”Bobo și Laura, din Craiova, ar fi divorțat de mult, dacă nu-i amenințau cele două perechi de părinți (unii cu infarctul, ceilalți cu bătaia – fiindcă n-aveau certificat de cardiaci, cum obținuseră cuscrii mai norocoși). Se certau ca maidanezii și, dacă nu s-ar fi împrietenit între timp cu un alt cuplu, probabil ajungeau curând la știri, într-un text care ar fi conținut cuvintele-cheie ”jugulară”, ”moarte violentă”, ”echipaj Smurd”, ”resuscitare”, ”zadarnic”.

Când i-au cunoscut pe Luci și pe Roberta, viața lor s-a schimbat. Au descoperit că au multe în comun, mai ales Bobo cu Roberta și Laura cu Luci. Încrucișarea s-a produs instantaneu, a fost dragoste la prima despuiere. Nu știau unii de alții, fiecare credea că secretul lui e în siguranță. Un vecin săritor i-a spus lui Bobo într-o zi că ”la doamna a venit marți și joi un bărbat cu părul creț și cu o geacă maro deschis”. Bobo s-a holbat la el o secundă dramatică, apoi a râs cam ca Rodica Popescu-Bitănescu: ”Aaaa, stai frate liniștit, că e prietenul nostru de familie, Luci!”. Vecinul a stat liniștit, mai ales că îl tot vedea pe Luci – absolut din întâmplare, pe când îl tot spiona prin vizor – ciocănind discret la ușa vecinei. Nțțț – a fost el de părere, dar s-a limitat la a colporta povestea prin bloc, nu l-a mai deranjat pe soțul-victimă cu asemenea fapte minore.

Bobo mergea – în sensul că alerga, cu părul măciucă și apetitul se.xual la gât – la soția prietenului, iar acolo a avut noroc de vecini mai omenoși, nu l-a pârât niciunul titularului. Probabil erau mai chiori și nu vedeau bine prin vizor, altfel nu se explică pasivitatea asta, știut fiind faptul că românul e foarte săritor când e vorba să transporte vești proaste și să le basculeze la poarta și-n ficații celui mai bun prieten. V-aș spune deznodământul, dar nu-l știu, întrucât circul continuă și-n ziua de azi.”

Autor: Simona Catrina