De la fereastra mea

 

Imagine similară

Cu o cafea alături și pipa fumegând,
Privesc de la fereastră, purtat de câte-un gând,
Sunt spectator fidel al fiecărei zile
Ce-n stradă își expune toate culorile.

O lume se perindă, cu pașii lenți sau iuți,
Copii frumoși și veseli, zburdând lângă adulți,
Ori printre cei bătrâni, ieșiți din amorțeală,
Care scrâșnesc din dinți și-nfruntă câte-o boală.

Un june urmărește, prin ochelari obscuri,
Trupuri de domnișoare purtate pe tocuri,
Altul redă tristețe și un oftat ușor
Că nu se întâlnește nici azi cu-al lui odor.

O tânără dotată cu tot ce-i de-admirat
Stârnește exclamații și câte-un claxonat,
Doar câte o femeie cu părul mai cărunt
O toacă din privire, cât poate de mărunt.

Chiar de se-adună norii și se prevăd stropi grei,
Sporind pulsul mișcării pe trotuar și-alei,
Eu nu plec din fereastră, până nu simt fiori
La trecerea-ți de zână printre admiratori.

25 thoughts on “De la fereastra mea

  1. Ha, ha, ha, ha, imi plac mult versurile tale, mai ales umorul fin din ele..
    Și mai inchide fereastra că intra caldura..

    Un weekend minunat Petre !!!

    1. Mulțumesc călduros! Păi cum altfel pe arșița asta?
      Firește că stau cu fereastra închisă și aerul condiționat pornit.
      Duminică plăcută, Ștef!

    1. Probabil că am acumulat ceva experiență cu statul în fața geamului, mai ales când e iarnă și e mai greu de ieșit pe gheață. Mulțumesc frumos, Potecuță! 🙂

  2. Fin observator, împreună cu muza ta, ai reușit să observi cu adevărat, ba chiar să citești gândurile trecătorilor din fereastra ta, draga Petru !!! M_au făcut să zâmbesc versurile tale👏👏😊O sâmbătă liniștită cu putina răcoare îți doresc !!! 🌺

    1. Gândurile trecătorilor încerc să le ghicesc când sunt în apropierea lor, iar apoi știu despre ce e vorba când îi privesc de la fereastră. Plus că și mie mi-a rămas sufletul tânăr și cu mintea ca a lor. 😉
      Duminică de toată frumusețea și plăcerea, dragă Mica! 🙂

  3. Inspiratie faina de tot,trecatorii!Ai scos niste versuri minunate!Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Mi-am zis că, pe căldura asta, mai ușor sunt de lecturat câteva versuri decât o poveste cu mai multe rânduri. Mii de mulțumiri și tot atâtea urări pentru o zi superbă, dragă Gabi! 🙂

  4. Felicitari Petru ,sa sti ca asta e realitatea si mie imi place sa servesc cafeluta la geam si sa privesc la lumea care forfota inca de la ora 6,00 🙂
    O duminica binecuvantata cu frumos atat tie cat si prietenilor de pe blog ! ❤

    1. Mulțumesc din suflet pentru vizita frumoasă, care include cafeaua benefică și aprecierile tale, Anușka!
      Eu mai adaug și „pipa fumegând”, care e de fapt o țigară, atunci când privesc lumea de la fereastra vestică, adică spre centru. Cea estică dă spre piață și e în dormitor, deci fără scaun și cafea. 😉
      Gânduri bune pentru o duminică foarte reușită, dragă prietenă! 🙂

  5. Frumos pictorial in versuri. Esti minunat draga Petru si unic prin subtila finete cu care alcatuiesti poeziile.❤

Leave a reply to Oazapentrufluturi Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.