… ultima poezie scrisă de Adrian Păunescu şi transmisă prin e-mail unui amic din diaspora… Noiembrie 4, 2010
.
Eu recunosc că am făcut greşeala
De a slăvi prea mult conducătorul,
Făcându-i ode şi-ndemnând chiar sala (să cânte):
Partidul, Ceauşescu şi Poporul.
.
Dar nu uitaţi că tot eu sunt cel care
L-am criticat şi-am insuflat dorinţa
De libertate, bunăstare şi schimbare,
Subtil, necenzurându-mi conştiinţa.
.
Am făcut şi mult bine-n stânga-n dreapta
Atât cât s-a putut, fără să-mi pese,
Periclitându-mi starea, familia şi casa,
Dar toate s-au uitat şi-s fapte şterse.
.
De-aceea spun ca ultimă dorinţă,
Să mă iertaţi de v-am greşit vreodată
Şi-mi fac adânc proces de conştiinţă
Căci nu e om pe lume fără pată.
.
Aş vrea ca să rămân în mintea voastră
Doar un poet ce şi-a iubit mult ţara,
Ce a descoperit şi şlefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
.
Trecutul mi-l asum şi nu mi-e teamă,
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie,
Nu m-am dezis de clasa proletară
Şi am simţit că am o datorie,
De a stârni în mintea tuturora
Şi mai ales în suflete de tineri
Că nu suntem o ţară oarecare
Şi-avem destin măreţ şi vom fi liberi.
.
Când noi cântam în sălile-arhipline
Şi recitam pe voci de milioane,
Visam la Marea noastră Românie
Şi vă-ndemnam: Treceţi batalioane!
.
Un dor aş mai fi-avut, dar ce păcat
Că n-am putut opri din cale vremea
Să văd autostrada prin Carpaţi,
Din Chişinău-Arad cu via Ţebea.
.
Sunt unii care mă lovesc şi-acuma,
Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-aruncă, nesimţire,
Şi toţi vor ca să cadă în picioare.
.
Eu vă privesc de-aici de sus, cu milă,
Aş vrea să fiţi mai buni dar nu se poate,
Se răsuceşte Ştefan în morminte
De-atâta ură, pizmă, nedreptate.
.
Îmi este jenă, silă… chiar mă bucur
Că am plecat de-acolo, dar mă doare
Când văd valori, talente, caractere
Ce-şi fac familiile peste hotare.
.
Ce să vă spun, românii mei de bine,
Ce-aveţi sfială, bun simţ şi onoare,
Poporul nostru-i cel mai bun din lume!
(Să ţineţi minte)
.
Nu lăsaţi ţara călcată în picioare.
Nu plecaţi capul, ţine-ţi pieptu-n faţă
Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni,
Să vă clădiţi cu toţii altă viaţă.
.
Mesaj către români de pretutindeni!
Să iei aminte ţara mea de suflet,
Ia atitudine şi dă răul afară,
Unde s-a dus Grânarul Europei,
Banala ţară-industrial-agrară.
.
Să iei aminte ţara mea de glorii,
Cu patimă îţi spun din nefiinţă,
Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte:
Pe muncă, educaţie, credinţă.
.
În timp ce vă îmbrăţişez de-aicea
Din ceruri şi din sfere tutelare,
Văd iarăşi vorbe grele prin ziare,
Pe forumuri, pe la televizoare.
.
N-am omorât pe nimeni, niciodată,
Nici când murim nu ni se mai dă pace,
La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri,
Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace.
.
Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele,
Băga-mi-aş p–a să îmi bag de ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.
.
E ULTIMA POEZIE, SCRISĂ ÎN AGONIE DE ADRIAN PĂUNESCU.