La geneza relației noastre am contribuit amândoi,
Inimile ni s-au transformat într-un duet neobosit,
Din iubiri am făcut un aluat care creștea neîncetat,
Având în compoziție privirile noastre, în loc de drojdie,
Cuvintele ni s-au transformat în semințe de emoții euforice,
Mâinile ne-au devenit ramuri ocrotitoare,
Iar degetele petale de flori cu care ne mângâiam.

Dar s-a dovedit că n-am fost buni arhitecți,
Construind o uniune pe pământ nisipos,
Căreia furtuna i-a dărâmat zidurile
Și ne-a fisurat definitiv încrederea,
Iar această lovitură a dus la despărțire,
Cu un partaj din care n-aș vrea să suferi.

Mai bine îți las ție inimile unite,
Altfel s-ar fisura și ar sângera la separare,
În schimb iau eu tot dorul
Și amintirile zilelor în care ne veneram.
Ia cu tine și sufletul contopit
Și lasă-mi loc pentru un altar
De rugăciune și penitență;
Primesc în custodie și vina eșecului,
Doar tu să rămâi cu conștiința împăcată
Și să te știu zburând ca o pasăre eliberată.