Se privea în oglindă, dar nu mai recunoștea persoana din fața ei. Ridurile apărute atât de repede o schimbaseră, alungându-i frumusețea tinereții, lăsându-i în schimb o față încruntată, obosită și îmbătrânită. Era chipul sufletului ei chinuit de remușcări și de răutățile pe care trebuia să le suporte în fiecare zi. Unde era caracterul de luptătoare rebelă, unde era voința și ambiția de a le arăta tuturor că e o învingătoare? Dispăruseră cu timpul, lăsând loc dezamăgirii și resemnării că trebuie să plătească pentru alegerile greșite, iar timpul nu mai putea fi dat înapoi.

Altfel ar fi procedat cu mintea de acum, atunci când mama ei i-a propus să o urmeze în Canada. Dar ea era amețită de dragostea pentru Gheorghiță, un flăcău pe care l-a întâlnit în anii de liceu și care i-a promis o viață de prințesă pe „moșia” lui. Băiatul era frumos și avea mare trecere la fete, dar el a ales-o pe ea, făcând-o tare fericită și dornică de a-l avea pentru totdeauna. A jucat totul pe această carte, despărțindu-se de ființa care i-a dat viață și refuzând o viață peste ocean, acolo unde mulți se zbat să ajungă. Apoi au venit dezamăgirile, cu doze mici, ca să nu clacheze dintr-o dată, dar dese și tot mai amare.

Moșia era un teren agricol dintr-un sat cocoțat în vârful dealului, pe care trebuiau să-l muncească doar ei doi și soacra, o femeie răutăcioasă, ce o exploata ca pe o roabă și o urmărea peste tot cu ochi de vultur. Nu se temea de muncă și se străduia să arate că-i destoinică, dar niciodată nu i se recunoșteau meritele și nici ideile ei nu aveau trecere în fața celor doi, uniți parcă în a o umili. Soacra gătea întotdeauna, soacra făcea programul de muncă, soacra îi spunea cum să se îmbrace, soacra le spunea să nu-i facă nepoți, că nu e timp de umblat după ei. Gheorghiță o asculta în toate cele din jurul casei, dar lumea vorbea că-i cam sfârâiau călcâiele după alte fete, atunci când mergea de unul singur pe la petreceri. Monica, nevasta lui, nu avea timp nici în sărbători să iasă la întâlnire cu puținii tineri care mai rămăseseră în sat. Îi găsea mama-soacră mereu câte ceva de făcut, iar grădina era cea la care ținea foarte mult și cu care se mândrea de câte ori avea ocazia. Nimeni din localitate nu avea legume ca ale ei, apărute de timpuriu și cu un aspect de ziceai că-s opere de artă. Acolo era locul în care își exploata cel mai des nora, dar laudele vizitatorilor le primea doar pentru ea.

Așa s-au scurs cinci ani de slugărnicie pentru Monica, timp în care nu a primit nicio scrisoare din Canada, deși ea îi scrisese de nenumărate ori mamei. Avea toate motivele să creadă că mulți dintre săteni erau alături de mama-soacră și complotau împotriva ei. A văzut asta atunci când a vrut să-și părăsească bărbatul pentru prima dată, fugind la gară pentru a se urca în cel dintâi tren. Impiegatul a sfătuit-o să se întoarcă la casa ei, că nu-i eliberează bilet, iar apoi l-a sunat pe Gheorghiță. Nici cu o mașină de ocazie nu a reușit să evadeze din acea închisoare, cineva a văzut-o când a urcat, iarăși i-au alertat bărbatul, care a pornit după ea și a găsit-o. Atunci a primit  prima palmă, una grea și prevestitoare de altele.

Încet, încet și-a dat seama că soarta îi e pecetluită, nimeni și nimic n-o mai poate scăpa din acest coșmar provocat de iubirea oarbă. Firea ei mândră și rebelă fusese înfrântă și trebuia să plătească greșeala făcută în tinerețea ce părea la distanță de decenii. Căuta să-și îndulcească amarul cu mici plăceri, mai mult furate decât oferite de împrejurări. Una dintre ele era navigarea pe internet, atunci când Gheorghiță era la petreceri, iar soacra dormea sau era prin vecini. Atunci deschidea calculatorul, fiind atentă să nu lase urme evidente prin căutările ei, altfel ar fi riscat o nouă bătaie de la soțul pe care începuse să-l urască. A avut, totuși, mare noroc să câștige un bilet de călătorie cu un tren numit Occident-Express, după ce a răspuns la câteva întrebări de cultură generală și date biografice.

Era bucuroasă când și-a înghesuit câteva lucruri într-o valiză, dar știa că nu-i va fi ușor să ajungă la gară pe la ora opt și jumătate seara. Era sâmbătă și mama-soacră avea de plantat salata, lucrare care ținea până se întuneca. Deja se auzeau pași ce se apropiau de dormitor, semn că-i de ieșit la treabă, dar nu înainte de a ascunde bagajul în șifonier. Temerile ei s-au adeverit, iar cei doi exploatatori nu o slăbeau din lucru și din supraveghere, în timp ce orele se scurgeau dureros de repede. Seara se coborâse și era deja ora opt când bătrâna dădu semnalul de încetare, dar era prea târziu pentru Monica să mai ajungă la gară, chiar dacă ar fi reușit să fugă de ei.

S-a întors cu amarul în suflet spre curte, poposind lângă fântână să se spele pe mâini. Nu voia să plângă de față cu ei, pentru a nu le da satisfacție, dar avea de gând să verse multe lacrimi pe pernă, renunțând la cină, cu motivul că-i obosită. Tocmai punea găleata la locul ei, când simți că pământul se cutremură, iar urechile îi auziră un șuierat prelung și vesel. Bărbatul intrase deja în casă, dar soacra se întoarse înspre direcția de unde se auzea sunetul și nu dură mult până o luă la fugă, înapoi spre grădină. Monica o urmă cu aceeași iuțeală, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Ceea ce a văzut, în scurtă vreme, depășea orice putere de înțelegere.

O lumină puternică se apropia dinspre terenul vecinului din dreapta, iar în urma ei se distingea o garnitură de tren care-și croia drum peste arătură, culturi proaspăt semănate și șanțuri de irigare. Primul vagon era de fapt o mașinărie sofisticată, cu multiple brațe mecanice, prin care se construia cu mare viteză o cale ferată perfect funcțională și pe care alunecau celelalte vagoane. Trenul trecu ca un tanc peste sera soacrei și se opri chiar în mijlocul grădinii, ca și cum ar fi o haltă obișnuită. Monica se uită la ceas și constată cu surprindere că era fix ora 20:30! În schimb, bătrâna se luă cu mâinile de păr și începu să strige:

– Gheorghiță! Gheorghițăăăă! A intrat un tren în grădina mea!

Nu era vreme de pierdut pentru tânăra femeie. Se porni rapid spre casă, își scoase valiza din șifonier și reveni într-un minut lângă mastodontul ce o aștepta. În timp ce Gheorghiță și mama lui priveau uluiți la această apariție incredibilă, Monica se urcă în vagonul cel mai apropiat și intră pe ușa care i se deschise automat. Dincolo de ea era o lumină caldă și binefăcătoare, din care nu mai simțise vreodată. Aproape instantaneu, garnitura se puse în mișcare, tot cu un șuierat prelung și o vibrație resimțită de toate casele din preajmă. În urma lui, alte brațe harnice dezasamblau toate piesele căii ferate temporare, lăsând în urmă doar un șanț bine tasat printre firele de salată. De asemenea, doi oameni care nu-și vor reveni niciodată din șocul prin care le-a fost dat să treacă.