* Pe drumul spre Poarta Raiului vei întâlni multe alte porți care te vor ispiti.
* Dacă vrei să ajungi o vedetă veritabilă, începe prin a renunța la aerele de vedetism.
* Se spune că răzbunarea e arma prostului, dar lumea îi admiră pe răzbunătorii care se prostesc astfel.
* Femeia fără bijuterii se simte ca pomul de Crăciun fără podoabe.
* Câinele mintos e acela care știe să latre exact atât cât ca să nu fie considerat prea zgomotos, dar nici prea leneș.
* Dacă toate alimentele sănătoase ar fi și gustoase, ne-am îmbolnăvi abuzând de ele.
* Am putea spune că în fiecare an călătorim de două ori în timp, când dăm ceasurile înainte și înapoi cu câte o oră.
* Atitudinea e adesea mai importantă decât forța, o pisică îndrăzneață poate pune pe fugă un ditamai urs.
* În sezonul estival, valurile de oameni se confruntă cu valurile mării, iar daune se pot înregistra de ambele părți.
* Am dat Cezarului ce era al lui, dar acum îmi cere și ce-i al meu.
* Oare cireșele cărnoase se numesc așa pentru că au în compoziție viermișori cărnoși?
* Cred că în Secolul Vitezei am devenit prea rapizi, de aceea am deraiat în acesta.
* Casele părintești nu se mai vând, ci mai degrabă se abandonează prin satele tot mai puțin populate.
* Meteorologii vin zilnic cu prognoze din cele mai convingătoare, doar că vremea are tupeul să-i contrazică.
* Inteligența și umorul merg mână în mână și se susțin reciproc.
* Și cerșetorii au evoluat, azi nu-ți mai cere bani de-o pâine, ci mai degrabă de-o cafea.
* Cărțile bune sunt ca femeile dotate: te atrag prin copertă și te farmecă prin conținut.
* Nu poți trăi o viață doar cu visuri, dar depinde de tine să-ți făurești o viață de vis.
* Anotimpurile anului sunt ca oamenii, niciodată nu seamănă unul cu altul, chiar dacă au același nume.
* Viața îți poate fi atât de frumoasă pe cât de mare ți-e și imaginația.
* O promisiune încălcată e o onoare pătată.
* Dacă vrei să ai parte de pace, începe prin a dărâma zidurile care te despart de vecini.
* E ușor să critici pe oricine, este mai greu să lauzi fără interese, dar adevărata încercare vine când trebuie să realizezi tu ceva.
* E frustrant să vezi că tu n-ai loc nici în car, nici în căruță, în timp ce alții își permit să stea cu fundul în două bărci.
