Întotdeauna am fost atras de băile termale şi, din fericire, trăiesc într-o zonă unde există o ofertă bogată şi variată în acest domeniu. Băile Felix, 1 Mai, Ocna- Şugatag, Satu Mare, Tăşnad, sunt doar câteva exemple de acest gen. Dar amintirea cea mai senzuală pe care o am provine de la o staţiune mai mică, dar curată şi cochetă: Băile Boghiş.

Era o toamnă rodnică când am fost solicitat de unul din maiştri mei să-l duc cu autoturismul până în localitatea lui natală, la cules de struguri. Acolo, la Diosig, se ştia că se face un vin de calitate şi foarte tare. Gospodarii îi măsurau mereu tăria şi adăugau alcool rafinat pentru a-l aduce până la o tărie de 18-20 de grade! Cam cât o vodcă mai slabă, dar fiind dulciu nu simţeai cum ţi se urcă la cap şi te pomeneai că nu te mai poţi urni din loc. Am păţit-o şi eu la prima degustare şi de atunci mi-am măsurat consumul.

Comuna Diosig era în drumul spre Zalău şi la o distanţă de circa 150 de km de Baia Mare, dacă nu mă înşală memoria. Am ajuns cu bine, înainte de amiază, şi, după o masă copioasă stropită cu vinul cel renumit, am plecat la Boghiş, despre care auzisem numai lucruri frumoase. Nu era departe şi am fost încântat să văd că nu era nici aglomerat în perioada aceea. Mi s-a adus la cunoştinţă că bazinul cel mare era în renovare şi doar la vană puteam să beneficiez de o baie termală. Bucuros, am acceptat imediat.

Ţin minte că erau vreo patru băi, iar eu am fost îndrumat să intru pe uşa uneia dintre ele. În afară de faptul că uşa nu se putea încuia pe dinăuntru, totul era perfect. Cada mare mă îmbia să mă dezbrac iar apa excelentă şi cu jet puternic mă înfiora. Pe când mă bălăceam eu mai bine, se deschide uşa şi în încăpere intră o femeie bine făcută, acoperită doar de un halat lejer. Părea că nici nu m-a observat, fiindcă, fără să-mi arunce vreo privire, îşi eliberează dezinvolt corpul de halatul care-i alunecă la picioare şi se pregăteşte să intre în apă.

Năucit şi cu gura căscată – bănuiesc – mă uitam la făptura-i voluptoasă şi bine făcută în toată splendoarea ei. Avea părul negru şi lung, ochii la fel de negri şi pătrunzători, buzele cărnoase şi întredeschise, sânii fermi şi îmbietori, iar picioarele lungi şi cărnoase. Eu, tânăr şi neconsolat în iubire, am crezut că mi-a trimis cerul o răsplată pentru perioada lungă de absinenţă sexuală şi aşteptam să văd până unde poate merge această binefacere.

Femeia, cam la vreo 40 de ani, scoase un ţipăt scurt când dădu cu ochii de mine. Îşi acoperi cu o mână păsărica şi cu cealaltă se întinse după halat, scuzându-se:

– Vă rog să mă scuzaţi, am crezut că e liber!

M-am străduit să-mi revin un pic din şoc şi s-o liniştesc:

– Dar nu-i nici un bai! Doar uşa nu era încuiată…

Făptura minunată a reuşit să-şi ia halatul şi să-l arunce pe ea, zicând:

– Ştiţi… celelalte erau închise, deci erau ocupate…

– Vă înţeleg, doamnă, nu-i nici o problemă.

Între timp mintea mea căuta o modalitate de a întârzia despărţirea de femeia ce dădea să iasă. Cred că m-am bâlbâit când i-am sugerat:

– Dar, nu trebuie să vă ruşinaţi…, oricum nu ne cunoaştem şi poate n-o să ne mai vedem niciodată. Propun să împărţim cada… doar e destul loc pentru amândoi…

Ea mă privi să vadă dacă vorbesc serios şi apoi lăsă să-i scape un zâmbet ironic:

– Chiar aşa? Nu vă deranjează? Dar dacă ne prinde cineva împreună? Poate soţia…

– Nici o grijă, că nu-s căsătorit, mă grăbi eu s-o liniştesc pe nerăsuflate. Iar uşa se poate bloca cu un scaun…

Femeia se destinse şi izbucni în râs:

– Sunteţi sigur că asta vreţi?

– Absolut!, o asigurai eu hotărât.

Ceea ce a urmat a fost o experienţă de vis! Făptura şi-a dezgolit din nou corpul, de data asta prin mişcări lascive şi provocatoare. Apoi a intrat încet în partea opusă a căzii, dar nu îndestul de îndepărtată pentru a ne feri de atingeri pătimaşe. Ar fi trebuit să ne bucurăm de apa caldă ce curgea zgomotos prin robinetul larg, dând naştere la numeroase bule de oxigen. Dar simţurile mele erau acaparate de în totalitate de imaginea şi plăcerea ce mi-o oferea trupul minunat al femeii din faţa mea. Am trecut împreună la o încleştare a iubirii şi am făcut ca sexul să ajungă pe aripile cele mai înalte ale extazului. Era nemaipomenit şi amândoi ne mişcam din ce în ce mai vivace, ca şi cum de asta ar fi depins însăşi existenţa noastră ulterioară. Apa din cadă se răscolea sălbatică, stropind toată încăperea, icniturile noastre erau ca nişte strigăte de luptă, iar corpurile se zvârcoleau luând poziţii aproape imposibile. Eram o singură fiinţă, care a uitat de legea gravitaţiei şi oricare altă lege. Era un act sublim ce ne trimitea spre începuturi, dar care, din nefericire, avea şi un sfârşit. Un sfârşit concomitent şi la fel de zgomotos.

Când mi-am revenit la realitate, eram îmbrăţişaţi şi răsuflam din greu în timp ce apa curgea la fel de nepăsătoare. Apoi am râs copilăreşte şi am ieşit pe rând din cada plăcerilor noastre. Discret, am părăsit şi baia, fără să ne dăm vreun nume sau orice alt amănunt. Poate tocmai misterul ce l-am păstrat despre identitatea fiecăruia a făcut ca această aventură sexuală să fie una deosebită: pentru că era şi irepetabilă. Nu am mai fost niciodată la Boghiş.