Săptămâna aceasta a fost marcată de cutremure. Multe cutremure, dar mici. Așa cum spunea premierul Ponta, nu trebuie să ne îngrijorăm, „nu a murit nimeni”. După o așa replică a unui premier vizavi de îngrijorările unor oameni care de o săptămână dorm îmbrăcați, cu urechea la zgomotele din pământ de teamă să nu cadă casa pe ei, nu îți vine decât să pui mâna pe cuțit, să îl dai la ascuțit pe tocilă și pietroi și să… tunzi blana la oi? Deci premierul României nu are treabă cu bieții copii care nu vor uita nopțile astea toată viața, acum nu trimite nimeni nici un psiholog să le acorde sprijin psihologic copiilor și oamenilor torturați noapte de noapte, zi de zi. Organizațiile pentru protecția copilului nu sar la jugulara autorităților care țin oamenii în această stare refuzând să le spună adevărul? Dar dacă în urma unui cutremur ar cădea să zicem drobul de sare de pe sobă în capul unui copil toate televiziunile și ONG-urile, de la protecția copilului la protecția țânțarilor, ar sări să-i decadă din drepturi pe bieții părinți că au pus drobul de sare pe sobă și nu l-au supravegheat. Dar pe guvernanții iresponsabili care de dragul unei companii care exploatează gaze și petrol prin metoda fracturării hidraulice și provoacă aceste cutremure, cine îi decade din drepturi

.

Cine îi ia domnului Ponta soarta României din mână, sau trebuie să așteptăm să moară România în totalitate ca să se întâmple ceva? Oricum suntem în stare de comă și nu știu dacă vom mai reuși să ne punem pe picioare. Când o să murim toți nu o să mai aibă cine să îi pedepsească pe acești „medici” iresponsabili care ne dau cu dreptatea în cap până la capăt, adică până ajungem la capătul răbdării. Guvernanții au impus legea Omerta asupra tuturor specialiștilor și moderatorilor care discută despre cutremurele din Izvoarele dându-le liber să spună orice prostie le trece prin cap, numai să nu spună adevărul, să nu spună că totul se datorează exploatării pe care o face compania OMV Petrom care a activat unele probleme de ordin geologic, cunoscute – după câte spun tot oficialii – dinainte de a da avizul de exploatare. Așa se face că nu știu ce ministru al științelor spune că nu a știut că e nevoie de un geolog în zonă, că dacă i s-ar fi cerut ar fi trimis. Domnul Mircea Radulian declară mai întâi că nu e nici un pericol, că nu vor urma cutremure mari, apoi că ar fi bine să vină un cutremur mare, că s-ar stabiliza faliile, dar nici unul nici altul nu iau în calcul și nu îi interesează cum trăiesc locuitorii comunei de o săptămână și ce efect are asupra lor ridicatul din umeri al autorităților și specialiștilor. Problema este cu atât mai gravă cu cât toți știu care este cauza, dar nu vor să o spună pentru că, revoltați, sătenii ar cere încetarea exploatării petrolului în zonă și în plus soarta exploatării gazelor de șist ar fi total compromisă dacă s-ar recunoaște că fracționarea hidraulică produce aceste efecte.

Locuitorii sunt terorizați pur și simplu, copii pot fi marcați pe viață de aceste evenimente, pentru că guvernanții nu vor să recunoască faptul că aceste cutremure au loc din cauza metodei fracturării hidraulice. Profesorul Radulian a reușit să inverseze, în emisiunea de joi seara a lui Gâdea, procesul de cauzalitate. Domnia sa a inversat cauza cu efectul, spunând că acele cutremure din zona Izvoarele au dus la eliberări de gaze, dar a uitat să spună că introducerea de apă sărată sub presiune poate duce la declanșarea cutremurelor, tocmai prin faptul că acestea ajung la pungile de gaz. Deci nu cutremurele eliberează gazele, ci răbufnirile și eliberările de gaze duc la mișcări tectonice, adică la apariția cutremurelor. Da, cutremurele duc la eliberări de gaze, fisurări care eliberează energii, dar atunci când cutremurele sunt cauzate de mișcări interne ale pământului, la mari adâncimi. La 5 km cutremurele apar ca urmare a introducerii sub presiune a apei sărate. Un cetățean din Izvoarele a spus la aceeași emisiune că în comună se evită discutarea subiectului OMV-PETROM, adică oamenilor le e teamă să spună ceva despre acest subiect în legătură cu cutremurele. Domnul Gâdea nu a dezvoltat subiectul. De fapt când unul dintre invitați a spus că este puțin probabil ca… domnul Gâdea a întrebat: „puțin probabil sau imposibil?” Invitatul și-a revenit, la fel ca doctorul Bacalbașa și a spus: „IMPOSIBIL”. Oare de ce? Cine le-a spus să tacă, cine le astupă gura?

În Spania se poate

Aceeași situație cu cea din Izvoarele se întâmplă din septembrie în Spania. În regiunea Castellon, miercuri noaptea locuitorii au dormit în stradă din cauza cutremurelor care au loc acolo începând din Septembrie. Și acolo, ca și la Izvoarele, cetățenii se confruntă cu zeci de cutremure de mică intensitate în fiecare zi. Și acolo, ca și la Izvoarele, oamenii sunt îngrijorați și au ieșit în stradă, nu mai pot suporta situația și le e teamă. Numai că acolo autoritățile nu se ascund după prun, nu apără interesele companiilor de exploatare a gazului și au recunoscut că seismele, din care peste 300 au fost înregistrate în cursul lunii septembrie, este posibil să se datoreze unei firme care crează un depozit subteran pe coasta mediterană din Castellon. Potrivit unor geologi, mișcările seismice de pe coasta Castellon sunt un fenomen denumit seismicitate, indus de proiectul de înmagazinare a gazelor. Poate află și geologii români despre asta, că ai noștri se dau cu capul de pereți și nu știu ce se întâmplă. Autoritățile au decis să suspende activitatea la instalația de stocare a gazelor naturale, în funcțiune din luna iunie, pentru a se stabili care este originea acestui fenomen. Deci la alții se poate, dar la noi se fac că nu știu, pentru că OMV și Chevron sunt prea mari ca să poată fi deranjate.

P.S. – Două întrebări pentru guvernanți și una pentru cititori:

1. De unde sunt cele 3700 de tone de deșeuri radioactive, inclusiv cianuri, de la Câmpulung?

2. Unde au ajuns deșeurile toxice de pe nava Flamina, care a adăstat în portul Constanța?

3. Ce distanță este între Ploiești și Câmpulung?

Astăzi ar trebui să se sărbătorească ziua drapelului, dar din cauza accidentului de mare amploare petrecut pe serpentinele din Muntenegru, guvernul României a decretat zi de doliu naţional. Astfel că nu putem sărbători un drapel coborât în bernă, în loc să se înalţe maiestuos, măcar de ziua lui. Poate că ar fi trebuit să se decaleze cu o zi această comemorare a victimelor, dar autorităţile române s-au inspirat şi aici după cele din Muntenegru, aşa cum au făcut-o şi cu interesul acordat celor loviţi de soartă în acea teribilă catastrofă rutieră.

Faptul că sârbii au acţionat cu atâta promtitudine, organizare şi omenie, i-a mobilizat şi pe reprezentanţii României, la iniţiativa neobositului dr. Raed Arafat, să nu se lase mai prejos şi să ofere tot sprijinul material şi logistic pentru aducerea în ţară a victimelor. E bine când alţii ne dau exemple şi noi ştim să le preluăm. Pentru că numărul românilor morţi şi răniţi este foarte mare, aproape că face concurenţă victimelor connaţionali ale intervenţiei din Afganistan. Doar că soldaţii bănuiau ce-i aşteaptă, dar s-au dus în speranţa unui câştig mai bun, pe când românii din “autocarul morţii” au plătit din buzunar pentru moartea sau rănirea lor.

E un subiect foarte tragic şi delicat totodată. Cum de s-a produs o asemenea nenorocire nu poate încă nimeni să dea un răspuns edificator. Cert este că autocarul avea o viteză prea mare pentru ca şoferul să poată redresa direcţia, după o depăşire a unor pietoni. Viteza rămâne o cauză frecventă a celor mai multe accidente, deşi se găsesc destui cretini care spun că nu e o problemă pentru trafic. În ziua de azi, graba e cea care ne caracterizează comportamentul de zi cu zi, şi asta se poate vedea şi pe şosele. Chiar dacă avem puţini kilometri de autostradă, când prindem o fâşie de drum fără gropi, apăsăm cu lăcomie pedala de acceleraţie până la podea. Nu mai ţinem cont de celelalte pericole, de ceilalţi participanţi la trafic. Dar să lăsăm organele abilitate să cerceteze şi să expună tot scenariul accidentului.

Victimele s-au întors acasă şi patru spitale din capitală au făcut un efort deosebit pentru a-i primi pe răniţii care veneau dintr-un singur spital al unei mici ţări. E şi aici o diferenţă care are semnificaţia ei. Guvernul a promis tot sprijinul necesar: ajutor material şi psihologic acordat fiecărei familii. Pe mine m-a intrigat în special prezenţa câte unui psiholog la comunicarea tristei veşti către cei care au suferit o pierdere prin deces, pe lângă cel care face tristul anunţ. Prin asta vrem să fim mai catolici decât Papa şi să arate oficialii ce mult le pasă. Nici la americani nu am văzut să vină psihologul şi să fie alături când familia primeşte vestea unui deces pe front. Psihologul se consultă după înmormântare, pentru a trece mai uşor peste această pierdere. La aflarea pierderii suferite, cei apropiaţi lui au nevoie mai degrabă de o soră medicală care să-i administreze un calmant. Chiar dacă psihologul o să “o ia pe după vişin”, cu vrăjeli şi alte formule specifice profesiei, tot trebuie să-i spună că persoana în cauză a murit, iar românul se descarcă jelind.

Dacă nu mai are lacrimi, angajează bocitoare şi se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul mortului. Atunci un duhovnic e binevenit, nu un psiholog. Dar trebuia să marcheze şi guvernul un punct în plus faţă de muntenegrenii care ne-au dat o lecţie de omenie. La noi însă, cu excepţia medicilor care se luptă să facă faţă situaţiilor de acest gen în ciuda dotărilor precare, totul e mai mult de faţadă.