Cel mai mare diamant din lume va fi scos la licitație cu suma de 30 milioane de dolari
.
Podoaba, sclipind în soare,
Molipsește cu valoare,
Pe cel care o și poartă,
Chiar dacă e doar… o piatră.
Epigrama care mușcă (XLIV)
Jocurile de ieri și de azi
Nu pot să mă gândesc la copilărie fără a-mi aminti nenumăratele ei jocuri, fiindcă ele au fost sufletul oricărei zile de atunci. Nu erau sofisticate, pentru că nici banii nu erau suficienți, dar nici oferta nu era prea mare în acele vremuri. Însă imaginația noastră era foarte bogată și puteam să facem un joc din orice obiect găsit la marginea drumului. Căci cel mai bine ne distram pe uliță, cu cât mai mulți copii prin preajmă și cu cât mai multe idei de divertisment. Uneori era suficient un cerc și o sârmă cu care îi dirijam traiectoria, sau chiar câteva pietricele colorate și bine șlefuite de ape, cu ajutorul cărora ne arătam îndemănarea în aruncarea în sus și prinderea lor la cădere, după ce, în prealabil mai culegeam câteva de pe jos. Dar și mai mult ne plăcea să jucăm „leapșa”, „de-a v-ați ascunselea”, sau orice joc cu o mingea improvizată din cârpe vechi.
Când aveam interdicția de a ieși afară, din cauza pedepselor sau a vremii neprielnice, ne invitam prietenii să ne jucăm în casă. Mie, cel puțin, mi-a plăcut să fiu aprovizionat cu cât mai multe jocuri la modă pe atunci, iar pentru asta am renunțat la dulciurile pentru care primeam câte un leu. Astfel că, în timp, mi-am putut cumpăra mai multe astfel de minunății, cum ar fi: „Piticot”, „Nu te supăra, frate”, două cutii cu cuburi și tot două jocuri de lego. Pe lângă acestea aveam și câteva improvizații făcute din cutii de chibrituri sub formă de tancuri, sau din bile și role de rulmenți cu care jucam popice. Cu acest arsenal mă străduiam să ademenesc cât mai mulți copii în casa mea și cea mai mare bucurie era să-i văd că sunt încântați de ce le văd ochii. Nu voiam neapărat să câștig la jocuri, ci să le câștig prietenia. Ceea ce nu reușeam întotdeauna și asta mă îndemna la alte economii, pentru a-mi spori dotarea.
A venit vremea să merg la o școală-internat și mai apoi, pentru câteva luni, la o stațiune pentru copii. Țin minte că acolo am văzut pentru prima dată o vitrină mare cu tot felul de jucării fascinante. Ursuleți de pluș, păpuși de diferite mărimi și culori, mașinuțe și motociclete cu arc, avioane și chiar un elicopter teleghidat. Acesta din urmă era vedeta expoziției și nu aveau voie să se joace cu el decât educatoarele. La celelalte aveam acces în anumite zile și doar sub o atentă supraveghere. Restul timpului ne jucam „telefonul fără fir”, „țăranul e pe câmp”, „ridichea uriașă”, „aș mânca o portocală”, sau ne uitam la diafilme.
Au fost jocuri minunate care ne-au luminat copilăria și ne-au stimulat creativitatea. Dar nici astăzi, că suntem oameni maturi, nu încetăm să ne jucăm, chiar dacă vremurile s-au schimbat și au apărut jocuri noi, moderne, pe calculator. Jocul vedetă care nu ține cont de nici o vârstă este cel cu trenulețele în miniatură, doar că e nevoie să ai un buget foarte mare pentru a ți-l procura și apoi a-l extinde. Primul din noua generație a fost pentru mine cubul Rubik, apoi Tetris și au urmat altele, din ce în ce mai spectaculoase și amuzante. Le joc uneori, mai ales pe cele care-ți pun la incercare logica. Dar nu le-am abandonat nici pe cele clasice, chiar dacă de cele mai multe ori le joc pe calculator. Mă refer la jocurile de cărți, dar acum în loc de „Păcălici” sau „Șeptar”, joc „Canastă” și „Pocker”. Nu am uitat nici de rummy sau table, atunci când găsesc parteneri potriviți. Dar șahul a fost mereu preferatul meu și cred că el va rămâne neschimbat o veșnicie. Chiar dacă acum se joacă online și de multe ori cei cu care joci se ajută de un program pentru a învinge, eu voi continua să joc cinstit, cu fair-play, așa cum se cade să tratăm orice joc.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
Epigrama care mușcă (XLIII)
Lumina de la capătul tunelului
.
Celor ce se zbat în viață,
Lumina le licărește,
Dar pe cei ajunși în față,
Strălucirea îi orbește.
Jocul Lumilor
Cererea pentru Jocul Lumilor am făcut-o de aproape un an. Era jocul suprem pe care fiecare ar dori să-l aibă acasă și să-l joace. Doar că pentru a-l primi și a avea dreptul să-l folosești, trebuia să îndeplinești niște criterii foarte stricte. Erai testat de Computerul Psiholog și trebuia să pui la dispoziția Comisiei Jocului toate datele personale și fișierele din care se putea deduce caracterul și personalitatea ta. Cu alte cuvinte, trebuia să fii CURAT, să nu ai impulsuri agresive, iar gândirea să-ți fie dominată de logică și onestitate. Din cauza acestor reguli, foarte puțini primeau aprobarea finală, pentru a se putea bucura de extraordinarele posibilități al acestui joc. Iar fericirea mea a fost imensă atunci când am primit aprobarea și, imediat, cutia cu accesoriile necesare.
De fapt era vorba doar de o cască, niște mănuși senzoriale și un minicomputer care făcea legătura cu Centrul de Comandă a jocului. Dar cel mai important era Regulamentul de folosire, pe care l-am parcurs de mai multe ori, fiindcă în caz de erori grave mi se tăia legătura, și jocul era oprit. Știam eu câte ceva de la puținii jucători pe care i-am cunoscut, dar și din interogatoriile și instrucțiunile preliminare, dar acum trebuia să intru în amănunte.
Voi încerca să explic în mare despre ce este vorba. În primul rând mi se atrăgea imperios atenția că Jocul Lumilor nu e chiar un joc, ci el se răsfrânge în mod direct asupra unei lumi reale, situată într-o altă galaxie, la milioane de ani lumină distanță. Cu alte cuvinte eram un fel de Dumnezeu, care trebuia să dea viață unei planete și să ajute vietățile să evolueze. Planeta care mi s-a repartizat era de clasa 2, mărime medie și aridă. Nici măcar o picătură de apă, darămite viață! Aveam la dispoziție 1 miliard de ani pentru a o schimba total, făcând-o înfloritoare și cu o civilizație cât mai avansată. Acea perioadă lungă de timp era condensată în zece ore de joc, împărțite în patru zile. Toate acțiunile mele erau sprijinite de Forța Universală aflată la centru, și erau irevocabile. Înarmat cu aceste cunoștințe, mi-am pus echipamentul, am intrat nerăbdător în circuit și am cerut permisiunea pentru începerea jocului.
Ziua 1. Mi-am examinat cu atenție planeta și apoi sistemul solar din care făcea parte. Nu avea atmosferă și nici un satelit, ceea ce-mi făcea misiunea mai grea. Ceva mai departe de ea era o planetă cu doi sateliți și, spre bucuria mea, unul din ei era înghețat la suprafață. După câteva raiduri rapide și căutări prin sistemul de date al jocului, am descoperit o cometă imensă, căreia i-am calculat un nou traseu, în așa fel încât să lovească satelitul înghețat. Am introdus datele și am așteptat cu emoții impactul. Acesta a fost spectaculos și mai multe bucăți de rocă amestecate cu gheață s-au desprins îndreptându-se spre planeta mea, pe care am botezat-o P1T1. Înainte de a se încheia prima fază a jocului, am apucat să văd cum acele fragmente s-au prăbușit acolo unde anticipasem.
Ziua 2. Eram curios să văd cum a evoluat situația timp de circa 250 de milioane de ani, cât s-au scurs de la vizita de ieri. Am fost plăcut surprins să văd că P1T1 avea un satelit! Din reluările la care am avut acces, mi-am dat seama cum a deviat cometa la impact și s-a lovit și de planeta mea. Ca urmare a coliziunii, din P1T1 s-a desprins cam o treime și a început să orbiteze în jurul ei. Acest lucru nu l-am luat în calcul, dar mi-am dat seama că era benefic. Planeta avea apă și atmosferă! Partea cea mai grea a jocului am trecut-o cu bine. Eram fericit, iar punctele acumulate îmi dădeau speranța să devin un profesionist cu dreptul de a participa la multe alte jocuri de acest gen. Pentru a grăbi procesul de evoluție a vieții, am trimis în sistem de urgență o capsulă cu bacterii, care au căzut într-unul din noile oceane.
Ziua 3. După 500 de milioane de ani planeta mea avea verdeață și câteva viețuitoare. Nu era o diversitate mare, dar, ținând cont că pe alte planete a fost nevoie de miliarde de ani pentru o evoluție ca aceasta, eram foarte mulțumit. Am cercetat cu atenție fiecare zonă și am generat câteva furtuni pentru a da un impuls și a împrăștia semințiile și în alte locuri. Chiar și cutremurele pe care le-am provocat erau benefice pentru a crea unele condiții noi, care ar fi ajutat să de dezvolte unele specii. De asemenea am schimbat traiectoria unor meteoriți ce mi-ar fi putut lovi planeta.
Ziua 4. Azi am intrat mai târziu, știind că e ultima zi, iar în cele două și jumătate, care reprezentau ultimii 25 de milioane de ani, aveam nevoie de o accelerare a civilizării planetei, pentru a primi un punctaj mare. Planeta mea era plină de viață, de o floră luxuriantă și o faună diversificată. Doar că specia dominantă erau niște animale mari și agresive care se bazau doar pe forță. Nu puteam să las ca planeta să fie la cheremul lor. Am deviat imediat un meteorit suficient de mare pentru a lovi P1T1. A fost un dezastru necesar, în urma căruia planeta a fost acoperită de un strat gros de praf. Doar după cinci milioane de ani, atmosfera a început să se curețe, iar viața să evolueze din nou. Animalele cele mari și agresive au dispărut, iar în locul lor a apărut o nouă specie: bipedă . Promiteau mult și mi-am concentrat atenția asupra lor. În câteva zeci de mii de ani au devenit stăpânii planetei și chiar aveau de gând să înceapă a explora Universul. Doar că și aceștia erau agresivi și se exterminau între ei cu cruzime. Au creat arme puternice de distrugere în masă, iar planeta mea risca să devină din nou aridă din cauza lor. Cu mare strângere de inimă, a trebuit să accept că am pierdut primul joc, chiar dacă asta mă făcea să pierd și punctele acumulate, iar apoi să fiu reevaluat de Comisie. Dar conștiința îmi spunea că nici aceste ființe nu sunt potrivite pentru o evoluție superioară. Așa că am trimis o cometă spre T1P1. Sunt sigur că aproape toate viețuitoarele au fost eliminate în urma impactului devastator. Sper doar ca planeta mea să renască. Poate în jocul viitor o voi primi tot eu și voi avea mai mult noroc cu ea.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
Epigrama care mușcă (XLII)
Câțiva parlamentari cer o ținută mai sobră pentru cei care lucrează în legislativ
.
Aleșii din Parlament
Vor fi-mbrăcați mai decent;
Noi am cere să arate
Și-o altă mentalitate.
.
P. S. – Unii-au vrut o Miss a face
Din colega potrivită,
Alții vor s-o mai îmbrace,
Să nu cadă în ispită!
Ștampile vechi și noi
În vremurile de nostalgică sau tristă amintire era mai greu pentru o persoană particulară să-și procure o ștampilă, dacă avea nevoie. Trebuia să facă o cerere la organele locale și să completeze un chestionar despre utilitatea, caracteristicile și scopul în care va folosi acel obiect. Sau să caute pe cineva în domeniu care era dispus să închidă ochii în ceea ce privește formalitățile și să-i facă în atelierul lui ștampila dorită. Eu am ales cea de-a doua cale și am apelat la un prieten din Sibiu, care mi-a trimis toate cele 14 ștampile pe care le-am solicitat. Sunt sigur că mulți dintre cititori se vor întreba de ce aveam nevoie de atâtea, dar un jucător de șah prin corespondență va înțelege imediat. Zilnic trimiteam 8-10 cărți poștale cu mutările partidelor, pentru cei aproximativ 100 de adversari din toată lumea. Pentru aceste C.P. ar fi trebuit să plătesc foarte mult dacă le foloseam pe cele din comerț. E drept că Federația Română de Șah tipărea niște cartonașe speciale (10 bani în loc de 30), dar nu întotdeauna primeam câte aveam nevoie. Așa că am procurat materialul potrivit și mi-am confecționat singur niște cărți poștale, aplicând pe carton o ștampilă cu tabla de șah și cu inscripția de ȘAH PRIN CORESPONDENȚĂ. Plus un timbru de 10 bani. Pentru ca mutarea să fie cât mai clar redată, pe diagramă era mereu arătată poziția în care am ajuns cu partida, iar pentru asta aveam ștampilă pentru fiecare figură de pe tabla de șah, albă sau neagră. La fel și două rânduri de tușiere (cu tuș roșu și negru). La adresa mea de la expeditor foloseam de asemenea o ștampilă, ca să economisesc timp și a elimina posibilitatea unei greșeli de scriere sau de citire. Astfel m-am descurcat timp de aproape 10 ani, timp în care am trimis circa 50.000 de cărți poștale și am primit cam tot atâtea.
Astăzi, ștampilele sunt foarte ușor de confecționat și de procurat. Cea mai celebră e cea de la urne, cu mult râvnitul calificativ VOTAT, pe care unii o folosesc prea des, iar alții s-au scârbit de ea. De obicei ștampila e un însemn oficial care certifică legalitatea unui act, dar și un simbol al birocrației care ne îngreunează demersurile din fața ghișeelor. Atunci când alergăm pentru aplicarea unor ștampile și semnături, sau stăm la coadă pentru asta, simțim că facem parte dintr-o turmă al cărui cioban a uitat să-și facă datoria.
Dar mai există un fel de ștampilă, pe care noi, oamenii, o folosim fără să ne dăm seama. E cea pe care o punem atunci când etichetăm un semen de-al nostru sau chiar o comunitate. Nu stăm mult să analizăm toate circumstanțele și aspectele, dar ne place să credem că „ștampila” pe care am pus-o cuiva e definitivă și irevocabilă. Ne lăsăm ușor influențați de aparențe și nu ne place să lăsăm pe cineva „neștampilat”, pentru că am fi derutați, și noi vrem mereu să fie totul clar de la bun început. Nu avem răbdare să așteptăm un timp, până obținem mai multe date, ci acționăm din instinct, ca și cum am pune o etichetă și o ștampilă pe un produs oarecare. Dar omul e o ființă mult mai complexă pentru a-l clasifica și ștampila din câteva impresii.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
De la bancă la catedră
La începutul clasei a VI-a, ni s-a repartizat o profesoară de limba română, proaspăt absolventă a Facultății de Filologie din Cluj. Era tânără, inteligentă foc și ambițioasă în a ne învăța toate tainele limbii noastre. Noi însă, fiind o clasă doar de băieți, eram cu toții fermecați și de frumusețea ei naturală, de ochii ei căprui și neastâmpărați și de vocea ei blândă și catifelată. Cu toții voiam să-i fim pe plac, să primim note mari, cuvinte de apreciere și chiar câte un zâmbet dacă se putea. Și fiecare din noi se lăuda apoi cu aceste nestemate celorlalți colegi de clasă și chiar din școală. Era o întrecere continuă din care se iscau adesea certuri și chiar îmbrânceli de gelozie.
Poate că cel mai ambițios dintre toți eram eu și tocmai de aceea, pe lângă aprofundarea asiduă a materiei, am început să compun și poezii al căror subiect era întotdeauna ea și numele ei. După un timp chiar i le-am arătat și am primit aprecieri pentru „debutul” meu literar. Văzând că sunt atras atât de mult de limba română, a acceptat să-mi dea meditații după orele de program și mi-a arătat poeziile scrise de ea. Bineînțeles că erau foarte reușite și nu exagerez deloc, fiindcă astăzi acea profesoară e o scriitoare și poetă de mare succes, iar cărțile publicate de ea sunt apreciate de criticii literari. În orele acelea de meditație mi-a oferit materiale din care a învățat și ea pentru examenul de admitere la facultate. Iar eu le-am sorbit pur și simplu, așa cum un mare credincios absoarbe cuvintele Bibliei. Erau scrise de mâna ei, îmi erau oferite mie pentru a mă lumina și asta mă făcea să mă simt cel mai privilegiat elev din școală.
Eram ascultat aproape în fiecare oră și primeam doar nota 10 cu felicitări. Colegii erau invidioși și mă luau peste picior pentru poeziile pe care i le dedicam. E adevărat că intenția mea era să-mi seduc profesoara cu versuri din cele mai măgulitoare, precum și atașamentul față de materia pe care o preda. Chiar i-am spus despre focul ce mă mistuia, iar ea a zâmbit cu o nuanță de dojană. Mi-a spus să o caut atunci când mă voi maturiza și poate că altfel voi judeca. Deocamdată să-mi văd de școală și să-mi fac un rost în viață. Dar eu insistam că anii ce vor trece nu-mi vor afecta cu nimic iubirea și judecata.
Așa s-au scurs ultimele luni de școală ale clasei a VIII-a: fiind mereu atent la chipul și învățăturile celei mai bune și mai frumoase profesoare de limba română. Nu știu cât de mult au sedus-o poeziile mele de dragoste și dacă ea mă mai ține minte. Nu am fost la întâlnirea de zece ani fiindcă mi-era frică. Nu știam ce sentimente se vor răscoli în mine și cât de mult mă vor afecta ele. Însă, chiar dacă ea nu a simțit nimic altceva pentru mine decât ceea ce trebuie să simtă o profesoară pentru un elev silitor, tot am avut de câștigat. Am fost sedus fără să-mi dau seama de limba română. Iar dragostea față de literatură s-a lipit de mine și m-a urmărit până în zilele acestea. La fel ca multe alte învățăminte pe care le-am tras din această iubire platonică, care a decurs exact cum am relatat.
Acest articol participă la competiția SuperBlog.
Epigrama care mușcă (XLI)
Deși prima încercare de privatizare a CFR – Marfă a eșuat, Gruia Stoica promite că va participa și la celelalte, chiar de vor fi 100
.
CFR e o povară
Pentru biata noastră țară
Și, din câte s-a-nțeles,
O să-l vindem foarte des.
Cele mai rare 10 flori de pe Pământ
Pentru un top al celor mai rare flori din lume, trebuie să alegi din peste 270.000 de specii răspândite pe tot Globul. Iată, 10 nu doar cele mai rare flori, ci și cu cele mai interesante povești.
1. Floarea Cadavru (Amorphopallus titanum)
Originară din Sumatra, această rară și izbitoare plantă, are flori care ating 6 metri în înălțime și 3 metri în diametru. Floarea Cadavru se găsește în pădurile tropicale joase din Indonezia și ne duce cu gândul la epoca preistorică. Este considerată cea mai mare și pe cale de dispariție floare din lume. Cunoscută și sub numele de Rafflesia, supraviețuiește cu ajutorul viței de vie Testratigma. Lipsită de corp, fără frunze și fără rădăcini, ea e legată de vița de vie pentru a se putea hrăni. Emite un miros înțepător de carne putredă (de aici provine numele ei de floare cadavru). Floarea se deschide cam cu o săptămână înainte să moară.
2. Youtan Poluo (nu are nume științific)
Descoperită de un fermier chinez pe nume Ding, care a găsit-o crescută printre țevile sale, iar mai târziu de un călugăr chinez, care a găsit-o sub mașina lui de spălat, misterioasa floare Poluo nu are nume științific și este alcătuită din 28 de piese minuscule, flori mici și albe frumos mirositoare, care măsoară cam un milimetru. Este o floare care a fost menționată în miturile indiene și se credea că înflorește doar atunci când regele Sage, al viitorului, vizitează lumea de azi. În sanscrită, numele înseamnă „o floare de bun augur din cer”. Floarea este, de asemenea, menționată în scriptura budistă și experții botanici spun că floarea se deschide o dată la 3000 de ani.
3.Papucul Doamnei galben și mov (Cypripedium calceolus)
O orhidee sălbatică foarte rară, găsită în Europa, Papucul Doamnei galben și mov crește acum în Marea Britanie, dar într-o singură locație: pe un teren de golf. A fost sub protecție strictă încă din 1917. O singură floare poate fi vândută pentru suma de 5000 de dolari în America, dar e destul de greu să o vinzi deoarece planta este foarte greu de înmulțit. Semințele florii nu oferă hrană pentru floare și astfel trăiește într-o relație simbiotică cu un anumit tip de ciupercă, care o hrănește. Odată ce planta atinge maturitatea, ciuperca pleacă de pe planta adultă. Floarea are ramificații de la mov închis până la cărămiziu, iar forma florii e de „papuci sau mocasini” de culoare galben deschis.
4. Orhideea Fantomă (Epipogium aphyllum/Dendrophylax lindenii)
Nu numai că este rară, dar este și fascinantă; floarea Orhideea Fantomă este o plantă care se presupune că a dispărut de aproape 20 de ani și s-a materializat recent. Nu are frunze și nu folosește fotosinteza pentru a se hrăni. Aceasta, la fel ca și floarea Lady Slipper menționată mai jos, are nevoie de ciuperca specifică, care să fie în contact cu rădăcina ei ca să o hrănească. Orhideea Fantomă poate trăi în subteran ani de zile și poate fi găsită numai în pădurile din Cuba. Florile emană un mic parfum și înfloresc între lunile iunie și august. În Cuba cresc în copacii de chiparos în care par să plutească precum niște fantome, de aici și numele. Pot fi polenizate de către fluturi mari sfinx în semințele lor, pe un anumit mușchi.
5. Cactusul orhidee (Epiphyllum oxypetalum)
Această floare este cultivată ușor, dar este rară pentru simplul motiv că înflorește rar. Se găsește în Sri Lanka, în sălbăticie, și are o semnificație spirituală pentru budiști. Atunci când înfloresc, se desfac doar noaptea și în mod misterios se usucă înainte de zori. Potrivit budiștilor, se crede că atunci când florile se deschid, Nagas (triburi semi-mitice din Sri Lanka) coboară din locuințele lor cerești să prezinte floarea drept cadou pentru Buda. Florile sunt albe și delicate și au un parfum ciudat. Floarea, are de asemenea, o istorie bogată în Japonia, unde numele ei e tradus „Frumusețe sub razele lunii”.
6. Koki’o (Kokai cookei)
O altă floare rară, vine dintr-un copac din Hawai. Descoperit în 1860, copacul Koki’ a fost considerat dispărut în 1950. Oricum, 20 de ani mai târziu a fost găsit un singur supraviețuitor, dar a fost distrus de foc în 1978. Cu puțin noroc a fost salvată una din ramuri și a fost altoită în 23 de copaci diferiți, în diverse locuri din Hawai. Copacii au crescut până la 10-11 metri înălțime cu sute de flori luminoase, roșii, care produc copaci maturi în fiecare an. Cu o asemenea floare, dispusă să se adapteze, floarea koki’o e pe locul 6.
7. Floarea de ciocolată (Cosmos atrosanguineus)
Poate ai mai văzut orhideea Chocolate, dar ai mai văzut sau mirosit o floare Cosmos atrosanguineus? Este o floare originară din Mexic, care s-a extins în sălbăticie de peste 100 de ani. Florile sunt de un maro foarte închis și cresc până la un diametru de 3-4 cm. Cum sugerează și numele, floarea de ciocolată emite vara un parfum delicios de vanilie (găsit de asemenea în boabele de vanilie, boabele de cafea și în cele de cacao).
8. Ciocul papagalului (Lotus berthelotii)
Clasificată ca extrem de rară încă din 1884, floarea numită popular „Ciocul papagalului” este considerată dispărută în sălbăticie, deși unele persoane cred că încă nu a dispărut total. Planta este originară din Insulele Canare și se crede că a fost inițial polenizată de un soi de păsări care au dispărut din această zonă. Au fost făcute experimente pentru a vedea dacă floarea poate găsi polenizatori noi, dar din 2008, niciunul din aceste experimente nu a reușit.
9. Liana de jad (Strongylodon macrobotrys)
Liana de jad e cunoscută pentru culoarea ei spectaculoasă de turcoaz, foarte rar întîlnită. Floarea e polenizată de lilieci, care atârnă cu capul în jos pentru a bea nectarul. Aceste flori rare sunt foarte greu de întâlnit în sălbăticie și sunt considerate a fi amenințate de defrișări în habitatul lor natural din Filipine.
10 Campion (Silene tomentosa)
Găsindu-se doar în Gibraltar, floarea Campion a fost considerată de către comunitatea de știință în 1992, când toate urmele de plante dispăruseră. Apoi, în 1994, a fost descoperit un singur exemplar, de către un alpinist care făcea drumeții pe stâncile înalte ale Gibraltarului. A fost apoi dusă la Banca de semințe Millenium și specia crește acum la Grădina Botanică din Gibraltar, dar și la Grădina Botanică Regală din Londra.
Testul Cubului
Testul Cubului – Incredibilul test arab de personalitate, dragoste, familie și viață
Un joc pseudopsihologic fascinant și uimitor, cu origini antice sufiste! Rezultatele Jocului Cubului te vor lua prin surprindere și te vor uimi prin acuratețe, înțelepciune și perspicacitate psihologică.
Te invit să faci un joc psihologic extrem de interesant, ce are origini antice și îți poate face cunoștință cu propria personalitate. Testul de față este cunoscut sub numele de JOCUL CUBULUI și astăzi poate fi găsit în diverse variante și interpretări moderne, inspirate de jocul sufist original. Este un test pseudopsihologic care are la bază vizualizarea și simbolul. Pentru a-l efectua nu ai nevoie de mai mult de 5 minute. Sunt însă 5 minute care merită „cheltuite” fiindcă te vei alege cu o mai bună înțelegere a ceea ce ești cu adevărat și ceea ce îți dorești cu adevărat de la viață. Rezultatele te vor surprinde și te vor uimi prin acuratețe. înțelepciune și perspicacitate. Pentru aprofundare, îți recomand cartea „Secrets of the Cube: The Ancient Visualization Game That Reveals Your True Self”.
1. Așadar, imaginează-ți că vezi în fața ochilor un DEȘERT întins. În acest deșert se află un CUB.
Notează-ți pe o foaie de hârtie răspunsurile pentru următoarele întrebări:
Ce-ți trece prin minte cu privire la acest cub? Cum arată cubul? Este transparent sau opac?
Cât de mare este cubul?
Din ce este confecționat cubul? Este un material moale sau tare?
Unde anume se află în imensitatea deșertului? În aer sau în nisip?
2. În același deșert, în afară de cub, există o SCARĂ.
Descrie pe aceeași foaie de hârtie scara, răspunzând următoarelor întrebări:
Unde este poziționată scara față de cub? (aproape, departe etc.)
Este friabilă, se poate rupe ușor sau este solidă și bine făcută, putând susține greutatea mai multor persoane?
3. Acum, pe lângă cub și scară, imaginează-ți că există în deșert și un CAL
Răspunde în scris următoarelor întrebări legate de existența acestui cal în deșert.
Ce fel de cal este? Folosește câteva cuvinte care îți vin în minte a-l descrie. Ce face calul? Cum se comportă?
Este legat sau umblă liber?
Unde este poziționat calul față de cub și scară?
4. Imaginează-ți că la un moment dat vezi în același deșert și NIȘTE FLORI / O FLOARE.
Notează pe hârtie răspunsurile pentru următoarele întrebări:
Ce gândești în acest moment despre aceste flori? Ce sentimente îți inspiră? Unde se află florile față de cub?
Este o singură floare sau sunt mai multe flori?
5. Gândește-te acum că în deșert vine o FURTUNĂ.
Notează pe hârtie răspunsurile următoarelor întrebări:
Cât de aproape este furtuna de cub? Crezi că o să dureze mult sau este doar o furtună trecătoare?
Este o furtună mare sau o furtună mică?
A cuprins tot deșertul sau doar o porțiune?
Pornește cumva furtuna dinspre cub, cal, scară, flori sau dinspre niciuna? Dacă da, scrie dinspre care cele 4 elemente s-a pornit furtuna.
Afectează furtuna în vreun fel cubul, calul, florile, scara? Dacă da, cum?
6. Imaginează-ți acum că furtuna distruge tot în deșert cu excepția a 2 elemente din cele 4 enumerate mai sus: cub, cal, scară, flori. Care sunt cele două elemente care supraviețuiesc?
Notează-le pe o foaie de hârtie.
Este totul limpede și clar în mintea ta? Cubul, scara, calul, florile, furtuna? Ai notat pe o foaie de hârtie răspunsurile la întrebări? Jocul presupune că fiecare lucru pe care l-ai vizualizat este un simbol pentru ceva anume. Mai jos, o să-ți spun ce reprezintă fiecare lucru în parte și ce pot însemna răspunsurile tale.
INTERPRETARE RĂSPUNSURI
1. CUBUL te reprezintă pe TINE însuți. Ceea ce gândești despre cub este ceea ce gândești despre tine însuți.
În cazul în care cubul este plasat pe nisip denotă faptul că ești o persoană cu picioarele pe pământ, bine ancorată în realitate. Ai spirit practic și simțul realității. În cazul în care cubul plutește sau este în aer, înseamnă că ești o persoană visătoare, idealistă, având tendința de a trăi mai mult în interiorul tău și în imaginație. De multe ori realitatea ți se pare dură și nedreaptă.
În cazul în care cubul este transparent… înseamnă că ești o persoană transparentă, sinceră și deschisă. Nu îți place să umbli cu ascunzișuri și ai o fire directă, arătându-te în fața celorlalți, a prietenilor și a familiei, exact așa cum ești.
În cazul în care cubul este opac și nu poți vedea prin el… înseamnă că ești o persoană discretă și rezervată. Nu îți place să vorbești mult despre tine și să dezvălui prea multe lucruri despre propria persoană.
Dimensiunea (mărimea) cubului este relevantă pentru egoul tău. Cu cât cubul imaginat de tine este mai mare, cu atât mai mare este egoul tău.
În cazul în care cubul este făcut dintr-un material solid și puternic… înseamnă că ești o persoană puternică. Ai tărie interioară și nu te lași doborâtă cu una cu două.
În cazul în care cubul este confecționat dintr-un material moale… înseamnă că ești o persoană emoțională și sensibilă.
Pe de altă parte, în felul în care vizualizezi cubul este foarte important. Dacă vezi doar partea plană, atunci ești o persoană ce are tendința de a superficializa. Dacă vezi cubul în 3 D, atunci ești o persoană profundă, cu o mare putere de înțelegere. Vezi dincolo de suprafață.
2. SCARA reprezintă PRIETENII tăi.
Cu cât scara este mai aproape de cub, cu atât ești mai apropiat(ă) de prietenii tăi. În cazul în care scara este departe de cub înseamnă că îți place să păstrezi o anumită distanță față de prieteni. Ai o rezervă față de ei, care vine fie din neîncredere, dezamăgire sau teama de a nu fi rănit sau poate nu consideri existența prietenilor în viața ta ca fiind ceva important.
Cu cât are mai multe trepte scara, cu atât mai mulți prieteni ai.
Dacă scara este solidă înseamnă că prieteniile pe care le legi sunt și ele solide, putând trece proba timpului, a distanței sau a dificultăților. Dacă scara se poate rupe cu ușurință înseamnă că prieteniile pe care le legi sunt friabile, cauzate de motive sau circumstanțe. Se pot strica la un moment dat tot din cauza circumstanțelor sau a motivelor.
3. CALUL reprezintă PARTENERUL tău de viață sau ce tip de partener ți-ai dori în viața ta. El reprezintă așadar partenerul ideal, dar și maniera ta de a fi și de a te purta într-o relație și față de acest partener.
Cuvintele pe care le-ai folosit pentru a descrie calul sunt caracteristicile pe care le dorești de la partenerul tău de viață/soțul tău. Felul în care se comportă calul denotă comportamentul pe care ți-ai dori ca partenerul tău să-l aibă față de tine. În cazul în care calul pare a alerga liber, acest lucru denotă faptul că îi acorzi libertate partenerului tău. Totodată, un cal care fuge și nu stă într-un singur loc indică un partener energic, dinamic, atras de călătorii și de dorința de a fi implicat în permanență în ceva anume.
Un cal care stă locului sau mănâncă indică un partener atras de confort, stabilitate și de cămin, un partener căruia nu îi plac riscurile și nici viața departe de cei dragi.
Distanța dintre cub și cal arată cât de apropiat/distant ești într-o relație.
4. FLOAREA / FLORILE reprezintă COPIII tăi (sau potențialii copii)) și dorința de a avea copii.
Ceea ce gândești sau simți în legătură cu aceste flori reprezintă ce gândești și simți cu privire la proprii copii, sentimentele pe care le ai față de aceștia. Proximitatea florilor față de cub indică cât de apropiat(ă) ești de copiii tăi. Cu cât florile sunt mai aproape de cub, cu atât te simți mai apropiat(ă) de copii tăi sau de gândul de a avea copii.
Numărul florilor indică numărul copiilor pe care dorești să îi ai. Cu cât sunt mai multe flori, cu atât îți dorești să ai mai mulți copii.
5. FURTUNA reprezintă PROBLEMELE și dificultățile tale, dar și felul în care te confrunți cu ele în viață.
Proximitatea dintre furtună și cub arată cât de intens te afectează aceste probleme și cât de mult le lași să te afecteze. Dacă în timp ce vizualizezi furtuna, crezi că o să dureze mult înseamnă că gândești același lucru și despre problemele tale actuale.
Dacă furtuna pe care o vezi este mare și aproape înseamnă că și problemele cu care te confrunți le percepi ca fiind mari. Adesea, ai tendința de a le exagera prin atitudinea ta. Adesea le lași să te acapareze și să îți strice buna dispoziție.
Dacă furtuna pe care o vezi este mică și departe de tine înseamnă că ești de regulă o persoană calmă și pozitivă, care poate depăși problemele cu seninătate, cu fruntea sus și nelăsându-le să te acapareze.
Dacă furtuna cuprinde tot deșertul înseamnă că le lași adesea să te copleșească și să îți perturbe întreaga viață.
Dacă furtuna pleacă dinspre cal, înseamnă că problemele tale sunt legate de partenerul tău.
Dacă furtuna pleacă dinspre scară, înseamnă că problemele vin de la prietenii tăi.
Dacă pornește dinspre flori, înseamnă că problemele vin dinspre copiii tăi.
Dacă furtuna începe să se desfășoare dinspre cub, înseamnă că problema ești chiar TU.
6. Cele 2 ELEMENTE CARE SUPRAVIEȚUIESC FURTUNII sunt LUCRURILE CARE AU PENTRU TINE CEA MAI MARE IMPORTANȚĂ ÎN VIAȚĂ. Ele te vor ajuta să supraviețuiești indiferent de greutăți și dificultăți. Din ele îți tragi forța și puterea de viață.
racoltapetru6 