„Selfita”, o boală psihică?

„Selfita, o boală psihică? Adevărul despre persoanele care sunt obsedate de acest tip de poze

În ultima vreme, pe rețelele de socializare circulă o știre potrivit căreia Asociația Americană de Psihiatrie a clasificat drept boală psihică obsesia unor persoane de a-și face selfie-uri.

duckface

Potrivit unei știri publicate inițial de The Adobo Chronicles, această boală nu are tratament, dar este necesară o terapie comportamentală pentru ameliorarea simptomelor. Afecțiunea numită „selfită”, se manifestă sub trei forme:

– selfita bordeline: atunci când o persoană își face multe poze (cel puțin 3 pe zi), dar nu le publică pe rețelele sociale;

– selfita acută: când o persoană își face și publică online cel puțin trei selfi-uri zilnic;

– selfita cronică: atunci când cineva își face mereu poze și publică cel puțin 6 poze zilnic pe rețelele de socializare.

Poate o să vi se pară greu de crezut această știre. Ei bine, chiar este! Informația este de fapt inventată de redactorii de la The Adobo Chronicles, un site cunoscut pentru știrile false pe care le publică. Chiar dacă „selfita” este doar o glumă, psihologii atrag atenția că obsesia pentru aceste poze poate ascunde tulburări psihice reale și grave.

Persoanele care își fac frecvent selfie-uri sunt mai neîncrezătoare în propriile forțe, au o părere proastă despre propriul corp și nu sunt comunicative, se arată într-un studiu recent, realizat de psihiatrul David Veal. El a studiat cazul unui adolescent, Danny Bowman, care pierdea zilnic câte 10 ore în încercarea de a realiza un selfie perfect. De aceea slăbise foarte mult și nu mai mergea la școală, stătea în casă, nu mai comunica cu prietenii și în cele din urmă a încercat să se sinucidă.

„Acesta a fost un caz extrem. Dar problema este serioasă, nu este vorba de vanitate aici, este o problemă de sănătate psihică și poate duce la sinucidere în foarte multe cazuri”, a precizat Veal.

Sursa: Policy Mic

Avantajele femeilor mai plinuțe

5 AVANTAJE PE CARE LE AU FEMEILE MAI PLINUȚE

bd2ee049a2358ba3aafac6a6efcee975

15 MARTIE, 2014

Societatea impune adesea standarde de frumusețe nerealiste, care crează frustrări printre reprezentantele sexului frumos. Ceea ce nu știți este că femeile mai grăsuțe, deși nu se încadrează în imaginea promovată de media, au mai multe avantaje decât restul femeilor.

1. Femeile plinuțe sunt mai fertile. Siluetele în formă de clepsidră sunt un semn al fertilității în mai multe culturi. Chiar și în societatea vestică a secolului 20, trupul cu forme a fost considerat un ideal feminin. Motivul este acela că femeile cu un bazin mai lat sunt mai sănătoase și pot duce o sarcină la termen.

2. Femeile grăsuțe pot trăi mai mult. Se pare că Grăsimea din zona șoldurilor conține un hormon antiinflamator, numit adiponectină, care previne umflarea și blocarea arterelor. Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Medicină Preventivă din Copenhaga, s-a observat că printre femeile cu șolduri mai voluminoase, decesele au fost cu 87% mai puține decât în cazul femeilor slabe. Rezultatele nu sunt aceleași și în cazul grăsimii la anbdomen. În vreme ce grăsimea din zona trunchiului poate fi periculoasă și poate conduce la probleme cu inima, cea din zona șoldurilor are exact efect opus, conform studiului.

3. Femeile cu forme sunt mai atractive pentru bărbați. Conform unui chestionar realizat de firma producătoare de paturi Silentnight, femeile plinuțe sunt considerate mai sexy decât cele slabe. Participanții, bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, au fost puși să dea note mai multor imagini cu femei. După cum spuneam, femeile cu forme au ieșit câștigătoare.

4. Copiii femeilor plinuțe sunt mai inteligenți. Un studiu realizat în anul 2007 pe 16.000 de femei, la Universitatea din Pittsburgh, a arătat că femeile cu un corp în formă de clepsidră au obținut un punctaj mai bun la testele de inteligență. Copiii lor, la fel. Cercetătorii sunt de părere că acest avantaj poate fi rezultatul depozitelor de acizi grași Omega-3 din corpul femeilor plinuțe.

5. Femeile plinuțe au libidoul mai crescut. OkTrends a realizat în 2011 o cercetare privind obiceiurile sexuale ale utilizatorilor site-ului OkCupid. Conform răspunsurilor adunate de la milioane de utilizatori, s-a ajuns la concluzia că, indiferent de vârstă (în intervalul 18-60 de ani), femeile plinuțe au libidoul cel mai crescut prin comparație cu celelalte categorii de femei (supraponderale, peste medie, siluetă normală, slabă, foarte slabă). Pe măsură ce înaintează în vârstă, pofta sexuală a femeilor plinuțe este mai puternică și are o rată de diminuare mai scăzută decât celelalte cazuri.

Sursa: e-mail

Temele multe îmbolnăvesc copilul

Cum îți îmbolnăvesc profesorii copilul. Rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu

fatatrista

O cercetare recentă a demonstrat că elevii care au prea multe teme de făcut acasă riscă să se îmbolnăvească cu adevărat.

Mulți elevi au de făcut în fiecare seară, în medie, câte trei ore de teme acasă, iar asta nu este bine pentru sănătatea lor, spune Denise Pope, de la Stanford Gratuate School of Education, unul din autorii studiului. Unii copii lucrau însă chiar mai mult, chiar și câte 5 ore în fiecare seară. La studiu au participat peste 4.300 de elevi de la 10 școli și licee de renume din California.

Cercetătorii au vrut să vadă cum influențează cantitatea mare de teme nivelul de stres și sănătatea copiilor. 56% dintre elevii chestionați au spus că temele sunt principala lor sursă de stres. Iar stresul are efecte serioase asupra sănătății lor: poate provoca migrene, ulcer, extenuare, insomnie sau pierderea în greutate, spune Denise Pope.

Cercetarea s-a axat pe elevii care provin din clasa socială de mijloc, unde rezultatele școlare sunt considerate de obicei foarte importante. Uneori, părinții sunt cei care cer multe teme pentru copiii lor sau le cumpără culegeri și îi pun să lucreze suplimentar, pentru a obține rezultate cât mai bune.

Denise Pope spune că ideal ar fi ca un elev de liceu să nu stea mai mult de 2 ore pe zi pentru a-și face temele. Iar pentru elevii de școală generală, 90 de minte ar trebui să fie suficiente.

Sursa: CNN

Școala SuperBlog

Nu știu alții ce simt, dar eu vibrez de fiecare dată când începe competiția de advertoriale SuperBlog. E drept că sunt un novice și nu am participat decât la ultimele două concursuri de acest gen, însă pentru mine au fost tot atâtea aventuri pline de suspans și experiențe acumulate într-un timp scurt. Ceea ce am învățat în trei luni de zile, nu am acumulat în doi ani de bloggerit de unul singur. E o realizare mare în ceea ce mă privește și sunt recunoscător tuturor celor care m-au ajutat pentru a fi cât mai competitiv în această întrecere benefică pentru toți participanții. Recunosc că mai am încă foarte multe de învățat, dar și capacitatea mea de absorbție este nelimitată (din punctul meu de vedere), iar ambiția de a face față provocărilor, nețărmuită.

superblog-spring-logo-01-01-300x268

De felul meu sunt un om optimist și sper să ajung printre cei mai buni bloggeri înscriși pe SuperBlog. Să calc pe urmele celor clasați pe primele locuri ale ultimelor competiții, cum ar fi bloggerii parteneri ca http://www.sexulslab.info (locul întâi în SuperBlog 2013), http://www.Irealia.eu (locul întâi în Spring SuperBlog 2013) sau http://www.mnealui.info (locul I în SuperBlog 2012). De asemenea aș fi bucuros să fiu sprijinit în continuare de parteneri media de marcă, precum „Comunicate de presă” – http://www.comunicatedepresa.ro -, revista Connect – http://www.connect.ro -, Mujer – http://www.mujer.ro – și încă mulți alții care ar merita să-i amintesc aici.

E adevărat că personajul principal sunt eu, cu ideile și imaginația mea, dar fără celelalte personaje „secundare” nu se poate ajunge la performanță. Sunt mulți celor care ar trebui să le mulțumesc pentru ajutorul acordat de-a lungul competiției de primăvară, Spring SuperBlog, fie că au contribuit cu comentarii, like-uri, dar mai ales cu sfaturi practice, care m-au ajutat să fiu mai competitiv. Mă rezum deocamdată la a-i mulțumi la Cuvânta, cea care mi-a dat ultimele și cele mai utile îndrumări. Cert este că dacă nu participam la competiția Spring SuperBlog din acest an, pierdeam ocazia de a cunoaște lucruri noi, care pentru mine sunt altfel inaccesibile. Acesta sunt eu și sper să mă primiți mereu în rândurile voastre, doar cu ceea ce știu, dar și cu ambiția de a fi mai bun. E tot ceea ce vrea personajul pe care-l reprezint.

Acest articol participă la ultima probă a competiției Spring SuperBlog 2014

Minte sănătoasă, sub un păr sănătos

Pe văru’ Ghiță nu-l mai văzusem de vreo 20 de ani. Locuia de multă vreme în celălalt capăt al țării, unde-și întemeiase o familie. Anul trecut, însă, de zilele orășelului natal, am auzit că a venit în localitate și eram tare curios să-l întâlnesc. Nu numai fiindcă eram veri primari și aveam amintiri frumoase care ne legau, dar și pentru a ne compara fizic și mai ales cum ne-a evoluat chelia! Știam încă de pe vremea adolescenței că vom avea probleme cu căderea părului, din cauza genelor moștenite. Tații noștri fiind frați și având o calviție exagerată de la o vârstă medie, ne-am dat seama că nici noi nu vom scăpa de această problemă. Eu m-am convins că e așa în anii care au urmat și mă pregăteam să-l „înțep” cu câteva ironii, când îi voi vedea și lui chelia.

Doar că replicile acide pregătite mi-au rămas fără țintă când am văzut bogata podoaba capilară a vărului meu. Eram intrigat și, după ce am trecut de formulele obișnuite de revedere, mi-am exprimat nedumerirea. El a zâmbit cu emfază și mi-a spus că a găsit soluția de a combate moștenirea genetică. Curiozitatea nu-mi dădea pace, așa că l-am invitat deoparte, la o masă mai ferită, și l-am rugat să-mi povestească de-a fir a păr despre ce soluție e vorba. Iată mai jos ce mi-a destăinuit văru’ meu Ghiță.

farmec1

De mai mulți ani a aflat de kitul pentru regenerarea părului din gama Gerovital Plant tratament. Știa că se confruntă cu probleme legate de lipsa vitalității părului, prin căderea lui, uscarea și îngrășarea excesivă a scalpului. Acest kit, însă, acționează prin vitaminele A, E și B5, prin restructurarea părului degradat, prin extractele vegetale, demonstrându-și eficacitatea în stimularea creșterii sănătoase a firului de păr, dar și prin hidrolizatul quaternizat de keratină, ce regenerează structura firului de păr, oferind luciu, protecție și o creștere a rezistenței la rupere. Unde mai pui că parfumurile proaspete, delicate, balsamice te învăluie și îți dau o senzație de prospețime naturală.

kit_regenerare_Farmec

Serbarea orășelului era în toi, dar eu eram fascinat mai tare de acest kit pentru regenerarea părului, despre care ceream cât mai multe amănunte. Și pentru a nu-l plictisi cu întrebările mele insistente, le alternam cu câte o halbă de bere și un platou cu mici proaspeți făcuți. În felul acesta am reușit să aflu secretul pentru regenerarea părului din gama Farmec, iar apoi să-l pun în aplicare. Mai bine mai târziu decât niciodată, mi-am zis.

Fiind nevoie de două cure anual, am făcut-o în toamnă pe prima, iar acum, în primăvară, pe cea de-a doua. Deja simt efectul, iar părul nu-mi mai cade la fiecare pieptănat. Această satisfacție mă face să fiu mai optimist în gândire, ceea ce duce la rezultate mai bune în activitatea mea de zi cu zi. Aspectul fizic e important pentru respectul de sine, însă acesta pornește de la chipul pe care-l vezi zilnic în oglindă. Iar părul e rama chipului tău.

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014.

Primul meu interviu

De felul meu sunt o fire emotivă și când am auzit că voi lua interviu unei personalități de marcă, m-am cam panicat. Norocul meu era că am ales un om jovial, pe care-l simpatizam de multă vreme. E vorba de Horia Vârlan, după părerea mea cel mai bun bucătar român de la ora actuală. L-am urmărit cu consecvență la fiecare emisiune „Cireașa de pe tort”, iar de curând la „Junior Chef”, unde îi apreciez profesionalismul și caracterul. Doar că de data asta avea să fie ceva diferit: acceptase invitația mea de a ne întâlni la hotel NH Bucharest , o locație cu standarde înalte care sunt convins că este o atracție deosebită chiar și pentru el.

ipgjNUxv1J0_1L

Ne-am întâlnit în holul impresionant al hotelului și discuția noastră a demarat cu ușurință, mai ales că Horia era mereu cu zâmbetul pe buze. Ba chiar a insistat să ne tutuim, fiind cam de aceeași vârstă.

– Mă bucur că ai acceptat invitația mea și sunt sigur că îți place locul acesta. Pentru că, deși nu ne-am mai văzut, știu că avem multe în comun: pasiunea pentru gastronomie, pescuitul, șahul, lectura și slăbiciunea pentru ordine, curățenie și frumusețe.

-Petru, chiar nu știam că ne asemănăm atât de mult și mă bucur că ai ales o locație atât de apreciată de cei care o cunosc. Din câte am auzit și eu, NH Hotels deține 400 de hoteluri, ceea ce înseamnă cam 60.000 de camere, în vreo 26 de țări. Și ca să vezi că mi-am făcut temele înainte de a veni, acestea sunt situate în Europa, America și Africa. Așa e?

– M-ai uimit din nou, Horia, deși credeam că te cunosc prea bine! Cu toate acestea nu a ăsta a fost principalul motiv pentru care te-am chemat aici, ci un meniu deosebit, despre care s-ar putea să fii auzit și tu: este vorba de breakfast AntiOx . Ca specialist în gastronomie, aș fi bucuros să aud care este părerea ta.

Hotel NH Diagonal Center

– Trebuie să recunosc că am toată aprecierea pentru chef Enrique Martinez – pe care am avut plăcerea să-l cunosc personal –  și conceptul lui inovator de breakfast este bogat în antioxidanți, calitate pe care se pune mare preț în ultimul timp. Mâncărurile de acest tip nu sunt numai gustoase și pline  de vitamine, dar contribuie și la combaterea îmbătrânirii, ajută sistemul cardiovascular și întăresc sistemul imunitar.

– Dacă tot suntem aici, ar fi o onoare pentru mine să-mi accepți invitația de a gusta din acest meniu sănătos. Știu și eu că  acesta conține ca ingrediente sucuri 100% naturale, plus mixuri de sucuri organice, iaurt organic în amestec cu o mare varietate de fructe, muesli, fructe goji și multe altele.

NH-Wake-up-to-a-better-world_32

După cum bănuiam, Horia Vârlan nu s-a lăsat rugat de două ori și ne-am îndreptat spre restaurant. Faptul că luam masa cu o mare celebritate a gastronomiei a fost egalat numai de savoarea produselor consumate la acea masă. Era un regal al papilelor gustative, iar Horia mi-a explicat că aceste senzații sunt datorate produselor organice fair trade, a ingredientelor proaspete și a artei culinare de care dă dovadă bucătarul chef. Am fost foarte satisfăcut când am auzit laudele unui maestru la adresa hotelului și meniului pe care l-am ales.

Hotel Hesperia Getafe

Am auzit de nenumărate ori că micul dejun e principala masă a zile, dar de data asta am văzut ce înseamnă aceasta cu adevărat. Iar aprecierea lui Horia a devenit firească:

– Petru, trebuie să-ți mulțumesc pentru că m-ai invitat la o masă care nu se uită. Nici eu nu aș fi putut să combin mai bine fructele și legumele, precum citrice, kiwi, căpșuni, morcovi, acizi grași Omega 3, salatele proaspete, produsele lactate și din soia, sucuri naturale, diversitatea de sortimente de cafea și ceai. Am aflat că ești din provincie și mă mir de cunoștințele tale în domeniu.

– Dragă Horia, în ziua de azi oriunde ai locui e simplu de aflat un loc pentru un sejur de vis, printr-un click. Astfel am găsit o cazare în București ,și am aflat că NH Hotels este o companie responsabilă din acest domeniu, care oferă servicii de bună calitate, venind în întâmpinarea nevoilor partenerilor, indiferent că sunt angajați, clienți, acționari, furnizori sau chiar a mediului. Iar preocuparea pentru mediul înconjurător m-a impresionat în mod deosebit și sunt convins că protejarea planetei te interesează și pe tine.

– Pătrule, îți spun așa fiindcă și eu sunt jumătate ardelean, m-ai făcut să mă simt foarte bine astăzi și chiar am să mă duc la Enrique pentru a-i mulțumi personal. A fost un breakfast pe cinste! Sper să ne mai vedem și mi-ar plăcea să o facem tot la NH Hotels, fiindcă ce e de calitate nu se uită niciodată.

– Cu cea mai mare plăcere, Horia! Voi căuta mereu adresa http://www.nh-hotels.com , pentru a fi la curent cu ultimele noutăți. Îți mulțumesc pentru onoarea făcută!

– Ba eu îți mulțumesc!

La urmă ne-am strâns cu putere mâinile și ne-am despărțit pe deplin mulțumiți de timpul petrecut împreună. A fost primul meu interviu!

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014.

 

Rețetă pentru o tabletă

Pentru rețeta care urmează nu avem nevoie de medic, ci doar de o vizită la magazinul online specializat în tablete. Și nu e vorba de tablete contra durerilor de cap, precum aspirina, ci de tablete electronice cool, cu ecran subțire de 5” – 10.1””, sensibil la atingere, fără tastatură și cu baterie integrată. Probabil că mulți dintre noi nu-i cunosc încă utilitatea , funcțiile și limitele. Dar dacă vrem să scăpăm de durerile de cap provocate de folosirea unui calculator sau chiar laptop, mărimea și greutatea lor, care ne pun probleme în deplasare sau în anumite spații, musai trebuie să profităm de ofertele tehnologiei moderne.

logo_azerty

Dacă veți face o comparație cu un laptop sau un netbook, o să vă convingeți repede că tableta este mult mai mică, mai subțire și, evident, mai ușoară. Să nu mai vorbim de faptul că iese instantaneu din stand-by, încape foarte ușor într-un buzunar și oferă până la 8-10 ore de navigare WIFI. De asemenea, accesul la alte aplicații care folosesc conexiunea web (cum ar fi Facebook, WatshUpp ori Instagram) este foarte rapid. Navigarea pe o tabletă a devenit pentru mine o plăcere fără nici un impediment, fie că sunt în pat, fotoliu, într-o mașină sau tren, acasă sau în vacanță. Pot să ascult muzică, să citesc noutățile ori să distribui poze pe rețelele sociale, rapid și de oriunde.

samsung-galaxy-tab-3-lite-black-1

Rămâne doar să te decizi care tabletă ți s-ar potrivi mai bine, fiindcă oferta este mare și ai de unde alege. Pentru că, pe lângă calitățile tehnice de necontestat, e bine să alegi designul și culorile potrivite gusturilor tale. Nici prețul nu este un amănunt de neglijat, așa că ai nevoie de chibzuință și atenție înainte de a te hotărî. În final vei avea satisfacția unui gadget performant, de care vă te vei bucura în fiecare moment disponibil. Aceasta este rețeta care-ți va aduce mulțumire și te va scăpa de multe probleme. Iar „medicamentul” prescris nu are contraindicații, ci doar recomandări de utilizare. Foarte simplu și plăcut de urmat!

Acest articol participă la competiția Spring SuperBlog 2014