Să nu credeți că sunt superstițios, ba chiar combat cu toată convingerea prejudecata sau concepția unora că viitorul ți-e stabilit dinainte de către astre, cifre, nume sau alte născoceli de acest gen. Titlul l-am pus doar ca reper al zilei de azi, să nu mă rătăcesc în timp, dar și pentru că mi-am amintit de celebrul film american cu aceeași denumire. Îmi plac producțiile de groază și la vremea când l-am vizionat prima dată mi s-a părut că e de calitate. Chiar și cu toate continuările care au urmat. De fapt, pe atunci, oferta de filme era slabă și mai târziu i-am găsit multe defecte: trucaje ieftine și un subiect sângeros al cărui epilog era ușor de intuit.
Maria Tănase – Mata Hari a României?
Despre Maria Tănase și relațiile ei cu unele servicii secrete se speculează de multă vreme. Nimeni nu se încumetă încă să dea un răspuns clar, dacă a făcut spionaj sau nu. Dar poveștile și legendele despre Mata Hari a României rămân și merită să fie spuse.
Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică”, povestește că la sfârșitul anilor ’30 artista era foarte apropiată de Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, în 1940, Maria face un turneu la Ankara și Istanbul și în acea vreme toată lumea știa că cele două orașe erau locul de întâlnire favorit al agenților secreți.
Se spune că tot anii ’40, Maria Tănase a fost curtată de serviciul secret al armatei germane, Abwehr, care a încercat să o recruteze printr-unul din iubiții ei și că aceasta a refuzat. Tot istoricii susțin că până la urmă Maria Tănase a ajutat Serviciile Secrete Române pe toată perioada celui de-al doilea război mondial. În 1941, diva a avut o relație foarte apropiată cu Alfred de Chastelain, ofițer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941, Alfred părăsește România și preia în Istanbul conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic) ce includea și România. În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista însă refuză oferta și se întoarce în țară, unde e arestată. Este acuzată de spionaj, că ar fi conlucrat cu rețeaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberată.
A fost sau nu Maria Tănase agent secret? Și-a folosit talentul și pofta de bărbați și în slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu există, iar legendele despre destinul unei femei excepționale ca Maria Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul gol-goluț.
Epigrama care mușcă (LVIII)
Marele secret al Casei Regale Britanice
Prințul Charles nu este tatăl lui Harry. Află care este cel mai mare secret al Casei Regale Britanice!
O investigație efectuată de mai mulți oameni de presă din Anglia a scos la iveală una dintre cele mai mari minciuni pe care o ascunde Casa Regală Britanică. Tatăl biologic al prințului Harry nu este Charles, așa cum s-a crezut până acum, ci un fost amant din anii ’80 al Dianei, James Hewitt.
Potrivit relatărilor unor vechi angajați ai Casei Regale Britanice, relațiile amoroase dintre prințesa Diana și soțul său Charles au încetat să mai existe încă din 1980, cu 4 ani înaintea nașterii lui Harry. În acest timp, prințesa l-a cunoscut pe James Hewitt, un fost ofițer al cavaleriei regale. În presă au apărut zvonuri că cei doi ar fi avut o relație extragonjugală abia în 1989, la doi ani după nașterea lui Harry, dar Hewitt, invitat la o emisiune televizată, a recunoscut că a cunoscut-o pe prințesă la începutul anilor 1981. Ofițerul cavaleriei britanice s-a aflat sub hipnoză când a relatat cu lux de amănunte cum s-a petrecut idila cu Diana. Fructul dragostei lor a fost Harry.
Pentru ca povestea să nu răsufle în presă și pentru ca adevărul să fie bine ascuns de urechile curioșilor, Casa Regală Britanică a inventat cea mai mare minciună de la al Al Doilea Război Mondial încoace, atunci când Neville Chamberlain îi asigura pe cetățeni că Marea Britanie nu va intra în război cu Germania. Astfel, s-a spus că Hewitt și Diana s-ar fi cunoscut abia în 1986 și speculațiile că Charles nu este tatăl lui Harry au fost eliminate pentru totdeauna. Mai mult de atât, Hewitt a fost amenințat cu moartea în nenumărate rânduri dacă ar fi avut curajul să divulge adevărul opiniei publice.
Povestea a prins până în clipa în care numeroase rude ale fostului ofițer au declarat în public că au certitudinea că Harry este copilul biologic al lui Hewitt. În 1995, prințesa Diana a recunoscut public că în tinerețe a avut o relație extraconjugală cu Hewitt, moment în care ofițerul a fost declarat persoana non grata și eliberat din funcție. Fiindcă s-a temut că va fi dezonorat, bărbatul a vrut să fugă în Franța și să se sinucidă. Din anumite motive nu și-a putut duce planul la bun sfârșit, iar doi ani mai târziu Diana a murit într-un accident de mașină, alături de iubitul său de atunci, Dodi al-Fayed.
Cine este tatăl lui Harry? James Hewitt (stânga) sau Charles (dreapta)? În prezent se speculează că lui Hewitt i se pregătește înscenarea morții, pentru momentul de slăbiciune când a recunoscut voalat că este tatăl biologic al lui Harry.
7 trasee montane extreme
Iubitor sau nu de adrenalină, fiecare traseu montan din cele 7 vă poate oferi o experiență unică și de neuitat, o provocare pe care puțini o pot accepta…
1. Traseul montan El Caminito Del Rey (Spania)
Nevoia de adrenalină i-a împins pe aventurieri în sudul Spaniei pentru a trăi o experiență unică pe drumurile de peste 110 ani ai rutei El Caminito Del Rey. Nu trebuie să fii un alpinist experimentat, singurele condiții sunt impuse de vârsta limită de 12 ani și, foarte important, să nu ai rău de înălțime. Traseul, de asemenea cunoscut și sub numele de Calea Regelui, a fost construit inițial în 1905, pentru muncitorii dintre cele două hidrocentrale între care se află, ca să se poată deplasa mai ușor, dar a fost închis oficial în anul 2000, după ce doi alpiniști au murit în încercarea lor de a-l traversa.
2. Traseul montan Huashan (China)
Huashan este situat în apropiere de colțul de sud-est al secțiunii Ordos din bazinul Fluviului Galben, la sud de valea râului Wei, la capătul estic al Munților Qinling, din sudul provinciei Shaanxi. Este o parte din lanțul muntos Qin Ling, ce împarte nu numai regiunea Shaanxi de la nord la sud, ci și întreaga Chină. Există două trasee pe care se pot traversa munții, cel mai mic dintre ele cuprinde cele cinci vârfuri montane majore. Cel mai popular însă, este traseul tradițional Hua Shan Yu, construit pentru prima oară în secolul al III-lea și cu numeroase extinderi, mai ales în timpul dinastiei Tang.
Pericolul te pândește la tot pasul, mergând pe un traseu montan expus căderilor de pietre, un traseu îngust cu secțiuni abrupte, traseu foarte recunoscut pentru riscul major de accidente. Datorită faptului că turismul în China a explodat după anii 1990, iar accesibilitatea muntelui a crescut considerabil după instalarea de telecabine, și numărul de vizitatori a crescut proporțional. În ciuda măsurilor de siguranță adoptate prin tăierea în piatră de trepte pe porțiunile mai abrupte ale traseului, lărgirea potecilor foarte înguste precum și adăugarea de balustrade, numărul deceselor pe dificilul traseu montan continuă să crească.
3. Traseul montan până la școala aflată la 1500 m înălțime (China)
Copiii din satul Gulucan (vestul Chinei) își riscă viața în fiecare zi în drumul lor spre școală, drum ce implică traversarea unei porțiuni sculptate în munte, foarte îngustă, la numai puțin de 1500 m înălțime. Este singura cale de a ajunge la școală, o construcție cu cinci camere de beton apreciată ca fiind cea mai bună clădire din sat.
4. Traseul montan Roche Veyrand (Franța)
Franța, o țară recunoscută de dependența de adrenalină și pentru numeroasele ei trasee montane speciale, aproximativ120 la număr, variind de la trasee ușoare accesibile oricui, la unele dintre cele mai dificile și mai provocatoare. Roche Veyrand este cu siguranță un bun exemplu ce se încadrează în categoria traseelor dificile. Traseul este situat în St. Pierre d’Entremont, din regiunea Rhône-Alpes, care se întinde în partea de sud-est a țării.
5. Traseul montan Ebenalp (Elveția)
O călătorie înapoi în timp, la peșterile preistorice Ebenapl din Wildkirchli, o experiență unică în viață atât pentru tineri cât și pentru bătrâni. Traseul ce începe în stația montană Ebenalp și duce către peșteri se parcurge în aproximativ 20 de minute.
6. Noul traseu montan Yueyang (China)
Faceți cunoștință cu o armată uimitoare a Chinei, de „spidermani”, care își riscă viața pentru a construi un traseu pitoresc la 300 de metri deasupra solului. Cu nimic mai mult decât un ham de siguranță și un picior sprijinit pe piatra muntelui, muncitorii construiesc noul traseu în faleza de sute de metri a muntelui, un traseu de numai un metru lățime și fără parapet, în Yueyang, provincia Hunan. Cu betonul făcut la sol și ridicat la înălțime cu ajutorul unor cabluri pe scripeți, Zhang Bin, șeful echipei de constructori declară: „Muncitorii ce construiesc traseul de-a lungul falezei trebuie să fie stabili, cel puțin psihologic”.
7. Traseul montan Moher (Irlanda)
Pentru toți iubitorii de adrenalină, ce doresc să experimenteze o senzație de neuitat, nu au voie să refuze o ocazie de a străbate traseul Moher, iar pentru cei pasionați de mountain bike și dispuși să călătorească până acolo, există o nouă provocare: cel mai periculos traseu montan cu bicicleta de pe această planetă. Dominând la o înălțime de 700 de metri deasupra oceanului Atlantic, stâncile Moher, situate în apropiere de fermecătorul oraș Doolin, Clare, Irlanda, vă vor oferi o experiență unică în viață.
Epigrama care mușcă (LVII)
Invenții ciudate și ingenioase ale deținuților
Indiferent de contextul în care s-ar consuma acest fapt, condamnarea la închisoare nu poate fi un episod facil în viața unui om. De aceea, deținuții încearcă să se adapteze, pe cât posibil, la un mod de viață lipsit de confortul tipic în libertate. Și, cum nevoia îl învață pe om, este deja de notorietate inventivitatea adesea surprinzătoare a celor aflați în spatele gratiilor: spre exemplu, ambalajul gol al unui tub de pastă de dinți sau bățul unei acadele consumate, lucruri de care oricine s-ar descotorisi pe loc, devin „instrumente” valoroase în pușcărie. Cele mai multe asemenea elemente sunt considerate de gardieni materiale de contrabandă și confiscate pe loc, dacă sunt descoperite. Totuși, asta nu îi împiedică pe condamnați să recicleze și să refolosească materiale disponibile pentru a crea, iar și iar, obiecte surprinzătoare.
Mașinării și aparate electronice
Unele închisori de minimă securitate din lume le permit deținuților să folosească plite electrice în celule. Totuși, majoritatea instituțiilor de acest fel interzic asemenea posesiuni, lucru care nu îi împiedică însă pe prizionieri să născocească ingenioase dispozitive improvizate, cu ajutorul cărora să își gătească singuri mâncarea. De exemplu, grătarul din imaginea alăturată este invenția unui condamnat german, care a avut la îndemână un încălzitor stricat, folie de aluminiu și niște fire electrice.
De asemenea, fie că menirea i-a fost aceea de a contribui la realizarea unor obiecte artistice, unelte, sau arme – ceea ce rămâne un mister – micul strung din cea de-a doua imagine reprezintă un exemplu perfect al felului în care deținuții folosesc elementele din jurul lor pentru a construi mașinării ingenioase. Câteva bucăți de plastic rupt, niște baterii, fire electrice, bandă magnetică și cauciuc au fost de ajuns pentru ca un condamnat să construiască un adevărat dispozitiv.
Cum alcoolul nu este permis în închisori, prizionierii din toate vremurile au încercat să-și prepare licori bahice combinând cele mai neașteptate substanțe. Totuși, pentru ca reacțiile chimice corespunzătoare să aibă rezultatele așteptate, sunt aproape întotdeauna necesare temperaturi ridicate. De aceea, un instrument esențial din arsenalul oricărui condamnat „respectabil” este un fierbător submersibil, asemenea celui din imagine: lame de ras și un cablu electric pot fi de ajuns pentru a fabrica o asemenea ustensilă. Nimeni nu pretinde, firește, că întrebuințarea sa ar fi sigură.
Prizionierii, îndeosebi aceia care au marfă de contrabandă pe care trebuie să o ascundă, stau permanent de veghe pentru a „mirosi” din timp operațiunile de percheziție a celulelor. Și se pot pregăti cu o mai mare eficiență pentru asemenea cercetări dacă au un echipament pentru microfonul și stația de recepție din imaginea alăturată. Presupunând că un deținut are, cumva, posibilitatea de a îl strecura în camera gardienilor, acest mic transmițător îi va permite prizionierului să asculte tot ceea ce se discută pe domeniul paznicilor. Construit din componente de radio-casetofon, micul aparat poate fi folosit și pentru transmiterea mesajelor între celule, în cazul în care în celula destinatară se află un receptor asemenea celui ilustrat în imagine.
Tatuajele și detenția merg mână în mână și, virtual, probabil că nu există condamnat cu ani mulți de ispășit care să fii ocolit această formă de însemnare. Cum este o practică reprezentativă pentru închisori, aplicarea tatuajelor se realizează într-o varietate de moduri: unii prizionieri folosesc lame de ras pentru a zgâria și secționa pielea înainte să o frece cu cerneală; alții utilizează o agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, în timp ce unii găsesc mijloace de a improviza un pistol pentru tatuare. Tot ce trebuie este o sursă de alimentare (baterii), un ac de cusut sau alt obiect subțire și ascuțit și câteva alte elemente pentru a le asambla.
Atunci când gătești cina pe o plită încinsă, ingenios improvizată, există o mare probabilitate dă îți dorești și o condimentare adecvată a mâncării. Dar, cum nu îți este permis să iei în celulă oliviera cantinei, recipiente în care să depozitezi conținutul ei – sare și piper -, precum cele din fotografie, se dovedesc la fel de potrivite.
Nu este greu de ghicit sau de înțeles că, în închisoare, plictiseala se instalează cu ușurință, astfel că deținuții improvizează totdeauna mijloace ingenioase prin care să își distragă atenția și chiar să se distreze. În imaginile alăturate se pot observa zaruri și chiar un frumos set de piese de șah, toate obținute din hârtie mestecată, sau pastă de hârtie, care, în pușcărie, se fabrică din hârtie igienică, apă și lipici.
Apoi, această măsuță, confecționată din pachete de tăiței și bandă adezivă de hârtie, este perfectă pentru jucat zaruri sau pentru a savura masa în celulă. E un exemplu perfect al felului în care prizionierii reciclează orice e posibil pentru a construi, apoi, obiecte pe care și le doresc sau de care au nevoie. Inventivitatea lor neobosită adaugă, un mic plus de confort, ordine și chiar frumusețe unui mediu altfel neplăcut și dur.
Lumânările nu sunt nici ele permise într-o închisoare, din simplul motiv că ele pot declanșa cu mare ușurință un incendiu sau pot fi folosite ca arme. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că ele nu pot fi, totuși, găsite într-o instituție de detenție. Prizionierii folosesc recipiente goale de iaurt sau de alte feluri, ulei pentru bebeluși și ață pentru a încropi lumânări care să le servească pentru iluminat după ora stingerii, pentru a steriliza acele și pentru a executa diverse alte sarcini care presupun folosirea unei flăcări.
Totuși, atunci când prizionierul are nevoie să aprindă o lumânare improvizată sau o țigară cu greu obținută, evident nu poate scoate, pur și simplu, o brichetă sau un chibrit din buzunar. De aceea, s-au scornit multe mijloace prin care un deținut poate avea acces la foc, sau măcar la o scânteie. Exemplul din imasginea alăturată este unul simplu și cu un un aspect chiar plăcut, din care cu ușurință se pot deduce cărui scop îi servește „dispozitivul”: un fir conectat la catodul (polul minus) unei baterii. Atunci când utilizatorul dorește să obțină foc, nu trebuie decât să atingă anodul bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porțiunea dezizolată din mijlocul firului începe să se încingă.
Mulți deținuți folosesc arta ca pe un mijloc de a suporta încarcerarea. Cutiile de creioane improvizate din ambalaje de pastă de dinți servesc cu succes drept medii de stocare a creioanelor colorate pe care unii dintre cei aflați după gratii le folosesc pentru a se manifesta artistic, desenând diferite imagini.
De asemenea, dacă un deținut reușește să intre în posesia unuei anumite cantități de „iarbă” (marijuana) în pușcărie, posibilitățile de a o fuma reprezintă deja partea ușoară. Prizionierii au inventat pipe din sute de materiale diferite. Cea luată ca exemplu aici, improvizată dintr-un tub de pastă de hrean, este cu adevărat ingenioasă, mai ales pentru că, atunci când este rulată, arată complet inocent.
Să fii închis pentru perioade lungi de timp te face să duci dorul multor lucruri, dintre care sexul nu se află deloc spre capătul de jos al listei. Ca bărbat, atunci când nu ai mai văzut o femeie reală timp de luni sau ani de zile, un prosop împăturit, cu o pungă de plastic și o cantitate generoasă de ulei de corp tind să arate destul de tentant. Vorbim aici despre un areal în care prizionierii, atât bărbați, cât și femei, par să dispună de o rezervă nesecată de creativitate; jucăriile sexuale din închisoare au fost, mai devreme sau mai târziu, scornite din aproape orice obiect sau material accesibil într-un asemenea loc.
Arme
Este redudant de spus că închisoarea reprezintă unul dintre cele mai periculoase locuri în care un om poate trăi. La fel, se înțelege de la sine că armele nu sunt permise, dar și că această interdicție nu înseamnă câtuși de puțin o problemă pentru acei deținuți deciși să provoace niște pagube celor cu care au răfuieli. Țepușa din stânga imaginii a fost făcută dintr-o componentă metalică a unei mașini de scris, ascuțită ulterior. Arma din dreapta este un ciob de plexiglas, cu mâner improvizat din bandă izolatoare înfășurată pe porțiunea inferioară a obiectului. Atunci când folosesc arme de plexiglas, condamnații șubrezesc adesea lama, astfel încât aceasta să se rupă în corpul victimei, iar mânerul cu amprentele atacatorului să rămână în posesia acestuia din urmă, pentru a putea scăpa de el.
În imaginea următoare, lama cu aspect de spadă – având un aspect realmente ucigător -, ascunsă într-un crucifix, a fost confiscată de la un prizionier dintr-o închisoare germană. Obiectul a fost fabricat de către deținut în atelierul pușcăriei. Este vorba despre un exemplu sofisticat de armă folosită în detenție; majoritatea sunt improvizate din materiale primitive, cum ar fi oasele de pui, periuțe de dinți ascuțite la capete și pungi de plastic topite și apoi întărite. Unii condamnați își înmoaie armele în excremente pentru a spori șansele ca victima să sufere de o infecție chinuitoare și letală.
Prizionierii tind să fie destul de răbdători, dat fiind faptul că majoritatea au timp grămadă la dispoziție. Așa că, atunci când își doresc cu adevărat să încropească un obiect, reușesc să colecteze piesele necesare, până la urmă. Biciul terifiant din stânga imaginii este construit dintr-o bucată de lemn luată de pe undeva, in șiret de pantofi și lame de ras. În dreapta, boxul infernal a fost confecționat dintr-o răzătoare, probabil furată din bucătăria închisorii.
Artă
După cum am spus și mai devreme, prizionierii recurg adesea la artă pentru a-și ocupa timpul în detenție. Materialele pe care le folosesc pot fi extrem de comune, precum creioane și hârtii, sau neobișnuite și surprinzătoare. Un material comun întrebuințat de condamnați este cel din ambalajele de chips-uri, bomboane și gumă de mestecat. Aceștia împăturesc ambalajele până obțin fășii subțiri, pe care le întrețes pentru a crea tot felul de forme, unele meritând chiar numele de sculpturi.
Chiar dacă pare incredibil, micile motociclete viu colorate din imaginea alăturată sunt, toate, făcute din materiale reziduale și obiecte recuperate de Chip Jarett, un deținut din Michigan. Motocicletele lui Jarett au fost prezentate în cadrul câtorva expoziții artistice având ca tematică viața în detenție și au fost chiar vândute colecționarilor.
Și în final, ca o încununare absolută a talentului artistic de care pot da dovadă cei din spatele gratiilor, iată niște creații de artă fascinante ale lui Michael Harms, un condamnat din Illinois. Scaunele au fost sculptate cu acul de cusut în săpun de calitate superioară (săpunul standard nu este potrivit pentru astfel de întrebuințări). Sunt extrem de detaliate și de complexe, mai ales raportat la dimensiunile pe care le au: niciunul nu este mai mare de câțiva centimetri. Cel puțin la fel de impresionant este și faptul că artistul a confecționat și dulapuri pentru scăunele, folosind bețișoarele acadelelor, pe care le-a modelat cu unghiera. Culoarea și textura ce imită lemnul au fost obținute cu rugină din bureți de sârmă și cu mici cantități de mină de la creioanele colorate. Odată finalizate, scaunele pot fi vândute pentru câteva sute de dolari fiecare.
Avem și oameni care gândesc
De ieri au început să se împartă ajutoarele date de Uniunea Europeană și în Seini (pentru cei care chiar nu știu unde este situat acest minunat orășel îi sfătuiesc să se uite pe harta județului Maramureș). Probabil că v-ați fi așteptat să vă descriu cum s-au călcat oamenii în picioare, cum s-au îmbrâncit și au înjurat proasta organizare. Cu riscul de a dezamăgi dorința unora de senzațional și violență, de data asta am să mă plasez în tabăra celor care au toată admirația pentru cei care au organizat această distribuire de alimente pentru persoanele defavorizate.
Lista lui Muri
Cei mai mulți îi spuneau Muri-Nebunu’, de la numele de Mureșan și comportamentul lui nonconformist. Nevasta îl alinta Nelu sau Neluțu, în funcție de toane, iar prietenii îi spuneau simplu, Muri. Era un bărbat înalt și chipeș, fapt care îl făcea un mare cuceritor printre fete, ținând cont de faptul că era șofer pe un TIR roșu ce-i sporea farmecul de mascul irezistibil. Dar mai ales când era la volan și trimitea ocheade viitoarelor victime. Eu eram cel mai bun prieten al lui și i-am ținut de urât în câteva curse, mai ales că lucram la același trust de construcții. În perioada despre care vorbesc a fost trimis să lucreze pentru un an în Israel, iar nevasta, împreună cu cei trei copii, a rămas în țară. Avea două fete de 12 și 14 ani, precum și un țânc de doi anișori. Din aceste motive, Angela, nevasta lui Muri, a rămas în concediu fără salariu și trăia din banii pe care bărbatul îi trimitea din străinătate.
La fel ca el, Angela era o creatură foarte frumoasă și nici n-ai fi zis că a născut de trei ori. Părul șaten și lung, ochii albaștri și galeși, precum ale unui înger, sânii proeminenți și provocatori, dar și caracterul ei libertin, atrăgeau mulți bărbați în preajmă-i. Hormonii clocoteau în ea și nu era obișnuită să-i țină în frâu atâta vreme, astfel că se lăsa adesea cu chefuri, până târziu în noapte. Prietenii lui Muri erau dispuși să o ajute pe biata femeie în aceste momente greu de suportat. Mai precis eram patru la număr, iar într-una din seri am participat și eu la o orgie. Scaunele s-au golit rând pe rând spre noapte și mi-am dat seama că am rămas numai noi doi. Copiii erau culcați, dar parcă mi se părea că niște ochi iscoditori se ițeau uneori din camera lor. Știam că șperla cea mică de fată nu mă agrea pe lângă mămica ei și de aceea m-am pregătit de plecare. Dar n-a fost chip să scap de Angela, care m-a rugat să rămân peste noapte fiindcă se simte mai bine cu un bărbat în casă, iar în plus am băut și venisem cu mașina. Am cedat când mi-a desfăcut canapeaua și m-a asigurat că o să dorm singur și liniștit.
Astfel m-am prăbușit într-un somn adânc și fără vise, doar că, la un moment dat, când am vrut să-mi schimb poziția, am simțit că nu mai eram singur. Un trup gol și fierbinte era lipit de mine, iar respirația sacadată îmi dădea de înțeles că nu era în stare de somn. Dimpotrivă, brațele șerpuinde ale ispitei mă înlănțuiau fără speranță și îmi dădeau fiori și dorințe pe care încercam zadarnic să le controlez. Chiar am scos câteva sunete ce s-ar fi vrut a se opune, dar o mână fermă m-a înăbușit și am auzit o șoaptă: „pssssst, să nu trezim copiii!” Efectul vinului nu trecuse și voința mea era slăbită, așa că lupta mi se părea oricum pierdută. Am cedat ușor, dar nu cred că alt bărbat, în situația mea, ar fi rezistat până la capăt. Amorul a fost dulce-acrișor, precum niște vișine coapte, și căutam să mă amăgesc gândind că nu nevasta prietenului meu e cea care mă ridică pe culmi de plăcere. Dimineață nu am avut curajul să mă uit în ochii Angelei, dar am simțit din nou o pereche de ochi ce mă pândea din camera copiilor.
Au trecut câteva luni, și Muri a revenit în țară și cu această ocazie ne-a chemat pe toți prietenii la o petrecere de reîntâlnire. Ne-am cinstit, felicitat, îmbrățișat și am petrecut momente minunate, până când Nebunu’ a luat cuvântul:
– Dragii mei, mă bucur că ați venit în număr atât de mare, pentru că vreau să vă transmit ceva. După cum știți am lipsit aproape un an, iar nevasta mea a fost singură în tot acest timp. Să nu vă închipuiți, însă, că nu știu ce s-a întâmplat în lipsa mea. Am aici, în buzunarul de la piept, o listă cu 14 bărbați care s-au culcat cu Angela. Mulți dintre ei sunt prezenți la acest chef și țin să-i asigur că nu-mi place să mi se pună coarne. Fi-ți siguri că o să mă răzbun, dar nu o să încalc legea, fiindcă mi-e dragă libertatea. Așa că, cei care se simt cu musca pe căciulă, să nu creadă că vor scăpa nepedepsiți.
Ne uitam unul la altul și încercam să ghicim cine mai face parte dintre vinovați. Dar Muri a venit printre noi și ne-a îndemnat la distracție ca și cum nu el ne-ar fi amenințat mai devreme. Din acea zi a început, însă, calvarul. Ne sunam unul pe altul și aflam vești îngrozitoare. Vali a surprins-o pe nevastă-sa cu Nebunu’, într-o zi când a primit un telefon anonim. Se pare că Muri voia să se afle de răzbunarea lui, fiindcă tot printr-un telefon a aflat și George de relația dintre acesta și tânăra lui soție. Ștefan nu mai era căsătorit și poate a crezut că scapă, dar avea o fiică de 19 ani, care a căzut în plasa șoferului seducător, și a plătit pentru tatăl lui. Probabil că la fel s-a întâmplat cu toți ceilalți păcătoși de pe listă, dar eu mă întrebam cum o să fiu pedepsit eu. Eram văduv și locuiam singur. Tresăream, totuși, de fiecare dată când suna cineva la ușă sau auzeam telefonul.
Pentru că nu mai puteam să trăiesc sub o astfel de tensiune, am decis să-mi înfrunt temerile și l-am sunat pe Muri, fixând o întâlnire la o bere. Era destins și m-a întâmpinat cu un zâmbet care mi-a dat fiori reci. Ne-am așezat la o masă din grădina de vară și am comandat două halbe. Priveam reciproc unul către celălalt și așteptam parcă un semn. Eu am cedat și am atacat direct subiectul:
– Măi, Muri, am auzit că te-ai cam dat la nevestele altora…
– Aha! Deci de-aia m-ai chemat. Și eu care credeam că vrei să ne amintim de vremurile bune!
– Păi, vorbim și despre alea și altele, dar mi-e că tu nu mă mai crezi prieten și bănuiești că m-am culcat cu Angela…
– Nu bănuiesc!
Am răsuflat ușurat preț de o clipă.
– Sunt sigur că ai făcut-o!
Fiorii au revenit.
– Chiar dacă ar fi adevărat, ce ai avea de gând să-mi faci?, am întrebat eu temător.
Muri mi-a pus mâna puternică pe umăr, m-a privit fix în ochi și mi-a spus răspicat:
– Nimic!
– Cum așa? Ai promis că o să-i pedepsești pe toți vinovații, indiferent cât de buni prieteni ți-s.
– Păi, am făcut-o deja.
– Cum, că eu nu am nevastă, nici fiică…
– Dar ai avut acum patru ani!, mi-a zis el râzând.
Atunci mi-a picat fisa. Înainte de a rămâne văduv, eu și cu nevasta eram prieteni buni de familie cu Muri și Angela. Ne vizitam des unii pe alții și am întins multe mese. Se pare că Muri a profitat de ocazie și mi-a tras primul plasa. Acum era prea târziu să-i reproșez. Eram chit.
































