* Să n-ai niciodată încredere în bucătarul slab, frizerul chel și dentistul știrb.

* Ea preferă bărbatul cu BMW. Nu că nu i-ar plăcea și Mercedes, dar Mercedes face și autobuze, iar asta îi provoacă amintiri neplăcute…

* Ea: -Dezbracă-mă din cuvinte.
El: – Ți-a intrat un gândac sub cămașă.

* În urmă cu 80 de ani, nemții s-au dus la ruși să înghețe. Acum e suficient să rămână acasă.

* Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
– Și cum se numește?
– Punguța cu 2 bani.

* Ce au în comun diareea și mașina electrică?
Teama că nu vei reuși să ajungi până acasă!

* Nu mai căuta femeia perfectă. Caută una care la început știe să facă clătite, pe la jumătatea relației sarmale și gogoși, iar la final… colivă.

* Cică banii n-aduc fericirea, să vezi sărăcia ce distractivă e!

* – Nu știu ce are prăjitura asta, scumpo. Zici că ai respectat întocmai rețeta?
– Exact cum scrie la carte. Am învățat textul pe dinafară: se coace timp de patru sute cincizeci de minute la o temperatură de douăzeci de grade.

* Un laborant este internat de urgență în spital. Colegul de salon întreabă:
– Accident de mașină?
– Nu, o greșeală de tipar în manualul de chimie.

* Așa de mult s-a scumpit curentul, încât polițiștii, în locul pistoalelor cu electroșocuri, vor folosi urzici!

* Anul trecut, la cheful de Paște. Un văr mai îndepărtat strigă ca să se audă de muzică:
– Bagă piesa lu’ Adele, aia cu peștele!
– Aia cu ce? Zi mai clar!
– Aia cu peștele! Somon like you.

* Cică a fost cutremur…
În sfârșit începe să se miște ceva în țara asta.

* Cel mai urât lucru într-o relație este când unul dintre cei trei e gelos.

* Azi-noapte n-aveam somn și mă tot gândeam…
Oare soția ginecologului o fi geloasă?!

* Trei blonde vor să traverseze Nilul. Duhul fluviului le vede amărâte și i se face milă:
– Uite, eu vă pot îndeplini la fiecare câte o dorință.
Prima zice:
– Vreau să fiu cea mai rapidă înotătoare din lume.
Zis și făcut. Înoată tipa voinicește, dar nu ajunge nici la jumătate că o prind din urmă crocodilii și o mănâncă.
A doua zice, luminată:
– Vreau o barcă cu motor! Apare barca, sare blonda în ea, dar când să ajungă pe malul celălalt, e atacată de crocodili enormi care sfărâmă barca și o mănâncă.
A treia blondă, îngrozită, se gândește, se gândește și zice:
– Fă-mă brunetă!
Zis și făcut. Se uită tipa împrejur și zice:
– A! Uite un pod!

24 thoughts on “Însuflețitoare

  1. De data asta le-ai nimerit şi le-ai îndesat să ajungă pentru o lună. 😆
    Straşnic am rîs.
    Bună dimineaţa! (cu vodca mai greu – poate o pălincă 😛 )

    1. Le-am îndesat cu degetul, mai precis cu cel arătător de la mâna dreaptă. 🙂
      Bună dimineața îți zic și eu, fără pălincă și cafea până joi! Poate închinăm atunci un pahar, dacă vom avea amândoi ocazia. 😉
      Mulțumesc pentru însuflețire, Dragoș!

      1. La unele cred c-ai folosit mijlociul. 😛 😆

        De cafea sufăr şi eu momentan – nu că n-aş avea, dar mi s-a aşezat Cîrliguţa în poală, că e bolnăvioară, şi nu mă îndur s-o deranjez ca să pun de-un filtru. Pălinca… fuse, fuse şi se duse, c-apoi cît mă poate ţine o juma’ după luni de abstinenţă forţată. Să fie primită, că de pomană o fo’! 🙂

        Săptămînă frumoasă şi spornică să ai! 🙂

  2. Bună rău aia cu Moș Crăciun și scrisoarea pe foaie de șmirghel. Iar melodia lui Adele cu peștele se asortează cu repertoriul lui Șopan. 😀

  3. Ha,ha,ha! Am ras cu pofta si iti multumesc pentru portia de zambete .Toate sunt faine,mai ales ultimul!O seara minunata iti doresc! : )

    1. Sunt încântat de râsul tău sănătos și îți doresc să ai multe alte ocazii în care să-l pui în practică, toată săptămâna! Cu bucurii de fiecare dată, dragă prietenă! ❤

  4. Acum am avut nevoie de ceva încărcare pozitivă deoarece mâine am o zi mai grea și uite așa am citit și m-am înveselit! Chiar am râs, să știi, doar tu ai spus că nu îngrașă râsul🙂
    Mulțumiri Petru! Vise frumoase! 🤗❤️

    1. Repet și jur pe roșu, cu mâna pe inimă, că nu-i nicio șansă ca râsul să îngrașe! 🙂
      Mulțumesc frumos pentru popas și îți doresc să treci cu bine peste această zi mai grea, Ileana! ❤

  5. Nu știu când am adormit, dar în miez de noapte m am trezit, și,uite cum îmi pleacă somnul, după ce m am distrat aici cu adevărat “Insufletitoarele” tale draga Petru, îți mulțumesc pentru zâmbete!❤️😄🌘În continuare somn ușor! 😔

    1. Nădăjduiesc că ți-a revenit somnul la timp pentru odihna necesară, dar ai păstrat zâmbetele pe chip, dragă Mica! 🙂
      Mă bucur dacă am reușit să te distrez după o zi în care sunt sigur că ai muncit destul. O zi de miercuri mai tihnită! ❤

Leave a reply to Drugwash Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.