Deprindere

Mi-a fost sete și nu am primit apă,
Am răbdat foame și nimeni nu mi-a dat pâine,
Mi-era frig, dar eram ținut departe de foc,
Tânjeam după iubire, dar nimeni nu observa,
Eram închis în întuneric, după lacăte și draperii groase.

Mă mir că nu m-am stins, ci m-am întărâtat,
Adăpându-mă cu speranțe împrospătate,
Hrănindu-mă cu dorința de viață,
Încălzindu-mă cu vise frumoase,
Iubind fecioare din imaginație,
Luminat fiind de spiritul incandescent.

Azi, mi se oferă apă cristalină, dar nu mi-e sete,
Mi se întinde pâine aburindă, însă nu mi-e foame,
Nu pot să zăbovesc în apropierea sobei
Și nici lumina puternică nu mi-e benefică,
Iar iubirea s-a transformat în nostalgie,
Pe care mi-o ofer prin amintiri netrăite.

Imagine similară

41 thoughts on “Deprindere

      1. Așa este, Petru,
        ” nu stârnește invidii” 🙂
        dar sigur provoacă compasiuni…………………..
        Weekend cu BUCURII ! 🙂
        Alioșa ! 🙂

  1. Lecțiile de viață, trăirile și experiențe ne fac mai puternici decât credem.
    Iubirea este motorul care ne vindeca de orice durere. Felicitări pentru versuri!

    1. Fără iubire inima ne-ar fi seacă și s-ar uza cu mult înainte de termen. Mii de mulțumiri, alături de gândurile cele mai bune pentru tine, Ane!

  2. Foarte frumos,te felicit!Cine are talent,are!O seara excelenta iti doresc!:)

    1. Ești o fată tare drăguță, ca de fiecare dată, dragă Gabi! Mulțumesc intens și îți doresc zile pe placul suflețelului tău! 🙂

  3. Frumoase versurile ,cu toate ca sunt triste dar reale 🙂 ❤
    O cafeluta si un sfarsit de saptamana implinit !

    1. Tristețea ne îndeamnă mai degrabă să o consemnăm, mai ales când ne simțim singuri.
      Bună dimineața, Anușka, cu mulțumiri călduroase pentru vizită și cafea! O zi apropiată de perfecțiune îți doresc din toată inima! ❤

    1. Bună dimineața din prima zi de weekend, Alioșa! 🙂
      E frumos, precum l-ai urat tu mai sus, dar trebuie să punem și noi mâna pentru a face mai suportabilă căldura. Fiecare cu metodele lui și după cum îi pică mai bine la trup și la suflet. 🙂
      Îți doresc să te bucuri de zile plăcute și binecuvântate, Sandule! 🙂

  4. Greșeala multora este că ei caută iubire, când ar trebui doar să-și deschidă robinetul interior al iubirii. Iubirea atrage iubire. Sau altfel spus “Iubirea nu este relația ta de iubire cu cineva, iubirea este un mod de a te conecta la tot.” Nu e cazul sa cautam nimic. Atitudinea de cautare si senzatia de lipsa face ca sa lipseasca iubirea din viata oamenilor.

    1. Omul trece prin mai multe etape, de-a lungul vieții. În funcție de caracterul lui și situațiile mai deosebite care se ivesc, s-ar putea să simtă lipsa iubirii, mai ales când este departe de cei dragi. Așa mi s-a întâmplat și mie, iar amintirea acelor vremuri vitregi pentru un suflet necopt, m-au inspirat în a expune aceste trăiri.

  5. Să avem înţelepciune să dăm,cât mai avem cui.Spui ,,am cerut,, şi ,,cum nu mai vreau,, e foarte tristă concluzia ta.Totuşi un licăr de speranţă trebuie să întreţii!

    1. Iubirea am vrut-o și o voi căuta mereu, doar că nu-mi mai fac iluzii să fie arzătoare, precum soarele verii, ci blândă ca razele unei primăveri obișnuite.

      1. Succes..mă bucur că nu deznădăjduieşti cum reiese din poezie!Încercările ne dau înţelepciune unde să căutăm, de ce să ne ferim!Nu trebuie însă să renunţăm

        Zi frumoasă să ai!

    1. Această concluzie am vrut să se detașeze în final. Fără tristețe, ci cu speranțe mai rezonabile.
      Să fii iubit și mereu iubitor!

  6. Bună dimineața Petru !!! ☀️🍮 Versuri meșteșugite, și sensibile, dar de data a asta ti_a fost aproape muza cea tristuță !!! Un sfârșit de săptămână pe placul tau!!!⭐⭐⭐⭐⭐

    1. Are și muza asta toanele ei. Câteodată e șugubeață, alteori prea serioasă, iar adesea mă molipsește cu melancolia ei. Trebuie să o înțeleg, că altfel intră în grevă! 😉
      Zile pline cu împliniri, dragă Mica! 🙂

    1. Bună dimineața, cu recunoștință pentru urarea răcoroasă și cafeaua caldă, Anușka!
      Plăcute și frumoase să-ți fie și ție aceste zile de odihnă, dragă prietenă! 🙂

Leave a reply to anuska Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.